Generația Z gândește pentru sine. Pretinde că.

Ideea mea este că educația ne ajută pe toți să devenim decenți. Sentimentul meu trimite la o asociere a omului actual cu primitivii.
V-am captat atenția?
În urma participării la Social Media Summit, am descoperit că am opt secunde să vă atrag cu subiectul propus, apoi adormiți sau dați mai departe.

În timpul conferinței de ieri, mintea a alcătuit introducerea textului de azi. Influențată de Pessoa, citisem câteva pagini în avion, mi-am luat libertatea de a sugera ce simt și ce gândesc pornind de la observația lui: Or, publicul, atins în intimitatea sa de sentimente și nu de idei, este în mod organic parțial.

Pendulez între literatură și social media. Mă necăjesc cu textele și conținutul. Mă trec fiori. Îmi dau ochii peste cap. Sentimentele contradictorii mă obosesc. Simt uneori cum dorm pe mine, cum o plictiseală teribilă îmi provoacă o dedublare imaginară. Fug sau mă ascund de contexte și situații. Am părăsit sala ieri de câteva ori înainte ca cei de pe scenă să-și termine discursul. Am ascultat și concentrată invitații care au venit cu temele făcute. Unii iau în serios responsabilitățile activității de speaker, alții nu.

Recunosc, mi s-a luat pentru o perioadă bună de timp de social media. O să mă potolesc, deja m-am. Într-adevăr mor încet la asemenea adunări din cauza gramaticii. A repetat pe scenă un domn formula ca și brand până am simțit că mă izbesc cu capul de scaun. M-a reînviat un alt reprezentat masculin cu afirmația că generația Z nu dă doi bani pe gramatică. Sinceritatea, mai ales într-o asemenea adunare, îmi impune respect.

Generația Z cere o creativitate în opt secunde. Secunda nouă adoarme sau mișcă degetul. E magică, e noul Moș Ene pe la gene. Într-un dialog intim și crud cu mine, mi-am cercetat dezamăgirea și iritarea. Nu pot să muncesc în felul lor. Creativitatea n-are nimic de-a face cu rapiditatea. Omenirea nu are nimic de-a face cu rapiditatea. Evoluția s-a întâmplat în timp, mutația presupune accelerare, dar nu neapărat pozitivă. În punctul acesta îi consider ipocriți, deși ei caută să se fixeze în conștiință ca neprefăcuți.

Exprimi franc ce simți și ce gândești. De acord, sunt pentru, susțin, practic, dau mai departe. Emoțiile aparțin rasei, exprimarea diferă, gestionarea impune. Gândirea pe de altă parte presupune timp. În plin proces de formare intelectuală, generația Z pretinde că gândește pentru sine. Bine, dar cum? Fata mea a avut nevoie de 10 luni să meargă în picioare, de opt ani să-și lege șireturile. Cum înveți să gândești în așa puțini ani și să bravezi cu inteligența, cu urmăritorii de pe Instagram și contractele cu bradurile?

Ceea ce pare a fi o problemă de fapt nu este. Generația Z își trăiește deplin epoca. Asumarea vremurilor presupune inteligență, supraviețuire. Din unghiul meu, disponibilitatea pentru epoca n-are nimic de-a face cu ceasul biologic. Copiii noștri vor deveni părinții noștri. Aia e maturitatea. Atunci, cele opt secunde nu vor mai reprezenta nimic pentru ei. Ceasul biologic funcționează altfel.

Suntem în plin proces de transformare. Genele lucrează la adaptare. Felul cum dăm mai departe cu degetul pe telefon și tabletă deja a pus în mișcare următorul nivel al evoluției. Nu sunt o vizionară, dar presupun că peste alte miliarde de ani, mâna noastră va arăta altfel.

Eu îmi doresc tot mai mult, tot mai puțin. Vreau să muncesc, să-mi păstrez afacerea, să mă actualizez. Actualizarea nu presupune un fel de a fi. Arta mea e să fiu eu, nu un conținut de opt secunde pentru că oamenii se plictisesc. Mă plictisesc înfiorător de situații și oameni. De aceea există cărți. Purtați o carte, ar deveni posibil ca brand.

Să nu uităm să râdem înainte de toate.

Foto: Bogdan Mosorescu

5 Comments
  • Bobby
    februarie 28, 2019

    Lucrezi pentru Generatia Z? Daca da, concentreaza totul in 8 secunde. Be yourself, no matter what they say!
    Pana nu demult, un blogger (mai tanar asa ca mine) imi spunea ca textul unei postari sa nu depaseasca o pagina (A4). Daca G Z poate citi o pagina in 8 secunde, inseamna ca standardul se mentine. Altfel avem 30 Seconds to Mars.
    Bat campii.
    Be yourself! (Aici nu mai bat.)

    • dam167
      martie 1, 2019

      Poți folosi un font mai mic și intră mai mult text în A4 ăla. Trăbă să fii creativ.

    • Dunia
      martie 6, 2019

      Arta mea e să fiu eu. Fernando Pessoa 🙂

  • dam167
    martie 1, 2019

    Și eu fac parte, atunci, din Generația Z – nu închid fereastra după 8 secunde, dar merg pe sărite până la finalul postării. Bine, depinde de postare și de blog, că dacă postarea îmi spune cum să-mi fac o lampă dintr-o mașină de tuns iarba probabil că o să citesc atent, indiferent de introducere. Poate ți se pare ciudat chestia cu 8 secunde, dar gândește-te că alea 8 secunde se multiplică cu numărul de surse. Pentru un blog e puțin, pentru 10 secundele se adună. Am mai spus-o, în prezent se citește mai mult pentru că peste tot cineva își scrie câte ceva, iar acum niște zeci de ani aveai doar publicații.

    Legat de gramatică, eu unul m-am săturat de aroganța cu care se tot găsește câte unu’ trecut de 30 de ani, care se crede cu școala veche (adică aia mai bună decât ce e azi) să tot atragă atenția cuiva că a greșit un acord, semne de punctuație etc. E bine să știm să scriem corect, e rău să facem ceva pe mesaj pe motiv că e scris greșit. Mi se pare o totală lipsă de respect că comentezi la textul cuiva strict prin observații legate de corectitudinea scrierii fără a fi interesat de mesaj – mai ales pe rețelele de socializare. Toată lumea face greșeli la un moment dat și e obositor să ți se scoată tot timpul ochii cu ele.

    În rest, reacționez agresiv la publicitate pentru că mi se pare că modul în care-mi este de multe ori servită sugerează că aș fi idiot. Sau, poate mai rău, că cel ce mi-o servește are impresia că modul în care o face nu mă face să mă simt ca un idiot. Nu vreau să-i jignesc pe ăia care lucrează în domeniu, dar când vorbești așa cum o fac ăștia pe la conferințele astea ar trebui să-ți pui singur niște întrebări existențiale.

    • Dunia
      martie 6, 2019

      Legat de 8 secunde, nu comentez. Sunt studii în spate, eu am ascultat și o să decid dacă aplic sau nu.

      Despre gramatică o să comentez. Într-adevăr, și pe mine mă deranjează tonul arogantului, să rămânem la evaluarea ta. Prefer însă o limbă vorbită corect. Nu să atrag eu atenția, ci fiecare să depunem eforturi să ne exprimăm cât mai corect. Greșeli facem cu toții, eu una gafez teribil, dar VREAU să mă corectez, nu să insist în greșeală.

      Conferințele nu țintesc întrebările existențiale, ci financiare. Încercai o glumă. 🙂

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
23 × 10 =