Prefer compania celor care arată spre ceea ce aspiră, nu a celor care arată ce au

De cele mai multe ori, situațiile din viața personală mi se potrivesc cu lecturile. Am evitat elegant patetismul desprins din adverbul întotdeauna. Dar întotdeauna se potrivesc. Când am împachetat pentru Germania, pe lângă cartea din geantă, mereu port o carte în, am adăugat în rucsacul cu laptopul și Cei patru cavaleri ai Apocalipsei de Ibanez. Invitată în casa unui neamț, într-o după amiază de duminică tihnită, i-am citit o frază abia subliniată. Singurul popor liber de pe pământ suntem noi, deoarece știm să ne supunem. În roman, afirmația îi aparține unui neamț. De aici discuția a ajuns la Bismarck, apoi la Kissinger. Eu mi-am exprimat dorința de a citi Diplomația lui Kissinger. De ce Kissinger? La ce mă ajută în muncă? O să fac un eseu? Nu agreez să scriu în felul acesta despre cărți. Mi se pare plictisior. Nu mi se potrivește. Orice citesc, aplic pe mine și situațiile întâmpinate. Espresso? Am sorbit lichidul magic. Ni s-a alăturat soția. Soția, româncă, justifică prezența mea în acea casă.

Firește că am profitat de masa de prânz pentru a povesti despre Muma Pădurii din România. Nu pierd nici o ocazie. De la Muma Pădurii am trecut la subiecte de actualitate: diaspora română. Cum de fapt nu se schimbă românul, deși a părăsit țara. Dezrădăcinarea de pământ nu duce obligatoriu la civilizație. Civilizația înseamnă o continuă cizelare a spiritului, respect față de semenul tău, admiterea părerii celuilalt, îmblânzirea moravurilor. Exemplu de împletire a lecturii cu viața. Citatul este din Cei patru cavaleri ai Apocalipsei.

Românii se mută în Germania. Muncesc în Germania. Trăiesc în continuare în România prin izolarea în grupuri de conaționali. Nu se expun la sufletul nemțesc. Acceptă partea rațională, funcțională și muncitoare. Dar neamțul folosește ambele emisfere extraordinar, visează și muncește, muncește și visează. Românilor le rămâne străină parte cu visatul. Vinovați sunt ambii. Românul nu e curios. Neamțul nu e interesat. Respingerea reciprocă se anulează în registrul superior al toleranței. În casa prietenilor mei, într-un living cât apartamentul meu, le-am mărturisit deruta mea. Cum o să fiu gazdă în România? Îmi lipsește spațiul. Apoi le-am oferit îndrumări.

Am început să povestesc despre Oscar Wilde, despre casa și stilul familiei Wilde. O scurtă menționare despre evenimentul Wilde dorit să se întâmple în toamnă m-a întrerupt. Despre ce vorbește? Despre Tricou. Aha, ia, continuă. Așa și casa mea, apartamentul. Apartamentul arată spre ceea ce aspiră. Nu arată ceea ce are. Materialul trece sub intelectual. Dau mese într-un cadru intim. Spațiul mă obligă. Dau conversații bune într-un cadru monstruos. Biblioteca mă susține.

Mă obsedează această afirmație descoperită în cartea despre soții Wilde. Să arați spre ceea ce aspiri. La fel și cu oamenii. Prefer compania celor care arată spre ceea ce aspiră, nu a celor care arată ce au. Iar acum mă gândesc la cei 37 de ani ai mei. M-am așezat confortabil în mine, în apartamentul meu. Ieri dimineață mi-am luat sânge. Corpul cere atenție și îngrijire.

Închei acum. Înainte de punct, notez pentru curioși. Cavalerii Apocalipsei sunt o temă creștină. Călăreții reprezintă Ciuma, Războiul, Foametea și Moartea. Călăreții pe caii lor, calul alb, negru, roib și șarg, aduc Apocalipsa asupra lumii înainte de Judecata de Apoi. Mai există și o pictură a lui Albrecht Durer cu. Și un film. Dacă sunt curioși. Dacă nu sunt, nu contează, eu oricum scriu.

2 Comments
  • Ralu
    iulie 4, 2020

    După părerea mea diaspora română în Germania e un fenomen relativ nou. Desigur au existat mereu români acolo, însă după criza economică din 2007-8, după problemele în Italia, Spania a avut loc cu adevărat exodul românilor înspre nord.
    În ceea ce mă privește vreau să cred că nu trăiesc în bula română. În jurul meu sunt căsătorii/relații mixte cu copii crescuți în ambele limbi, germană și română. După ce am reușit să învăț germana m-am simțit mai liberă, să citesc literatura scrisă original în germană a fost cel mai superb sentiment. A fost multă frustrare, chiar sacrificii dar am ținut foarte mult să mă simt integrată. Sigur dacă ne uităm pe statistici probabil cei mulți se rezumă la muncă și se mulțumesc a trăi în grupurile lor de conaționali. Dar cred că e nevoie de mai mult timp; mai ușor înveți franceza și poți asimila cultura franceză, cu care am avut încă de pe băncile școlii mult mai mult contact.
    Eu una m-am săturat să explic că România nu e lumea a 3-a, iar personal a trebuit să lucrez mult să nu mai simt sentimentul de inferioritate, cu care am plecat din România și care aici mai direct sau mai indirect mi-a fost insuflat.
    Ok, nu știu dacă comentariul meu are vreun sens. Mi-a plăcut articolul și felul în care ai descris părerile din ambele părți.

    • Dunia
      iulie 22, 2020

      Mulțumesc, Ralu. Apreciez răspunsul tău. Felicitări pentru putința de a citi scriitori în limba lor maternă. E o realizare colosală.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
15 − 3 =