De fiecare dată când vin acasă, mă bucur, iar bucuria îmi revine sub forma fericirii. Mă simt fericită în secunda în care mă întâlnesc cu Dunărea, iar miercuri, spațiul geografic unde m-am născut s-a prezentat așa.
Foto: Bogdan Mosorescu
Pe aceeasi tema:
-
Inima mi-e hartă românească
-
Fericirea personală e o muncă
-
Frica de a nu-l pierde pe celălalt. Dacă ți-e frică, de obicei îl pierzi
-
Copilul are dreptul la o mamă fericită, la un tată fericit
-
Suntem în online. Offline rezistăm
-
Dacă v-ați săturat să aveți copiii acasă, atunci v-ați săturat de propria persoană
februarie 21, 2013
Mi-a venit imediat în minte:
”Soarele jos a picat,
Soarele, soarele…”
Frumos te-a mai așteptat Dunărea, iar fotografia e foarte reușită prin caldura pe care o transmite. Un pic, un pic de tot m-am simtit si eu acolo 🙂
februarie 21, 2013
Ca rochia ta din pat,
Soarele, soarele.
Splendid, nu? Nu m-a dezamăgit niciodată.
februarie 27, 2013
Ciudat cum te-a apucat fericirea Dunarii de la 27 de ani incolo ! Al dracului de ciudat !
februarie 27, 2013
Nu este nimic ciudat, doar afirmația unui anonim.