Familiile fericite sunt la fel

Am revăzut spectacolul de teatru Boala familiei M. După ce l-am văzut, nu am scris nici un rând. Terminasem recent de citit Comentarii și delimitări în teatru de Camil Petrescu. Cele două volume semnifică un fel de permisiune de a scrie despre dramaturgie. Așa mi-am zis când le-am achiziționat. Doar că s-a întâmplat opusul, nu am mai scris o lungă perioadă de timp despre teatru.

Am reluat prezentările despre spectacolele de teatru. Pentru amatori și profesioniști, rândurile care urmează or să conțină o percepție asupra celor văzute pe scenă.

Piesa Boala familiei M are ca subiect o familie formată din 3 copii și un tată bolnav. Marta, fata cea mare, are grijă de casă și de fiecare membru al familiei. Un rol asumat, o tipologie cu potențial pentru drama. Maria și Gianni completează viața Martei cu elemente tragice și comice. Luigi constituie punctul de legătură dintre cei trei.

Maria, cu dorința ei năvalnică de iubire, creează în sânul familiei situații din categoria aventurilor comice jenante. Se îndrăgoștește de cel mai bun prieten al iubitului ei și sfârșesc cu toții invitați la masă de Luigi.

Gianni încearcă să stabilească o relație cu fiecare dintre surorile lui. Pe Luigi se străduiește să-l distreze acționând în dezacord cu boala lui care nu-i mai permitea faptele din real. Joaca din imaginar sfârșește prin intervenția Martei.

Luigi refuză să accepte boala, la polul opus al Martei care și-a asumat o afecțiune anume: sacrificiul. Boala tatălui acționeză distributiv. Este îndreptată spre cei trei copii în același timp, dar fiecare defulează în felul său. Modul de comportare și de prezentare al copiilor face ca boala tatălui să devină o boală a familiei.

Tragediei familiei i se opune maniera comică. Luigi, Marta, Maria și Gianii râd. Terapia prin veselie îndepărtează finalul nu-l anulează. Familiile fericite sunt la fel, spune Tolstoi. Și continuă: fiecare familie nefericită este nefericită în felul său propriu.

Despre jocul actorilor o să mă abțin de la comentarii. Jocul actorilor presupune accent, respirație, gestică, inventare de gesturi suplimentare, mimică etc, dar nu mă interesează să discutăm despre asta. Mergeți la teatru, vă alegeți un favorit, iar apoi putem să inițiem o discuție.

Puteți începe cu Boala familiei M și după ce depășim faza, mi-a plăcut, nu mi-a plăcut, semnificațiile or să înceapă să se zbenguiască.

Vă aștept.

Mulțumesc.

Foto: Flavius Neamciuc

Boala familiei M

Aseară am mers la teatru. În urma unei recomandări, am achiziționat bilete la piesa Boala familiei M.
De fiecare dată când ajung la teatru, această activitate e precedată de un fior. Mi-a trecut prin cap că cea mai mare plăcere a mea constă în așteptarea serii de teatru și în atmosfera pe care o regăsesc când pătrund în sală. Uneori piesa rămâne în subsidiar. Am visat de multe ori în timpul unei piese. Excurs. În ultimul timp nu s-a mai întâmplat să visez, Teatru Național Timișoara a adoptat o tehnică a zgomotului, a urletului pe scenă. Nu-mi place, nu o pot aprecia, mă irită de-a dreptul.
Acum revin de la instituție, la experiența personală. Prima dată am mers la teatru cu școala. A doua oară, ca studentă. Nu-mi amintesc exact piesa, dar dacă închid ochii revăd niște fete care dansau pe scenă în niște costume albe ale căror mâneci reprezentau niște aripi.
Educația, în copilărie, alungă magia. La maturitate, dacă dorim magie în viața noastră, trebuie să ne-o reprezentăm. De unde luam imagini? Din natură, firește, dar și din creația omului, din manifestarea lui creativă.
Teatrul, piesa de teatru nu face parte dintr-un program al omului de supraviețuire, teatru nu reprezintă o nevoie, teatrul e capriciu, piesa de teatru traduce un moft, iar moftul descrie altceva.
Ce faci seara?
De obicei mănânci cu familia, conversați, vă uitați la un film, vă jucați ceva, urmează să se stingă luminile, dormitorul, patul, somnul.
De obicei.
Ce faci seara?
Altceva.
Ce?
Merg la teatru.
Sufletul tresare, trupul se scutură. Pășești la teatru ca Cezar în Roma. Iar acolo, din scaunul tău, actorii te plimbă prin lume, te pun față în față cu sentimente, îți amintesc că există iubire, iubire îndrăgosteală, iubire grijă pentru apropiați, iubire, magie, inefabil.
Să trăiești e frumos, să iubești e indispensabil.
Asta am auzit aseară pe scena Teatrului Național Timișoara.
Și da, uneori oamenilor trebuie să li se reamintească să iubească, iar teatrul e un mijlocitor îndreptățit.

Buletin de știri

Ar părea că din aprilie nu am mai deschis ușă de teatru sau filarmonică. Nu este însă ceea ce pare.
Reiau buletinul de știri.

4 octombrie, Dancing Queen, Teatrul Național Timișoara
6 octombrie, Degețica, Teatrul Melin, Timișoara
16 octombrie, expoziție Radu Afrim, Galeria Calina, Timișoara
16 octombrie, expoziție Lucia Buzac, Palatul Baroc, Timișoara
19 octombrie, lansare de carte Daniel Vighi, Istoria din cutia de pantofi, Bastion, Timișoara
20 octombrie, Frumoasa și bestia, Teatrul Merlin, Timișoara
23 octombrie, Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara, ediția a II-a, Bastion, Timișoara. Aici l-am regăsit pe Vladimir Bulat ca traducător pentru scriitorul rus Victor Erofeev.

Urmează:
27 octombrie, Trubadurul, Opera Națională Timișoara
28 octombrie, Bădăranii, Teatrul Metropolis la Timișoara
29 octombrie, Nu, eu nu regret nimic, Teatrul Național Timișoara
4 noiembrie, Pelerini din țara nimănui, Tudor Gheorghe, Timișoara

Să pice bine spiritului meu.