Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "autenticitate"

Online-ul este o ortodoxie nerecunoscută

De 17 nov., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Vine copilul! Cioc-cioc! În fiecare zi, cioc-cioc! Femeile născute știu despre ce vorbesc. Mișcă. Înoată. Sare. Ce o face acolo. Să facă în continuare. Dacă se oprește, din nou, femeile născute au habar despre ce vorbesc, ne programăm de urgență la medic. Da, doamnă?! Nu simt copilul. Teroare. Panică. Disperare. Doarme. De cele mai multe ori doarme. Lăsăm deoparte tragediile.

Și pentru că vine copilul, mi-am evaluat din nou munca de pe blog. Mi-am sunat contabilul. Mi-am numărat contractele. M-am înscris pe o platformă unde pot scrie despre un produs sau altul și să câștig din comision. M-a informat Romina Faur despre. Ca întotdeauna, am ieșit în față cu ignoranța în ceea ce privește mediul online. După ce am fost acceptată, mi-am scris și rescris descrierea. Am cercetat numele unor bloggeri. Gura căscată mi-am închis-o. Costul unui articol perceput de unul sau altul nu are de-a face cu talentul de a scrie. Aici mi-am imaginat că-mi dau singură una după cap.

Vrei să scrii, scrie cărți. Lasă blogul.
A fi blogger nu pretinde înclinări scriitoricești. A fi blogger nu solicită o cunoaștere elementară a limbii române. A fi blogger înseamnă cu totul altceva. Prima condiție: expunerea. E necesar să te prezinți într-un fel anume. Știți cum? Ca la biserică. Nu cum ești. Cum ar trebui să fii. Pe internet ești sensibil, muncitor, sincer, creativ. A doua condiție: autenticitatea. Știți cum? Torni vorbe goale urmărind tendințele sociale. Ești vegan, antiavort, lupți împotriva încălzirii globale, înjuri primarul, ieși la proteste. A treia condiție: victimizare. Știți cum? Cu o nemiluită prezență la evenimente luate la grămadă unde te plângi că nu e obligat nimeni să te citească dacă nu dorește. Tu o faci de plăcere, în restul zilei muncești. A patra condiție: socratizarea. Știți cum? Te dai prost, dar ai definită o agendă personală. A cincea condiție.

M-am plictisit. Nici măcar nu mai este valabil faptul că a fi blogger nu pretinde înclinări scriitoricești. Scriitorii au migrat spre. Se adaptează. Dar nu le este propriu. Pe internet funcționăm la grămadă indiferent de talent, spirit de observație sau cunoștințe gramaticale.

Din lipsă de curaj, am ales în 2006 să scriu pe blog. Mi-am păstrat o anumită demnitate. Nu am început să strig tare. Pe internet, devine faimos cine strigă cel mai tare, cine face reclamă la orice și la oricine, cine se vinde oricui, oricum, oricând.

Ați citit eseuri semnate de Ionesco? Mă gândesc acum la un articol de-a lui Ionesco despre Victor Hugo. Oh, ce m-am distrat citindu-l! Mi l-am imaginat pe Ionesco pe scenă la Webstock. Cum ar fi luat în zeflemea sufletele sensibile și creative din sală. Pentru el inteligența submedie nu împiedica înflorirea genialității, iar genialitatea în online o dau urmăritorii cu nemiluita. Ei sunt cei care strigă cel mai tare, cei care reprezintă mentalitatea colectivă a momentului. Vai, Colectiv! Vai, spitalul din Piatra Neamț! Oamenii talentați sunt oamenii sociali de aceea ne aflăm năpădiți de talente. O să citez acum din Ionesco:

Să înveți meseria de a fi celebru, cum înveți meseria de a fi tâmplar. Caracteristica biografiei oamenilor celebri este că au vrut să fie celebri. Caracteristica biografiei tuturor oamenilor este că nu au vrut ori nu s-au gândit să fie oameni celebri. Pentru a parveni nu ți se cere decât dorința puternică de a parveni. Ți se cere să fii stăpânit de o pasiune absurdă, ridiculă și integrală pentru ceea ce este exterior, inesențial, nesubstanțial.

Oh, l-aș fi savurat pe Ionesco blogger și l-aș fi aplaudat. Respect oamenii din online, munca depusă de ei. Îmi este greu să-i iau în serios. Tot ceea ce fac, perfect pentru profilul de Instagram, mă îndepărtează. Viața presupune de0potrivă splendori și mizerie, adevăr și minciună, blândețe și violență. Online-ul este o ortodoxie nerecunoscută. Oamenii trăiesc cum li se pretinde. Oamenii nu onorează reflexele înnăscute. O să mă opresc. Risc să devin incoerentă.

Să râdem înainte de toate. Nu știu dacă am mai folosit în 2020 această încheiere.

Foto: Bogdan Mosorescu

Doar un fel autentic de a fi celebrează viața. Tricoul Inteligent

De 22 apr., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Revenită de la Târgul Primăverii, ultimele patru zile am văzut soarele coborând cu melancolie pe A1, mi-am propus un exercițiu. Să fiu blogger și pentru Tricoul meu. Să mă promovez într-un editorial cum fac cu multe alte produse și servicii agreate de mine. Pentru claritate, nu o să pledez pentru mine, o să mă ridic la o demnitate a femeii de afaceri care-și plătește reclama. Știm cu toții, cititorii și eu însămi, că meritele Tricoului le-am exprimat în fel și chip în cei trei ani de existență!

Ca blogger puternic, dețin o comunitate în jurul meu, cu o educație săvârșită la Universitatea de Vest, o să vă protejez auzul de calamitatea vocabularului inexpresiv. Stilul sărăcăcios izvorăște din ignoranță, iar eu m-am trezit de vreo câțiva ani. De atunci am realizat că sunt bolnavă de Eu, dar mă tratez.

Cel mai drăguț tricou nu o să găsiți la mine. De altfel, nici cea mai frumoasă rochiță. Unii bloggeri se îndepărtează de ei, de produsul promovat prin alegeri gramaticale imbecile. Superlativele și diminutivele demonstrează dezinteresul, inautenticitatea, plictisul.

Un produs promovat, urât sau frumos, cine decide?, necesită să-l simți. Îngăduința ține de faptul că am citit mult. E ușor să spui despre o haină că e urâtă. Nici un efort sentimental, nici o minte muncită de elementele care alcătuiesc bunul material rezultat. Da, mi-e mintea plină de Baudelaire, dar domnul acesta m-a fascinat cu eseurile lui.

În spatele Tricoului Inteligent, o afacere pornită pentru pâinea cea de toate zilele, stă o tânără doamnă. Stau eu. A imprimat trei tricouri în 2015. Am imprimat. Pasionată de literatură, declară ca literatura este o problemă personală, da, declar, manifestă fără dubii acest stil de viață. Manifest!

Conversațiile mă sprijină în afacerea mea. Copilul vede totul ca noutate; e beat în permanență, scrie Baudelaire. Fiecare tricou imprimat e nou. Fixez cu ochii materialul și mesajul cu o stupoare mentală. Viața exterioară îmi înflăcărează viața interioară. Cărțile îmi cântă în strună și mă asigură că doar un fel de a fi autentic celebrează viața. Auziți peste tot acest cuvânt, autentic, autentic, autentic! Ce înseamnă să fii autentic?

A fi autentic înseamnă a gândi pentru tine, a te onora ca persoană, a-ți munci mintea, a învăța să renunți la manipularea socială. Un așa om de lume se remarcă oriunde. Privește fix sau afișează nepăsarea, vorbește mult sau ignoră publicul, dar scopul lui nu e decât unul: să urmărească fericirea.

Fericirea are multe fețe. Uneori se ivește sub forma unui Tricou Inteligent, alteori într-o cafea delicioasă. Depinde!

Tricoul Inteligent stă în slujba literaturii. Fără literatură, fără Frumos în orice manifestare a lui, suntem doar niște maimuțe serioase de care nu are cine să râdă pentru că omenirea nu există. Râsul ne dovedește existența. Tot din Baudelaire am desprins și această idee. E adevărată, doar gândiți-vă! Ce altă rasă mai râde? Râsul începe cu omenirea și tot cu ea se sfârșește.

Tricourile conțin mesaje din cărți sau crochiuri cu personalități marcante. Cât de curând un crochiu cu Baudelaire! Doamna preferă să imprime culoare pe culoare. Prefer! Armonia culorilor provoacă o simfonie în mine, Pastorala lui Beethoven, Rapsodia lui Enescu, Sărbătoarea primăverii de Stravinsky.

Fiecare Tricou cumpărat vine cu o carte, o carte cadou consider că reprezintă elementul etern din care e alcătuit Frumosul. Circumstanțial ajungeți să purtați un tricou, o rochie, un sfeter.

Îmi ard obrajii ca într-un delir oniric. Mă opresc.

Râdeți înainte de toate!

Foto: Zenobia Lazarovici

Într-o zi o să mă umplu de ridicol

De 16 apr., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

M-a urmărit din copilărie senzația nesuferită că sunt cumva o impostoare. Nu trăiesc o viață autentică sau nu permit una. Totul se întâmplă în altă parte, altei persoane. Incapacitatea de a-mi exprima bucuria m-a pus pe urmele ideii de dublu.

Cunoașteți explicațiile amuzante despre câinii de talie mică. E rău, dar ține în el! Sintagma am aplicat-o pe mine. Mă bucur, dar țin în mine. Doar că uneori intensitatea senzației mă copleșește. Nu par să țin în mine un sentiment. Țin în mine o persoană, un dublu. Dublul nu-mi permite nici un sentiment autentic, nici o izbucnire de bucurie. În general bucuria mi-o strică. La nervi îmi permite o desfășurare grandioasă.

De ce sunt o persoană atât de nervoasă? M-am chestionat intens. Am formulat pentru terapie. Am învățat să trăiesc cu.

Alte persoane, la fel ca mine, nu-și pot exprima bucuria, nu știu să accepte un compliment. Indiciile ar fi: fâstâceala, evitarea contactului vizual, râsul și anecdota. Nu mă mai interesează ce este de făcut. Mă omoară însă curiozitatea. Cum am ajuns așa?

Senzația cumplită de inautenticitate am pus-o pe seama stimei sine și a admirației purtate unor mari personalități. Ce viață au dus unii! Le invidiez talentul, disciplina, ambiția, inteligența, manifestările, bolile, persecuțiile, eșecurile, recunoașterea! Uneori biografia lui Sade îmi smulge un oftat, iar Sade a petrecut prea puțini ani în libertate pentru a fi invidiat pentru originalitate. Doar că fix asta este, toți pe care îi admir și-au fost fideli. Marchizul de Sade a trăit 12 ani în libertate, dar a fost cel mai liber om al vremurilor sale.

Marile personalități s-au eliberat de jugul convențiilor, de ipocrizia bisericii, de plictiseala căsniciei. Marile personalități au trăit deplin fără grija zilei de mâine. Ziua de mâine ucide orice spirit aspirant la originalitate.

Zeul eliberator este firește banul. Bugetul permite fidelitatea sinelui. Oamenii devin iertători și înțelegători în prezența bogaților. La mine în cap am trasat două categorii: bogații și oamenii cu bani. Fac referire la cetățenii vremurilor actuale. Bogații nu țin să arate că au. Ei au pur și simplu, la fel cum regii erau unși de dumnezeu. S-au născut privilegiați. Oamenii cu bani țin să arate. Ei nu au avut pur și simplu, n-au fost unși, s-au uns în timp cu toate alifiile. Nu s-au născut privilegiați, și-au acordat avantaje deosebite prin atrofierea decenței și sporirea mârlăniei.

Caut să mă eliberez. Îmi doresc să-mi fiu loială. Mă tratez de acel dublu acaparator. Eșuez în episoade din rutina zilnică. O vizită pe care nu vreau s-o fac, o relație impusă de societate, o constrângere familială, o frică de ridicol.

Într-o zi o să mă umplu de ridicol. Atunci o să fiu cu adevărat liberă.

Da, sunt un libertin!, a declarat Sade.

Da, mi-am fost fidelă!, o să declar eu.

Foto: Zenobia Lazarovici

Femeile sunt cicălitoare, bărbații sunt bărbați

De 16 ian., 2019 5 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Scrisul moare. Nimeni nu o să mai citească. Ziare cu renume și-au închis porțile. Bibliotecile adună praf. Nu li se trece pragul. Blogurile dispar și ele. Cuvântul galopează în extincție.

Mereu m-am întrebat de ce unele persoane refuză să deschidă o carte. A citi înseamnă a face un pas spre cunoașterea de sine. Cum putem să descoperim cine suntem dacă nu ne chestionăm, dacă nu renunțăm la convingerile luate de-a gata din familie? Și mai ales, cum reușim să fim interesanți?! Cum?!

Mă plictisesc înfiorător în compania unor persoane. La un moment dat în discuție încep să fantazez. Transform capul într-o nucă și o scutur puternic în mână. Dacă e un chip frumos, cu buze conturate, mă întreb cum sărută. Las să-mi scape câte o interjecție. Aha, înțeleg! De fapt mă prefac, nu înțeleg, nu vreau să.

E greu să fii interesant, să faci ceva interesant în zilele noastre. Sine qua non, nu se mai înfăptuiește nimic fără a utiliza următoarele cuvinte: originalitate, autenticitate, calitate. Cel puțin în mediile în care mă învârt eu. Îmi dau deseori ochii peste cap. În minutul imediat următor încep să mă cert. Cine te crezi?! Ești buricul pământului? Mă legitimează ceva sau cineva să reacționez sfidător?!

Nu știu să vă răspund, cum nu știu să-mi răspund. Nici nu-mi doresc să existe o mulțime de persoane asemănătoare mie. Pe alocuri, aș pretinde. Simplific totul în ultimii ani. Rar ajung la drame. Eșuez când vine vorba despre viața mea sufletească dedicată Marei. Mara mă provoacă și mă încearcă în prea multe feluri ca să deschid acum subiectul. Am folosit-o doar ca argument.

Nu ajung la drame. Abuzez de o conjuncție. Și?!

Și ce dacă nu mănâncă Mara supă și felul doi?! Și ce dacă nu locuiesc la casă?! Și ce dacă nu mă place vecina de sub mine?! Și ce dacă Făt Frumos anulează concediul în ultima clipă?! Și ce dacă deține puteri magice. Aproape orice acțiune, faptă, cuvânt sau gest încremenesc într-un sens obiectiv, lipsit de conotații.

Mara m-a apropiat de gândirea primară. Mă dusesem prea mult în abstract. În abstract femeile sunt exclusiv cicălitoare, iar bărbații sunt exclusiv bărbați, orice ar însemna banalitatea asta.

Și ce dacă moare cuvântul? Și ce dacă blogurile dispar? Ne suflecăm mânecile și lucrăm. Muncim mințile și lucrăm brațele. Ne adaptăm. Simplificăm. Fumăm din când în când. Iubim. Râdem înainte de toate.

Foto: Simona Nutu