Trăiesc zile enorm de lungi. Mi se trage de la pune masa/strânge masa de cel puțin patru ori pe zi. Nu mă pot sustrage, am doi copii mici. Cresc doi copii mici, dacă țin cont de observația lui Erich Fromm despre înlocuirea verbelor cu substantive însoțite de verbul a avea. Cine și-a dat seama? Avem partener, avem copii, avem o problemă, avem Capitală Culturală la Timișoara. Exprimarea aceasta ar indica o alienare. Eliminăm experiența subiectivă și punem în loc obiectul posesiei.

Așa că nu avem o Capitală Culturală la Timișoara deoarece nu este ceva ce poate fi deținut. Sunt de acord. Urmăriți-mă în continuare. Se desfășoară evenimente culturale la Timișoara. S-a muncit și se muncește în numele culturii la Timișoara.

Vineri seară stăteam cocoțată în pat și citeam cu interes postările despre deschiderea Capitalei Culturale. Am lipsit din oraș ca prezență. Cu sufletul am trăit cum am putut inedita zi de 17 februarie. După fiecare articol m-am încruntat. M-am obișnuit cu criticile. Îmi duc existența în era Facebook. M-a frapat absența bucuriei, neputința cetățenilor timișoreni de a se bucura și de a fi recunoscători pentru invitații dezirabili și importanți. Parcă nimic nu mai impune respect ipochimenului de pe Facebook. Toți au o părere. Recitiți ce am scris mai sus despre Fromm. Nu-și dau cu părerea, au o părere pentru că părerea îi deține, este propria lor creație. Totul pălește în jur. Contingentul de personalități slabe născute din 83, generația mea, a atins cote maxime.

Mai sunt și răsăriți care așteaptă câteva minute înainte să deschidă gura și să vomite. Privesc. Observă. Se bucură. Recunosc oamenii capabili să dea stări de spirit. Asta consider eu că s-a întâmplat în acest weekend sau trebuia să se întâmple. Evenimentele și invitații au dat stări de spirit.

La finalul anului, doar cine nu dorește nu o să crească măcar cu un gram în spirit. Să creștem mari la Timișoara. În sfârșit putem și ne permitem.

Foto: Carmen Vulpea boemă