Urmatorul text l-am conceput pentru o revista scolara, dar m-am gandit ca i-ar sade bine si pe blog.

Luna decembrie este luna pandei si a caldurii sufletesti. Explicatiile devin zadarnice in fata copiilor, strengarilor, deoarece prospetimea lor, cruzimea varstei lor le permite sa vada, intrevada si sa simta forfota, emotia si magia acestei perioade.
De ce o luna a pandei?
Elevii pandesc vacanta, asteapta la geam si la brad pe cei doi mosi renumiti ai culturii autohtone.
In cer, Dumnezeu isi apleaca putin chipul spre pamant. Rasuflarea lui ne incalzeste sufletele, de aceea decembrie este si o luna a caldurii sufletesti. Gerul de afara nu are nici o sansa in fata inimii pline de bunavointa si zambete. Atata vreme cat El sta inclinat pentru nasterea Fiului, oamenii se simt antrenati intr-o hora universala a veseliei.
Bunicile bat mai abitir cozonacul, mamele invelesc mai cu spor sarmalele, tatii mesteresc in gospodarie mai voiosi. Decembrie vine cu nasterea Fiului, iar evenimentul acesta face din oameni gazdele perfecte. De aceea ne primenim casele, curtile, ne curatim sufletele prin post si rugaciune.
Impodobirea bradului aduce desfatare copiilor, iar parintilor le ofera un ragaz de gandire. Si atunci oamenii ii multumesc lui Dumnezeu, pentru casa, pentru familie, pentru minunea ce o constituie viata noastra.
Miracolul vietii e surprins zilnic pe oricare chip de copil, dar in preajma Craciunului, constientizarea acestui lucru ne alunga pragmatismul fiintei sociale de peste an si ne permite sa fim mai mizericordiosi, mai frumosi, mai intrepizi in tinuta si-n simtiri.
Vine Craciunul…
Ce bine ne pare!

Imi respect promisiunea de a utiliza blogul si ca tehnica de reinviere a literaturii romanesti. De la Gaudeamus m-am intors si cu sute de pagini de poezie soresciana, iar una din ele, mi-a adus in atentie vechile obiceiuri si credinte.

Lunatecii, Marin Sorescu

Doi frati, de sunt nascuti in aceeasi luna,
Trebuie pusi in fiare,
Ca altfel, daca moare unul, moare si celalalt.
Cand se marita fata sau se-nsoara baiatul,
Se cheama o fata si-un baiat cu mama si tata.
Si aduc o pereche de fiare de la cai,
Si-ncuie pe unul de-un picior si pe unul de-un picior
In fiarele alea si zic de trei ori:
„Imi esti frate pana la moarte?”
„Iti sunt frate pana la moarte!”
Ii scoteau din fiare si la urma plecau la cununie.
Ziceau despre unii, cand se-ntampla cate ceva”
„Au fost scosi din fiare si erau lunateci”.

Maica-ta, cand s-a cununat cu mosu-tu,
Cine-a scos-o din fiare? Ghita Amarazeanu.
Ca venea pe la noi si-i zicea mamii: „Soru-meo,
Fratii mamei mele au murit sapte, ca erau lunateci toti
Si mama le murise,
Si-ai de-au ramas n-au stiut sa-i
Scoata din fiare.
Si zicea maica: „Mi-au murit toti fratii ca n-am stiut
Sa-i scot din fiare”.

– Da’ de ce esti, mama, o intreba mama pe bunica,
sora cu Ghita Lautarul?
– E, m-a scos din fiare, ca altfel muream.
Dar de la mine, de cand m-am maritat eu, continua mama,
Nu se mai prea facea asta la nunta.
Pai, ce sa spun,
Daca nici iertaciunea nu se mai zice?
Cand era gata nunta de plecare,
Ginerele lua mireasa de mana,
Se duceau inaintea parintilor
Si-ngenuncheau. Ginerele de-un picior,
Mireasa de amandoua.
Si-un baiat spunea iertaciunile.
Si cand se sculau de jos, sarutau mana parintilor.
Acestia le puneau mana pe cap, le urau sa traiasca
Ii binecuvantau si plecau la cununie.
Acum – draci! Nu mai e nimic.
Binecuvantarea parintilor intareste casa fiilor
Si blestemul parintilor sparge casa fiilor.
Asa se zicea, asa o fi.

Eu si sora mea suntem Gemene amandoua!

Mos Nicolae al anului in curs nu s-a rezumat doar la dulciuri, fructe si un bat, in 2009 am mers la vot, am savurat pomana porcului in casa parinteasca, iar seara m-am impodobit cu o cordeluta Josephine.
De ospatul de acasa am numai cuvinte de lauda, despre faptul ca am mers la vot, datoria mea de cetatean, nu rostesc un cuvant!
Cu accesoriul sic al serii se poate cocheta virtual, l-am invesnicit cu o poza.

Mos Nicolae multilateral al anului electoral 2009 a strivit, pur si simplu, pe alocuri, reprezentarea omului roman.

Niciodata nu m-am intrebat ce inseamna muzica pentru mine, nici un moment de ragaz nu am acordat acestei stiinte. Singuratatea nu ma indeamna febril spre zdranganeala. De cele mai multe ori, incaperea in care imi desfasor activitatile e plina de liniste. Plec la drum cu o carte in mana, fara iPod. Adevarul este ca nu caut muzica, galceava din interior fiindu-mi suficienta.
Totusi, exista spectacole pe care nu le-as rata niciodata.
Tanjesc dupa un 1 ianuarie viitor la Viena, ascultand orchestra simfonica.
Anul acesta la Bucuresti, am ales Ateneul. Arhitectura a provocat un laic „oau” fatucilor, iar spectacolul mi-a redus la tacere vocile interioare.
Zarva mea interioara se reduce sau se retrage doar in fata unui exterior monumental. Corul, orchestra, vocea lui Tudor Gheorghe ma fac intocmai sa plang.
Inflexiunile unei voci ma stanjenesc. Tot la Bucuresti, saptamana trecuta, un episod putin abracadabrant a adus la usa apartamentului nostru un tanar cu o chitara. Reticenta i-am ascultat discursul, am retinut cerinta: bani. Tineretea lui, chitara, tinuta umilo-demna mi-au desfacut portofelul.
Si i-am urat o zi buna in continuare.
Domnisorul insa nu s-a lasat alungat si a cerut sa fie lasat sa cante. L-am poftit pe hol, mi-am chemat si domnisoarele din dormitoare si am ascultat. Nu pot transcrie modulatiile prin cuvinte, incerc insa sa redau starea de atunci, induiosare, uimire, admiratie.
La final l-am rugat sa-si mai spuna iar numele si i-am oferit un pahar de apa. Cu mana la piept si o usoara plecaciune, tanarul iesean si-a repetat firmitura fudula a personalitatii, numele: Lucian Dragan.
Seara la Ateneu, un alt roman, Martian Negrea, prin intermediul filarmonicii „George Enescu” ne-a destainuit muzical farmecul Muntilor Apuseni. Suita acestui compozitor, dirijor si pedagog ne-a revenit cu ajutorul dirijorului Yasuo Shinozaki.
In acelasi program ne-am delectat si cu creatiile lui Serghei Prokofiev si Bela Bartok.
Astfel am ajuns sa ma intreb ce inseamna muzica pentru mine. Am inchis ochii, mi-am lasat capul pe spate, mainile le-am asezat pe piept. Si am cautat, si am tot cautat un raspuns pertinent, si singurul valabil emerge materialitatea si concretul existentei mele din secolul XXI.
Muzica ma taraste, ma absoarbe in timpuri stravechi, imi rascoleste spiritul lasandu-l orfan de concret, izbindu-l de un moment al existentei fara timp.
Muzica imi anuleaza timpul fiintei mele pieritoare.

In umbra unei palme presedintiale, pitulat de campanii si scarnavii politice, Targul de carte s-a desfasurat totusi si anul acesta. Scriitori, cititori, curiosi, redactori si librari s-au ingramadit printre standurile aceluiasi complex Romexpo.
Prima zi a Gaudeamusului mi-a asezat in maini o alegorie, am indepartat-o putin pentru o amprenta, apoi am reusit sa zambesc faimei. Salman Rushdie.
Coada pentru sesiunea de autografe aducea mult cu lungile cozi la paine sau portocale, lumea glumea in stanga si dreapta constatand asemanarea.
Promenada printre spatiile amenajate ale editurilor a redat ochilor batranetea. Varstnicii isi disputau microfonul pe-o miscare hilara a batistei ce sterge neincetat coltul plin de saliva al gurii. M-am indepartat cautand pe rafturi tineretea. Dan Sociu si Ana Maria Sandu mi-au revenit intr-o plasa alba de hartie. Achizitionarea unor autori tineri traduce o emancipare literara a mea. Nu ma lipsesc de clasici, ma acopar si de prezent.
Si asigurarea, un fel de impacare cu sinele ca atentia mea se indreapta si spre tinerii scriitori romani. Acord o sansa cu speranta sa primesc una.
Negotul de carti a mers struna. Pagini multe, albe, proaspete in schimbul unor bancnote urat mirositoare. Si anul acesta, Gaudeamusul a parut intocmai unui stop de agheasma in marele ocean politic ce se desfasoara saptamanile astea in tara, in Romania mea, a ta si a lui. A Lui?

Mii de becuri in spatele ferestrelor, lumina pe strada, in hol. Apartamentul nostru e plin de intuneric. Bucurestiul vuieste, iar intr-un bloc din Unirii, intr-un apartament. o lumanare palpaie. Stinghera.
4 fete cochete stau la lumina lumanarii.
Suntem mici, eu, tu si el… in negura, in necuvant, intr-o realitate pierduta in poveste. Asta seara condeiul ne schiteaza, personaje feminine ale unui autor aievea. Poftesc sa ma povesteasca cineva…

Picaturi de ploaie, stopi de noroi, fascicul de raze, un lan de grau parguit se preling intr-un sir alb, delimitat, sonor, o claviatura oarecare.
Un recital la pian ingramadeste in fiinta imagini si concepte distonante, fara a fi false, doar nepotrivite. Omul se marunteste.
Ziua de marti a rasunat cu un recital de pian. Martin Muench. O prima executie: Bolero. In timpul spectacolului mi-am inclinat capul, mi-am schimbat pozitia, l-am zarit pe Anton. Anton vrea sa fie un personaj privat, plasmuit din tastatura tueliana, nascut intr-o zi flusturatica in Praga. Marti nu a mai semanat cu un om de zapada ca fartatul praghez, ci a descris comic un balon. Un balon cu urechi. L-am zarit la loja, in trenig si rumen la fata.
Programul de marti s-a intamplat sa si adoarma cativa spectatori, fara a aduce o acuza capetelor plesuve si fetelor decrepite, somnul pe asemenea muzica invoca zeitati, timpuri primordiale, scaldate de lumina.
Exista in mintea mea o convingere aievea ca istoria umanitatii contine un timp al astamparului, al muzicii desfatatoare, al florilor de camp si al ingaduintei umane.
Iar cand omul prezent se marunteste zdrobit de o frumusete neexprimabila, adulmeca putin acest timp. Eu sunt vanator de timp armonios, si tu, si el… ma gandesc!

[vimeo=http://vimeo.com/7652300] …
[vimeo=http://vimeo.com/7652506] …
[vimeo=http://vimeo.com/7652547]

S-a lasat dus soarele acestui inceput de toamna, iar ploile s-au instalat autoritare, stapane, pline de povesti. Caderea ploii mi-a amortit faptura, viscerele s-au retras umile, simturile s-au incoronat.
Un splendit copac ingalbenit langa o casa parasita mi-a acaparat atentia, imaginea lui ma umple de negrait, galbenul frunzelor ma impresoara de frumusete naturala.
Un alt copac, dar unul al strazii, din margine de drum ciontit s-a personificat in gandurile mele. Ramurile se incovoiau, sclipeau, navaleau peste mine. O clipa a fost cu putinta sa-mi graiasca ceva la ureche, inefabilul, neinchipuitul, inspiratia.
O seara la teatru, datorata lui Florin Piersic si Emiliei Popescu, e responsabila de o clipita suspendata. Uneori opresc timpul. Ma pierd, ma regasesc, ii dau un sut tic-tacului mondial. Haos. Negrul salii de teatru s-a pierdut in firmituri de lumina ale lojilor. Instinctul supravietuitorului s-a facut simtit, pretentia regelui mi-a inclinat capul intr-o plecaciune si am realizat ca asemenea tulburare psihica te vlaguieste, te prosteste, nu-ti lasa nici cuvintele necesare unei descrieri.
Cuvintele se ascund si numai indaratnicirea sufletului de artist smulge din vid entuziasmul facultatii creatoare.

Mirosul de tuica imi rascoleste simtirile, copilaria, tineretea si maturitatea se intretaie cu miasme de pruna. Asociez aceasta licoare cu beciul bunicului, cu pomenile, mesele lungi si oamenii mari.
Nu te amesteca tu in discutiile oamenilor mari!
O propozitie ce m-a agasat intotdeauna. Le-am dispretuit oamenilor mari mina inteligenta la fel cum mi-au batjocorit tineretea. Niciodata nu au vrut sa asculte, iar in timp, cand se intampla sa plece cineva urechea la povestile mele, indoiala ma izbea. Susceptibila, fudula, mandra, pretentioasa, m-am lasat cotropita de umilinta, am dezvoltat-o pana a reusit sa ma lase fara vlaga.
Am adoptat tacerea in compania adultilor, am invatat tacerea si le-am permis ochilor sa sfredeleasca si sa persifleze. M-a impresurat acalmia si mi-am atras un statut de idealista.
In vocabularul oamenilor mari si al ipochimenilor pragmatici, as traduce idealist cu pierderea simtului realitatii.
NU.
Simtul realitatii il iei din pulsul strazii, de la copiii abandonati, mamele somere, tatii batjocoriti. Ceea ce eu refuz cu incapatanare este acceptarea decadentei ca un fapt apodictic. Ma opun situatiei, contextului, momentului politic.
Ziua de maine reprezinta o nadejde intr-un viitor cumsecade.
Cum sa pun capul pe perna fara acesta speranta? Cum sa zambesc? Cum sa traiesc?
Sper si visez…
Merg la vot si astept!