Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "război"

Studierea politicii de către femei, de către mame ne-ar pune pe urmele virtuților politice

De 10 nov., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Mi se schimbă scrisul de la preocupările zilnice. Citesc Diplomația, Mari gânditori politici și Berlin Alexanderplatz, dar mi-e gândul la un sufleu de fasole. Să încerc să adaug niște ardei copt în compoziție? Sau în salata orientală să strecor câteva bucăți de țelină apio?

Prea mult gătit în casă din cauza virusului. Cafeaua o beau cu mai puțin zahăr. Lucru sănătos, dar mă strâmb toată. Într-adevăr mi-am îndreptat atenția spre cărțile de politică. Îmi place să știu de ce este lumea cum este. Să înțeleg. Să nu mă mir când descopăr insule pierdute prin Atlantic și Pacific sub conducerea Franței sau a Angliei. Istoria și politica ne scapă de naționalismul vătămător. Prin studiul politicii și istoriei încetăm să delirăm.

Țara în care ne-am născut să rămână ca o mamă pentru noi. Doar gândul la și să zâmbim jovial. Aprecierea exagerată și exclusivă a țării în care ne-am născut distruge rațiunea. Duce la război. Mamele ar trebui să-și învețe pruncii să disprețuiască de mici războiul. Nu prea se întâmplă asta. Copiii care se joacă cu arme și săbii, în special băieții, dar nu numai, pun pe chipurile părinților un zâmbet satisfăcător. Dacă aș intra mai mult în subiect, de ce își înarmează părinții copiii, aș ajunge până la frica unora că băieții lor să nu devină homosexuali. Ce maimuțe suntem pentru aceste persoane! Nimeni nu devine gay, dar poate experimenta. Jocurile cu arme nu schimbă orientarea sexuală.

Studierea politicii de către femei, de către mame ne-ar pune pe urmele virtuților politice. L-aș cita pe Toma de Aquino până la un anumit punct. Prudența, dreptatea, tăria de caracter și cumpătarea, iată spre ce să îndreptăm atenția copiilor! Războiul se justifică când îi aperi pe cei lipsiți de apărare, pe aceia care nu se pot apăra singuri. Pentru orice altceva, războiul înseamnă crimă și aduce bani cuiva.

Studierea istoriei reduce complexul de inferioritate. De ce m-am născut în România? Sau de ce România nu acționează ca Germania? În primul rând ai conștientiza poziția geografică. Franța și Anglia stăpânesc teritorii departe de casă în primul rând datorită poziției geografice. Poziția geografică îi permite Angliei izolarea de orice conflict din Europa și îi asigură un rol de arbitru între puteri. Pentru că asta fac oamenii, luptă pentru putere de când se știu. Unii luptă cu flote și cuceresc popoare. O altă legendă care circulă despre Alexandru cel Mare. Marele l-a întrebat pe un pirat motivul pentru care jefuiește corăbii. Piratul a răspuns senin: Același ca și al tău, atunci când jefuiești pământul! Dar pentru că eu fac asta cu un vas micuț, oamenii spun că sunt pirat, pentru că tu ai o flotă puternică, se spune că ești împărat.

Politica și istoria ne ajută să trecem de la sufleul de fasole la un anumit calm sufletesc. Viața nu înseamnă numai o casă și un copil crescut mai bine ca noi. Viața presupune joc. Pământul a creat prima regulă. Celor mai puțin puternici le stau la dispoziție alianțele. Și să nu uităm pionii. Pionii în Europa s-au împărțit între Rusia și Imperiul Austro-Ungar. Citiți istorie. Citiți politică. Reduc simțitor simțul penibilului, iar plânsetele se transformă. Se consumă cu un pahar de vin și cu organizarea de strategii. Toate astea s-au întâmplat în lume, dar fiecare individ poate să-și construiască în paralel o lume inspirată de marii oameni cu viziune.

Încercați!

Foto: Bogdan Mosorescu

Woman, all too woman. Nu încercați să înțelegeți, priviți

De 11 sept., 2018 2 Colaborari , , , , 0

Cum multă lume a migrat spre youtube, m-am trezit în față cu un motiv întemeiat să devin cât mai provocatoare în fraza de început a textului. Să vă agăț. Ceva ce îmi displace. Se poate observa și din verbul ales: a migra. Parcă începe lecția de istorie. Triburi slavice au migrat, trecând prin Câmpia Panonică. Sau la o discuție cu un pahar de vin în față, dar mult mai multe consumate unde se isca vechea dispută despre Transilvania. O să vă reproduc, infidel, adevărat, un schimb de replici între mine și tatăl meu.

– Oh, iar te iei de unguri? Mie îmi plac ungurii, îi admir ca popor. Și gâlceava asta pe Transilvania, până când?! A fost întotdeauna locuită în principal de români. Există recensământe, cifre. Ungaria a pierdut. Asta nu înseamnă că românii au avut drepturi incontestabile.

Până aici. I-au ieșit ochii din cap lui taică-miu.

– Habar n-ai istorie! Îți dau eu să citești istoria adevărată!

Până aici. Mi-au ieșit mie ochii din cap.

– De unde știi tu că nu cunosc istorie?

În acel moment, partenerul meu se aliază cu persoana care mi-a dat material genetic.

– Dunia îl citește pe Boia.

Mi-am dat ochii peste cap. Am alungat teoria din cap, arhivă, explicație, reprezentare. Am trimis la colț amfibologia cuvântului istorie.

– Dacă te interesează, mă dezgustă ideea de națiune. Nu o mai suport și nici nu am de ce să o accept. Rușinea atâtor morți, ah!

Ieri, la spectacolul-lectură Marina și Ulay, vocea Maiei Morgenstern a turnat în urechile spectatorilor aproximativ același mesaj. Rușinea războiului nu se spală niciodată.

Spectacolul s-a desfășurat în cadrul expoziției WOMAN, ALL TOO WOMAN. Organizator: META Spațiu. Munca mea de ambasador nu s-a încheiat. Vă reamintesc că aveți o expoziție inedită în oraș. Poate nu sunteți neapărat pregătiți pentru ceea ce veți descoperi în cadrul vernisajului, dar vă sugerez o abordare personală. Nu încercați să înțelegeți. La fel cum nu memorăm o carte sau un articol de ziar. Reținem esențialul. La WOMAN, ALL TOO WOMAN priviți. Dacă ceva vă atrage atenția, vă place, vă dezgustă, vă amuză, vă oripiliează, ați câștigat. Ce? Ați simțit ceva. Ați gândit singuri ceva.

Realizez că e necesar să pun punct. Vă plictisiți. Google analytics îmi arată cât timp petreceți la un articol. Mă sperie secundele. Mai ales la textele cu substanță. Aici nu e youtube. Poate o să încep să pun câte o fotografie cu mine în lenjerie. Am și așa ceva. Întrebarea este: eu sunt capabilă să fac orice pentru scrisul meu?

Punct.

Dacă reușesc, adaug în text și Variațiunile lui Golberg de Bach. Scrisei articolul ascultând. Spectacolul-lectură a menționat aceste Variațiuni. Azi citii pe google: The Variations are named after Johann Gottlieb Goldberg, who may have been the first performer.

Punct. Ascultați. Click pe Variațiuni.

Foto: Diana Bodea 

 

Marele Costel

De 8 mai, 2018 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Acum 90 de ani năștea o femeie din familie. Străbunica îl aducea pe lume pe bunicul. În 1928 și-a început existența Constantin Mosorescu. A venit pe lume după Primul Război Mondial. A fost copil în următorul. Vremurile nu l-au slujit bine, nu l-au ajutat să dea tot ce e mai bun în el. Prea mic pentru front, bărbat pentru femeile de acasă.

Am ascultat câteva povești cu soldații ruși. Fără interes, mărturisesc. În copilărie m-a fascinat relația dintre bunicii mei. Auzeam despre boală, vrăjitoare, croitorie, durerile facerii, o căruță în noapte, o naștere acasă.

Căsnicia bunicilor a fost una funcțională, unica recunoscută de mine. La urechile mele nu au ajuns vorbe urâte. Nu am asistat la certuri. Violența nu a tulburat familia. Constantin Mosorescu nu a ridicat mâna în război, nu a ridicat mâna în familie. S-a remarcat ca un familist excepțional. Râdeam mult lângă ei. Și ca bunici și-au păstrat sufletele vesele.

Și într-o bună zi bunica a murit. Declinul bunicului s-a ivit. Sfârșitul gloriei, sfârșitul persoanei Constantin Mosorescu. Niciodată nu a mai fost la fel. A rămas văduv după 60 de ani, iar ieri a împlinit 90 de ani. A adunat în jurul lui copiii, nepoții și strănepoții. Nu recunoaște pe nimeni din jur. Stă într-un scaun și privește în gol, o persoană-obiect.

Ceva s-a schimbat. Când mă aplec să-l sărut, mă sărută înapoi. Nu făcea asta în copilăria mea. Presupun că îi era rușine să-și arate afecțiunea.

L-am privit și i-am studiat chipul cu groază. Genele lui trăiesc în mine. Tataie a fost om bun, Marele Costel. Lipsită de alinarea creștină, m-a tulburat teribil boala. Neliniștită, mi-am apropiat moartea.

Să murim!

Boala e iadul imaginat de creștini.

Închei din nou ionescian: să râdem înainte de toate.

Foto: Diana Bodea

Bertolt Brecht, burtă plină, burtă goală

De 1 nov., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

14914627_1342244155785735_1094586744_nPentru că am timp, ieri am citit teatru, Bertolt Brecht, Anna Fierling şi copiii ei. De ce am eu mai mult timp ca alţii? Îmi lipseşte un angajator. La Cuvinte de vânzare, firma mea, sunt administrator şi nu am stabilit nici un orar.

Într-o zi a trecut mamanu să vadă ce fac. M-a găsit la calculator, scriam un text ca acesta. Pe Mara o lăsasem la şcoală. A aruncat un ochi în jur. Unul singur e suficient pentru a mima dezaprobarea. A deranjat-o patul nefăcut. Dar cât poate să-ţi ia să faci un pat?! A iritat-o dezordinea. Mara încă se mai aşază să deseneze dimineaţa. Pe cuvânt dacă te înţeleg, doar nu lucrezi la program cum am muncit eu.

Dacă scrii şi citeşti, în percepţia multora, ai timp. Nu-ţi faci timp. Nu. Îl ai. Aşa că ieri am deschis cartea asta veche, de prin 1967. Vă amintiţi de cărţuliile de la bpt, biblioteca pentru toţi. Pe asta nici nu am mirosit-o. Buricele degetelor dintr-o dată s-au făcut simţite de la praf. Am scuturat-o bine, m-am spălat pe mâini şi m-am cocoţat în pat cu ea în braţe.

Ştiaţi că atunci când îţi soliciţi mintea ai nevoie să te aşezi cât mai comod? E ceva legat de gravitaţie.

Am răsfoit cartea. Căutam o piesă anume. Ne-a vorbit despre ea la clasă domnul diriginte. Asta în liceu. Habar n-am de ce anume a legat el numele lui Bertolt Brecht sau ce asociere a făcut între programa şcoalară şi Anna Fierling. Dar eu de aici am desprins următoarea lecţie: vorbeşte-le copiilor despre orice fără presupunerea că nu pot înţelege. Nici nu e nevoie să înţeleagă, trebuie doar să-i impresioneze. Fapt pentru care, azi dimineaţă o comparai pe Mara cu o leoaică şi făcui trimitere la Nichita Stănescu.

Am parcurs vreo 100 de pagini până a căzut cortina. Piesa are ca personaj principal o mamă, poreclită Courage, cu trei copii, doi băieţi şi o fată mută. Acţiunea se petrece în timpul Războiului de 30 de ani. Din nou m-a năpădit ruşinea. Mi se întâmplă tot mai des. Dialogurile din jurul mâncării m-au întristat peste măsură. Războiul semnifică crimă. Annei i-au murit toţi copiii, dar despre ceea ce nu se vorbeşte sau se aminteşte în treacăt, este foamea din timpul războiului.

Ieri am citit despre foame, despre supravieţuire, despre adaptare. Maniera plină de umor a lui Brecht a făcut să pară şi mai tragic. Lamentaţia te îndepărtează, dar umorul ajunge să strângă ca o menghină. O secundă am simţit în gură gustul unei ciorbe cu fiertură de curea de piele. Te izbeşte piesa asta prin antipozi: vocabular străin de trăsături omeneşti, abrutizat şi fapte cu calităţi de erou. O luptă mută ca fata Annei între limbaj şi acţiune. O să mă opresc. Nu intenţionez să fac o cronică a acestei geniale piese. Există o probabilitate să nu-mi reuşească o prezentare pe măsură şi nu doresc să-i aduc nici un neajuns.

V-aş îndemna să o citiţi. Ar mai reduce frica de zahăr, de alimente tratate chimic, de ambrozie. Le aveţi pe toate, dar le aveţi cu burta plină. Burta goala schimbă reprezentările despre viaţă.

Mă simt norocoasă pentru vremurile în care trăiesc.

Sunt norocoasă.

Ne păzim copiii de oameni

De 14 iun., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

13412991_1224859354190883_360091524876574491_nAm terminat de citit romanul Abatorul cinci de Kurt Vonnegut. Am început cartea în malul mării, imediat după ora 5:21.

Dacă momentul a fost anume structurat, înțeleg de ce nu a ieșit soarele din nori. Cunoștea tristețea, cinismul, umorul subiectului. Războiul.

Primul scriitor care mi-a luat un văl de pe ochi a fost Roland Dorgeles. În cartea lui abia am descoperit că soldatul își face nevoile. Victor Hugo sau Balzac nu au descris acțiunea de a urina și am crescut în universurile lor.

Primele pagini ale romanului te subjugă. Uitasem acest aspect al literaturii. M-am concentrat pe literatura de specialitate și am pierdut simplitatea cititorului.

Am sfârșit cartea și am așezat-o pe piept. La răsărit, Mara mi-a adormit pe piept, iar cu bărbia sprijinită pe capul ei mă afundam în subiect. Am vizualizat întâmplările descrise, iar când eram întreruptă simțeam că sunt smulsă din marginea de unde particip pasiv la ororile minții umane. La început am purtat o greutate pe piept prin corpul Marei adormit, la final am rămas cu o greutate imaterială în piept.

Am privit azi în jur la semenii mei cu stupoare. Cineva striga la altcineva să nu-și mai îndoape copilul cu dulciuri. Da, zahărul nu e bun, dar eu derulam în minte episodul în care prizonierii americani au devastat latrinele lagărului din cauza unei mese frugale, dar de nesuportat pentru stomac. M-am încordat.

De câteva zile mă aflu cazată la un complex în regim all inclusive, găselnița turcilor mi-a trecut pe la ureche. Ce risipă de mâncare! În tot festinul, oamenii aleargă și se împig după mâncare. Mamele se isterizează de la ciocolată și prepară în cameră înghețată naturală.

Ne păzim pruncii ca leoaicele în junglă. Ne mai rămâne să-i învățăm să vâneze. Am rostit ieri că nu e firesc să ne păzim între oameni. Să nu ne fure geanta, să nu ne fie răpiți copiii, să nu ne scape gesturile pedofililor.

E o nebunie să aducem copii pe lume când cunoaștem aceste aspecte.

Așa merg lucrurile. Încontinuu, și încontinuu, de la facere, de la Adam și Eva, de la organizarea în ginți și de la cea mai evoluată civilizație.

Așa merg lucrurile, zice Billy Pilgrim, zice Kurt Vonnegut, zice soția lui Billy Pilgrim, zic eu.

Așa merg lucrurile.

Mesagerii ploii

De 15 feb., 2013 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Când auziți Ismail la ce vă gândiți? Mulți cred eu că se gândesc la Moby Dick. Dar când auziți Ismail Kadare la ce vă gândiți?
La Albania. Ismail Kadare scoate Albania de pe harta geografică a lumii și o pune în alcătuirea sufletească a omului.
Scriitorul Kadare m-a îmbogățit cu două titluri, Generalul armatei moarte și Mesagerii ploii. Lectura cărților acestora mi-a reorganizat viziunea despre război. Pagină după pagină, războiul se curăța de eroi, de uniforme strălucitoare, de fapte eroice. În primele pagini din Mesagerii ploii am primit războiul prin problema urinei. Urina reprezintă o problemă în taberele de soldați.
Confruntarea aceasta prinde cititorul de armată într-o manieră casnică. Nevoile fiziologice și nevoile alimentației te îndepărtează de ambiții de glorie și măreție. Aici nimic nu e glorios, aici totul este joc de putere, exercitare de putere și crimă. Nu există victorie în război, doar pierdere, mai ales pierdere de vieți.
În Mesagerii ploii avem două planuri, pagini de cronică albaneză și pagini de acțiune turcă. Romanul se construiește prin confruntare, armata turcă cu armata albaneză, tradiția cu știința, crucea cu semiluna, puternicul cu cel slab.
Paranteză. Cu această lectură mi-am reamintit cine sunt ienicerii, uitasem. Ienicerii se recrutau mai întâi din prizonierii de război, apoi din copiii luați de la popoarele vasale Imperiului Otoman. Indignarea te însoțește în lectură, la fel și râsul. Condeiul se face responsabil și de contrariile emoționale. Emoțiile de pe parcursul romanului sunt inteligente. Glisezi de la o stare la alta până la împăcare. Contrariile se împacă prin acceptarea unei forțe mult mai mare. În carte, o forță este și ploaia.
Mesagerii ploii provoacă cititorul, dar eu refuz să povestesc mai mult. Sunt un cititor cuminte și las multe povești nerostite. Nu din egoism, ci din respect. Respect mințile care încă nu au citit această carte, dar intenționează.
Nu îndemn la lectură, nu urez lectură plăcută, vă confirm doar un timp petrecut inteligent și plăcut cu Ismail Kadare, cu albanezi și turci.

Să fie ploaie, să fie soare, a rămas să fie toamnă

De 19 oct., 2012 7 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Luni dimineață, într-o oră neclară a vremii, să fie ploaie, să fie soare, a rămas să fie toamnă, m-am plimbat pe străzile Brăilei de mână cu al meu văr.
Într-o ureche încerca să-mi deslușească stilul arhitectural neoromânesc, dar ochiul s-a lipit de o clădire abandonată de peste stradă. Hotelul Pescăruș, abandonat de proprietari cu acte, locuit de proprietari vagabonzi ai nopții, ne-a suportat pașii și vizita deloc mut. Scândura scârțâia, tencuiala pica, unele cărămizi picau în urma noastră. Am urcat până pe acoperiș strecurându-ne pe o ferestruică. Acolo m-am așezat și am așteptat vântul. La întâlnirea asta nu a vrut însă să apară. Rămânând cu urechea liberă, ochii s-au pornit să privească în jur.
S-au activat, de la distanțele dintre clădiri, de la acoperișurile vecine, toate imaginile mele de alergături pe acoperiș ale eroilor din filme.
Am sugerat, râzând ca nebuna, să sărim și noi. Șoldul meu drept pulsa deja de la ridicarea pe fereastra acoperișului.
Nu o să picăm între clădiri, nici un personaj pozitiv nu a pățit așa ceva, iar noi doi suntem tot personaje pozitive în povestea pe care ne-o scriem în faptul nostru de organisme vii.
Ca să mă adun puțin, căci am întins povestea în horă, m-am săturat de toate filmele cu bătăi, bătăi pe acoperiș, pe trenuri, pe clădiri, pe tiruri.
Șoldul meu pulsa. A început și mintea.
Oamenilor le plac aceste filme deoarece duc dorul frontului, al războiului. Reflexele noastre înnăscute, dezvoltarea organismului cu nevoia lui de alimentare, reproducere, apărare ne păstrează lupta în felul de a fi al speciei.
E simplu, comod și tragic în luptă. Ți se spune ce să faci, simplu, știi cu cine te lupți, comod, îți poți pierde viața, tragic.
În viața de toate zilele nu știi ce să faci, nimic nu e simplu, nu știi sigur cu cine te lupți, deloc comod, îți poți pierde viața, tragic.
Am coborât de pe acoperiș într-o febră psihică. M-am liniștit în malul Dunării și în vocea calmă și tărăgănată a vărului care a tot insistat.
Vară-mea, recunoști stilul brâncovenesc, nu?
Ce stil, domnule, ce stil, trebuia să sărim de pe acoperiș!