Naști. Îți iei copilul pentru prima dată în brațe. Majoritatea gândim: Asta e iubirea! Apoi o viață întreagă avem o reprezentare de lupoaică. Apărăm și luptăm pentru copiii născuți.

La câteva luni după naștere, ceva se întâmplă cu unele femei. Descoperă că reproducerea este mit în aceeași măsură ca nevoie biologică fundamentală. Nu se simt împlinite, iar sentimentele amestecate devin obișnuințe ale unui adevăr personal. Apar întrebările nimicitoare desprinse dintr-un comportament dezaprobat de societate și nepriceput de tânăra mamă: o dorință nestăvilită de bărbat. Sentimentul de vinovăție se desprinde prin interogatoriu: Oare sunt o mamă bună? Îmi iubesc suficient copilul?

În acest moment, l-aș numi Zero, femeile aleg o direcție sau alta.

O direcție anume preferă multe: concentrarea exclusivă pe copil. Reprezentările despre apariția unui copil în cuplu oscilează în funcție de educația, dar mai ales autoeducația fiecăruia. Dacă copilul este un dar de la Dumnezeu, în puține cazuri mai contează și altceva. Sexul cu siguranță nu. Sexul semnifică doar unealta.

O altă direcție aleg mai puține; nu dețin procente, doar experiență și spirit de observație, concentrarea pe persoană. Copilul nu semnifică împlinire, ci o posibilitate concretă de a deveni un om mai bun. Orice nou născut reamintește omenirii de fragilitatea speciei și de speranță. Viitorul pare să fie al nostru. Cu o detașare clară de copil, o persoană și el, mamele caută reconfirmări ale capacităților intelectuale și sexuale.

Femeile intră într-un război intelectual. În funcție de reprezentările despre viață, încep luptele sau se capitulează. În ce moment al vieții ai făcut copilul și din ce motiv? Momentul și motivul marchează cuplul. De aceea ajung mulți părinți la despărțire după apariția unui copil. Lipsa îndrăgostelii are drept consecințe intoleranța. Nu-i mai poți ierta bărbatului comportamentul urât, iar el sigur nu te va scuti de pedepse. Ești grasă și neîngrijită va formula cu voce tare.

Ce fac femeile în momentul zero? Aleg compromisul sau despărțirea? O viață lipsită de pasiune în dormitor de la 30 de ani, dar în familie, sau o viață de femeie singură, dar cu probabilități de împlinire sexuală? Calea confortabilă a supunerii în societate sau calea aspră unde se aruncă cu pietre a împotrivirii, asta e întrebare și nu are legătură cu Shakespeare, ci cu fericirea fiecăruia dintre noi.

Din cele două direcții se pot desprinde câteva situații. Amintesc de: acceptarea infidelității în cuplu, relațiile deschise, abstinența, terapia, vizionarea filmelor porno împreună etc.

Fiecare cuplu, în funcție de educație, își dictează contextul. Monogamia este un construct. Conceptul ăsta abstract la bază eșuează în practică. Putem încerca până descoperim ce ni se potrivește. Curajoșii experimentează. Azi asta înseamnă curaj. Să spui NU prejudecăților societății. Luptele corp la corp nu se mai duc. Adio, Sparta!

Reverențe în fața cuplurilor posesoare de o rețetă avantajoasă individual și social. Pot fi considerați învingători. O masă duminica cu mama, tata și copilul reprezintă un triumf.

Îngenunchez în fața femeilor care nu-și îngroapă sexualitatea după ce au născut. La 30 de ani e prea devreme să renunți la satisfacția sexuală. Sexul pasional ne face oameni mai buni. Sexul din obligație ne transformă în persoane plictisitoare și căpătăm deprinderi urâte. Despre lipsa sexului nu mai menționez. Ce știu eu despre asta?!

Nu doresc și nu vreau să aflu! Ce aș vrea cu adevărat să știu ar fi despre o viață sexuală cu satisfacții în viața fiecăruia dintre noi. Ce versiuni încântătoare am fi atunci!

O să închei. O să reamintesc de veselie. Să râdem înainte de toate și să învățăm să facem sex în cele din urmă!

Foto: Simona Nutu