În graba mea de a termina niște cărți înainte de marea dezumflare din martie, m-am pierdut în umbrele politicului. Ies la lumină de la mirosul de chec la cuptor sau cu gustarea pe îndelete a unui castron cu salată. Atunci fac asocieri. M-am pomenit comparând atitudinea poporului român față de vaccinare cu atitudinea mamelor care-și cresc pruncii cu accent pe drepturi. Individul român s-a trezit cu drepturi. Copilul s-a trezit cu drepturi. Eu mă întreb care ne sunt responsabilitățile și datoriile?

După revoluție, statul nostru mic a fost acaparat de individualism și interes propriu. Generațiile ultime de copii au drepturi cu duiumul, dar le lipsesc limitele și regulile. Cu fiecare pagină din Diplomația lui Kissinger și din Mari gânditori politici, mă întreb dacă românul cel educat s-ar angaja în acțiuni dedicate binelui comun?

Există în România o mentalitate a binelui comun? Mă întreb. Vă întreb.

Eu aș răspunde cu nu. Nu există o mentalitate a binelui comun.

Foto: Bogdan Mosorescu