Iată femeia pe care o iubesc

Joi seară, după ce amiaza m-a păstrat istoric într-o sală de grădiniță povestind despre Mara mea, am mers la teatru, la o piesă după Camil Petrescu, Iată femeia pe care o iubesc. Din necunoscute motive regizorale, am fost rugați să poftim cinci minute în sala de la intrare unde se află garderoba.
M-am sprijinit pe un stâlp și am savurat acest răgaz. Am alungat amintirile trecutului, o sală de spital, contracții, un țipăt de copil, copilul meu, în urmă cu trei ani trăiam diferit ora șapte seara, și când personajul Bella Zadu a început să cânte, eu deja mă instalasem confortabil în ora mea prezentă. Studiam. Am privit nestingherită oamenii din jur, mulți tineri, multe perechi.
Ne-am căutat apoi locurile în sala de spectacol, iar eu am continuat să privesc. Am lăsat ochiul și pe flori și pe o singură floare. Oricât mă străduiesc în fiecare an să ignor acest Sfânt Valentin mi-e foarte clar că este imposibil. Și am început să fac deducții. În timpul spectacolului, în dreapta mea, am avut parte de un alt spectacol, dar la care nu am plătit bilet. Un cuplu, un tânăr cu o mai tânără, mi-au completat seara.
Pe tot parcursul piesei, tânărul a fost agitat, iar mai tânăra îl mângâia pe cap, așa cum fac eu cu Mara când e necăjită. Un motiv pentru neastâmpărul lui, un motiv comun cu mine s-a aflat într-un țipăt agasant al unui personaj de pe scenă, dar întreaga lui agitație se datora propriei lui neputințe. Fiind Sfântul Valentin, s-a lăsat târât de mai tânăra la teatru. În ziua aceasta, a celebrării dragostei, se lasă bărbatul puțin castrat, și deși mai tânăra savura piesa de teatru, un neîntrerupt sentiment de vinovăție o împingea să-și mângâie bărbatul și să se asigure printr-o întrebare redundantă: îți place?
Nu i-a plăcut. Eu pot să spun asta. Am dedus după ce am desprins de pe el mai multe gesturi. A comentat tot timpul piesei, uneori cu o nervozitate atât de vizibilă. A înjurat un personaj. Privea în jurul lui plictisit. O dată i-am zâmbit amuzată. M-am aplecat apoi puțin, locul meu a fost la etaj, avanlojă, și am privit în sală. Câți bărbați s-au lăsat târâți la teatru? Și de ce insistă femeile? De teatru te poți bucura de unul singur, chiar nu e necesar un partener.
Mai tânărul cu mai tânăra m-au tulburat puțin, mi-au picurat puțin gri în ziua mea atât de roz, dar m-am hotărât să-i fac personaje într-o viitoare carte a mea și m-am liniștit.
Oamenii pot să-și facă viața frumoasă, dar vor neapărat să aibă confirmarea jumătății, dar dacă nu există suflet pereche?
Dacă nu există suflet pereche, atunci judec că trebuie să existe trăiri perfecte. Cititorilor blogului meu le urez cât mai multe asemenea trăiri.

8 Comments
  • noctambulul
    februarie 18, 2013

    Oamenii is pot face viata frumoasa, dar de multe ori depind de cei din jur, indiferent daca le sunt jumatati sau nu. Viata frumoasa ti-o poate face si un nivel ridicat de cultura a celor din jur.Te poti bucura si singur de o piesa, dar daca cei doi sunt pe aceeasi lungime de unda se pot bucura impreuna, bucuria, cumva, amplificandu-se. Cred ca singur te poti bucura de o carte! Inchei cu: „It’s complicated!”.

  • cora_
    februarie 18, 2013

    Am ras cu gura pana la urechi, nu stiu daca e bine sau rau… dar pe mine ma amuza ca „jumatatile” tin neaparat sa faca ceva IMPREUNA in aceasta zi. Restaurantele sunt pline, chiar daca e o zi de luni… spectacolele au biletele vandute, etc…

    Eu as declara ziua indragostitilor o data pe luna, sa zicem pe 14 ale lunii, ca sa incurajez economia si artele. :)))

  • G
    februarie 18, 2013

    Poate e putin off-topic dar am auzit un banc bun: pt ca nu stiau ce sa faca de valentine’s day, cativa romani, au taiat porcu’!

    Iubirea era in aer, porcu’ in farfurie.

  • Claudia
    februarie 19, 2013

    Cred ca e nevoie de multa maturitate emotionala pentru fiecare din cei doi dintr-un cuplu pentru a intelege ca nu e musai sa faci mereu lucrurile impreuna, dimpotriva, e chiar sanatos sa ai activitati separate.
    Am observat insa in randul cuplurilor ceva mai conservatoare (si nu neaparat in varsta) ca se fereau sa faca lucruri diferite de teama a „ce va crede lumea despre ei, cum se vor justifica”.

    E drept ca sunt situatii cand ne-am dori ca cel drag sa rezoneze cu ceea ce ne place noua, dar e ca si cum am prefera minciuna lui („da draga, imi place”) in locul adevarului sau al certitudinii ca el s-ar fi simtit mai bine facand altceva.

    • arakelian
      februarie 19, 2013

      f. frumos ai spus, Claudia! Si eu cred ca un NU onest e mai bun decat un DA fals.

  • dunia
    februarie 19, 2013

    @Bobby

    Te rog să-mi permiți un discurs împotriva ta. Ești meloman. Cumva stările psihedelice s-au amplificat fiind pe aceeași lungime de undă cu altcineva?

    @cora

    Cum i-am scris Claudiei, normal că te-ai amuzat, ești un om fascinant.

    @G

    Drăguț, prea românesc chiar.

    @Claudia

    E presiunea mare când vine vorba de ceilalți, așa este. Dar eu mai mult spre ele îmi îndrept atenția, ele insistă, ele dau unor zile o importanță fără fond. Dacă fiecare s-ar simți liber să facă ceea ce îi place, atunci am funcționa mai bine în situațiile unde e stringent să fie doi.

    • noctambulul
      februarie 19, 2013

      @Dunia Era vorba de un comentariu la modul general. Orice stil de muzica poate fi cu efecte psihedelice atat timp cat te scoate din cotidian. Halucinogenele te deconecteaza de realitate si te transpun… (nu stiu unde te transpun ca nu am probat), oricum te rup de realitate, iar muzica echivalenta lor se presupune a avea acelasi efect, aceasta numindu-se psihedelica. Atunci cand se intampla asta, ei bine, nimic din jurul tau nu mai corespunde cu ceea ce constientizezi in mod curent. Dar comentariul asta se indeparteaza de subiect. Ca sa revin, legat de comentariul tau, rezonanta cu alta persoana pe muzica psihedelica, cu efect similar ambelor persoane, nu le proiecteaza in aceeasi directie! Asa ca nu poate fi vorba de o rezonanta in sensul fizic al fenomenului. Vor fi doua entitati „lunatice” ale caror traiectorii se intersecteaza sporadic, intamplator, aleatoriu… fara efect de durata, fara consecinte pe termen lung, fara obligatii… As zice ca fiecare ajunge intr-o lume a sa, o lume unica, o lume cu un singur locuitor: el insusi/ ea insasi. E foarte putin probabil sa existe doi locuitori ai unei astfel de lumi. As zice imposibil, desi aparent, pentru cei cu picioarele pe pamant, ar putea parea ca toti cei aflati intr-o astfel de stare „aeriana” apartin aceleiasi lumi indepartate! Daca ceea ce am scris mai sus nu are nici o noima, inseamna ca cel ce citeste e cu picioarele pe pamant… and „the lunatic is on the grass” (Brain Damage – Pink Floyd, The Dark Side of the Moon)! http://www.youtube.com/watch?v=YGmWK0BgySg

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
30 × 6 =