Am de adus o acuză dragelor mele cărți. Cărțile m-au făcut prea înțelegătoare. Nu e vorba de o devenire a mea, ci de o prefacere a conștiinței.
În lectură, mintea e ca limba de șarpe, se bifurcă și urmărește binele și răul în același timp.
Fiind prezent la apariția răului, urmărindu-i evoluția, începi să înțelegi. Nu accepți răul, dar înțelegi. Cartea face și acest lucru.
Iar azi sunt prea înțelegătoare, sunt prea înțelegătoare și în iubire. Ați auzit de Atanasije Svilar?
Atanasije Svilar este un personaj al lui Milorad Pavic. Amintesc de el aici cu un episod obscur al romanului Peisaj pictat în ceai.
Într-o seară, fermecat de prezența unei femei, pierzându-se câteva secunde în ochii ei și adulmecându-i mirosul trupului, Atanasije nu are curaj să se lase la voia întâmplării, iar întâmplarea pleacă cu ceasul. Mai târziu, reîntâlnindu-se cu soția, o iubește într-o grădină întunecată, la câțiva metri de acea prezență feminină. O iubește pe soția lui ca niciodată până atunci. În acea seară l-au conceput pe fiul lor. Ani și ani, de la nașterea băiatului, Atanasije i-a urmărit încordat liniile feței. Nicicând nu a știut să-și răspundă al cui era copilul, al soției sau al celeilalte femei, al trupului care l-a purtat sau al trupului care l-a ațâțat?
Acesta este episodul cu Atanasije Svilar. Eu vă mărturisesc că mi-a plăcut femeia și am ținut cu soția.
Am fost înțelegătoare.
La taifas, cu prieteni sau prietene, povestind despre amor, sunt la fel de înțelegătoare. Infidelitatea a căpătat puteri gneseologice. Deja infidelitatea alăturată gneseologiei mă face să strâmb din nas.
Recunosc aici însă capacitatea omului de a cunoaște realități, realitatea altor caractere, frumusețea cunoașterii.
În iubire înțelegerea asta se transformă în amărăciune. În iubire e bine uneori să fim primitivi. Să ținem de partener ca fiarele de pradă. Să mimăm doar civilizația în amor și atunci putem obține o împlinire prin transferul necontrolat de afecțiune.
Dar oamenii din margine de civilizație au făcut pași, iar pași au făcut în toate acțiunile lor. Au ajuns să-și dorească rafinament, iar rafinamentul este un fel de pact cu diavolul, diavolul epocii noastre.
Cunoaște, cunoaște, cunoaște.
Iar visurile nu se mai colorează.