În prezent suntem sclavi selecți

De vreo săptămână, prieteni și cunoștințe mă anunță că urmează să apară un serial numit Freud pe Netflix. Le răspund. Netflix are un buton special. Să fii anunțat când începe. Am apăsat butonul de la sărbători.

Să vă spun ce am mai învățat de la Freud. Când eram mică, mi s-a întâmplat să visez în repetate rânduri grădini cu trandafiri albi sau roșii. Mi-am imaginat incredibil acei trandafiri. Îmi amintesc diminețile de după. Mă întindeam în așternut cu o senzație plăcută. Dacă îi povesteam mamei, zâmbea cu colțul gurii sau rămânea fără reacție. Mi s-a întâmplat să visez în repetate rânduri că îmi pică dinții sau că înot în apă murdară. Dacă îi povesteam mamei, observam o groază măruntă pe chipul ei. Mi s-a întâmplat să visez în repetate rânduri că îmi cumpăr zeci de pantofi și de haine. Dacă îi povesteam mamei. Atunci nu i-am mai povestit.

M-am apropiat destul de târziu de Freud. După prima carte citită de, cred că am respirat pentru prima dată într-un fel personal de a fi. Știu, știu! Iar încep cu vorbe care n-au legătură cu realitatea aspră a cetățeanului serios. Cetățenii serioși par să fie singurii care înțeleg cum funcționează lumea. Mergi la școală. Termini școala. Te angajezi. Cauți un partener. Te căsătorești. Construiești o casă. Faci un copil. Te dedici casei, copilului, partenerului și creditelor din bancă. Dramele dintre țin de artiști căpiați și ratați ca mine.

Eu văd drame peste tot. Râd, dar le văd. Sesisez situațiile zguduitoare ale elevilor. Se bat. Se înjură. Suferă. Observ lingușeala. Îmi atrage atenția un gest. Pătrund cu imaginarul în căsnicii și descopăr amanți. Cum? La fel ca Ștefan Gheorghidiu. Și-a lipit obrazul de umărul meu ca să-i ofere amantului întreaga coapsă. Casele reprezintă un lanț invizibil. În prezent suntem sclavi selecți. Ne priponim singuri.

Asta e tot?! Mă uit uneori la lună și mă chestionez. Asta e tot?! Nu este. Dar nu călătoriile sunt alternativa. Nici luxul chiar dacă Oscar Wilde, Baudelaire sau Mozart, modele admirate de mine, au preferat să se acopere cu cele mai fine veșminte. Totul e să te asculți. Să fii! Iar vorbe. Vorbe, exact, dar cum să vi le transmit? Să faci ce îți place ție. Dar ce îți place ție? Aceasta este o întrebare corectă. Cum știi cine ești? Cum știi să faci sex?

Experimentând. Avem greșeala și experiența ca unelte în descoperirea sinelui. Valorile familiei semnifică baza. De aici pornim. Un punct fix e necesar.

Cu Freud, m-am aplecat mult asupra viselor. Visele sunt eu în dialog cu mintea și sufletul. Am început să citesc printre rânduri. Mi-a trecut prin cap că doar în vis sunt eu. Trandafirii vorbesc despre dorințele și naivitatea mea. Dinții și apele negre despre frici. Hainele și pantofii despre gândirea mea. M-am supărat pe mine. Atâta timp cât visez că primesc sau cumpăr haine și pantofi, mintea mea îmi arată ce mentalitate de sclavă am. Într-o noapte am visat că avem brațele pline de haine cu care mergeam la atelier. Hainele erau de la Tricoul Inteligent, iar a doua zi aveam târg. Munceam pentru mine.

M-am trezit. M-am întins în pat. Nici o senzație plăcută ca după visele cu trandafiri, dar. Îmi reprogramez mintea. Visul mi-a arătat o ușoară schimbare. N-am ajuns stăpân, dar m-am scuturat de lanțuri. Nu cunosc un sentiment mai puternic ca suveranitatea personală. Să nu atârni economic de nimeni.

Când o să ajung acolo, sunt pe drum, atunci. Atunci o să văd. Mă bucur și savurez. Mă întind în pat. Un artist căpiat se poate întinde în pat la ora 12 și 9 minute.

Foto: Bogdan Mosorescu

Cum ajungi să ai un președinte în buzunar?

Ce înseamnă să fii bogat? Un moment. Să lăsăm deoparte proprietarii cu credite. Să uităm de pozele din vacanță de pe facebook. Aia nu este bogăție. Bogăție înseamnă să deții orașe, țări, regi și președinți de țară. Este posibil așa ceva? Este posibil așa ceva. Bogăția presupune o piață liberă.

Nu o să vă țin o lecție de economie. Nu am suficiente informații sau lecturi. Eu citesc istorie. Fiecare carte de istorie citită îmi întărește poziția personală. Bogăția nu e de mine. Nu am suflet sensibil pentru poezie, dar n-am nici suflet rece pentru bogăție. Cum ajungi să ai un rege la degetul mic sau un președinte în buzunar? Prin investiții și iubire selectivă. Copilul tău studiază la Oxford, iar copilul oarecare din Africa moare de foame.

America reprezintă puterea azi în lume. Cu lipsa mea de cunoștințe politice și economice, nu pot aprecia dacă a depășit puterea britanică. Cum s-au îmbogățit marile puteri? Cine sunt acestea? Le enumăr: Franța, Anglia, Germania, Olanda, Spania, Portugalia? În primul rând nu le-au lipsit curioșii și aventurierii. În al doilea rând nu s-au mulțumit cu puțin. În al treilea rând au exploatat. Europenii au muls America cu mult timp înainte să devină țara tuturor posibilităților.

Știți cum a ajuns Europa mare amatoare de dulciuri? Cum belgienii au devenit fini cunoscători ai ciocolatei? Prin imensele culturi de trestie de zahăr cultivate în America de britanici și lucrate cu sclavi. De ce? Ca să-și bea englezul ceaiul îndulcit. Ca sute de ani mai târziu să avem ciocolaterii și femei pline de colagen în buze care se pozează la Bruxelles cu praline.

E bine să ne punem întrebări. Nu e neapărat sănătos. Când ai pornit pe acest drum, atunci ascultă răspunsurile fără să te miri ca un fante de mahala. Lumea funcționează în capitalism. Comunismul, alternativa, a demonstrat că tot capitalismul e mai potrivit. Piața liberă decide. Par să pricep și eu mecanismul lumii. Ce înțeleaptă! Uneori, deși n-am consumat opiu, am un sentiment de superioritate. Apropo de opiu. Dependența de opiu din China a ajuns să afecteze 40 de milioane de chinezi. Asta la final de secol XIX. Autoritățile chineze au interzis consumul. Autoritățile engleze au ignorat autoritățile chineze. De ce? Pentru că acele vile din Kensington au avut la un moment dat proprietari cu acțiuni la companiile de opiu. Așa ajungi bogat.

Așa înțelegeți de ce unii dintre noi, atunci când privim vilele din Kensington, apartamentele din Manhattan, casele parizienilor, morile olandezilor adoptăm o ținută catatonică. Parcă vezi câmpurile de bumbac lucrate cu sclavi. Parcă vezi copiii mici luați de lângă mamele lor. De ce? Ca să funcționeze lumea. Să-și bea englezul ceaiul îndulcit. Să urle americanul în prezent God bless America.

Înțeleg toate acestea și nu mă mir. Iar dacă mă mir, mă cert. Ce naiba am? Mănânc ciocolată. Toți beneficiem de munca sclavilor. Beau cafea. Sucesc perspectiva. Aici pot face ceva. Unde? Aici, la Timișoara, în România. Mai merg la un copil abandonat la spital după o operație la inimă. Mai donez sânge. Citesc întotdeauna. Îmi educ copilul. Îmi răsfăț din când în când mama. Notez pe blog cu ce rămân din cărțile de istorie, psihologie și literatură. N-am reprezentare de Don Quijote. Detest să lupt cu morile de vânt, să mă mir, să bat obrazul. Prefer să acționez, să fac ceva, orice.

Hong Kong-ul a fost al britanicilor până în 1997. A fi sau a nu fi acționar. Aceasta este întrebarea. Iar dacă nu ești tu, oricum investește altul. De ce? Pentru că așa funcționează lumea.

Foto: Bogdan Mosorescu

Cealaltă jumătate a rasei umane: femeia

Mi-am dat seama zilele trecute că devin o prezență tot mai neplăcută. Bineînțeles, totul, absolut, ține de împrejurări.
În aceleași zile mi-am dat seama și cât de plăcută devin.
În mine împac foarte bine această contradicție, ceilalți însă nu acceptă.
Mi-ar plăcea să fiu mai coerentă, să am un început.
Un început ar fi gura mea mare, slobodă.
Tot un început ar fi faptul că citesc, și tot un început ar fi vârsta.
Cărțile m-au schimbat. Truism, dar banalitatea asta constituie realitatea mea. Cu convingere afirm că reprezint produsul unor anumite lecturi. Din rândurile unei cărți mi-am însușit ideea că nu-mi permit să fiu proastă.
Oamenii, mulți, își permit să fie prosți.
Eu nu mi-am permis, iar azi îmi interzic. Și citesc, nu-mi las mintea să hălăduiască în convenții și pretenții. Exist pe lumea asta pentru mine, nu pentru ceilalți, mă fac plăcută mie, și apoi celorlalți.
Îndemn dragile mele femei să fie propriul lor stăpân sau stăpânul minții lor și al trupurilor lor. De aceea, avortul este o decizie a femeii stăpână pe corpul ei.
Da, foarte neplăcută mă fac. Îmi fac sincere și reale griji că unii prieteni o să le interzică soțiilor să mai poarte conversații cu mine, influența mea îi demască prea mult pe unii dintre ei care profită doar de hazardul de a se fi născut de sex masculin.
Pe aceleași dragi femei le îndemn să citească, le repet fraze întregi din Simone de Beauvoir și John Stuart Mill.
Lui Mill i-aș săruta mâinile, și nu doar lui, au fost mulți ca el care au acționat pentru cealaltă jumătate a rasei umane, pentru femei.
În Supunerea femeilor există cele mai pertinente răspunsuri pentru cei mai impertinenți misogini. Diferența dintre bărbat și femeie ține de forță, ca un dat, restul e doar construcție, una primitivă de altfel.
Needucate, supuse, fără drepturi secole de-a rândul, iar argumentul misoginilor stă în lipsa unor opere în rândul femeilor de dimensiunile unui Homer sau oricare alt bărbat.
Eh! În acest punct, azi, la această vârstă, pufăi pe nas și zâmbesc condescendent. Da, disprețuisc pe oricine îmi aduce un asemenea argument.
Mă transform tot mai mult într-un obiect pentru sexul masculin, pentru orice persoană de sex masculin cu care intru în contact.
Sunt foarte conștientă de acest aspect. Cu rare excepții, nimeni nu-și dorește o asemenea femeie, care chiar zilele trecute gândea despre ea: dar de ce să-mi doresc o imagine de femeie respectabilă?!
Tatăl Marei mi-a zis de foarte mult timp, în repetate rânduri că aș fi fost o femeie mult mai bună dacă nu aș fi citit atât.
In facultate, un prieten cu care împart o poveste romantică, mi-a comunicat că a găsit soția perfectă, are însușirile necesare unei soții, printre care și blândețea cu copiii.
Obiect, asta reprezint pentru mulți. Ca accesoriu pentru un ego disperat după venerație aș fi perfectă, perfectă în felul meu.
Dar fără a fi morală, nevoia mea nu stă în moralitate, refuz statutul de obiect. Trupul reprezintă o victorie atât de mică, câștigul stă doar în mintea meu, în felul mea de a fi în care, ca un autodidact redutabil, permit omului să fie el însuși, să-și manifeste orice libertate, orice gând ascuns, orice intenție presupusă necuviincioasă.
Nu m-am născut să judec, nu m-am educat să judec, nu mă interesează să judec.
Îmi place însă să mă joc, iar jocul meu preferat stă în exprimarea amăgitoarei libertăți. În fond, nimeni nu este cu adevărat liber, cu totii suntem sclavi, ai soțului sau soției, ai părinților, convențiilor sociale, opiniei publice.
Dar ceea ce-mi doresc cu adevărat să experimentez este tocmai acest sentiment: libertatea, un spirit liber să plece pe drum cu sau fără Kerouac, să-și folosească vocea pentru a scoate din ființă cele mai obscure, plăcute sau neplăcute sentimente.

Da, citesc. Nu știu alții de ce nu o fac și nu înțeleg mai ales altele de ce nu o fac. Reamintesc, ni s-a permis să fim o jumătate educată, și fără pretenția de a cere ceva pentru noi, măcar cu exigență să ne exersăm inteligența.

A fi inteligent ține și de a face o alegere, alegere pentru educație.