Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "trafic"

Un articol în care le spun oamenilor ce să facă

De 28 apr., 2020 2 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Acum mulți ani, prea mulți, dacă m-ar întreba cineva, am primit un telefon. O voce din altă parte și din altă lume, o să explic, mi-a propus să mă ajute cu blogul. Era vorba despre SEO și despre un buget. SEO semnifică acea altă lume. Atunci nu adoptasem social media ca stil de viață și modalitate de întreținere. Am refuzat cu aroganță. Eu nu plătesc ca să vină lumea spre mine. Îmi e ușor să-mi imaginez acum ce a gândit vocea din altă parte și din altă lume despre mine. Dar atunci mă aflam în momentul nu acum.

Refuzul își are cauza în educație. În cărți și în filme, cineva te descoperă. Cineva te sprijină. În acest scenariu, a plăti pentru renume era rușinos. Am o listă lungă cu lucrurile de care mă rușinam. Să-mi fac unghiile la salon. Să intru singură în cafenea. Să pic un examen. Așa ceva era de neconceput. Etc! Cu Freud am tăiat cam tot de pe listă.

La începutul acestui an, am hotărât să mă ajut singură cu blogul. Este vorba despre SEO și despre un buget. Ieșită de pe băncile facultății, am acceptat cu ușurință refuzurile unor reviste cărora le-am cerut să mă angajeze. Prezența mea în lume, copilul nimănui cunoscut, m-a făcut să înțeleg. Eu sunt nimeni. Revistele plătesc pe cineva. M-am apucat să scriu pe blog. M-au depășit în faimă zeci de bloggeri fără pasiune pentru scris, fără un fel de a fi interesant și curios, fără o cultură redutabilă. Dar. Unii aveau SEO. Alții aveau nume și SEO. Andreea Raicu e blogger.

Pentru SEO, mi s-au cerut cele mai citite articole ale mele. Un articol a strâns 8.800 de cititori într-o zi. 8.800 reprezintă vârful meu. Ce am scris în acel articol? Ce am scris în celelate articole care s-au apropiat de 8.800? M-am plâns, am criticat sau le-am spus oamenilor ce să facă. M-am plâns că mi-a murit nepoata. M-am lamentat la despărțire. Am criticat persoanele grase, femeile măcelărite de bisturiu, atitudini și comportamente ale cetățenilor primitivi. Le-am sugerat bărbaților cum să se poarte cu femeile. Am făcut să se nască în mintea femeilor îndoieli. Am notat sentințe despre îngrijirea copiilor. Oamenii au venit spre mine. Unii. Toate aceste subiecte au adus trafic.

Dilema mea actuală constă în existență și conștiință. Dacă scot cuvintele cheie din cele mai citite articole, îmi asigur existența. Dacă scot cuvintele cheie din articolele preferate, îmi confirm conștiința. Cei de la SEO nu-mi înțeleg ezitarea. Nu dorești trafic? Adevărul e că nu-mi doresc o direcție sau alta. Scopul meu este să le combin. Combinația dezvăluie o persoană autentică. O direcția, una singură, demonstrează neautenticitatea.

Mă plâng. Critic. Le spun oamenilor ce să facă. Sunt eu. Povestesc cărți. Notez impresii de la teatru. Fantazez. Sunt eu. Sunt și sunt.

A le spune oamenilor ce să facă mă încântă și mă îngrozește în același timp. Rostesc ce gândesc. Asta e incredibil! Să-mi asum aplicabilitatea influenței mă dezechilibrează ușor, dar o să risc. Și asta sunt eu. Să-mi bag nasul. Să scormonesc. Să chestionez. Să pretind de la oameni mai mult. Chiar azi mi-am amintit de un prieten cu care am mers la liceu ca să-și ia bacalaureatul. Eu terminasem masterul, iar el nu-și luase bac-ul. L-a luat. Ultima dată când am vorbit îl băteam la cap să înceapă niște cursuri de maiștri. Dacă l-aș întâlni, nu m-aș pierde în întrebări zadarnice. Abordarea ar fi directă. Ai făcut sau nu ai făcut școala de maiștri? Aș fi dezamăgită dacă nu. Aș trăi cu asta, dar trăiesc bătând oamenii la cap să fie mai mult decât o simplă prezență.

Un cuvânt cheie pentru SEO: băgăcioasă. Desprins din: enervantă.

Foto: Zenobia Lazarovici

Unele cupluri rămân împreună deși nu au făcut sex de un an

De 24 sept., 2019 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Aproape m-am născut în mașină. Cel puțin așa povestește mama mea. După ce a ajuns la spital, moașa și doctorul au dus-o direct în sala de naștere. Sala de travaliu a sărit-o. Asta îmi spune despre mine că odată am știut să iau rapid decizii.

Lângă mine se află o școală și a sunat de ieșire. Ah, clopoțelul! Sunetul mi-a oprit șirul gândurilor. La chiuvetă nu am stat mult să curăț zarzavaturile. Bătăile inimii s-au accelerat. Articolului îi lipsește așezarea în imaginar. Clopoțelul nu a sunat pentru mine. Am respirat ușurată și am luat o gură de cafea.

Nu așez în pagină textul. Creez. În timp ce tăiam țelina, m-am oprit să privesc frunzele și am rostit: lumi în lumi. Ieri m-au înfuriat mașinile parcate pe Gheorghe Lazăr după ora 7. Din cauza lor, pe o bucată scurtă de drum, faci zece minute. Zece minute când duci copilul la școală e mult. M-am revăzut la Viena în acele dimineți geroase de iarnă. În fiecare dimineață mă trezeam la șase să plătesc parcarea. Săream din pat direct în cizme. Trăgeam paltonul peste pijamale și străbăteam holul până la recepție cu ochii cârpiți. Mă trezeam instant când scoteam nasul afară. Nici un minut după ora șase nu-mi permiteam să întârzii. Amenda m-ar fi așteptat. Pe Gheorghe Lazăr există panouri cu mesaje ignorate. Găsești mașini parcate și la ora opt dimineața.

Am permis de mai bine de zece ani. Mașină mă ajută să mă deplasez oriunde am nevoie. Acest mijloc de transport mi-a separat lumile. M-a izolat într-o lume închipuită. Orașul e sugrumat de trafic. Mi-am refăcut traseele. Las mașina în locuri care-mi permit deplasarea pe jos într-un timp folositor intereselor mele. Cum locuiesc spre Giroc, dacă este necesar să ajung în Cetății, parchez undeva la jumătate. Cealaltă jumătate mi-a atras atenția asupra depărtării de lume.

Cetățenii continuă să arunce gunoi pe jos. Muncitorii fluieră în continuare după fundurile femeilor. Bicicliștii și șoferii se înjură nervoși. Femeile se chinuie pe tocuri. Conversații intime se duc în forfota străzii. În fața unei florării, o ea îl înjura pe el. După sictireală, l-a amenițat cu bătaia. Plasa de rafie a rămas nefolosită până eu am pășit în florărie. Atunci mi-am privit lung mașina.

Cutia de metal m-a separat de stradă, de cultura ei, de lume așa cum este ea. Am circulat prea mult cu mașina în ultimul timp. Am uitat că strada și marginea ne învață despre oameni. Masa de oameni pare cumva neschimbată din Evul Mediu. Apucăturile au rămas. Instinctele s-au păstrat. Reacțiile răspund exteriorului cu agresivitate.

Conviețuirea celor educați cu cei mai puțin educați nu ține de imposibil, dar seamănă mult cu munca Penelopei. Munca din timpul zilei se destramă noaptea. Persoanele educate manifestă dispreț pentru maniere, pentru ornamental. Ducem lupte între clase, între membrii aceleiași clase. Ne alegem în grupuri și reînnoim segregaționismul. Ne dorim atât de mult ca ceilalți să aibă o părere bună despre noi. Ne solicităm voința să avem o părere bună despre noi.

Mergem înainte trași de progresul tehnologic și stăm pe loc, în comportament, undeva la început de secol XX. Ne prefacem că am profitat de descoperirile psihologice. Freud a fost un obsedat sexual. Nu ne spune el nouă că toți dorim să facem sex cu propria mamă, ce idiot!

Între timp, foamea, boala și sexualitatea ne supun la drame.  Unele cupluri rămân împreună deși nu au făcut sex de un an. Boala ajută o soacră să pună stăpânire pe casa nurorii. Copiii sunt abandonați și subnutriți. Să nu ne mai spună nouă Freud nimic despre comportamentul uman.

Noi știm să ne purtăm.

De unde știm?!

Foto: Zenobia Lazarovici

Am blocat mașina care mi-a furat locul de parcare

De 28 aug., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

O să relatez un episod din traficul timișorean. Mulți presupuneți că știți despre ce este vorba. Mârlănia conducătorilor auto, olteni sau nu, e faimoasă. O să accentuez reacția mea, satisfacția e imensă.

Înainte de a interpreta acest fenomen cultural, să vă povestesc. În parcarea de la Casa Tineretului, plină ochi de altfel, mi-a surâs norocul. Fix lângă mine, a ieșit o mașină. Am încercat să dau cu spatele. Am dat puțin, o mașină deja se așezase în spatele meu. Am pus avariile. Am dat din nou ușor cu spatele. Ca să iasă mașina din stânga mea, am dat în față, am tras stânga și am așteptat. Când să parchez, cel din spatele meu a ocupat locul. Fix ca în filme.

M-am dat jos. Am mers la geam. Cioc! Cioc! Așteptam să parchez, nu puteți să negați. Am dat de două ori cu spatele în fața dumnevoastră. Jos, pe scaunul șoferului, o față tâmpă. Nervii deja puseseră stăpânire pe mine. Nu pot să recuperez din memorie chipul bărbatului. Dar și eu am nevoie de parcare. Negrul din fața ochilor s-a transformat în artificii. Absorbeam și ricoșam toate culorile soarelui, iar vocea, subțiată, mi-a refuzat demnitatea. Bun, sunt cu fata mea la clinică. Mi-ați luat locul de parcare. O să vă blochez. În mașină, pe lângă șofer, două femei. Nici o reacție. Trei adulți m-au redus la o stare de copil neputincios. Am reacționat ca un copil. M-am urcat în mașină, am dat cu spatele, am blocat mașina, o mașină cu numere de Timișoara. Poate bănățenii sunt curioși. La taste, relatează o olteancă. Nu mă definește geografia, dar Banatul m-a forțat să fiu olteancă.

Am blocat mașina care mi-a furat locul de parcare. Am menționat poliția. Domnul, molcom, privind insinuant la celelalte două doamne, m-a asigurat că o să iasă pe trotuar. Să ieșiți pe acolo, pentru că eu revin la mașină după ce-mi termin treaba la clinică. Mă presa un recipient mirositor care trebuia să ajungă la laborator. Una dintre doamne m-a privit disprețuitor. Eu i-am privit doar părul alb. Trei adulți într-o mașină și nici unul nu a considerat fapta lor lipsită de bun simț.

Fix ca în filme am blocat mașina. Satisfacția e imensă. Numărul meu de înmatriculare este TM 83 DUN. Acest număr va bloca mașini. Puteți să o loviți, să o zgâriați cu cheia, să-i spargeți geamul. Mașina mă slujește pe mine, nu eu pe ea. Mașina mea nu reprezintă statutul în societate. Sunt o femeie cu defecte, hărțuită de bani care nu adaugă angoaselor zilnice și atașamentul de un bolid. Bolidul, fie și superb, nu o să-mi calce în picioare demnitatea.

Despre demnitatea mea este vorba în episodul de azi. Despre reducerea mea la un copil neputincios. Eu sunt un copil fericit de câțiva ani, iar neputincioasă nu am fost cu adevărat niciodată. Ceva înnăscut mă face mereu să țin capul sus, să mă ridic, să iau atitudine, să deschid gura. Nu m-au potolit bătăile tatălui. Nu m-au potolit învățăturile bunicii și mamei despre rușine. Nu m-au potolit pretențiile societății. În felul meu, sunt o luptătoare. Azi am luptat și am câștigat ce? Nimic.

Am blocat o mașină și sunt mândră de mine. Despre mine e vorba, mereu este vorba despre mine pe acest blog. La clinică m-am înțeles greu cu doctorul, dar i-am povestit despre locul furat și mi-a înțeles discursul dezlânat.

Încă nu-mi vine să râd, poate mâine.