Un salut respectuos pentru clopoțelul unui preot și pentru promptitudinea unui angajat CJASTM

Au trecut câteva zile din noul an. M-au impresionat reprezentanții unor instituții românești. Cum am fost obișnuiți să ne luăm cu mâinile de cap la interacțiunea cu organizațiile de stat, mi-am propus să rup mentalitatea de sclav plin de resentimente și să povestesc despre acțiunile respectabile ale unor angajați.

Acești angajați nu au chip. Nu i-am văzut. I-am auzit sau ne-am scris. În 3 ianuarie, în blocul meu a venit preotul pentru Bobotează. De când am trecut pe lângă afiș, m-a urmărit senzația de nemulțumire. O să trebuiască din nou să suport privirile dezaprobatoare ale preotului și ale vecinilor când o să refuz sfințirea casei. Realitatea și gândul nu s-au potrivit. În viața mea am separat realitatea de Dumnezeu. L-am înlocuit pe Dumnezeu cu știința. Vremurile merg înainte cu știința și cu credința. Atitudinile agasează un stil sau altul de viață. Fiecare se crede mai bun pentru că presupune că celălalt este rău. De fapt nici unii și nici alții nu suntem buni sau răi. Alegem să acționăm sau să nu acționăm pe o direcție.

În ziua anunțată, am auzit sunet de clopoțel și voci pe scara blocului. Ușile s-au deschis și s-au închis. Salutări calde. Salutări cucernice. M-am oprit din citit. Mă aflam în acel moment pe canapea. Studiam un capitol despre Marx. Clopoțelul suna. Vocile se intensificau. Forfota a încetat. Nimeni nu mi-a bătut la ușă. Am răsuflat ușurată și am zâmbit. I-am mulțumit preotului pentru mijlocul folosit, clopoțelul. Apreciez abordarea părintelui ca reprezentant al unei instituții românești.

Luni mi-am descărcat o cerere de pe cjastm, Casa de asigurări. Când m-am mutat din casa tatălui Marei, am pierdut cardul de sănătate. În toți acești ani nu m-am sinchisit, acesta e cuvântul, să-l înlocuiesc. Îmi plătesc singură sănătatea de prea mult timp ca să mă supun cozilor fără un interes imediat. Cardul nu a reprezentat o nevoie imediată. Mateiu a schimbat atitudinea mea față de card. Cum mă internez dacă nu aparțin nici unui medic de familie? Mi-am pregătit actele necesare. Mi-am instalat program nou pe laptop. Am trimis trei mailuri. Misterioasele căi ale internetului au refuzat să-mi atașeze cererea semnată. Am primit răspuns de la un angajat în aceeași zi. Firește, am mai avut de adăugat și alte acte. Noaptea târziu am trimis ultimul mail. A doua zi am primit mail cu adeverința înlocuitoare.

Nu caut să îndulcesc imaginea instituțiilor românești. Caut imparțialitatea. Câng greșesc instituțiile, depun plângeri. Când vin înaintea nevoilor cetățenilor, le tratez cu respect. Fix cum procedez cu Mara. Pe o parte critica constructivă, pe altă parte respectul și încurajarea.

Instituțiile românești primesc rar încurajări și aproape deloc respect. Dar pare că anul nou semne bune are.

Foto: Bogdan Mosorescu

2 Comments
  • dam ăla
    ianuarie 8, 2021

    Nu-l înlocui pe Dumnezeu cu știința din cauza practicilor religioase. Nici măcar știința nu-l înlocuiește pe Dumnezeu. Prin negarea divinității ne limităm și pe noi ca ființe la matematica băbească pe care o pricepem puțin câte puțin. S-ar putea ca în viitorul apropiat o nouă istorie scrisă să ne arate că suprimarea spiritualității și înlocuirea ei cu tehnologia nu e calea spre o societate sănătoasă.

    • Dunia
      ianuarie 8, 2021

      🙂 Dam, faptul că nu cred, nu mă limitează. Nu suprim nici o spiritualitate și mă simt confortabil cu gândirea mea. Sunt sigură că poți să accepți asta chiar dacă nu înțelegi.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
22 − 5 =