Ca aproape orice om din lumea asta, după ce am umblat de mi-au sfârâit picioarele ieri toată ziua, seara am făcut un duș și m-am așezat la somn. Scurta poveste dinainte de culcare. Aia lungă include și cântece de leagăn. Coace mama pâine de nouă ani, pică soarele, iar gărgărița așază o rază de soare în palmă la fetiță.
În pat, lungită pe spate, am încercat să-mi amintesc zilele mele de naștere din anii trecuți. Așa s-a întâmplat că am revăzut o zi de vară, porțile casei de la Severin, strada cu reflexe strălucitoare, mama, bunică-mea și eu cu soră mea îmbrăcate cu niște fuste albastre cu dungi. Aha! De aici înclinația mea pentru dungi. Uitasem complet de fuste, o să povestesc azi cu sora mea, să vedem ce putem pune cap la cap. În ziua aceea mama împrumutase un aparat de fotografiat și ne făcea poze. Pentru vremurile acelea, faptul era de o importanță deosebită.
O altă zi de nașterea a cuprins o ștrengărie de adolescentă. Cine a copilărit la Dunăre și a iubit fluviul, cunoaște o oră anume a apei. Înainte să apună soarele, țipetele încetează. Majoritatea se retrag la casele lor. Mai rămân câțiva îndrăgostiți, pescari și câțiva rătăciți. Apa domoală capătă un aspect de cremă. Așa se simte pe trup. Temperatura nu agresează trupul, îl învăluie ca-n catifea. Soarele s-a fudulit toată ziua în apă. Într-un an am așteptat să plece toată lumea. Singură pe plajă, m-am dezbrăcat și m-am aruncat goală în apă. Voiam să marchez cumva o zi de naștere anostă, similară cu multe altele.
Am adormit în timpul căutării în trecut. Până un țânțar nu mi-a cântat la mulți ani la ureche și de ciudă m-am pălmuit singură. Am pus o pastilă în priză. Am adormit din nou. Zgomote de motociclete în stradă m-au trezit a doua oară. M-am enervat de la sperietură și am înjurat. Niște animale cărora sper să li se strice motoarele pentru că așa merită. Țânțarul la ureche tot nu-mi cânta la mulți ani. M-am smiorcăit fără lacrimi. Am adormit a treia oară. A sunat telefonul.
La mulți ani! O voce din trecut, prezent și viitor mă gratula cu bucurie. Știu că nu-ți place să-ți sune telefonul noaptea. Firește! Ultima dată când a sunat, am rămas fără Sorin Oncu. Nu mai vreau așa ceva. Poate dacă nu răspundeam atunci, nu murea nici el. Oricum moare greu la mine în suflet sau nu o să moară niciodată.
Vocea a revenit cu Prietena mea genială. Trebuie să-ți dau cartea s-o citești, e despre tine, e ca tine! Bine, prietena ta genială vrea să doarmă. Apreciez telefonul din miezul nopții, dar te sun eu mâine să mă gratulezi. Te rog!
Am adormit a patra oară. Scriam deja textul acesta cu mai multă forță, creativitate și substanță.
Anul acesta nu o să fie mama mea frumoasă lângă mine. E la Herculane. Bunica a murit de prea mulți ani. Nu o să fac baie goală în Dunăre. Nu o să fac nici măcar ce intenționam eu. Asemenea lui Huxley, un favorit al meu, voiam să mă încui în casă, să fumez și să scriu.
În loc de asta, am dus-o pe Mara la școala, am făcut niște exerciții în oglindă, m-am zgâit la pielea gâtului, mi-am fiert niște ouă la care nu știu dacă să bag sau să nu bag niște ceapă verde și mi-am luat laptopul în brațe.
La o urare telefonică, am adăugat că îmi doresc bani imediat după sănătate. Mi-e frică de boală. Mă paralizează și gândul. În rest am tot: copil, părinți, soră, iubit, prieteni, muncesc ce-mi place, nu neapărat cum îmi place.
Chiar se pare că am tot și încă puțin, plus un motan, plus un viitor nescris.
Țineți minte, râdeți înaite de toate!
Foto: Bogdan Mosorescu
