Gestionez proiectul #poartariduri cu prea multă modestie.

M-a convins premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, care a primit un mesaj cu un sfat nesolicitat din partea unui chirurg plastician. Acesta i-a sugerat că i-ar putea repara un semn de pe nas.

Câți elefanți stau acum pe pânza de păianjen? Femeile au chemat elefant după elefant. Au învățat să citească. Să conducă mașina. Să piloteze avioane. Să facă politică. Să se detașeze de emoții. Să-și crească o pereche de testicule imaginare. Degeaba. Prezentul ne arată că nu e suficient. Trebuie ca femeile să fie frumuseți stereotipe. Ridurile, petele pigmentare, nasurile coroiate, buzele subțiri și dinții strâmbi ne ofensează.

Îmi pare atât de rău pentru genul meu. Orice am face, nu e niciodată suficient. Vânătoarea de vrăjitoare nu s-a sfârșit, s-a transformat. Ne ardem singure pe rug. Noi creștem și permitem să ni se spună că nu suntem suficiente. De la o replică a tatălui: Ai cracii mici. De la o replică a unei prietene: Bluza asta stă mai bine pe mine. De la replici neinspirate, răutăcioase, intenționat-neintenționate, femeile încep demolarea corpului care nu are nici o șansă. E lut pentru o minte în proces de dezvoltare.

Și nimeni și nimic nu vine cu o alternativă. Fiecare dintre noi descoperă sau nu descoperă metode de a ne ajuta. Pe mine m-au salvat cărțile, poveștile năucitoare de dragoste dintre personaje care se îndrăgosteau nebunește în ciuda defectelor care le scoteau din sărite. Hans Castorp o considera pe Clavdia Chauchat neglijentă, leneșă și lipsită de ținută. Cocoloașele din pâine făcute de aceasta în timpul meselor îl ofensau, iar trântitul ușii cu zgomot când intra îl scotea din sărite. Dar. Antipatia lui Hans se transformă în pasiune.

Ce îi opunem presiunii de a fi perfecte din bisturiu, botox și colagen? Cu excepția educației și a iubirii de sine, nu-mi vine altceva în cap. Iar cu #poartariduri îndrum spre educație și iubire de sine.

Nu am nici o poveste lacrimogenă în spate. Nu m-am injectat și regret. Nu aproape m-am operat și m-am răzgândit. Curioasă. Mereu am fost curioasă și am întrebat: Poate un doctor să-mi injecteze doar un rid care îmi împarte buza în două? Poate un doctor să-mi opereze sânii, dar să nu-mi schimbe mărimea sutienului? La o consultație nu am ajuns. Dacă voi ajunge, voi documenta în mod special pentru proiectul #poartariduri.

Îmi pare rău, dragi femei, că ne vine atât de greu să ne iubim. Și nu este în totalitate vina noastră. Replicile taților le-am menționat intenționat. În adolescență, observațiile taților marchează pozitiv sau negativ relația fetei cu propriul corp. De aceea, tați de fete, aveți grijă cum vă adresați fetelor. Replicile prietenelor ne frustrează, știm, dar aici putem alege cum să răspundem. Eu am ales să mă cert des și să ignor rar. Nu faceți ca mine. Să reacționezi nu ajută.

Ajută să te privești în oglindă. Să te privești până te dor ochii, până te pierzi. Nu-ți plac picioarele? Mie nu mi-au plăcut picioarele. Învață să le iubești. Am învățat în ani să le iubesc. Acceptându-le. Atingându-le. Picioarele mele.

E greu să fii om, asta e concluzia. Ca să rezistăm, facem alegeri. Nu renunțați la a alege și la a vă alege.