În 2019 m-am pregătit psihic pentru o nouă sarcină. A fost nevoie să mă pregătesc. Să ne pregătim, Făt Frumos și cu mine. S-au scurs discuții. S-au adus argumente. Ceea ce m-a convins cu adevărat a fost pierderea unei sarcini. Cele câteva săptămâni de conviețuire cu embrionul, a decis să mă părăsească, mi-au transformat fricile în convingeri. O să mă descurc orice ar fi. Mai vreau un copil, întotdeauna mi-am dorit doi copii.

Fricile țin cel mai mult de educație. Pun mare preț pe cunoaștere. Hrana, veșmintele și jucăriile din viața unui copil nu mă țin noaptea trează. O școală bună, o pedagogie și diverse cursuri însă mă țin. Montessori costă, iar eu susțin și practic pedagogia Montessori cu Mara.

În 2020, la început de an, la controlul ginecologic de rutină, i-am comunicat doctorului intențiile mele pentru ceea ce va urma. O sarcină pierdută și vârsta m-au făcut temătoare. Dacă analizele ies bine, în lunile de toamnă mi-aș dori să rămân însărcinată. Am comunicat eu. Ai un cuvânt de spus despre asta, bineînțeles. Mi-a comunicat doctorul. Aici voiam să ajung. Când merg la doctor, prefer discuțiile punctuale pe sănătate fizică. De aceea am o relație de lungă durată cu doctorul meu. S-a întâmplat să primesc și un răspuns diferit la alți doctori în timp ce mă căutam de una sau alta. Când o vrea Dumnezeu. La doctor nu funcționez cu credințe, ci cu opinii științifice. De aceea doctorii și pacienții se aleg sau se pierd.

În martie a venit peste tot pământul carantina. M-a derutat acest nou pericol la viață. Mai aduc sau nu mai aduc pe lume o viață? Sincer, dacă n-aș fi împlinit anul acesta 37 de ani, probabil aș fi amânat. Nu devin mai tânără. Am mers înainte cu planul. Planul, ca o existență separată, a acționat de capul lui, iar lunile de toamnă au devenit luni de vară. Am rămas însărcinată vara. M-am bucurat peste măsura anul acesta de ziua mea. Așa pare după calcule.

Sarcina mi-a reorganizat agenda de muncă. Am înlocuit unele cărți cu altele. Până la naștere, mi-am propus să termin Diplomația, Mari gânditori politici, Roosevelt și niște cursuri de Michel Foucault. Cu aceste lecturi am cugetat intens la mentalitatea din România. O să vedeți imediat și legătura cu răspunsul primit de la doctotul meu când l-am anunțat că plănuiesc un bebe pentru toamnă.

Felul cum suntem conduși ca popor nu are legătură cu mentalitatea noastră, cu istoria, economia, politica și circumstanțele de viață. Guvernul nu se sinchisește de mentalitatea adaptată, de concepte ca binele comun și interes privat, de faptul că populația este în cea mai mare parte credincioasă. Suntem un popor majoritar credincios. În circumstanțele actuale, o pandemie, religia reprezintă mai mult ca oricând un instrument. Nu l-a citit nimeni pe Burke? N-a aflat nimeni în parlament despre utilitatea socială și politică a religiei?

Natura umană e una. Practica și obiceiurile sunt alta. În România, cu precădere în mediul rural, oamenii mai cred în strigoi. Am publicat pe blog, cu ani în urmă, o poezie soresciană, Lunatecii. Vă rog s-o citiți. Periodic apare la căutări această poezie. Femeile vor să afle cum să procedeze pentru a nu muri într-o anumită situație. Nu vă mirați. Nu pretindeți. Nu ignorați. A acționa fragmentar, în grupuri, nu o să ne ajute vreodată, dar mai ales nu o să ne ajute în combaterea pandemiei.

Biserica poate ajuta. Pentru credincioși, vaccinul trebuie să vină de la o autoritate care pedepsește și răsplătește. Credinciosul merge la un doctor care îi va răspunde că va avea un copil atunci când vrea Dumnezeu. Ceea ce vreau să zic este că Biserica, prin reprezentanții ei, și conducătorii țării au de alcătuit un plan pentru binele comun.

Asta cred. A face ceea ce este corect și necesar nu are legătură cu propriile convingeri personale. Vedeți?! Și nici nu am terminat de citit cărțile. Poate la anul o să auziți de mine că m-am înscris în nu știu ce partid politic.

Sper că glumesc, firește!

Foto: Bogdan Mosorescu