To do list: să calc în foste pușcării și case de toleranță

Privesc deseori pe geam cu o cană de ceai sau cafea în mână și îmi zic că e atât de greșit. Remarca face trimitere la peisaj.

M-am născut la foburg. Folosesc termenul pentru nesuferiții care fac mereu trimitere la rădăcinile mele oltenești. Cartierul copilăriei severinene include multă natură: fluviu, dealuri, păduri. Cartierul maturității conține blocuri. Locuiesc de 3 ani la bloc, iar lipsa peisajului mă irită.

Caut seriale englezești și mă las vrăjită de priveliști. Mereu îmi zic că acolo aș putea scrie cărți, multe cărți. Mă întreb: cum să fac să văd lumea întreagă? Să ascult marile orchestre ale lumii, să revin la Moscova pentru Balșoi, spectacol de balet, să calc în foste pușcării și case de toleranță, să am parte de aventura romanelor lui Jules Verne sau Dumas?

În facultate am făcut o cerere pentru Cruce Roșie. Visam India sau Africa. Niște cursuri obligatorii printr-o țară, nu România, m-au descurajat. Plus că îmi plăcea să merg la cursuri, la bibliotecă, la sala de lectură. Permisiunea părinților nu aș fi primit-o, dar nici curajoasă nu am fost.

Nu cred nici că am devenit, dar perspectivele s-au mutat. Viața are momentele ei și e din ce în ce mai simplă de când am început să spun exact ce gândesc fără să mă mai intereseze părerea celorlalți. Rațional nu mă mai afectează opinia străinilor sau apropiaților. Starea mi se modifică ușor, dar fac apel la rațiune. Emoția o împing în marginea ființei tot mai mult. Ori merge împreună cu rațiunea, ori prefer să mă lipsesc de ea de tot.

Cu luciditate, mă tot întreb: cum să vizitez întreaga lume?! În viitor sper să revin și cu un răspuns. Până atunci, serialele englezești sunt chiar satisfăcătoare.

Foto: Adrian Oncu

Ce anume înseamnă a fi cuminte

Ați făcut parte, în copilăria dumneavoastră, din categoria copiilor cuminți? Mie mi-a fost dat să aud cuminte despre mine doar prin comparație cu sora mea: de ce nu poți să fii și tu așa cuminte ca sora ta? Sora mea e mai mare, eu sunt a doua născută, asta spune ceva despre fiecare.

Azi nu facem trimiteri spre psihologie. Azi o să rămânem la analiza expresiei a fi cuminte. Ce semnificație are?

Când ești bebeluș, ești cuminte dacă îți lași mama să doarmă noaptea.
De la un an ești cuminte dacă mănânci tot și poți rămâne cuminte în felul acesta până la bătrânețe.
La școală ești cuminte dacă ai note bune.
La liceu ești cuminte dacă citești și promovezi bacalaureatul.
La facultate ești cuminte dacă din nou mănânci bine, te îmbraci bine, dacă folosești prezervativul fiind băiat și dacă practici abstinența fiind fată.
Urmează apoi o cumințenie exprimată de părinți prin a te așeza la casa ta și a face copii.

În mare, am schițat etapele expresiei a fi cuminte în viața unei persoane.

V-ați dat seama că persoana în cauză trebuie să fie cuminte. Ce se întâmplă dacă nu este? Eu nu am fost cuminte și nu am o fetiță cuminte. În primul rând nu mănâncă aproape niciodată tot din farfurie. Datorită ei, am regândit ce anume înseamnă a fi cuminte.

A fi cuminte nu exprimă nimic despre tine. A fi cuminte expune o pretenție a celorlalți despre tine. Ești cuminte dacă. Întotdeauna ești cuminte dacă. Învățăm din pruncie condiționarea bunăvoinței. Unora le iese pur și simplu. Au existat și or să existe favoriții. Mereu cu zâmbetul pe buze, mereu cu ceva potrivit de spus pentru urechile părinților, mereu cu lecțiile făcute, mereu cu mâinile pe sus la ore.

La matematică îmi strângeam pumnii, închideam ochii și mă rugam ca o bezmetică să nu fiu eu aia scoasă la tablă. Făceam promisiuni pe care nu le respectam. Că vezi doamne, o să rup cartea de matematică dacă scap de la ascultare. Am scăpat de multe ori și am învățat de puține ori. De fapt am învățat doar pentru examenul de admitere în liceu.

V-ați prins, nu am fost un copil cuminte.

Nu știu să răspund dacă am fost un bebeluș cuminte, dar pentru următoarele etape am răspunsuri. Nu, nu am fost niciodată copil cuminte.

Cu un asemenea copil părintele devine părinte. Are și el lecții, teme, teste neanunțate, eseuri, examene. Ce e de făcut? Ce rămâne de făcut?

Aș recomanda, uitându-mă în urmă, mult dialog între părinte și copil și renunțarea la atitudinea superioară a adultului care știe tot. Copilul s-a prins de prin școala elementară că puterile părinților sunt limitate. Părinții își iubesc copii. Plecăm de la premisa asta, lăsăm excepțiile deoparte.

Chiar vă doriți, părinților, să pierdeți iubirea și respectul copiilor pentru că nu sunt cuminți? Pentru că nu corespund unor cereri nerealiste care nu au nimic în comun cu persoana lor? Încetați să mai râdeți de ei, abandonați cu totul pornirile de agresivitate și ascultați. Copiii își descoperă nevoile. Nu-i împingeți, mai ales în adolescență, să se comporte după cum le vine. Le vine așa cum nu vă doriți. Să se răzvrătească, să nu învețe, să vă refuze sfaturile pe care nu vi le cer, să vă întoarcă spatele. Lor așa le vine și voi asta le cereți. Să se poarte după cum sunt, copii educați, copiii voștri pe care i-ați crescut și nu e posibil să aibă apucături de huligani.

E posibil, iar părinții le deschid uși pentru calea huliganismului. Aventura devine esențială în adolescență. Jucați-vă cu ei mai mult ca niciodată. Efectiv puneți-vă la mintea lor. Împrumutați-vă lumile! Asta e adevăratul examen al unui părinte. Cum îți determini copilul, fără violență, pedepse și constrângeri, să aleagă în viață principiile și valorile? Cum?

Constrângerile de care abuzați prin rolul de părinte nu duc acolo unde credeți. Copiii nu devin adulți responsabili pentru că la un moment dat ați fost duri și ați pus piciorul în prag. Copiii devin adulți responsabili lângă alți adulți responsabili.

Jucați-vă cu ei, plecați în aventură, citiți o carte, mergeți la un film și abandonați definitiv înălțimea adultului care știe tot și îi dorește copilului tot binele din lume. Bine e acolo, în prezent, în a fi pentru celălalt prezent.

Copiii preferă un părinte prezent.

Rămâne de văzut dacă mă credeți.

Foto: Mile Sepetan

Sărbătoarea primăverii, scandal, aventură, Igor și Chanel

tumblr_nwubyhtz8k1urilnho7_1280Dragi cititori, o să încerc un experiment. Pot sau nu pot să vă determin să citiți un articol despre un spectacol muzical?

Propun următorul scenariu. Iau patru cuvinte: dulce, amar, acru, sărat. Nu fac nici o presupunere despre pregătirea dumneavoastră muzicală. Las deoparte numele compozitorului, regizorului-coregraf, actorilor.

Ne imaginăm o sală de spectacol. Scaune. Ne așezăm și așteptăm. La un moment dat un sunet ușor perceptibil ne atrage atenția. E nevoie să ciulim urechea. Pe scenă se află un cort. Forma lui ne trimite gândurile spre indieni. Cele patru cuvinte, dulce, amar, acru, sărat sunt percepțiile noastre. Primele minute sunt dulci. Patru bărbați și trei femei în haine de stradă dansează. Oare ce vor să exprime prin limbajul corpului?! Se mișcă lasciv. Un sunet mai tare ne surprinde și tresărim. Dansul se execută cu repeziciune. Dansatorii mută cortul dintr-o parte în alta. Imită cumva un act sexual? Femeie cu bărbat, bărbat cu bărbat, ce transmit? Ritmurile alternează. Se împing, se agață unii de alții, se îmbrățișează. Gesturile sugerează violență. Femeia pare să fie maltratată. Despre asta să fie vorba? Diferența de forță dintre feminin și masculin? Parcă muzica se acrește. Te strâmbi la posibila agresiune. O femeie se îndepărtează. Dansează. Apare un gogoloi pe scenă. Reprezentarea pământului? Dar arată ca o lună. Are gropi, ca șvaițerul. Un bărbat în vârful pământului bară lunii. Omul a cucerit pământul? A triumfat? Dansul femeii singure e întrerupt pe rând de ceilalți. O apucă de obraz, de sân, o lovesc peste fund. O caută în gură ca vechii proprietari de sclavi. O iau de sân ca elevii obraznici. O lovesc peste fund ca un tată agresiv sau un iubit gelos.
Femeia continuă să danseze. Cade și se stinge lumina. Aplauze.

Descrierea de mai sus este spectacolul de aseară. Am fost la Sărbătoarea primăverii de Igor Stravinsky în regia Andrei Gavriliu.

Am încercat o zugrăvire prin cuvinte departe de orice pregătire. Numele unui compozitor îi atrage pe snobi și îi îndepărtează pe profani. Profanii sunt la mare căutare de managerii instituțiilor culturale. Dintr-un motiv neînțeles pentru unii, există persoane care nu renunță la a educa masa. În punctul acesta se pune întrebarea: cum atragem profanii?

Eu reprezint o unealtă. Vă povestesc acum despre, iar o persoană sau mai multe vor trece pragul teatrului datorită textului. Pentru a vă convinge, am găsit ca mijloc de expresie să relatez din papucii unui primitiv. Sau lipsa lor, nu cred că se născuse încă strămoșul Mihaelei Glăvan, de exemplu.

Intoxicați cu informații despre Igor Stravinsky sau Andrea Gavriliu, percepțiile s-ar fi modificat. Dacă e Igor, snobul acceptă pentru nume, nu neapărat de plăcere. Profanul refuză pentru că un rus poate să ne transmită doar ceva tragic. Cine mai are nevoie de tragedii când omul actual are target pe lună?

E un punct de vedere și au dreptate. Teatrul, opera, baletul reprezintă un moft. Cred că și preferatul meu, Marius Manole, spune asta într-un interviu. Dar cum ar fi viața fără mofturi? O să îndrăznesc. Ar fi ca în spectacolul de aseară de la Teatrul Național Csiky Gergely. O lume păgână, plină de superstiții. Revenirea la superstiții este de nesuportat. Societățile au plătit deja pentru neștiința omului.

Sărbătoarea primăverii este numele spectacolului de aseară și aduce în față misterul și puterea creativă a primăverii. Iar femeia de care am menționat mai sus reprezintă autosacrificarea, dansează până la epuizare. Da, în trecut, nu chiar atât de îndepărtat, societățile funcționau cu sacrificii umane.

Două lucruri mai spun și pun punct. Igor Stravinsky a produs scandal acum 100 de ani cu această lucrare muzical coreografică. Și ultima informație cu iz de bârfă, Igor a avut o aventură cu minunata și adorata Coco Chanel. Fashionistele ce părere au? Oare Coco a avut ca subiect de discuție cu Igor doar trendul?

Ha! Ha!

Jules Verne versus jocuri pe calculator

Când anume să-l introducem pe Jules Verne în viața copiilor? Pot crește copiii fără cărțile de aventuri ale lui Jules Verne?

Dispun de tehnologie. Multe jocuri pe calculator livrează aventura. Aventura este o nevoie a copilului, în special a adolescentului. Cortextul prefrontal e în parte dezvoltat, nu raționează și-și asumă riscuri.

Când eram adolescentă, personajele lui Jules Verne riscau în locul meu. Eu îmi imaginam. În prezent, jocurile pe calculator, prin stimuli dublați, concept și imagine, au mărit forța de atracție. Copiii gravitează în jurul unor lumi virtuale. Identificarea cu un personaj sau altul vlăguiesc realitatea prea neinteresantă adolescentului.

Ne aflăm în fața unei noi provocări, părinții dintr-o realitate anostă și personajele dintr-o lume artificială aventuroasă.

Revin la întrebarea mea: pot crește copiii fără cărțile lui Jules Verne?

Consider că nu. Eu am început să mă pregătesc.