Numaidecat niste poze si niscaiva versuri or sa apara la acest text. Amalgam, dintr-o bruma de informatie istorica, torn aici constatari partnice din evolutia poporului roman. Esafodajul natiei noastre contine romani, turci, greci, rusi si nemti. Redusele mele cunostinte istorice numara aceste cinci neamuri. Cat au contribui aceste neamuri la realitatea noastra de azi? Incipitul roman ne-a inzestrat cu mostenirea latina, saltul pagan ne-a estetizat cu islic boierii, grecii ne-au ingrijit sensibilitatea, rusii ne-au educat ambitia, iar nemtii ne-au testat rabdarea.
Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limba,
Ce cu-a turmelor pasune, a ei patrie si-o schimba,
La pamant dormea tinandu-si capatai mana ce-a dreapta;
Dara ochiu-nchis afara, inlauntru se destepata.
…
Tu esti Mircea?
– Da-mparate!
– Am venit sa mi te-nchini,
De nu, schimb a ta coroana intr-o ramura de spini.
Canta, Zeita, mania ce aprinse pe Ahil Pleianul,
Greaua urgie ce Aheilor mii de amaruri le aduse.
Acolo unde mintea vede numai rusine, inima descopera frumosul… Si te cutremuri cand te gandesti ca frumosul nu este numai ceva care te inspaimanta, dar in acelasi timp si o taina nepatrunsa. Aici se da lupta intre Diavol si Dumnezeu, iar campul de batalie este insusi sufletul omului.
Prima poza incanta si reincanta cu imaginea perfectiunii masculine, invataturi sanatoase ce au vrut sa fie transmise, printre altele, de poporul roman. Randurile urmatoare, sub forma de depesa eminesciana, evidentiaza ambitia si trufia Imperiului Otoman, stihurile homerice stimuleaza nevoia de jale, citatul dostoievskian apeleaza la transcendentalism, iar ultima fotografie am postat-o dintr-o placere a mea estetica, mi-a excitat neuronii.
Si din tot acest talmes-balmes de popoare care ne-au civilizat, cotropit, educat, umilit, folosit, si inca am uitat sa amintesc de Imperiul Austo-Ungar, cum ne putem tangui din cauza eterogenitatii din faptele noastre? Inteleg tigania pe care am adoptat-o, dar nu o accept.
Feluritele elemente carora a trebuit sa ne adaptam, sa ne dam dupa sau sa urzim planuri au cizelat un instinct impostor. Supravietuirea, apararea neamului si a tarii ne-au fost scop, azi inca luptam sa supravietuim.
Peste acest instinct impostor al nostru trebuie sa picuram si putina pretentie nobila, iar atunci o sa incepem a intui si o cale buna romaneasca.
Patrunderea reciproca a unui 12 cu 13 octombrie 2009 s-a infatisat pe langa negrul firesc al noptii, cu suieratul unui vant violent. Toamna a fost umilita, copacii au facut plecaciuni si-au continuat pana dimineata. Ziua a pastrat acelasi decor adoptat de noapte. Zgomotele ascutite ale vantului picurau intr-o ureche sensibila melodrama unui ultim efort de rezistenta al verdelui si caramiziului din copaci.
