Sunt dimineți în care mă trezesc așa de bine că mi se face frică. De obicei beatitudinea se pierde în activitățile zilnice: în cana cu ceai, la încălzirea laptelui, în miorlăiturile Marei că nu vrea să se piaptăne.

Dacă nu mă potolesc în simțiri după ce o las pe Mara la școală, mă felicit pentru blog. Ce bine că există un loc pe lumea asta unde pot să vorbesc despre mine în culori care reflectă! Eu în sus și în jos, eu la dreapta și la stânga. Eu pretutindeni și nicăieri.

Trăiesc în contradicții. Trăiesc în lene. Trăiesc înfrântă. Trăiesc împlinită. Trăiesc în verb. Habar n-am cum vi se pare înșiruirea asta. Dacă aș fi fost Nichita, ce poezie!

Enumerarea are o cheie. Viața și cărțile m-au ajutat să înțeleg că a te contrazice ține și de creștere. Când eram adolescentă, mă rușinam de nepotrivirea din idei. Replica: Te contrazici singură!, rostită pe un ton disprețuitor mă paraliza.

A mă contrazice aducea o anulare a persoanei mele fragile de omuleț în formare. Am crescut cu teama de contradicție. Pare, acum când privesc în urmă, că nimeni în jurul meu nu a cunoscut cuvântul ambivalență. Cert este că l-am descoperit și l-am verificat de una singură.

De la rușine, am ajuns să cochetez cu a mă contrazice. Cel mai nou aspect asupra căruia am mutat perspectiva, ține de imaturitate. O condamnam, iar acum o accept și caut să mi-o apropii. Ce devenim fără un strop de imaturitate? Și ce semnificație are imaturitatea în viața unei persoane adulte? Întrebări cu care îmi rezolv treburile dintr-o zi obișnuită.

O altă contradicție care nu-mi dă pace, și sigur o să vă atragă atenția, ține de operațiile estetice. Accept și nu accept serviciile acestea medicale.

Sâni măriți? Da, de acord. Colagen în buze? Strâmb din nas. Remodelarea nasului? Da, desigur. Sprâncene tatuate? Iar strâmb din nas. Etc!

Am făcut și ceva comentarii despre Miss România. După al doilea sau al treilea sfat să folosesc pentru campania Tricoului Inteligent alte fete decât cele alese de mine, am răspuns: Să lucrați voi cu fete ca Miss România, și am băgat într-o oală mare multe fete, eu prefer altceva! M-am simțit prost imediat. Ca un copil după o boacănă.

Naturalețea nu are ce să caute în discuția aceasta. Eu nu cunosc nici o femeie naturală și nu cred că mi-aș dori. Mara, la vârsta ei, pare lipsită de artificii. Am alcătuit o agendă viitoare: la 10 ani epilat, la 14 ani ruj, la 16 ani rimel etc. Așadar, dacă respectăm agenda, la 10 ani Mara o să abandoneze spontaneitatea.

E Miss România o frumusețe naturală? Nu. Sunt eu o frumusețe naturală? Nu. Ce reiese? Că deținem un tabel al valorilor de frumusețe acceptate de societate. După multă cercetare asupra subiectului, cu multă sensibilitate din partea mea, mamă de fetiță, am concluzionat: mă deranjează că femeile au început să semene foarte mult între ele. Simt tristețe și experimentez alienarea. Uniformizarea aspectului fizic la femei mă izbește cu un absurd care îmi provoacă gesturi de nebună.

Le-aș țipa în față: Ce dracu aveți cu voi de vă urâți atât de mult? Mă faceți să plâng, iar lacrimile le-aș prefera pentru autocompătimire. Un defect poate seduce, nu v-a zis nimeni sau nu sunteți dispuse să studiați seducția?

La fel aș țipa la femeile acelea adepte ale fixismului: Eu prefer naturalețea! Rostesc ele pe o gură care pare un capac de conservă desfăcut.

Lipsa măsurii: unele vorbesc ca după anestezie, altele ca o victimă salvată de la înec.

După diverse reacții, mă potolesc. Privesc fotografii de la Nasa sau luna de la fereastra dormitorului. Pe mine materia mă alină. Transform manifestările în indiferență. Am patimă și nu am patimă să slujesc o credință. Am și nu am. Și e firesc!

Mă iubesc și nu mă iubesc. La fel de firesc.

Probabil de aceea sunt printre puținii oameni fericiți de pe acest pământ.

Foto: Anca Ciobănescu