Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "nevoie"

Autorule, bagă și scoate!

De 6 iul., 2017 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Nevoie, plăcere, neplăcere, interes, motiv, percepție, adaptabilitate. Am enumerat aceste cuvinte pentru fixare. Ele reprezintă dinamica oricărei persoane indiferent de naționalitate, sex sau orientare religioasă.

Nevoile ne pun în mișcare. Plăcerile și neplăcerile ne motivează. Interesul crește energia. Motivele incită. Percepția definește. Adaptabilitatea asigură supraviețuirea și bunăstarea în orice epocă.

Lejeritatea înșiruirii nu se potrivește cu poticneala descoperirii fiecărui cuvânt în parte. Intensitatea și impresionabilitatea le-am verificat în ultimii ani. Experiența mi-a demonstrat importanța. Mai este un cuvânt lăsat pe urmă cu intenție: speculă.

Specula deține un loc aparte pentru mine. Îi recunosc forța și avantajele, dar rămân cu spatele. Prefer bătaia lungă.

Am citit cu interes diverse articole cu autori nemulțumiți tocmai de capabilitatea unora de a face speculații. Aceia care știu să dea din coate, să fie bine cu toată lumea, să plasticizeze realitatea, să dea ceea ce cere publicul actual.

Creionul autorului nemulțumit a exprimat lipsa unui corespondent cu realitatea. Unii urmăresc dobândirea de avantaje personale. E vorba în special de fashion bloggeri sau formatori de opinie (sau influencer dacă preferați varianta utilizată de internauți).

Cu ani în urma m-aș fi inflamat. Ca manifestare, aș fi reacționat ca Mara când nu o bagă nimeni în seamă pentru că sunt preferați pruncii. La început aș fi negat disconfortul sufletesc, la nivel declarativ aș fi asigurat pe oricine că nu mă deranjează, iar la cineva apropiat aș fi defulat cu sentimente negative.

Ani de zile am fost blogger mare depășit de bloggeri mici. O diferență între noi consta în a face speculații. Nu i-am dat publicului ce a cerut, iar o asemenea absență de subiecte mondene pe blog are consecințe directe pe listele alea de rating. Astfel, mereu au fost preferați alții, iar eu am rămas să mă plâng pe un umăr, la un colț, în familie.

Dar un om care citește nu rămâne niciodată pe loc. Imaginația te duce, interpretarea te dezvoltă moral. Nu am luptat contra frustrărilor, am lucrat cu ele. Le-am acceptat în timp ce-mi însușeam pe rând cuvintele din deschiderea textului.

Adevărat, nevoile au făcut diferența. Lipsa grijilor de ordin financiar mi-au permis să-mi șlefuiesc educația. Mulți artiști și-au pierdut sau jucat în picioare creativitatea din cauza facturilor lunare. Așa că de ce acuzația Autorului de avantaje personale?

Cine nu se ridică din pat pentru avantajele personale? Diogenes a existat acum multe secole și cine are putința să verifice câți au mai fost ca el?

Unghiul din care se arată cu degetul este greșit. Perspectiva corectă constă în valoare, iar valoarea e dată și de acuratețea limbii. Asta prima dată. Apoi urmează procesul de livrare. Cum transmiți informația? Îmi pare rău că tot revin la cărți, dar dacă nu citești, cum poți să scrii? Dacă nu bagi, ce iese? Pentru carne tocată introduci felii, pentru limonadă, storci lămâi, pentru fotografie achiziționezi un aparat, pentru sex nu mai zic etc!

Bagi ca să scoți!

Altfel plângerile semnifică o lipsă de profesionalism, ipocrizie și un interes undeva. Motivul pentru care un Autor exprimă o nemulțumire rămâne necunoscut, dar unii dintre noi putem să-l adulmecăm. Pentru că unii, așa ca mine, au băgat mult în cap în timp ce alții culegeau lauri sau invitații la diferite evenimente din țară.

Mai este ceva ce îmi doresc să vă las la final. Când există puncte slabe, se iau măsuri. Articole cu arătatul cu degetul nu corectează, relevă că un interes a fost năruit și cineva dorește să-și ia revanșa.

Dragă Autorule, ai verificat vreodată ce a băgat un blogger în capul lui? Nu? Atunci bloggerul nu e vinovat, bloggerul s-a adaptat, supraviețuiește și uneori savurează.

Piața e mare, dar nu toți acționăm, cei mai mulți ne plângem.

Eu sunt verb și caut soluții pentru țara în care trăiesc.

Tu nu știu ce ești, Autorule!

Bagă și scoate, asta e ordinea.

Foto: Flavius Neamciuc
Pulover: Atelier Bobar

Zice Dunia

De 3 aug., 2016 0 Zice Dunia , , , , 0

13308250_10153486713806610_189378971297641172_oÎncerc să neutralizez un verb. A trebui. Nu mi-l mai doresc în vocabular mai ales în relația cu Mara, în interacțiunea cu partenerul, în legăturile de familie.

În dicționar găsim verbul trebuie cu semnificația de a avea nevoie de ceva. Semantica explică, dar psihicul percepe o interdicție. Orice interdicție provoacă sentimente de mânie, neputință, invidie. Mi-am propus să-mi ofer ajutor la nivel psihic.

Am început să mă observ. Trebuie să fac aia sau cealaltă în majoritatea exprimărilor dintr-o zi. De multe ori e fals. Nu trebuie, mai mult de jumătate îmi doresc.

Îmi doresc să renunț la trebuie. V-aș îndemna să vă studiați. Prindeți trebuie pe buze. Numărați cât trebuie rostiți într-o zi. E firesc seara, pe lângă oboseala fizică, să ne stăpânească și o scârbă de viață neexplicabilă.

Am redus trebuința din activitățile mele zilnice. O să revin când constat o îmbunătățire.

Am nevoie de o schimbare la nivel de vocabular, dar chiar nu trebuie.

Îmi doresc.

De la individ la persoană unică cu Tricoul Inteligent

De 27 iul., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

IMG_3798Vine luna august. Anul trecut, în august, am imprimat primele trei tricouri Dunia. În luna iulie sunam la croitorii, ateliere de imprimat, căutam disperată să-mi facă cineva tipare. Am găsit o prietenă care mi-a permis să o bat la cap cu bunăvoință.

Cu tiparele am mers la un atelier de croitorie. Madame de la croitorie și-a exprimat nemulțumirea. Nu-i sunt bune tiparele. Le-a corectat ea, a făcut altele, iar după vreo 40 de zile, lungi ca postul, mi-a pus în brațe trei tricouri.

Am venit acasă cu ele și am continuat să dau telefoane. Unde le imprim? Am descoperit până la urmă un atelier. Mi-au cerut mesajele și informații despre tricou. Mesajele le-am livrat instant, cu datele despre tricou am tărăgănat.

Am încercat să fiu clară.

Tricoul este o continuare a blogului. Păstrez numele. Îi adaug Tricoul Inteligent. Îmi place cum sună.

Acesta e materialul pe care s-au sprijinit fetele de la grafică. Am deschis blogul, au analizat așezarea în pagină, caracterul grafic utilizat, și au mutat Dunia pe bumbac. După câteva ore au ieșit tricourile. După două luni de așteptare, a fost o naștere grea, cu complicații, a apărut Tricoul Inteligent.

Le-am privit mult, lung, cu drag și satisfacție.

Nu a existat niciodată un plan sau un buget alocat Tricoului. Mi-am folosit buzunarul. M-am întrebat ce doresc de la Tricou. Am considerat că am deslușit un mijloc de a apropia literatura de oameni. M-am folosit de nevoia vestimentară pentru a atrage atenția asupra gândirii. Eleganța unei rochii se prăpădește în rostirea agramată.

Am pornit la drum fără o destinație. Abia acum, după un an de zile, observ o imagine. Am adăugat Tricoului rochii de vară. Fiecare rochie poartă numele unei personalități. Îmi dau seama că mă amuză să instig la cultură. Îmi dă o satisfacție de nedescris să scutur clișee, stereotipii, prejudecăți. Cu tricourile și rochiile, printr-o trecere prin nevoia fashion, ajung la gândirea amorțită a indivizilor. Îi scot din masă, dintr-o gândire colectivă, și le reamintesc și le confirm unicitatea persoanei.

Asta fac eu cu Tricoul. Mă amuz, instig, schimb statutul oamenilor de la indivizi la persoane unice. Muncesc cu drag, cu nervi, cu tărăgănări, cu felicitări, cu încredere. Tricoul sunt eu. Blogul sunt eu, iar acum ies în lume cu ce am devenit.

Am devenit.

Nimeni nu poate să iubească fără să-i fie respectate nevoile

De 29 iun., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

13549258_1235488503127968_530357836_oM-am apucat într-o zi, foarte hotărâtă, să-mi creez un blog nou. Mă frigeau buricele degetelor de nerăbdarea de a scrie fără cenzură. În cap galopau cuvintele ca aproape în fiecare seară când mă așez să dorm.

O să scriu așa, o să formulez cu, o să mă bucur de anonimat. Cu Dunia îmi lipsește de multe ori maleabilitatea. Mă încearcă rușinea față de unele persoane admirate. Fără nume, aș avea șansa să scap de sintaxă, de semantică, de așteptări, de judecăți.

Nu afirm că aș fi eu fără Dunia, înaintez presupunerea că aș merge mai mult pe ceea ce simt. La capitolul simțiri, am ajuns să observ, să-mi identific nevoile, dar reacțiile rămân fără control de cele mai multe ori.

Mă gândesc că ar fi un fel de jurnal. Aș scoate din mine sentimente hidoase. Mă simt plină de răni. Ați auzit cum scheaună un câine când e lovit? Identic mă văicăresc eu în muțenia organelor interioare. Nu vreau să iert persoane care m-au îndurerat sufletește. Mă umplu de furie promisiunile nerespectate. Iar după nervi, mă cotropește deznădejdea.

Nu pot schimba trecutul. Îmi repet. Mă consolez cu realizări de caracter. Mă țin întotdeauna de promisiuni. Îmi place să mă aud vorbind, de ce nu, am strâns în mine mii de povești, dar nu-mi iau obligații pentru a mă face plăcută sau acceptată. Un motiv pentru care mi-a fost frică, încă îmi este, să zic Da la o căsătorie.

Premisa e falsă. Nu pot zice eu că promit să iubesc până la moarte. În primul rând iubirea vieții e o găselniță a romanticilor. Nimeni nu poate să iubească fără să-i fie respectate nevoile. La 33 de ani a devenit imposibil să confund nevoile cu iubirea.

Da, promit să te iubesc până la moarte.

Spune el, spune ea. El și ea, două părți. Întregul se modifică în funcție de evoluția părților, iar limbajul nu ne ajută să ținem pasul în epocă. Aș reformula. Fără promit. O să mă străduiesc, o să am grijă de tine, o să te respect, o să te ascult, o să te apreciez.

Există atâtea verbe și ne împotmolim în cel mai neinspirat. Provoacă reacții de mâhnire, de furie, de inutilitate, de nemulțumire. O promisiune o faci și te ții de ea. Divorțurile și despărțirile au demonstrat zădărnicia unui început de relație în fața preotului cu promit.

Pe blogul nou aș fi scris mai mult despre asemenea simțiri. Am renunțat la idee. O iubesc pe Dunia. Scorțoasă, distantă cu analfabeții, pedantă în percepția unora, multora, câți or fi, naivă, pretențioasă, cu aspirații de literat, curioasă de sexualitate, convinsă că viața e lipsită de sens, Dunia îndeplinește funcția de utilitate. Serviciile mi le aduc mie însămi cu asigurarea că fac ceva individual în generalul speciei.

Promit să rămân Dunia. Până când moartea ne va despărți.

Asta e partea mea de poveste din tot ce s-a întâmplat

De 16 mart., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

12527994_1159179687425517_841328013_nRar ajung să mă uit peste fotografii vechi. Pe lângă nostalgie, simt și o neplăcere violentă. Uneori chipul meu mă înfurie, alteori persoanele cu care mă însoțeam.

Am hotărât din adolescență să nu vorbesc urât despre foștii iubiți sau prieteni. Comentariile răutăcioase le-am separat. Mi le-am permis cu o mențiune. Asta e partea mea de poveste din tot ce s-a întâmplat.

Dintr-o experiență, eu sunt doar o parte. Nu mi-a fost mai ușor în relațiile mele de orice natură cu gândirea logică. Simțeam și simt durere intensă la orice conflict.

M-am înconjurat de unele cuvinte: nevoie, plăcere, neplăcere, percepție, perspectivă, unghi, etapă biologică. Renunțând la Dumnezeu așa cum mi l-a vârât familia în cap, s-a modificat vorbirea cu mine însămi. M-am comparat cu o planetă pustie. Eu întreb, eu răspund. Eu cer ajutor, eu mă sprijin.

Mi-e necesară, în prezent, reprezentarea sub forma unui corp ceresc fără lumină proprie. Doresc să mă împrietenesc cu singurătatea și să-mi repet că soarele s-ar putea să nu răsară niciodată pe strada mea.

Nu sunt o persoană deznădăjduită și nu m-am suspectat de pesimism. Pentru felul de a fi, după educație și influențe, nu-mi este suficientă rațiunea. Mă bănuiesc de existențialism după atitudinea pot să fiu sau să nu fiu la fel de bine. Exist pur și simplu.

Vreau să devin tot mai conștientă și să-mi construiesc zilele personal. Să stârpesc grija celorlalți după cum îmi trăiesc eu viața.

O trăiesc minunat. Beau ceai dimineața, scriu, citesc, am prieteni, o mamă blândă, mă recuperez în ființa copilului meu, mă admir în ochi albaștri de bărbat.

Am deschis un șantier al ființei fără dată de terminare sau cu o anume dată: moartea.

Până atunci, aș îndrăzni să-mi propun desăvârșirea.

21.06.1983 –

De la 16 ani

De 22 dec., 2014 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

De la 16 ani m-am străduit să trăiesc, să trăiesc frumos. La 16 ani am descoperit nimicul şi inutilitatea existenţei.
Ce să fac eu între naştere şi moarte? Dar cel mai supărător este acel de ce? De ce să fac ceva?
Tradiţia am ignorat-o dezvoltând o alergie la se cuvine. Nu recunosc puterea lui se cuvine. De şcoala am încercat să mă apropii. A fost foarte uşor, m-am îndrăgostit de cărţi, şi a fost nespus de greu, profesorii, programa şcolară, inteligenţa nativă. Limite peste tot.
Am citit mult şi uneori am crezut că am găsit răspunsuri. Mi-am zis de foarte multe ori, că eu, spre deosebire de Godot, am sfârşit cu aşteptarea. Mi-am dat nişte determinări, m-am aşezat în general şi individual. Mulţumesc Constantin Noica.
Din păcate, am continuat să sufăr, dar am luat cunoştinţă de puterea emoţiei. Între naştere şi moarte trăim momente. Momentele aparţin atât frumosului, cât şi urâtului. Pe mine mă interesează cele frumoase.
Singura esenţă pe care o recunosc existenţei mele umane constă în sublimul emoţiei. Am reuşit să trec anii cu această reacţie afectivă, chiar dacă durează puţin.
Puţin prin comparaţie. Comparaţia ar aduce în discuţie iubirea. Refuz discuţia, păstrez comparaţia.
Trecând anii, am învăţat despre nevoi şi interese. Freud m-a trezit, mi-a impus luciditatea. O pierd de foarte multe ori. S-ar putea să-mi lipsească chiar acum.
Mă trezesc de foarte multe ori însă.

De la 16 ani mă străduiesc să trăiesc frumos şi să fiu bună cu cei din jur. Mă străduiesc. De ce mă străduiesc? De ce? De ce? De ce?

Neavând simptome cauzate de propria importanţă şi valoare, nesuferind de un delir de grandoare, rămâne să sufăr şi să maximizez emoţiile momentelor frumoase. Şi din când în când, să practic escapismul.

O să fug chiar zilele astea în atemporalitate.

Interviu: 20-30 se îndreaptă spre 40

De 8 dec., 2014 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Mi-ar plăcea, dacă ar fi cu putinţă, să-mi iau singură un interviu. Fireşte, posibil este. Fenomenologic este, conştiinţa se afirmă înaintea existenţei.
Dispun şi de tehnici, un set de întrebări pe care mi le-aş adresa. Eu la 20 de ani mi-aş lua un interviu mie la 30 de ani.
Douăzeci, treizeci, nu invers.
Prima întrebare.
20: Cum este viaţa de adult?
30: Avantaje pe partea sexuală. Sexul e bun, iar ipocrizia are o intensitate copleşitoare.
20: Sex?
30: Totul se împarte în trup şi spirit, dar se simplifică excesiv. Ai auzit de reducţionism?
20: Poftim?!
30: Viaţa o explicăm prin reducere. De exemplu, la mine, la noi, scuză-mă, următoarele cuvinte au importanţă şi valoare pentru a fi: nevoie, semnificaţie, plăcere, neplăcere, trup-carne, spirit-rafinament, detaşare, clişee, raţiune, pasiune.
20: Cuvinte cheie?
30: Mod de viaţă.
20: Visele?
30: O mare dezamăgire. La 30 experimentezi şi dezamăgirea pentru toată fantezia în care stai tu acum.
20: Să mă opresc din visat?
30: Ce întrebare mai e şi asta?
20: Stupidă, ca tot acest interviu. Mai puţin cuvintele cheie. Sper să le reţin.
30: Invariabilul vârstelor noastre: insolenţa.
20-30: Mecanism de apărare.
20-30: Şi râsul gălăgios, bogat în nuanţe şi sugestiv.
20-30 se îndreaptă spre 40.

Zice Dunia

De 21 oct., 2014 0 Zice Dunia , , , 0

Aproape fără intenție, căci la început nu eram atentă, am devenit atrasă de o propoziție; am tras cu urechea la un el și o ea îndrăgostiți.

Tu ești tot ce am nevoie!

Nu specific cine a zis, el sau ea. Pentru ceea ce urmează să scriu, genul nu semnifică nimic.

Repet: tu ești tot ce am nevoie.
Adaug: nevoile se schimbă.
Consimt: manifest o atitudine condamnabilă și sfidez regulile morale.

Meditație în prelungirea cugetării

De 2 oct., 2014 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

De un an cochetez cu meditația. Meditația s-o citiți în prelungirea cugetării, s-o citiți ca pe o stare de concentrare mentală. De un an mă străduiesc să mă concentrez.
De puțină vreme, iar acest puțin să-l rețineți ca pe un pic, meditez cu un maestru. Din stânga, din dreapta, din jur și împrejur, de la mama și de la prieteni întrebări, zâmbete, atenționări.
Înaintea de grija oricui, există oricum grija mea. Și îmi port de grijă.
Merg să meditez pentru a satisface o nevoie, nevoia de plenitudine, căci nimicul este ceva ce încă mă obsedează.
Într-o atât de banală activitate, turnând apă în cana mea de ceai, într-o generoasă fantezie, văzui Pământul, apoi toate planetele și ridicai din colțul gurii.
De ce se cred oamenii buricul pământului? Cum au putut o secundă să se creadă singurii în Univers? Și dacă nu ar mai exista oamenii, Pământul, planetele?
Nimic.
Acest nimic mă mătrășește.
Mă întorsei la cana mea de ceai, la cura mea cu lămâi, la freshul meu de dimineață.

Meditez.

Meditez pentru nevoia de plenitudine, pentru nevoia de a sta cu mine, în mine. Cât timp stau oamenii cu ei înșiși?
Oamenii se trezesc.
Se spală pe dinți.
Fac duș.
Și se pornesc.
Planuri, planuri. Să facă, să facă, să facă! Când nu mai acționează, decorează: muzică, filme, cărți, conversații, cafea, ciocolată, zâmbete, plânsete.

Seara, în pat, un moment de solitudine. Cu cine să vorbești atunci? Unii vorbesc cu Dumnezeu sau cu oricare altă reprezentare a lui Dumnezeu. Eu vorbesc cu mine, dar adorm.

La meditație stau o oră eu cu mine. Eu în stânga, în dreapta, în jur și împrejur. Nu, nu mă plictisesc. Acesta ar fi un răspuns la o frecventă întrebare.
Pentru mine, acesta este scopul meditației. Să stau cu mine, în mine. Să mă ascult și poate într-o zi o să mă înțeleg, o să fiu ceea ce încă nu știu sau nu pot să fiu, un întreg dintr-un întreg.

Meditez.

Senzația vieții

De 14 aug., 2014 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Am observat și am luat aminte de o nouă situație a omului actual. Nu îndrăznesc s-o numesc apucătură.
Nu îndrăznesc încă.
Situația nouă: nevoia de spiritualitate. Întrebare: a fi spiritual sau a părea spiritual?
De aceea, nu îndrăznesc încă să numesc apucătură această nevoie.
Se vorbește tot mai mult despre sensul vieții. Există și oameni care caută un sens în viață, m-am numărat printre aceia care caută.
M-am oprit.
M-am oprit deoarece printr-un concurs de împrejurări fericite în viața mea apar sau reapar persoane care asemenea învățăturii lui Noica ascultă ce am de spus și așteaptă să pun o întrebare.
Există câteva persoane, foarte puține de altfel, care nu-mi cer și nu-mi pretind credința în experiența lor de viață, ci mă ajută să descopăr și să învăț singură despre mine, despre viața mea.
Căutând și eu sensul vieții și vorbind despre căutare, am primit într-o zi un mail de la un fost profesor, mail pe care m-am hotărât să-l fac public.
Numele profesorului nu va fi însă public. Am de respectat o dorință, dorința de anonimat.

Mailul:

Nu intentionasem deloc sa-l sabotez pe Mozart, preferatul tău, recomandându-l domniei tale pe mai psiho-teluricul Fromm. Ma iartă !
Scria Dunia de „sensul vieții”, așa cum au scris și o vor mai scrie mulți, nu numai Fromm … Din punctul meu de vedere, expresia e lipsită de… sens.
Hai să vedem… Sensurile (principale ale) sensului (ca definiție lexicală) sunt patru (al cincelea, cel din matematică și/sau fizică nu ne interesează aici) :

1. înțeles (semnificația unui semn, al unui cuvânt, al unei expresii, fie ea și… „sensul vieți”),

2. simț (semnificație prezentă în română doar indirect, nu ca în alte limbi romanice, ca, de pildă, în cuvinte ca sensibil, sensibiliza, ca și în cele care – în română – au înlocuit – strict fonetic – sunetul/litera s cu z, ca în senzație, senzual și alte câteva…, deci „sensul vieții” ar fi în acest caz „simțul/senzația vieții” ?);

3. temei rațional; logică, rost, rațiune, noimă (tocmai în această accepțiune DEX oferă drept exemplu expresia „sensul vieții” (?) sau, în termenii lui Leibniz, reluat la noi de tânărul Noica – ”De ce există ceva mai degrabă decât nimic”, transpus de Heidegger în expresia „De ce este de fapt fiinţare şi nu, mai curând, nimic?” ,

4. direcție, orientare (ca în expresiile „sensul acelor ceasornicelui”, „sens unic”, „sens inrerzis” etc.; „sensul vieții” ar însemna „în direcția vieții” ?).

Ca filolog, folosec cuvântul sens mai ales în prima accepțiune, una care devine absurdă pentru expresia „sensul vieții”, întrucât viața nu e semn, deci nu poate avea „înțeles”, cum au doar semnele, cuvintele, textele…Pentru Mozart, bănuiesc, „sensul vieții” s-ar referi doar la „simțirea și simțirile vieții”…Cât despre filozofi, treaba lor sunt conceptele și noimele, lasându-ne deseori în bezmeticia simțurilor și nălucirilor provocate de ele, simțiri și năluciri din care ne mai salvează, uneori(!), sensibilizându-ne, câte un Mozart…

Așadar, nu mai caut, viața chiar nu e semn.