În ultima vreme mă gândesc foarte mult la mine, mă gândesc exagerat de mult la mine. Fraza asta trebuie citită altfel: în ultimul timp meditez la alcătuirea mea. Și fraza asta trebuie citită doar în realitatea prezentă.
Cum sunt eu?
În aceste meditații am descoperit în copilăria mea lipsa firescului. Ca orice descoperire, deși pare instantă, firește că nu este.
Viața mea în casa părintească mereu s-a agățat în idei preconcepute, ce trebuie, ce nu trebuie.
Îmi amintesc cât de uimită am fost atunci când un foarte bun prieten a zis că ar sparge un geam, iar sora lui l-a întrebat care geam. Pur și simplu am rămas cu gura căscată. Mintea mea o luase razna.
Cum care geam?
Cum care geam?
Asta e întrebarea? Asta e reacția?
La mine în familie s-ar fi criticat această apucătură și poate aș fi ajuns și pedepsită. La mine în familie totul se critica. Nu ne ascultam, iar dacă ne ajungea totuși ceva la urechi, mesajul era complet distorsionat. Fiecare îl asculta pe celălalt subiectiv, după propriile lui pretenții.
De aceea nu ne-am înțeles niciodată, de aceea cred că în familia mea nimeni nu știe să comunice, doar ne impunem sau ne supunem.
Azi știu că am această problemă. Dar până azi m-am mirat mult de alții, am citit cartea lui Lawrence, Fii și îndrăgostiți. Cât firesc în cartea aceea, câtă comunicare între fiu și mamă, câtă sinceritate, câtă normalitate. Încă mă mir.
Am început să tânjesc după normalitatea sentimentelor, după puritatea reacțiilor. Vrei să fii rău? Fii rău. Fii orice, dar sincer.
Am citit zilele trecute o carte despre mintea zen. Mi-am pus ochii în tavan și i-am întors în interior. Îmi doresc sinceritate. Uneori viața nu este deloc așa cum ne-o dorim, dar dacă ne străduim să fim noi înșine, ne putem face viața frumoasă. A fi tu însuți uneori contravine cu societatea, cu familia. Dar ce rost își are și prefăcătoria? În situațiile astea se cere stringent o cale de mijloc. Care e calea de mijloc?
Aceasta este întrebarea, acesta este și întrebarea mea. Nu am răspuns, nu cer unul de la nimeni, răspunsul semnifică munca individuală a oricărui individ care nu-și întoarce spatele de la nevoile spirituale ale ființei.
Tot ceea ce intuiesc acum că pot face, iar acestă facere sau nonfacere să fie autentică, este că caut firescul.
Vreau să fiu rea?
Sunt rea.
Vreau să înjur?
Înjur.
Vreau să nu vorbesc?
Nu vorbesc.
Îmi permit foarte multe, par să-mi permit tot pentru a mă controla. Din cartea despre mintea zen am înțeles că pentru a te controla trebuie să-ți permiți să fii tu. Iar când facem ceva rău să ne supraveghem, nu să ne interzicem, iar atunci se ivește și controlul. Am înțeles și am învățat multe din această carte, căci nu mi-a spus decât ceea ce cunoșteam, doar că nu aveam habar de acestă cunoaștere.
Tot ceea ce îmi doresc de la mine este să fiu eu însămi, tot ce doresc cititorilor mei este să fie ei înșiși.
Fii tu și viața se orânduiește de la sine.