Acum trei ani, într-o zi de duminică și nu de Sfântul Valentin, seara, a venit pe lume Mara mea. Exista deja în lumea largă Mara de Ioan Slavici.
După trei ani, chiar în această dimineață îi cântai la mulți ani înainte s-o urc în mașină și s-o duc la grădiniță. Ascultă cu obrazul lipit de al meu și cu o atât de vizibilă bucurie.
De duminica anului 2010 și până joia asta, acum când scriu, am o foarte mare satisfacție în ceea ce o privește pe fetița mea. Am devenit pentru ea și omul de încredere. Atunci când primește informații necunoscute sau i se povestește ceva nemaiauzit de ea, ochii ei se îndreaptă spre mine: așa e, mama, așa e?
Răspunsul meu e suveran, iar eu mă simt atât de mândră.
Nu știu dacă sunt o mamă bună, dar știu că mă străduiesc să cresc un copil liber, o fetiță frumoasă, nu cea mai frumoasă, o fetiță cuminte, deșteaptă, bună la suflet pentru că iubește oamenii, animalele și plantele.
Un așa copil cresc eu, o minune.