Un cititor despre Ținutul sălbatic

Hello!

Revin cu părerea mea despre cartea “Ţinutul sălbatic” de Monique Proulx.

Această lectură a fost o gură de aer proaspăt în îmbâcseala zilnică de sarcini exacte.

Trebuie să recunosc că această poveste a fost mai pe placul firii mele poetice şi visătoare decât cea a lui Lars Saabye Christensen.

Ai nevoie de o imaginaţie vizuală foarte dezvoltată pentru a recepta cum trebuie această poveste.

Acţiunea cărţii se petrece într-un decor luxuriant, plin de farmec şi de pericol, chiar cruzime, care pare că reflectă natura interioară a personajelor. Mi-a acaparat simţurile cu magia peisajelor (descrierile sunt foarte dense), iar dintre personaje m-am ataşat de băieţel, Jérémie (cred că m-a ajutat şi coperta să empatizez mai bine cu personajul), de o maturitate surprinzătoare. Recomand călătoria în “Ţinutul sălbatic” !

Mulţumesc încă o dată din inimă deoarece mi-ai acordat şansa de a citi 2 cărţi superbe de la Editura Univers

Sper să ne mai auzim şi citim !

Toate bune,

Lavinia

Nobilă prin colaborări

Înainte să mă lansez și să mă pierd în propriile simțuri am o datorie care mă înnobilează.
Datoria: mijlocirea dintre cititor și carte.
Acțiunea: anunțarea următoarelor titluri.
La editura Univers au apărut 3 titluri noi:

Inci Aral, Galben ca șofranul
Jorge Amado, Morţile lui Quincas Berro Dágua și Bătrânii marinari
Gabriel Osmonde, Alternaștere

Lectură agreabilă, plină de senzații noi.

Editura Univers relansează colecția Globus

Afară plesnesc mugurii în pomi și copaci, iar la Editura Univers activitățile se înmulțesc.
Editura, prin reprezentanți și colaboratori, anunță relansarea colecției Globus.
Și aici ne oprim puțin, tragem aer în piept, expirăm.
Din luna aprilie, aceasta colecție va fi coordonată de Lucia T, fondatoarea siteului www.terorista.ro.

Globus este o colecţie în format de buzunar. A debutat în 1974 şi, de-a lungul timpului, le-a oferit cititorilor români întâlniri (uneori în premieră) cu scriitori şi cărţi care ocupă astăzi rafturile întâi ale multor biblioteci. În Globus au apărut traduceri din Virginia Woolf, Kurt Vonnegut, Patrick Süskind, Gabriel García Márquez, John Steinbeck, Romain Gary sau Michel Tournier. Acestora li s-au adăugat, după 2010, când colecţia a fost reluată după o pauză de şaptesprezece ani, nume ca Donald Barthelme, Jhumpa Lahiri, Malcolm Bradbury, Hanne Ørstavik.

LuciaT va alege de acum înainte următoarele titluri din Globus, va coordona colecţia de la A la Z. În cuvintele ei: „Înainte veneam aici să citesc şi găseam cărţi minunate. Acum plec în căutare de cărţi pe tot globul și mă întorc cu ele aici. Vor găsi acum alți cititori cărțile mele preferate adunate în Globus. Călătoria continuă!” Globus va fi o colecţie pornită de la o cititoare pasionată către alţi cititori pasionaţi.
(LuciaT şi-a redeschis de curând şi blogul ei personal, terorista.ro, care va rămâne un blog personal, cu însemnări diverse, deşi va fi în parte dedicat, desigur, colecţiei cărţilor ei preferate, Globus.)
Primul volum din noua serie, care va apărea în aprilie, este Speranţa: o tragedie, de Shalom Auslander. Printre apariţiile următoare se numără romane de Margriet de Moor, Eric Chevillard, Patrícia Melo, Christian Gailly, Patrick Flanery şi alţii, în versiuni româneşti aparţinând unor traducători pasionaţi şi devotaţi literaturii, ca Gheorghe Nicolaescu, Claudiu Constantinescu, Veronica D. Niculescu, Ana Mihăilescu, Silvia Dumitrache şi alţii. Nu vor lipsi surprizele, cărţi pregătite special pentru Globus!
La 40 de ani, Globus se simte în plină formă, are o poftă nebună de viaţă şi de literatură. Călătoria continuă!

 

La 40 de ani, Globus se simte în plină formă, are o poftă nebună de viaţă şi de literatură. Călătoria continuă!

Un cititor despre Accesorii pentru paradis

În 18 februarie, editura Univers, printr-un instrument de exprimare a culturii, de data aceasta blogul meu, a oferit cărți cititorilor.
Azi am primit o răsplată, impresiile unui cititor despre Accesorii pentru paradis de Marie Jeannne Urech.

Să presupunem că nu am citit Vian. Pe Kafka chiar nu l-am citit, sunt de părere că mai am timp. Dar oricum, n-am prea înţeles niciodată dorinţa asta de etichetare prin asemănări.
Marie-Jeanne Urech este o povestitoare cu foarte multă imaginaţie, nu e nevoie să ştii dinainte că are o scriitură asemănătoare cu a lui Vian. Proza dumneaei stă bine pe picioarele proprii. Iar aceste picioare lasă urme de paşi întru-un univers plin de imaginaţie. La urma urmei, la ce te poţi aştepta de la o scriitoare care are permis de conducere pentru Legoland?

Construit în patru planuri separate, care se întrepătrund la un moment dat, Accesorii pentru paradis ni-l prezintă iniţial pe doctorul Aarberg, specialist în defecte de fabricaţie, o boală foarte comună şi care se răspândeşte cu mare viteză. Pacienţii nu ies niciodată din salon, pentru că tratamentul constă în faptul că sunt puşi să doarmă. Frumoasă metaforă pentru viaţa de vis pe care ne-o dorim zilnic.

Fără a fi construit ca un roman poliţist, pe tot parcursul poveştii primeşti progresiv indicii, aceste accesorii pentru marele final.

Am putea vedea primele trei părţi constituiente ale cărţii ca fiind cele trei stadii ale omului: copilărie (în prima parte, cei doi copii ai doctorului Aarberg fug de acasă, din prea mult răsfăţ crede el), adolescenţă (când ai idei năstruşnice, cum ar fi de exemplu, să construieşti o oglindă care să reflecte razele soarelui într-un oraş rămas fără lumină, dar acoperit în permanenţă de nori roz proveniţi de la o uzină chimică) şi maturitate (când începi să vezi altfel lucrurile aşezate în lume şi, probabil vrei, de exemplu, să te căsătoreşti, aşa cum îşi doreşte foarte mult domnişoara Lempereur).

Marie-Jeanne Urech jonglează foarte fin cu metafore necesare să-şi modeleze universul propriu. Alege cu bună ştiinţă să ignore realitatea urâtă, cenuşie. Deşi realitatea răzbate din pasaje precum:

Aici aerul era acoperit de jeg. Un jeg care se impregna în haine cu un miros acru de supă. Un jeg care te sufocă la fiecare sfârşit de lună, când îţi bate proprietarul la uşă. Un jeg care nu iese nici la spălat şi care ţi se lipeşte de faţă ca eticheta unui magazin cu marfă ieftină.

Sau:

– Vezi, e prea târziu. Am eşuat. Am eşuat pe pământul ăsta unde oamenii vin să-şi ascundă ruşinea. […]
– Vezi lacrimile astea, nu pătează, dar e cea mai sângeroasă rană. […]
Asta era, vasăzică, un defect de fabricaţie! Inima smulsă, membrele strivite, capul cufundat în tristeţe, totul înecat într-un borcan cu formol. Ca să conserve suferinţa. În condiţiile astea nu mai poţi să lupţi. Nimic n-avea să oprească epidemia aceea. Ea avea să se răspândească fără încetare şi să cuprindă tot oraşul.

Chiar dacă nu te implici emoţional de la început, pe parcurs îţi dai seama că ai fost sedus şi eşti intrigat de firul narativ pe care-l urmezi, pentru că de fapt începi să recunoşti tiparul unei vieţi de om, cu toate trăirile interioare şi toate nemulţumirile exteriorizate către o societate care devine din ce în ce mai dezumaniza(n)tă.

Mi-a rămas în minte pasajul în care ni se arată cum funcţiona uzina oraşului, cea care produce un gaz euforizant roz. Dacă în filmul Soylent green, majoritatea populaţiei supravieţuia într-un univers distopic – suferind de poluare, suprapopulare, resurse epuizate, sărăcie, oceane pe moarte şi un climat arid şi fierbinte din cauza efectului de seră – datorită unor raţii de mâncare procesată (acea “pastă verde”), în Accesorii pentru paradis uzina produce euforie:

“Coşurile funcţionau la putere maximă. Oraşul nu era abandonat în timpul petrecerii. O echipă travestită în piese de şah le alimenta vărsând în ele saci de praf chimic care provoca o flacără frumoasă. La bufet, tocătura fusese schimbată cu nişte gustări. Odată ajunse în stomac, acestea declanşau râsete sonore reluate în cele patru colţuri ale halei de invitaţi beţi. […] Muzica, foarte puternică, astupa ţipetele celor cărora li se tăia beregata, care erau snopiţi în bătaie sau înghesuiţi într-un ungher. Trupurile erau probabil băgate în saci şi aruncate în cazane, ca să se şteargă orice urmă a agresiunilor. Flacără mare, nor roz, ploaie de confeti. […]”

Chiar dacă fictiv, universul creat de Marie-Jeanne Urech este totuşi unul trist, în ciuda poveştilor şi personajelor intrigante. Frumos, dar trist. Un paradis pe care-l merităm, care nu e mai urât decât al altora. Care e făcut după chipul şi asemănarea noastră.

Imperfect, dar uman.

Sebastian Mihail

Sebastian, îți mulțumesc frumos pentru implicare, pentru consumul sănătos, bezmetic și liber de literatură.

Eu să stau și el să treacă

Am o înțelegere cu timpul, eu să stau și el să treacă. Presupun că mulți se gândesc la tinerețe fără bătrânețe, dar nu e vorba despre asta. Nu, deloc. E vorba despre a scăpa de o anumită influență, influența lui Simone de Beauvoir.
Am citit cele două volume din Al doilea sex cu pauze lungi în lectură. După unele capitole eram conștientă că trebuie să mă detașez pentru a mă lepăda de înverșunare. Totuși am reluat teme ca prietenia dintre el și ea, condiția femeii, privilegiile bărbatului.
Am primit acuze de la prieteni, că sunt feministă, că am o judecată infectată, că sunt ipocrită.
M-am apărat, firește. Nu am scris nimic și nu am afirmat nimic dintr-o pornire feminină, ci pentru că acesta e adevărul, femeia reprezintă un obiect, devine pradă, bărbatul reprezintă un subiect, devine stăpân.
Fraza de mai sus dovedește că am nevoie să stau și timpul să treacă. Trecerea timpului nu ar schimba raționamentul, dar mi-ar însenina zilele.
Foarte hotărâtă să mă scutur de influențe ”simonești”, am deschis un mail de la editura Univers.
Ce am găsit?
Scriitoare norvegiană în România.
Între 18 și 20 martie, se va afla la București Hanne Ørstavik, cunoscută scriitoare norvegiană, autoarea romanului Iubire, tradus la editura Univers de Aurora Kanbar şi Erling Schøller.
Hanne Ørstavik se va întâlni cu cititorii miercuri, 19 martie, la ora 19.00, la Muzeul Național de Artă Contemporană. În cafeteria MNAC, scriitoarea va participa la o dezbatere literară despre femeia urbană a anului 2014, alături de E.S. Dna Tove Bruvik Westberg, Ambasadorul Norvegiei în România, Daniela Kammrath, editor-șef www.121.ro, Andreea Roșca, membru fondator al Fundației Romanian Business Leaders, Chris Simion, scriitor și regizor, Virginia Costeschi, președinte al Asociației Culturale BookMag.

Recunosc, am zâmbit cu un colț de gură trist. Ce e cu potriveala asta de fapte și întâmplări?
Știu, diferența e mare între masculin și feminin, dar eu nu o să descriu niciodată misandria, eu iubesc ceea ce reprezintă bărbatul, dar mai ales ceea ce prezintă bărbatul.
Totuși, dacă m-aș afla la București, nu aș rata dezbaterea de la cafeterie. Cititori, cititoare din București, îndrăzniți, îndrăzniți, profitați de ineditul unei asemenea întâlniri.

Lars Saabye Christensen în România

De puțină vreme am devenit unul dintre colaboratorii editurii Univers. Nici botezul nu-l am făcut, acum participăm la botezul meu propriu zis. Urmează să scriu despre un eveniment al acestei edituri foarte apreciate de mine. Iar împrejurările s-au dovedit delicioase.
Am primit niște cărți de la editura Univers, cărți pe care le-am oferit cititorilor mei. Una dintre ele, și anume, Frați pe jumătate de Lars Saabye Christensen, a ajuns la Lavinia Alexa, iar Lavinia locuiește în Ilfov.
Aici avem de-a face cu deliciul, capriciul împrejurării. În 13 martie, Lars Saabye Christensen se va afla la București pentru lansarea unui nou roman, Vizionare, și se va întâlni cu cititorii săi la Muzeul Național de Artă Contemporană începând cu ora 19.
Lavinia, sper din tot sufletul să citești acest text și să profiți de acest prilej fabulos.
Lars Saabye Christensen se va afla și la Cluj în data de 11 martie. Dacă am cititori la Cluj, dacă cititorii au o afinitate pentru literatura norvegiană, să profite și ei de acest eveniment care se va desfășura la Librarium Universității, începând cu ora 15.

Mărturisesc, dacă ajunge în România Jostein Gaarder, nu o să ratez pentru nimic în lume întâlnirea, în orice colț de țară ar avea loc.
Revenind la Lars Saabye Christensen, Lavinia, acum și cu mai mult entuziasm îți aștept părerea despre cartea Frați pe jumătate.

S-a întâmplat ceva pe blog

S-a întâmplat ceva pe blog. Din când în când, dar în niște momente atât de bine venite, găsesc un mail care se datorează activității de pe această platformă în care îmi șlefuiesc ființa din 2007.
Zilele trecute am descoperit un mail de la editura Univers care mi-a propus o colaborare.
De ce mi s-a propus această colaborare?
Mi s-a propus această colaborare deoarece am devenit un personaj, mi s-a răspuns. În urma cursurilor de filozofie, curs de filozofie pe care-l fac după Lumea Sofiei de Jostein Gaarder, carte tipărită la editura Univers, și a acelei dimineți altfel pe blog, editura, printr-un reprezentat, mi-a trimis niște cărți pentru mine și pentru cititorii mei.
Editura, cititorii cunosc faptul că eu împart cărți cu drag tuturor celor pasionați de literatură, de imaginație, de poveste, de sine, de a transcende.
Am acum în fața mea următoarele cărți: Frați pe jumătate de Lars Saabye Christensen, Accesorii pentru paradis de Marie-Jeanne Urech, Ținutul sălbatic de Monique Proulx și Istorii despre literatură și orbire de Julian Fuks.
De data aceasta cer însă ceva cititorilor mei. Ofer aceste cărți cu o condiție. Au 3 săptămâni la dispoziție, de la primirea cărții, să-mi scrie o impresie despre ceea ce au descoperit între file. Am nevoie doar de un comentariu și o adresă de livrare, iar după 3 săptămâni o unică impresie. Atât de simplu. Nu e nevoie să fie citită cartea în întregime, nu se așteaptă un rezumat, o critică, un eseu, doar o frază care să descrie starea cititorului.
Am încredere. Am încredere în iubitorii de carte, în cititorii mei, în senzațiile pe care doar cărțile sunt în stare să le provoace.
Și cărțile merg la…