Am scris o scrisoare deschisă azi. Mi s-a cerut să o șterg. Îmi pare rău că faptele bune, intențiile la fel de bune nu găsesc deschidere și bunăvoință.
About: Dunia
Recent Posts by Dunia
Prima mea petrecere Tupperware
Am primit săptămâna trecută o invitație la o petrecere Tupperware. Am deschis mailul curioasă și m-am aplecat, după cum mi-e obiceiul, cu umărul drept în față. După ani de citit, mișcarea e involuntară. Caut să mă apropii mai mult de litere, de cuvânt, de poveste.
Peste Tupperware m-am aplecat cu sprâncenele ridicate. Nu auzisem despre. Am cercetat, am citit, dau mai departe.
Tupperware Brands Corporation este o companie care comercializează recipiente cu sigiliu revoluționare pentru depozitarea alimentelor. Timp de peste 60 de ani, compania și-a extins activitatea în peste 85 de țări din întreaga lume. În Europa, piețele cu tradiție sunt Germania, Austria, Italia și Franța, unde Tupperware® este prezentă de peste 30 ani, în timp ce în România și Bulgaria compania s-a deschis în mod oficial în aprilie 2011. În România, Tupperware® este prezent la nivelul întregii țări prin intermediul Prezentatorilor săi, iar în București, Brașov, Baia Mare și Constanța are sedii ale Distribuitorilor autorizati.
Formularea de mai sus nu-mi aparține, ceea ce urmează însă o să. Îmi place să pun punct după conjuncții. Mă simt puțin irlandeză, puțin joyciană. Mă încântă pur și simplu.
Am ajuns la petrecere cu un minut înainte de fix. Am pătruns în încăpere, m-am așezat pe scaun și fix la fix am început. Am apreciat. Am zâmbit. Am ascultat prezentarea unor produse Tupperware. La fiecare petrecere se prepară trei sau patru rețete cu ajutorul acestor vase. Miercuri am copt pâine și brioșe, am desfăcut vin, primul din viața mea cu o ținută a corpului lejeră și cu un chip zâmbitor, pentru a desface vinul aveam o față specială, schimonosită ar fi corect să spun. Pentru prima dată în viața mea am făcut pâine și am ținut dopul acela de plută cu satisfacție în mână.
M-au încântat produsele prezentate. În această încântare, așa cum suntem obișnuiți la un asemenea eveniment, petrecere, am sorbit vin, am ciugulit fructe, am băut sirop și am savurat pâinea caldă și brioșele. Ce am făcut, am și mâncat, totul într-o oră jumătate.
Am pus întrebări despre produse.
Unde se fabrică?
În America.
Cum se distribuie?
Doar prin intermediul acestor petreceri.
Acestea au fost întrebările mele. Pe lângă acestea, alte 14 bloggerițe au întrebat una sau alta.
Acum o să propun ceva cititorilor mei. Nu recomand, nu îndemn sau orice altă acțiune care provoacă spre achiziționare de produse. O să vă mărturisesc ce m-a atras și cum intenționez să acționez.
Mi-a plăcut foarte mult un castron pentru păstrarea legumelor în frigider. Consum foarte multă salată verde. O devorez. Dar salata verde rămâne o plantă legumicolă greu de păstrat. O să-mi comand un asemenea castron, o să-l testez cu salată verde, doamnele care au vorbit cu pasiune despre aceste recipiente au zis că salata se poate păstra proaspătă până la o lună. Eu o să încerc o săptămână. O salată verde proaspătă o săptămână întreagă, 7 zile și 7 nopți.
O să fac poze în fiecare zi și o să revin pe blog cu imagini. Dacă salata mea rămâne proaspătă o săptămână, o să recomand tuturor castronul și o să-l dăruiesc mai multor persoane din viața mea, am deja vreo 3 prezente acum în minte.
Cu provocarea lansată, Tupperware, iată-mă dispusă să te accept în bucătăria mea.
Culoare, B. Jung
B. Jung
Să desfacem zilele în felii de tort
Am ajuns săptămâna trecută în cel mai fericit loc de pe pământ. Așa am auzit, eu am cu totul altă părere. Am vizitat Disneyland, Paris.
Mărturisesc fără rușine, Disneyland, într-o porție prea mare, să desfacem zilele în felii de tort, după prima felie mă apucă greața de la atâta zahăr sau fericire.
Doar chipul Marei neatins de reprezentările urâte ale lumii, însuflețit și jovial m-a determinat să las atmosfera aceea să mă cuprindă. Am furat nasuri, am scos limba, m-am lăsat plimbată în cărucior de Mara, am consumat sucuri acidulate și am mâncat cartofi prăjiți. Fericirea ține de o plăcere pe care corpul o experimentează, dar căreia nu-i poate prezice riscurile.
După prima felie de tort, o zi întreagă în parc, a doua zi am luat trenul spre Paris. Destinația: Rue Montorgueil, stația Chatelet Les Halles. M-am întâlnit acolo cu o fostă colegă de facultate și Sorin Oncu. Pe tren am călătorit cu Simone de Beauvoir, Memoriile unei fete cuminți. Dau mai departe din paginile citite pe tren: iubirea să motiveze, nu să mărginească. Acesta este sublimul după felul meu de a fi.
Am ieșit din stația de metrou, după o scurtă plimbare subterană, și înainte de întâlnirea cu subiecții umani m-am întâlnit cu soarele și vântul, o adiere ușoară de mai care mi-a lipit cămașa plină de mustăți desenate de piele. Am o piele exagerat de sensibilă. M-am înfiorat de atingere și de agitația străzii. Am tras aer în piept și am încercat să cuprind cu ochii o imagine care să poată acum să-mi provoace o stare.
Descriu o stare. Suspin după viața de la Paris. Nu mă interesează arhitectura, sistemul sanitar sau cel de învățământ, ci istoria oamenirii cum s-a scris acolo. Ce subiecți umani, ce diversitate!
Ne-am așezat la o terasă în plin soare. Mi l-am dorit mult, deși de vreo câteva ori i-am refuzat atingerea căutând umbra. Am făcut cunoștință colegilor mei și i-am recomandat: Sorin Oncu, foarte cinic, și Daniela Bădău, aproape pariziancă, mistică.
Am avut la Paris, pe strada rue Montorgueil, apoi sus pe terasa Pompidou, o foarte spumoasă conversație. Daniela a observat la un moment dat agreabilul acelei după amiezi. I-a atras atenția un cuvânt folosit de mine: îndoielnic.
Ah! Ce frumos sună, îndoielnic. Nu am mai vorbit de mult timp atât de mult în limba română, ce zi agreabilă am petrecut și ce companie!
Am aprobat-o cu o pasiune nestăpânită. Da, compania și subiectele au provocat o stare cu efecte savuroase. I-am sorbit pe amândoi din priviri și le-am fost recunoscătoare pentru desăvârșirea pe care și-o doresc și propun ca ființe umane. Pe Sorin l-am anunțat răzând că dacă o să-mi scriu vreodată autobiografia el o să apară la influențe. Influența lui asupra mea e binefăcătoare. Întotdeauna îmi arată și alt unghi, și altă percepție. Ne-am despărțit la apusul soarelui, Sorin s-a pierdut în mulțime, eu și Daniela într-o gaură neagră de metrou.
Am fost sau nu în cel mai fericit loc de pe pământ, nu știu, dar am experiența unor ore strălucitoare datorate minții umane.
Disneyland, Mara, Paris, desăvârșire!
Nu aduce anul ce aduce Vama: curs intensiv de scriere
Pentru azi îmi propusesem să scriu despre Peter Barta. Pe Peter Barta l-am întâlnit la conferința PRbeta din 13 mai. Construisem mental o introducere, urma să scriu apoi fără teamă. Introducerea mă terorizează. Alb, gol, disipare. Introducerea mă țintuiește în loc și o oră întreagă. După prima frază simt cum se desprind ușor din minte alcătuirile de fraze și idei.
Cu munca înlesnită, renunț azi la Peter Barta ca subiect. O să revin în zilele următoare.
De ce?
Am fix în acest moment un cuvânt care pare să bată la poarta capacității mele creative. Folosește amoc, folosește amoc! Asta dacă aș auzi voci. Nu aud.
Nici cuvântul nu mă prea încântă prin ceea ce semnifică. Nu sufăr de nici o boală mintală, nu pe hârtie cel puțin, dar transcend prin sensul lui figurat: izbucnesc. Descriu o fâstâceală spastică și patetică.
În 23 aprilie publicam acest text. De azi dimineață am certitudinea că îmi pot ține promisiunea de a vă scrie din Vama Veche. În 7 iunie plec la mare. Rămân acolo până în 14, iar în intervalul acesta o să particip la atelierul intensiv de scriere creativă sub îndrumarea lui Marius Chivu.
Am răspuns de ce am renunțat la subiectul de azi. O acțiune în favoarea unei emoții, unei satisfacții.
Plec să scriu în Vamă.
Cu Marius Chivu. Marius Chivu subiect.
Zice Dunia
Mai am și azi ceva de zis. Când eram copilă am auzit des că sufăr de limbariță. Am hotărât să nu fiu de acord. Vorbesc mult, dar nu fără rost.
E sens în tot ceea ce notez.
Așa că mai zic și azi ceva. O fi nepotrivit după noile obiective stabilite pentru blog, dar scriu aceeași rubrică de ieri, conținutul diferă.
Atenție! Urmează să scot din dicționar niște cuvinte vulgare. Fără îndemânarea lui Vișniec de a le face literatura de-a dreptul, o să pun sub ochii dumneavoastră cuvântul curvă. Mă interesează prea puțin cuvântul, dar felul cum ne raportăm la el mă captivează.
Aici o să studiem în cele două direcții: feminin și masculin.
Să luam un scenariu. El și ea se despart. Amândoi se simt respinși. Unim drumurile: furia ca punct comun. Manifestarea diferă. El pune tot disprețul și urlă: curvo! Ea se revoltă în cea mai amară stare sufletească: eu, curvăăă?!
În punctul ăsta mi-ar plăcea să atrag atenția femeilor. Dar de ce vă revoltați? Dar de ce ne revoltăm? Din punct de vedere genetic, organismul cunoaște două stări, plăcere și neplăcere. Mai departe ține de învățături și deprinderi. Observați copiii, amorali, fără scârbă și limite. Asta înainte să fie educați.
Revenim la curvă.
CÚRVĂ, curve, s. f. 1. (Pop.) Femeie care duce o viață desfrânată. ♦ Prostituată. 2. Fig. Om ipocrit, josnic; cutră.
Femeie care duce o viață desfrânată. Cine poate să stabiliească o măsură a desfrâului? Unitățile de măsură în acest caz țin de a simți plăcere și a simți neplăcere. Adevărul este că legile morale nu rezistă nici unei anchete biologice. Manifestările vieții din punct de vedere biologic și anatomic nu susțin nici un postulat moral.
Astfel am ajuns la această concluzie pe care o las scrisă în rubrica Zice Dunia: nu putem fi curve decât prin reacția noastră. Fără frica de gura lumii, ce resturi lingvistice din acest cuvânt vă ofensează? Plăcerea pe care o trăim în actul sexual? Nu pot să fiu de acord. Am hotărât că nu sufăr de limbariță, hotărăsc și acum că nu pot să mă ofensez din plăcere.
Răspundeți cu un zâmbet. În fond, actul sexual este unica activitate a omului care unește femininul cu masculinul. Realizăm o unitate, un întreg apoi ne ofensăm.
Zâmbesc.
Zice Dunia
Îndemn: decuplați-vă de la critică.
PRbeta pentru nimicul cultural de la provincie
La mine în cap, nimeni nu a muncit la imaginea lui Aldous Huxley. Inițial gândisem Einstein, dar alesei o notă personală pentru model. Pentru Huxley port în suflet afecțiune, pentru Einstein admirație.
Dacă nimeni nu a muncit la imaginea unei personalități recunoscute și apreciate, am refuzat și eu orice muncă depusă în folosul imaginii personale. Prin prezența unor persoane în viața mea, prin influența lor, am ajuns treptat să-mi schimb părerea.
Am acceptat să depun eforturi pentru edificarea imaginii și astfel am zis Da. Da, particip la Conferința PRbeta de anul acesta. De PRbeta am auzit și am citit, dar niciodată nu m-am apropiat. Săptămâna trecută am dat mâna cu unii membri ai echipei.
Dacă anul acesta am decis să-mi suflec mânecile și să mă străduiesc pentru imagine, de vreo doi ani am desfășurat o intensă activitate pentru consolidarea stimei de sine. Crescută într-o familie profund oltenească unde critica este folosită ca motivare, am devenit un adult cu nevoi speciale de îngrijire a sinelui.
Mi-am crescut sinele. Miercuri dimineață am pășit la Conferință și pe tocuri, și cu nasul pe sus. Am salutat, am conversat, am pus întrebări. Pe parcursul Conferinței am aflat că întreg procesul poartă numele de networking. Am făcut networking.
Networkingul cuprinde un foarte scurt dialog cu Peter Barta, unul dintre speakeri, o poză alături de Marta Ușurelu, speaker de asemenea, și un tête-à-tête cu Ana Maria Onisei, consultant pentru festivalul George Enescu.
Am accentuat cu acest tête-à-tête o sensibilitate. Născută la provincie, provincie mică, neexploatată economic, turistic sau cultural, am fixat în mine o frustrare: nimicul cultural de la Drobeta Turnu Severin. Aproape că nu se întâmplă nimic acolo cultural. Nici în vise severineanul nu-și imaginează un festival George Enescu sau orice alt festival. Nu sunt bani.
M-am apropiat miercuri de Ana Maria Onisei, m-am așezat lângă rostindu-mi numele și legându-l de Severin, și am întrebat umilă dacă există măcar în plan evenimente culturale care să se desfășoare în orașele mici din țară. Am sugerat îndrăzneață ca în perioada festivalului George Enescu măcar un artist, unul singur, să facă o deplasare la Severin pentru a susține un concert. Nu orchestra întreagă, înteleg programul și costurile, dar un artist poate să se deplaseze.
Ana Maria Onisei mi-a felicitat frumusețea ideii. Am respins frumos orice apreciere pentru idee. Mă interesează și sunt avidă de fapte culturale care să ridice calitatea și sensibilitatea în orașele mici din țară. Astfel, într-un schimb de replici sincere, am stabilit că o invitație oficială din partea autorităților locale de la Severin ar putea însemna un pas înainte în realizarea unui concert la Drobeta Turnu Severin.
Și ca să demonstrez că acestă Conferință mi-a fost extrem de utilă, o să aplic ce am învățat acolo. O să mă folosesc de persoanele pe care le cunosc. O să apelez la Oana Mitu dacă mă ajută ca acest text să apară în presa locală.
Un îndeamn al unui speaker asta spunea: descoperă-te, construiește relații, fă-te auzit, fă-ți aliați.
Acesta este punctul meu de pornire. Am emoții, recunosc, dar…
Start!
Culoare, Autumn Skye Morrison
Autumn Skye Morrison
Jivago-Schiwago
Am plănuit de săptămâna trecută un interviu. Eu să iau un interviu. Îmi permit blogul și reputația mea.
REPUTÁȚIE, reputații, s. f. Părere publică, favorabilă sau defavorabilă, despre cineva sau ceva; felul în care cineva este cunoscut sau apreciat.
Felul în care sunt eu cunoscută, mă purtă azi în curtea răcoroasă, cu un stejar sau poate nu este un stejar închipuit de mine ca un axis mundi, de la Casa Artelor. Mă aștepta acolo Katy Schiwago. Îi sărutai obrazul și o îmbrățișai într-o puternică amintire rusească a lui Doctor Jivago.
Mă cufundai în scaun, tocurile oferă atitudine, multă, s-au pus de acord gusturile femeii și ale bărbatului, dar provoacă și disconfort. Degetul mic de la picior recunoaște.
Ghemuită în pânza scaunului, anunțai nonșalant că nu am nici un set de întrebări și nici un carnețel să notez ceva.
Katy, o să purtăm pur și simplu o conversație.
O oră întreagă sporovăirăm.
Ai copii? Înlocuiește pictura lipsa unui copil? Ai o teorie a culorii? Goethe are. Biata Katy, o purtai prin tot verbul a avea al unei persoane băgăcioase.
Și cât de elegant, de blând și de zâmbitoare îmi răspunse. Mă plimbă prin tot universul ei sensibil, prin toată alcătuirea ei sufletească.
Reușii să capacitez pictorița din fața mea să mă facă să retrăiesc cu ea, prin forța evocării, plimbările pe câmp ale bunicului ei care îi aducea flori în pălărie.
Dunia, pălăria deținea magie. Orice puteam să găsesc pe fundul ei.
Pălăria bunicului a devenit obiect și subiect în expoziția ei personală. Ceva figurativ.
Figurativ, Katy?
Da, figurativ, ceva care reproduce realitatea în mod plastic. Abstractul îl recunoști imediat.
Ah! Reputația mă precede. Oamenii mă percep mai pregătită decât sunt, iar eu mă port în lume sensibilă și cu sensibilități, fără o formare profesională.
Am înțeles, Katy, figurativ! Ce ai studiat? Ce ți-au pretins profesorii la master, să-i urmezi ca tehnică sau ți-au permis să te exprimi? Preferi o culoare, simți o culoare? Ai un atelier?
La fiecare întrebare, eleganță, blândețe, zâmbet. De fapt la terasă nu savurai limonada, ci calitatea umană.
Katy preferă un gri colorat. Habar nu aveam că există un gri colorat. Katy s-a apucat de pictură la 40 de ani deși toată viața a desenat frumos. Ce a determinat-o? Soțul ei care a încurajat-o. Într-o zi la malul Dunării, el bricola în jurul casei, ea se juca cu acuarele. Acesta este începutul.
Ce faci tu aici, Katy? A întrebat-o soțul.
Zece ani mai târziu, am întrebat și eu: ce urmează după pălăria bunicului, Katy?
Urmează ca subiect scaunul. Într-o serie la fel de unitară ca cea cu pălăria. Și ceva care mi-a reținut atenția, o serie unitară și actuală.
Mă ridicai de pe scaun învăluită de zâmbete. Peste umăr, întorcând zâmbetul, o ultimă întrebare: să-ți trimit textul pentru aprobare?
Dunia, cuvântul e facultatea ta.
Este.
