Felicitări! Descrierea actului sexual la copii

educatie-sexualaA ajuns la mine, prin site-ul de socializare facebook, o imagine dintr-un manual de clasa a IV-a: descrierea actului sexual.

Toate persoanele care au distribuit, mă refer la persoanele din lista mea de prieteni, au ales cu predilecție indignarea. Revolta sufletească, provocată de o asemenea faptă nedemnă și rușinoasă, i-a împins, prin simțul datoriei, să-i avertizeze pe toți aceia care nu cunosc cum se predă și ce se predă unor copii de 10 ani.

Așa am aflat și eu. Reacția mea, când descopeream fotografia, a constat într-un scurt mesaj: bravo, felicit o asemenea inițiativă!

Mi-am propus să aprofundez, să nu trec peste. Subiectul mă interesează, iar gâlceava din jurul organelor sexuale nu mi-a fost niciodată clară.

Mi-am alcătuit un plan. Să scot din bibliotecă cărțile de specialitate: Anna Freud, Sigmund Freud, Jung, Adler. Pe ei îi am în biblioteca personală. Să evidențiez fragmentele care demonstrează și susțin viața sexuală infantilă. Să dau exemple care legitimează decizia celor care s-au ocupat de conținutul manualului.

Am abandonat. Sătulă de acuzația că vorbesc prea des din cărți, am decis să vin cu experiența personală din două direcții. Experiența mea de individ și experința mea de mamă. Îmi cresc șansele în fața bigoților.

Înainte să vă povestesc, din orice perspectivă aleg să încep, le atrag atenția bigoților de care am amintit. Sunteți nefericiți și nu o știți!

M-am născut în 21 iunie 1983 și am născut o fetiță în 14 februarie 2010. În copilărie, viața sexuală mi-a fost cu desăvârșire ascunsă. Pe mine m-a adus barza. Ca preșcolar, nimeni nu mi-a vorbit despre. În muțenia adoptată ca atitudine, nu am fost scutită de a intra în contact cu sexualitatea.

Am surprins un coit al părinților pe care nu am știut să mi-l explic și nu mi-a fost explicat. Am plâns. Îmi compătimeam mama și îmi uram tatăl. Pe mama o urmăream întotdeauna la baie când bănuiam că e la menstruație. Nu știam ce e aia menstruație. M-au lăsat să bâjbâi toată copilăria și toată adolescența. Educația sexuală mi-am făcut-o din revista Bravo și din prea multe observații neînțelese.

Ca mamă, i-am comunicat fetiței mele că a stat 9 luni în burtică, iar buricul pe care i-l sărut cu afecțiune de fiecare dată ne-a ținut legate. I-am permis să intre cu mine la baie, să pună întrebări despre organele sexuale. I-am explicat pe înțelesul ei de fiecare dată, uneori sub privirile apoplectice ale mamei mele.

În urmă cu doi ani, în urma dezvoltării și stăpânirii motricității, Mara a decis că vrea să-și facă duș singură. Avea 4 ani. În urma exprimării dorinței, i-am permis ca ea să se limpezească după ce eu îi fac igiena. Așa s-a întâmplat că într-o zi Mara a concluzionat că se simte așa bine sub jetul de la duș.

Aș cere și chiar cer, să nu îndrăznească nimeni să formuleze, gândurile nu mă interesează, despre un copil de 4 ani care experimentează plăcerea la duș că este imoral.

Vă asigur, chiar este. După vârsta de 5 ani, copiii încep să-și însușească dezgustul și rușinea. Până atunci ei se bucură de absolut orice, fecalele neproducând nici o scârbă.

Noi facem asta, formatorii, educatorii, mijlocitorii. Noi le băgăm în cap rușinea, dar mai ales rușinea de propriul corp, de propriile organe sexuale.

Actul sexual ar trebui să fie o plăcere. Pentru toți, fără excepție. Copiii au dreptul la adevăr, un adevăr pe măsura lor. Omuleții de care adulții sunt responsabili sunt mințiți fără nici o mustrare, iar ei au mai multă nevoie de adevăr ca noi. Freud și Jung s-au pus de acord.

Copilul are mai multă nevoie de adevăr decât adultul. Freud

Copiii au cel mai mult nevoie de simplitate și un bun simț sănătos. Jung

Îmi permit. Dragi oameni maturi, când v-ați verificat ultima dată gradul de bun simț?

E insultător că m-a adus barza. Am fost supărată și nervoasă. Mi-am respins mama pentru absența explicațiilor, dar am înțeles-o. M-a educat în anii 80 și anii 90.

Dar am ajuns în anul de grație 2016. Știința a demonstrat tot ce nu puteți înțelege, dar acceptați că e lege universală. La Vatican stă un Papă care aduce în discuție unirea Bisericilor și actualizarea dogmelor, iar scandalizarea în fața unei descrieri a actului sexual nu este permisă omului civilizat.

Nu plăcerea actului sexual strică caracterul omului, ci minciuna, lipsa compasiunii și prezența din belșug a criticii. Afecțiunea salvează pe oricine. Să o dăm, să o primim.

Experimentați sinceritatea în preajma copiilor, or să vă surprindă prin lipsa aceea ce curozitate de care vă e atât de frică.

Nimeni nu privește pe gaura cheii dacă are ușa deschisă. La copii, nu poți deschide ușa, dar poți să le deschizi o fereastră.

Doamnelor și domnilor care ați alcătuit manualul clasei a IV-a, felicitări!

Ăsta să ne fie viitorul.

5 Comments
  • Claudia
    februarie 10, 2016

    Felicitări și ție că ai abordat subiectul și pentru cum ai făcut-o. Nu te aștepta la prea multe reacții, suntem o societate cu multe tabu-uri când vine vorba de noi, când e vorba de alții avem cu siguranță opinii „fondate”.

  • Claudia
    februarie 10, 2016

    Pe subiect, mă încadrez cu brio la necunoaștere până la vârstele adolescenței și chiar și după. Și da, asta mi-a infuențat în rău, anii tinereții. Mi-am învinuit o vreme părinții, dar mi-a trecut pentru că nu vor conștientiza niciodată răul făcut din… rușine.
    Educația aduce cu sine înțelegere și vindecare. Și scrii tu acolo pe un tricou „și adultul e educabil”, dar crezi tu că adultul român vrea educația? crezi că o acceptă?
    „mă înveți tu pe mine?” asta e una din vorbele clasice ale adultului român care le știe pe toate…

  • Ella
    februarie 11, 2016

    Iar cand fetitele vor vrea la 9 ani sa experimenteze un penis alungit pe care sa l introduca in vaginul lor….sa nu va intrebati de unde au aceasta idee

  • Dunia
    februarie 11, 2016

    Așa argumentați?

  • Dan
    februarie 18, 2016

    „Ăsta să VA fie viitorul.”

    Ella, la 9 ani stiu deja, si nu din carti…
    Niste coordonate ceva acolo, o adresa, un numar de telefon?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
1 + 2 =