Suntem fericiți sau credem că suntem fericiți

Un exercițiu de imaginație. Adresez o întrebare. Cui? Oricui, aceluia care își permite un răgaz pentru sine.
Ce vă face fericiți?
Eu am privilegiul, fiind și în fața acestui ecran alb, să răspund prima. Bineînțeles că o să mă fofilez. Dacă aș purta un dialog prima mea reacție ar fi să repet întrebarea.
Ce mă face fericită?
Aș zâmbi apoi. Ar urma să las privirea în jos, probabil mi-aș freca mâinile, iar apoi aș ridica bărbia victorioasă.
Aș răspunde sincer: Mara.
Dar eu pretind acum să fac abstracție de Mara.
Ce obiecte, ce activități mă fac fericită? Știu și mărturisesc că am dat valoare obiectelor. Da, o fustă mă poate face fericită sau un colier. Starea de bine care îmi revine de pe urma purtării lor îmi dă dreptul să afirm că sunt fericită.
Sau cred că sunt fericită?
Aici voiam să ajung. V-am atras în capcană.
Ceea ce vă face fericiți, vă face sau doar credeți că vă face fericiți? Unele obiecte, cărora noi le dăm importanță, nu aduc după însușirea lor fericirea, ci doar sclavia.
Mulți dintre noi, fără să mă exclud, devenim pe parcursul vieții sclavii obiectelor. Ca exemplu, sunt sclava mașinii mele. Foarte rar parcurg pe jos distanțe pe care piciorul e mai mult decât capabil să le facă.
Acum, nu vreau să reiau teoria cinicilor sau să-l urmez pe Diogene, nici nu doresc să ridic pe un piedestal omul, doar individul singur și separat deține această putere, afirm doar că dăm prea multă valoare obiectelor. Ne fixăm dorințele în neînsuflețit.
Sufletul ne dezamăgește, dar pierderea obiectelor iscă tragedii. Îți pierzi casa, îți pierzi viața.
Fals. Pierzi casa, pierzi doar casa. Nu îndrăznesc să susțin că e ușor să aplici detașarea în viață, dar cine e om, cine are pretenții, cine se iubește și-și poartă de grijă, își ia acest moment de răgaz. Meditează. Chiar să fie egalitate între eu și obiect? Între om, creator de obiecte, de cultură și lucrurile pe care el însuși le-a confecționat?
Soluția mea stă în extravaganțe. Uneori să ne permitem extravaganțe. O geantă scumpă, la feminin, un vin scump, la masculin, dar extravaganța să vină să satisfacă, nu să îmbrace iluzoriu nevoia omului în viață de obiecte.
Ceea ce vreau să fie clar, să ajungă la oricine, stă în această frază: noi dăm importanță și valoare obiectelor.
Un moment de răgaz și hai să ne dăm importanță și valoare nouă, ca oameni, dar nu prin ceea ce deținem, prin obiecte, prin proprietate, ci prin ceea ce suntem.
Acum să ne întrebăm ce suntem?
Nu. Poate într-un text viitor.

12 Comments
  • arakelian
    ianuarie 14, 2014

    Ce ma face fericita: si o bluza cumparata, pt 2 -7 zile; lucruri marunte facute de mana mea: cozonacul reusit(urmatorul il fac de Revelionul urmator), prajitura cu crema magnifica, o plimbare de 6-10km, ploverul tricotat, fusta cusuta,floare sadita (ca de inflorit, nu vor sa infloreasca toate) – astea pt 1-2 sapt. Un curs terminat (nu am terminat d emult timp ceva), o carte frumoasa terminata, ceva nou invatat profesional – astea le numesc victorii intelectuale – ma tin fericita 2-3-4 saptamani. Ca apoi le uit.
    Cred ca cea mai ‘deep’ fericire, sau care ma rascolit, golit si reumplut, cladit ca om, este cand am participat la niste cazuri umanitare. Efortul meu financiar a fost mic, efortul meu fizic a fost de cateva ore, rezultatul este ca au ajung geci de iarna, incaltaminte, carti, haine, jucarii la cativa copii care nu le aveau. Unul din Copii care a scris lui Mos Craciun si cerut cadou o plapuma ca ii e frig noaptea.

    O alt tip de fericire, zilnica, este Mara. Mara mea. Fiecare joc, fiecare reusita, fiecare raset ma implineste. E altfel de fericire, pt ca o am zilnic, in portii mici si mari, si stiu ca e simplu sa o completez. Si mai grav ca e simplu si vad cat se poate sa strici aceasta fericire(copil) ducandu-l spre nefericire, neimplinire, agresivitate, etc. si cat timp constientizez ca frontiera, marginea e delicata, atunci si mai bine apreciez fiecare raset si implinire.

  • edipopescu
    ianuarie 14, 2014

    Suntem fericiti cand credem ca suntem fericiti. Caci fericirea e cea mai subiectiva dintre stari. Poti avea totul si sa fi nefericit la fel de bine precum poti sa nu ai nimic. Si sa fii fericit. Fericirea nu e un dat , este o creatie a noastra pentru noi insine. E drept ca are nevoie de factori exteriori pentru a se dezvolta dar samanta musai sa plece din tine. Asa ca vrem nu vrem suntem sursa propriilo fericiri/nefericiri. Restul sunt amanunte.

  • zElle
    ianuarie 14, 2014

    crezi ca de fapt confundam starea de confortcu starea de fericire, si de fapt alergam dupa confort dar ii spunem poetic ”fericire”?

  • dunia
    ianuarie 14, 2014

    @arakelian

    Eram la tine pe blog când mi-ai scris. Da, totul stă în lucrurile mărunte, în satisfacții care atrag sentimentul de plăcere.

    Iar cazurile umanitare semnifică enorm pentru stima de sine, pentru piticul acela de pe creier care ne îndeamnă să ne căutăm un rost în lume.

    @Edi

    Perfect de acord și mă bucur de exprimare, fericirea nu e un dat. Fericirea presupune o energie pe care o investim în obiect, obiectul fiind aici însuflețit sau neînsuflețit. Dar fiecare investește energie, iar când obținem ceea ce dorim, starea aceea e fericirea, traduce fericirea.
    De aceea ziceam, suntem fericiți sau doar credem că suntem, că ceva ne face fericiți.
    Este totuși o diferență.

    @zElle

    Nu cred că cineva confundă fericirea cu confortul. Cred că aceia care aleg confortul sunt foarte conștienți de alegerile lor. Fericirea poate fi și poetică, și la îndemână, și la distanță de șapte mări și șapte țări.
    Eu zic că depinde de fiecare, doar noi dăm valoare și importanță obiectelor sau oamenilor.

    • arakelian
      ianuarie 14, 2014

      Eu cred ca fericirea depinde de cum stim sa dam si sa primim de la viata. Si mai ales, cu ce lasam in urma, urmasilor. Unii sunt fericiti ca lasa urmasi. Altii ca lasa si altele.

      • dunia
        ianuarie 14, 2014

        Ce le lăsam urmașilor? Te referi la proprietate sau la învățături? Căci proprietatea a fost, este și va fi întotdeauna un motiv de discordie între oameni.
        De fapt proprietății îi datorează și femeia condiția ei în societate. Dar hai să nu mă duc în direcția aia.
        Doar Simone de Beauvoir este de vină.

        • arakelian
          ianuarie 14, 2014

          ambele variante sunt raspunsul bun. Unii insista sa lasa urmasilor proprietati. Probabil multi avand experienta ca mine, ca am impachetat si despachetat lucrurile toate de peste 20 ori.
          Sau o padure impadurita.
          Sau invatatura – vezi profesorii /educatorii cu vocatie.
          Altii scriu o carte. Sau in presa. Altii ies la impartit zambete (vezi pe blog la mine)

  • oldmemories1
    ianuarie 15, 2014

    Sincer sa fiu, chiar ai dreptate, noi, oamenii suntem „sclavii” lucrurilor materiale…

    • dunia
      ianuarie 15, 2014

      Și tot noi oamenii putem să schimbăm acest lucru.

      • oldmemories1
        ianuarie 15, 2014

        E foarte greu sa schimbi acel lucru, e mai simplu sa te „adaptezi”

  • cibela
    ianuarie 15, 2014

    „Ca sa fii fericit, trebuie sa fii autentic. Trebuie sa-ti dai masca jos si sa fii real […] Adevarata fericire nu poate fi gasita in exterior. Poate fi gasita doar prin crearea unei relatii pline de iubire cu tine insuti. Si poti crea o astfel de relatie, doar daca te accepti.” ‘Vindeca-ti viata” de Paul Ferrini
    De ce cuprinzi toti oamenii in formularea „noi dam importanta si valoare obiectelor” sau in alte fraze generalizatoare? In momentul in care vedem aceeasi imagine de sine reflectata in toti oamenii ar trebui sa ne intrebam daca nu este doar proiectia noastra intr-o oglinda nesfarsita. Oamenii sunt diferiti, se afla in stadii diferite de evolutie si nevoie personala, asadar ierarhia valorilor lumesti este diferita. Inclusiv gustul si intelesul fericirii este diferit, in functie de adevarul interior al fiecaruia sau de masca proprie in/constienta.

    • dunia
      ianuarie 16, 2014

      E o alegere să cuprind toți oamenii, o tehnică care mă ajută să exprim ceea ce vreau să spun. Totuși, asta nu înseamnă că toți oamenii fac la fel, individul e unic, activitățile, unele, sunt comune.
      Și zodiacul atrage atenția asupra indivizilor, toți Gemenii sunt la fel? Gemenii fiind zodia mea. Nu, dar de-a lungul timpului s-au făcut observații, s-a luat aminte de niște numitori comuni. Dar fiecare individ luat separat nu poate fi cuprins în niște caracteristici.
      Așa am făcut și eu, am observat, am scris un text într-un general care mă ajută să nu exprim nimic ofensator pentru individ, un individ anume.

Dă-i un răspuns lui dunia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
9 + 14 =