Saptamana trecuta, in spatiul larg si gri al galeriei Timco din Timisoara, am pasit usor impinsa de frig la un vernisaj cu tema Sa nu ucizi. Printre expozanti s-au numarat si Iulia Pordea si Sorin Oncu. Ora de incepere s-a anuntat a fi 18, dar s-a intamplat sa sosesc mai devreme.
Situandu-ma timpuriu in acel spatiu impodobit cu opere de arta, dupa gust, am poposit mai mult asupra lucrarilor. Mi-am luat secunde si minute sa stau intr-o ureche si sa-ncerc sa inteleg. La unele lucrari am citit pur si simplu explicatia.
Astfel, la descrierea unei panze, am citit cateva cuvinte imbinate intr-o explicatie aristocrata.
Despre nud.
Explicatia.
Nudul tine de educatia ochiului care-l priveste, aici se gaseste diferenta dintre arta si pornografie. Am repetat in gand cele citite si le-am redat imediat in aceeasi seara lui Sorin Oncu, Iulia Pordea si Cosmin Haias.
Propozitia asta vine sa intregeasca povestea care creste in mine, port in maruntaie o poveste carpita din fraze, propozitii si imagini. Si pentru ca nu ma mai pot descotorisi de ele, ma las slefuita de simtirile inerente lor.
Am asociat nudul si cu Diana Bodea, trupul scarnav in pozitii de seducator, in ipostaze de nemuritor, in iluzii de perfectiune.
Las ochiul educat sa puna bariera intre arta si porno cu trei poze…

Taraganari au precedat un curs de salsa. Si asta seara, intr-o mansarda centrala imi leganai soldurile pe o muzica ce-ti aminteste de placerile trupesti.
Cu pasi timizi, picioare impiedicate, tocuri de 12 si prietene vesele, ne purtaram trupurile in brate de barbati timizi, impiedicati sau veseli.
Salsa, asemenea baletului, atrag atentia ochiului la trup, la acea perfectiune cautata intr-o Grecie antica. Gratia nu apartine niciodata dolofanului, senzualitatea nu se iveste peste burti de bere. Dansul imbratisarilor cere o anumita incadrare a corpului si impune atitudine.
Tinuta iti permite si o relaxare, aceea de a lasa muzica sa-ti indrume pasii.
Asta seara fu o premiera, eu dansand alaturi de necunoscuti, incercand sa-mi domolesc acele voci interioare ce-mi rascolesc echilibrul.
Desi iubesc oamenii, ma fascineaza sa le cercetez chipurile, sa le studiez gesturile, sa le citesc pielea intr-un limbaj natural, constat ca port in mine o teama de om. Integrarea in grupuri si sporovaiala cu necunoscuti nu ma incanta, am nevoie de timp ca sa cunosc.
Cuvantul meu in relatii este: cunoastere.
Si dansul anuleaza aceasta cunoastere, trupul ademenit de muzica se integreaza si sporovaieste.
Muzica si povestile sunt culorile vii ale vietii!

Trei personaje se reconstituie in gandurile mele, treptat, lejer, nostalgic! Huckleberry Finn, Tom Sawyer si Matias din Singur pe lume.
Primii doi s-au ridicat firmitura cu firmitura din amintiri indepartate datorita parcurilor special amenajate pentru copii. Parculetele din Ismaning si un parc din apropierea apartamentului lui mamanu meu. O bucatica de natura trasata parca cu liniarul, si indicatiile de la intrare.
Ce nu ai voie.
Copiilor trebuie evitat sa li se spuna nu. Contructia propozitiei se reformuleaza cu un mesaj pozitiv.
Nu rupe florile!
Florile se cuvine sa le protejam!
Huck si Tom, ce strengari batand maidanul. Expresia asta o sa se piarda in viitorul fetitei mele. Nu va avea concept, nu va avea imagine.
Instructiunile ne tin capul pe umeri, comoditatea s-a instalat si in judecata, de aceea etichetele, categoriile, cliseele si stereotipurile vor marsalui peste creier, peste gand!

Matias mi-a suras si el dintr-un gand trist. Criza economica actuala, prieteni care-si dau demisia, prieteni fara serviciu, prieteni cu datorii prea mari.
Matias iubea spitalul, in spital aveai un pat si mancare calda.
Criza asta afecteaza confortul, de aici tragicul! Ca rasa, avem nevoie de hrana pentru supravietuire, piramida lui Maslow insa a ramas doar teorie, nevoile sociale si superioare inlocuind nevoile vitale. Imi ridic totusi o intrebare, formulez teama omului educat.
Ce o sa se intample cand o sa fie afectate tocmai aceste nevoi vitale?
In 89 si nu a iesit deloc bine!
Ne-am recapatat nevoile cu morti, cu suflete pustiite, cu ochi goi, cu cimitire!
Azi m-as lipsi de morti, de suflete pustiite, de ochi goi, de cimitire…
Azi as vrea sa ne amintim ca suntem un popor!

Am un master de Politici culturale europene, fara griji sau grimase, nu este un text rotomontada. Hartia semnata si stampilata, cerinta societatii plina de reguli, presiuni si bune intentii, inca nu mi-a revenit. As aminti de secretariat, dar si secretarele prezinta o interpretare.
Mostenirea acestui master mi-a revenit insa in oameni. Actori, fotografi, pictori, disidenti intr-o colectivitate majoritara in consum, manele si plictis, mana asta de oameni reprezinta un stimul saptamanal sau lunar pentru diferite activitati culturale.
Lunar lasam acasa caini, copii, iubiti, proiecte si ne asezam cuminti intr-un colt de cafenea, birt sau ceainarie sa sporavaim.
O poza clasica a acestor intalniri ne-ar imortaliza cu o mana la falca in primul sfert de ceas, sa terminam cu gesturi si emfaza in intampinarea lui la revedere.
Un subiect ce ne-a evidentiat parerile in contradictoriu l-a constituit Ikea. Descoperirea artistului controversat Ion Barladeanu ne-a surprins cu urechea plecata, am ascultat si mustacit in si la povestea entuziasta livrata de Cosmin Haias.
Sorin Oncu a deschis, prin prisma Ikea, un dialog despre falsul intelectual. Un proprietar de mobila Ikea are toate sansele sa se inscrie in categoria falsului intelectual. Minimanismul, oarecum futurismul mobilierului traduce o pretentie a pedantului.
Incercarile omului de prezentare a sinelui, altul decat cel din singuratatea asternutului, se zaresc si in alegerea mobilierului, asijderea cum le poti adulmeca in prieteni, haine sau accesorii.
Eu m-am impotrivit, nu am dorit sa fiu de acord sau sa accept o sarada intentionata a omului in confortul casei lui. Care ar fi scopul unei atat de aberante falsitati?
Ca intotdeauna, am sfarsit cazand de acord ca avem pareri diferite! Aceasta intelegere ofera o stare extatica…

Cu steluta:
Numesc acest grup, din care eu insami fac parte: Creierosii!
Din el fac parte: Mariana si Madalin Luca, Diana Bodea, Cosmin Haias, Iulia Pordea si Sorin Oncu.

Sa sfarsim saptamana cu Deliu Petroiu intr-un elogiu!

Elogiul vinului

Eu, din principiu, nu beau apa.
Cu suc, cu borviz nu ma-ncurc;
Nu sunt sihastru si nici turc,
De aceea, nici un vin nu-mi scapa.

Muscatul tamaios cupat,
Cu un furmint mai amarui,
Da un nectar cum altul nu-i –
Sa nu-l iubesti e un pacat.

Dar traminerul barbatesc,
Feteasca, perla de Olghiu
Si Sard – batranule Sibiu,
Cat de duios mi te-amintesc…

Si-apoi acel negru vartos
Din Minisul nostru vestit,
Indemn de trai si de iubit,
Sange de taur viguros.

Husi, Dealu Mare, Murfatlar,
Eroi ilustri sau modesti,
Lechinta, Teaha, Odobesti –
Ce tandru mangaie-un pahar.

Si Grasa de Cotnar, cinstita
De Stefan-Voda, Domnul Sfant. –
Nu-i vita pe acest pamant
Nevrednica-a fi pomenita.

Dar dupa cum batranii spun
Si ne-au lasat diata noua,
Nu-s zeci de soiuri, ci doar doua,
Adica: vin bun si mai bun.

P.S. : Decand vantul m-a purtat
In Banat
Multe ar mai fi de spus
Ca mai sus:
Recas, Tirol, Teremia,
Buziasul –
Isi au toate poezia
Si panasul.

Dar la dop cand vad ca scrie
Vinalcool Timis,
Dintr-odata-mi vine mie
Sa ma… (nu ghicisi!)

Replay:
Dintr-odata-mi vine mie
…Sa ma-ntorc la vie!

M-a tavalit octombrie, oare cum o sa simt luna noiembrie? Lunile astea ma umplu de dor de duca, de insatisfactii si nemultumiri bolborosite. Se intampla sa compatimesc persoanele nascute in aceste luni, desi nu am argumente sa-mi sustin dezamagirea impertinenta. Imi plac oamenii primaverii si verii, acum si ai iernii, am o fata de februarie, de 14 februarie!
Nostalgiilor acestor luni li se opun culorile ravasite ale naturii, visiniul, galbenul, un verde umilit. Soarele si culorile, efortul ultim al naturii de a sta invesmantata impotriva frigului deja instapanit imi gadila aripa dorului. Sa pleci in lumea larga, sa-ti abandonezi obligatiile ce s-au strans in jurul tau de-a lungul anului si sa te lasi in voia ta.
Mi-as permite acum o fuga in lume, intr-un colt mai insorit sau intr-un colt mai plin de verdeata. As vrea sa incep o relatie noua cu mine, sa ma rasfat, sa-mi satisfac placeri, sa-mi las piciorul sa-mi traseze un drum oarecare, sa-mi inchid ochii fara grija intr-un soare cu pasaport.
Ce dor ce duca, de morti, de dulceata, de fuga…
Intotdeauna in octombrie-noiembrie!

O noua aparitie vesela, iubitoare, impartita!

Fetita mea are simpatii si antipatii, la doar 8 luni. Reflectand putin asupra acestor sentimente contradictorii, patosul fiind numitorul lor comun, am devenit oarecum mai intelegatoare in ceea ce priveste antipatiile mele. Resentimentele nu compun si nu ocupa mult loc in alcatuirea mea, totusi exista si se manifesta. Iar existenta si manifestarea ma intrista, pana de putin timp.
Nu doresc sa ma simt plina de sila, mi-e prea draga voia buna, si totusi ma las târâtă in bezna necontrolata a mintii mele.
Am reusit totusi sa-mi deschid o fereastra in aceasta bezna. Putinul timp il pot arata cu degetul situandu-l clar in saptamana trecuta. Vesti bune despre persoane ce-mi tulbura pastelul sufletului m-au surprins zambind, un suras bland, intelegator si sincer.
Indiferenta ce a urmat vestii m-a bucurat. Cata lauda pot aduce povestilor din mine, cartilor ce mi-au slefuit gandirea, oamenilor ce mi-au strunit pornirile perverse.
Curatenie, iata cuvantul ce descrie cel mai bine alcatuirea fiintei mele.
Traiesc puternic cu iluzia libertatii, de multe ori, ma simt ca o jucatoare la trapez, ma invart, ma arunc, imi dau drumul, sunt un eu liber si dominator intr-un spatiu al orizonturilor deschise.

O sa revin la acest text si cu un studiu de caz!

Imi pulseaza tampla de atata dorinta, de incercarea naiva de a o surprinde intr-o teorie iscata dintr-o cearta. O problema a oamenilor bogati presupune absenta acestei stari sufletesti. Sa doresti, sa ravnesti, sa astepti!
Dorinta duce in spate o asteptare. Nici o persoana instarita nu asteapta, duhul din poveste se uita la tine cu diferite chipuri cvasicunoscute de personalitati, figuri pe hartie ce-ti reteaza dorinta.
A vrea e urmat indeaproape de a avea!
Fara dorinta, fara asteptare, ajungem intr-un punct in care iluzia fericirii nu poate exista.
Intr-o imagine de telecinemateca, daca stai pe mal si privesti cu ciuda un bogat sorbindu-si relaxat sampania pe iahtul sau, ia-ti un gand, de fapt te uiti la un om fara dorinte.
Lipsa acestui sentiment iti usuca potentialul creator, sfarsesti intr-un contex fara o miza, oricare ar fi ea! Mediul inconjurator al bogatului, desi pare un infinit orizont, traduce mai mult un mal, o limita!
Ce frumos o zice Pessoa…
Parafraza: la sfarsitul vietii sa nu se spuna despre tine ca despre malul unei ape, ca ai existat doar pentru a limita!
De aceea, belsugul l-as tine pentru minte, exclusiv! Persoanei sociale i-as permite un echilibru, uneori tulburat de neproductivitate, alteori binecuvantat cu bunastare. Si astfel as lasa loc asteptarii, falsei fericiri, perfectei bucurii!

Am primit o invitatie pe mail si vreau s-o dau mai departe, pentru poezie, pentru cozonac, pentru vin, fiecaruia cum ii dicteaza pofta!