E O FARSĂ MATURITATEA

De 15 sept., 2023 0 No tags 0

Când am o zi proastă, cu motiv sau din senin, reușesc printre descărcările emoționale să mă asigur: Trăiești o viață bună. Te-ai descurcat și te descurci!

Monologul nu mă ajută, dar îmi dă pe la nas cu rațiunea. E un privilegiu să apelezi la rațiune. Atunci mă apuc de citit, mă uit la un film, cumpăr ceva, fac curățenie. Mai mult ca niciodată maturitatea mă aruncă în deziluzie. Nu e vorba că mi-au fost înșelate așteptările. Nu m-am așteptat la nimic. Am vrut doar să scap de acasă, de familia oltenească, de superstiții, de ce se cuvine și de sentimentele de rușine și de vinovăție. Este vorba că nici un minut nu am crezut că voi rămâne veșnic o copilă.

40 de ani împliniți și nu descopăr în mine acel ceva pe deplin dezvoltat. Fizic, prin două nașteri, afișez deplinătatea, în special în jurul abdomenului, din cauza mușchilor rupți. Psihic, încă aștept ca viața să-mi înceapă. Am trecut de jumătatea vieții, iar eu aștept să înceapă vara la mijlocul lui septembrie.

Norocul meu constă în grija pe care o port copiilor. Îmi lipsește timpul necesar s-o iau razna. Mă consumă enorm senzația de farsă. E o farsă maturitatea! Aș striga în gura mare. Strig. Urlu! FARSĂĂĂ! De ce tace toată lumea? Fiecare întâlnire cu foști colegi mi se pare un spectacol caraghios. Toți ne jucăm de-a adulții, de-a mama, de-a tata, femeile au riduri, bărbații au burți, dar nici unul nu inspiră venerabilitate. Se mai găsește unul să insiste în rolul de adult, dar aproape întotdeauna pândește din tufiș un părinte. TU O SĂ RĂMÂI MEREU COPILUL MEU!

Au dreptate acești părinți ai noștri. Suntem o generație de copii-adulți. M-aș arunca în fața trenului ca Anna Karenina ca să susțin acest adevăr. Țin piept oricui mă contrazice. Poate peste încă 10 ani o să încetăm joaca și o să ne simțim stăpânii noștri.

Foto: Simona Nutu

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
29 − 28 =