”Cuvântul bore, adică pisălog, are o etimologie dubioasă. Unele persoane de autoritate afirmă că el derivă din verbul to bore, care înseamnă a sfredeli. Un pisălog este o persoană care îți sfredelește o gaură în minte, care îți perfoarează răbdarea, făcând-o praf și pulbere, trecând prin straturile de surzenie voluntară, de neatenție, de grosolănie – pe care în zadar le pui pavăză – mereu și mereu, atingându-ți până și ultima fibră a ființei. Alte autorități, la fel de competente, sau poate chiar mai tari, afirmă că acest cuvânt derivă din verbul francez bourrer: a îndopa, a satura. Dacă etimologia e justă, înseamnă că pisălog este cineva care te îndoapă cu vorbirea lui abundentă și înecăcioasă, care-ți îndeasă pe gât, ca pe o gălușcă, grețoasa lui personalitate. El te îndoapă, iar tu, ca să folosesc o metaforă modernă corespunzătoare, ești sătul până în gât de el. Aș vrea să cred, ceea ce e imposibil, că ambele aceste derivații ale cuvântului sunt juste; pentru că pisălogii sunt și sfredelitori, și înecăcioși. Sunt și ca bormașina dentistului, și ca o gălușcă seacă. Dar ei mai au o trăsătură caracteristică, pe care nu o au nici burghiele, nici găluștele: se lipesc. Iată de ce ( deși nu sunt filolog ) îndrăznesc să sugerez o a treia derivație, de la cuvântul burr, a lipi.
Burr, bourrer, bore – a lipi, a îndopa, a sfredeli – toate trăsăturile caracteristice ale pisălogelii sunt implicate în aceste trei etimologii posibile. Fiecare dintre acestea trei poate fi cea justă.”
Aldous Huxley, Două sau trei grații, fragment
Mă asigur și pe această cale că ajunge ceva la cititorii mei din Huxley. Orice pentru a fi convingătoare.
