Luni am ieșit la obișnuita plimbare pe malul Begăi. A plouat, dar m-am adăpostit sub umbrela cu Star Wars a celui mic. M-am intersectat cu pescarii și stăpânii de câini. Aceste două categorii trec peste inconvenientele vremii. Iar marți mi-am tras pătura peste cap. Lumea a încetinit. Am părăsit apartamentul pentru a duce și a lua copiii, pentru o vizită la doctor, pentru manichiură.

Azi am ieșit din nou la obișnuita plimbare pe malul Begăi. Lumea se mișcă din nou pentru mine. Am admirat dansul frunzelor, meritul lunii octombrie. Am urmărit zborul porumbeilor și m-am gândit la Schopenhauer. Simt că-i datorez felul în care privesc în prezent. Dau atenție realității înconjurătoare. Mi-au mai rămas 100 de pagini din Lumea ca voință și reprezentare, volumul I. O să reiau lectura.

În toate aceste zile nu m-am atins de cărți. Nu am scris. Am suferit fără să mă doară ceva. Am plâns fără lacrimi. În continuare încerc să-mi dau seama de mine. Asta sunt toată? Atât am putut?

Cea mare crește. O să împlinească 17 ani curând. Ca mamă, găzduiesc la interior două frici paralizante. Cu cel mic, orice durere a lui se poate transforma în boală fatală. Pentru asta trebuie să-i mulțumesc unei anumite doctorițe căreia îi uit mereu numele. Prenumele este Smaranda, lucrează la Țurcanu și m-a asigurat că cel mic nu va putea face în viața lui o anestezie, atât de grav este ceea ce are. Nu a știut să-mi spună ce are.

Cu cea mare duc adeseori discuții despre secrete, comportamente, imaginea de ansamblu, viitor. Ieșirile ei îmi dau stări catatonice. Mintea mea derulează minimum patru-cinci scenarii despre ce se poate întâmpla prost. Mă străduiesc să-mi consum grijile departe de ea, dar în același timp s-o fac să înțeleagă că e vremea ei să cucerească, să stăpânească, să modeleze lumea.

Eu am cucerit sau n-am cucerit, am stăpânit sau n-am stăpânit, am modelat sau n-am modelat. Întrebarea mea: mai pot să cuceresc dacă a venit vremea fiicei mele?

Ca întotdeauna, revin la cărți și defulez prin scris. Cărțile m-au susținut, m-au apărat, m-au acceptat. Le datorez un fel de a fi.

Asta sunt toată. Atât am putut.

Foto: Bogdan Mosorescu