Primul lucru pe care-l observi într-o casă în care un membru al familiei a decedat este că obiectele sunt așezate altfel. Când bunica mea a murit, am ridicat din umeri când nu am mai găsit vasul de apă la locul lui. E naiv să presupui că asta e tot. O lume s-a sfârșit. Începe alta.

În viața fiecărei familii există un timp neprețuit. Fac referire la secunda efemeră când la masă stau bunicii, părinții și copiii. Obiectele sunt așezate la locul lor. Dacă întinzi mâna, apuci șervețelele. Dacă întorci capul, zărești anumite desene. Instinctului nu-i trebuiește mintea. Obișnuința ne ghidează. Până când unul dintre noi moare.

În urmă cu o săptămână am primit vești alarmante de la Severin. Bunicul se pregătește să plece. A fost odată, cu mulți ani în urmă, când am stat toți la aceeași masă. Mămaie, tătaie, unchii, verișorii, mama, tata, eu și sora mea. N-am știut că aia e fericirea. N-aveam cum! O ceartă mereu izbucnea. Cineva își dădea ochii peste cap. Altul ar fi dat orice să fie oriunde în altă parte. Copiii se plictiseau. Nu știam că trăiam cel mai frumos moment dintr-o familie, dintr-un grup care împarte aceleași gene.

O genă, aia slabă, se desprinde și pleacă. La noi a fost bunica.

Bunicul stă cu valiza făcută. Mă gândesc la toate obiectele care urmează să dispară. Tabloul cu el și bunica mire și mireasă. O groază de vechituri păstrate de el or să fie sortate. Încă o lume încheiată în familia mea.

O lume nouă stă adunată în stânga mea. Motan doarme. I-am lipsit ultimele săptâmâni. Nu m-am așezat cu ceaiul și cafeaua pe canapea să scriu. A deschis un moment ochii și m-a privit. Ar putea să zică: Mai e mult până o să-mi muți bolurile. Nu plânge. Sau plângi. Eu dorm așa de bine cu tine lângă mine.

Familiile își pierd atâtea ore în ceartă și îmbufnare. De câteva ori mi-am privit mama și i-am cerut doar să se bucure de mine, să nu încerce să mă înțeleagă. Cum aș putea s-o înțeleg eu pe Mara în viitor? Un copil născut în 2010 nu are multe în comun cu un prunc născut în 1983. Numitorul comun rămâne afecțiunea și multe momente necunoscute de ea când mi-a provocat o stare de deplină mulțumire sufletească.

Când copiii părinților devin adulți, rămân mesele luate împreună. Mâncarea bună ne face oameni mai buni, mai interesanți, mai calmi.

În familia mea am avut parte de un scurt timp neprețuit. Aproape nu mai am amintiri. Mara vine să stabilească o nouă lume cu bunici, părinți și nepoți la aceeași masă.

Să ne bucurăm de noi înainte să ne facem valiza. Bunicul meu se află pe peron. Așteaptă trenul.

Foto: Bogdan Mosorescu