Mă fac mare

10343491_813901341953355_243735353404251784_nAdmir și mă atrag anumiți oameni. O să scriu câteva nume: Freud, Dawkins, Darwin, Huxley, Simone de Beauvoir. Sau din realitatea imediată: Ilie Gyurcsik, Pompiliu Crăciunescu, Basarab Nicolescu.

O listă incorectă prin număr. Admir mult mai mulți oameni, doar că în prezent mă aflu sub influența lor. Simt și observ aceste influențe.

M-am întrebat, și mi se pare o întrebare potrivită prin corectitudine, de ce tocmai ei? Am încercat să-mi răspund urmărind două planuri: congenital și educațional.

Nu mă descurc deloc în căutarea trăsăturilor care se trag din viața intrauterină. Sunt prea copleșită de viața mea în tipul de societate actual. Îmi consum timpul în cratiță uneori. Acesta este doar un exemplu. Uneori îl consum așa prost că mi-e rușine să notez despre.

Fără a descoperi nimic remarcabil în afecțiunea mea pentru cei amintiți mai sus, am hotărât să las timpul să treacă. Am apelat întotdeauna la puterea timpului. M-am apropiat și sunt în proces de apropiere de cum. Cum o să las timpul să treacă?

Cu folos.

Firește, folosul meu.

În folosul meu ar fi să acționez rațional. Să nu-mi mai ies din minți. Am ieșit așa des în ultimul timp că într-o zi mi-a fost frică că nu o să mai reușesc să mă întorc.

Am trecut pe lângă nebunie, o formă a ei care nu se găsește în tratatele medicale. O formă a ei care crește în mințile oamenilor nechibzuiți.

Când treceam pe lângă nebunie mi-au picat ochii pe tatuaj, pe splendidul meu tatuaj, arborele vieții, veșnica regenerare.

Domnilor, doamnelor, dragilor, dragile, mă regenerez. Simt asta cum am simțit fiecare înțepătură de pe coasta unde mi-am imprimat pe piele tatuajul.

Stabilesc un raport între cer și pământ, între mine și ceilalți, între eu și sine.

Cresc. Mă fac și eu mare.

Pânza: Gheorghe Mosorescu

Fericiri si crime

image1M-am trezit de dimineață cu un unic gând: să scriu. Nu mai pot, trebuie să scriu. Ce? Orice. Să notez cuvinte, să copiez citate, să încerc o poveste, să aleg confesiunea.
Nu m-am hotărât încă.
Zilele trecute am visat o prietenă care a plecat foarte departe acum câțiva ani. A murit. Am încercat să descopăr în jur ce anume a declanșat amintirea ei. A revenit ceva din trecut, dar fără legatură cu prietena mea. M-am revăzut pe mine în obscuritatea barului deținut de tatăl meu. O făptură măruntă, așezată pe un scaun, iar mâinile le frecam de genunchi. Semnificația gestului: emoția. Urmăream la televizor serialul Dr. Quinn.
Ah! Dr. Quinn! Așteptam cu frenezie fiecare miercuri. Nu m-aș fi lăsat dusă nicăieri. Doar miercuri seara puteam să-l văd pe Joe Lando. Când s-au sărutat pentru prima dată personajele aproape mi-am rupt degetele. Le împingeam în mușchii picioarelor și mă opream când nu mai suportam durerea.
Visam și mă întrebam despre dragoste.
Nu mi-aș fi imaginat atunci că în viitor o să provoc suferință și o să sufăr în dragoste.
În cărți, în povești, în filme, suferi puțin înainte să se confirme nobilul sentiment. Pe vremuri găseam noblețe în iubire. În prezent simt baudelairian.
Reaua şi buna ta privire
Împrăştie de-a valma şi fericiri şi crime,
De aceea tu cu vinul te potriveşti la fire.

De-a valma, asta e iubirea.
Fericiri și crime, asta e iubirea.

Ce nu e iubirea: o continuă fericire.

Dar il aleg tot pe Baudelaire:

Sirenă rea sau înger, drăcească sau divină,
Ce-mi pasă când tu – zână cu ochi de catifea,
Mireasmă, ritm, lucire, o!singura-mi regină!-
Faci lumea nu prea slută şi clipa nu prea grea?

Ne-am născut să trăim Acum

312126_283826304960864_1639491810_nÎn trecut, și nu în trecutul îndepărtat, mi-am mai exprimat părerea despre nostalgia pe care o resimt unii dintre noi după copilărie.
Copiii de azi nu au copilărie, noi am avut copilărie. Ca argumente se enumeră cățăratul prin copaci, joaca cu mingea pe stradă, vacanțele petrecute la bunici.
Ca punct slab și condamnabil avem tehnologia pe care o folosește un copil azi: telefon, iPad, iPhone, iPod etc.

Mă străduiesc fix în acest moment să fac ordine în zarva de gânduri. Mi-e foarte greu să încep cu ceva anume, să construiesc fără să critic la rândul meu. Căci toată lumea critică. E cel mai la îndemână.

Aș începe cu ceva de care sunt sigură și de care toată lumea e sigură.

Postulat: trăim în epoca iPhone cu toate semnificațiile desprinse de aici.

O să merg mai departe cu o întrebare: cât de apropiați suntem cei din generația 83, generația mea, de bunici și de părinți?

Mai adaug o întrebare.

Cât de mult se întrepătrund mentalitatea și cultura noastră cu cea a părinților?

Copilăria este o perioadă. Semnificație: interval între naștere și adolescență. Restul ține de acțiune. Cățăratul ține de acțiune, de a acționa. Părinții fac educația copiilor. De ce nu-i duceți la cățărat? Ați putea să descoperiți că nici măcar nu le place. E cineva sau ceva de arătat cu degetul? Tehnologia? Un motiv l-am putea afla în congenital, lipsa însușirilor pentru o asemenea activitate.

Părinții le permit azi copiilor fel și fel de aparate. Părinții noștri ne trimiteau la bunici. Un alt fel de: cum punem problema?!

Probleme nici nu există, ne confruntăm cu situații. Cu situațiile trebuie să te adaptezi. Ce observ este o neputință în adaptare și cel mai mult un refuz. Nu era mai frumoasă copilăria noastră, pe aceea o cunoaștem. Necunoscând nevoile copilului actual se declanșează panică. Și fugim în trecut. Condamnăm prezentul pentru neputința noastră.

Am mers cu caprele pe câmp și am mers la Disneyland. Comparabile? Din ce punct de vedere? Mi s-au dezvoltat mușchii picioarelor pe câmp, dar ține și de genetică. La Disneyland m-am lăsat cuprinsă de iluzia unei lumi fericite.

În fapt, discuția ar putea avea ca punct de pornire acțiunea. O acțiune urmată de organizare, priorități, factor economic, educație. Și revenirea la postulatul enunțat mai sus: trăim în epoca iPhone. Unii se străduiesc să trăiască alte vremuri. O luptă fără izbândă. Soluția celor care nu se potrivesc în această lume: retragerea. Critica pe care o împrăștiați, atitudinea nostalgică și condescendentă nu vor face din această lume un loc mai bun. Iar lumea chiar poate fi un loc mai bun.

Lumea este un loc mai bun. Trăiesc oameni care nu critică, nu condamnă, te îndrumă, îți spun o poveste despre alte vremuri. Nu impun.

Oamenii aceia au forța să facă din copii și din timpuri o variantă bună și cea mai potrivită a noastră, a celor care ne-am născut să trăim ACUM.

Trăiți ACUM. E timpul nostru.

Nu sunt singură și nu mă duce nici un gând

10402741_806304466046376_4929630621776096980_nAfară plouă. Nu sunt singură și nu mă duce nici un gând. Locuințele lacustre se află departe. Aproape, foarte, a fost noaptea de Sânziene. Din nou, porțile cerului s-au deschis.
Pe Leto, câinele, nu l-am pândit ca să-i înțeleg graiul. Credințele populare amintesc și despre asta. Magia acestei nopți cuprinde și tainele animalelor.

Sunt la mare depărtare de credințele populare, dar noaptea de Sânziene nu o las niciodată să treacă fără să amintesc despre, fără să vorbesc despre.

S-au deschis porțile cerului, s-au deschis porțile cerului!

Îi datorez înclinația pentru noaptea de Sânziene lui Mircea Eliade. Am citit cartea în liceu, m-a impresionat, s-a fixat prin multe imagini fără să-mi transmită neapărat ceva.

Dacă există magie în lume, pentru mine în această noaptea ar putea să se manifeste. Pentru că o aștept. Am așteptat-o în fiecare an de la lectura cărții lui Eliade. O legătură de chei, camera Sambo, un sărut, o pădure, o Ileană. Imagini, impresii, luciditate pierdută.

Afară plouă. Nu sunt singură și nu mă duce nici un gând. Locuințele lacustre se află departe.

George Bacovia.

Cu 2 centimetri la Acropole

11647263_1006915089318645_1379959267_nDin mai multe motive, anul acesta am ales să-mi petrec ziua de naștere printre bolovani. Am privit cerul, am privit pământul. Ce iese din îmbinarea lor? La mine a ieșit Atena.
Am plecat, am zburat acolo unde s-au pus bazele civilizației occidentale.
Vineri am urcat la Acropole. M-a bătut soarele în cap și m-au bătut sandalele. Bătută pe vertical, m-am așezat la un moment dat să mă uit.
De foarte multe ori îmi zic: uită-te, observă, reține!
Căci de foarte multe ori privesc, dar nu rețin.
Atrăgându-mi atenția, poziția trupului s-a modificat. Am ținut spatele drept. Cu acei 2 centimetri câștigați pe care îi pierd din cauza apăsărilor zilnice, m-am ridicat spiritual. Am experimentat o stare.
O să încerc să descriu dispoziția. Mi-e teamă că o să eșuez, dar mă străduiesc. Încep.
M-am detașat de orice și oricine.
Am încetinit intelectual.
Am sorbit apă.
Multă apă.
Mi-am privit corpul, am luat cunoștință de mine.
Un individ.
O femeie.
Am zâmbit.
Soarele mă bătea în cap.
Sandalele mă băteau.
Am slăbit contactul cu realitatea.
M-a izbit frumosul.
Frumosul individului și frumosul manifestat de individ.
Am coborât veselă.

Și am așteptat cea mai lungă zi din an, 21 iunie.

Și eu sunt Napoleon al III-lea

10357128_877377712272384_3389978403910639791_nAm citit foarte puțin în ultimul timp. Ceva sau cineva m-au ținut departe de carte. De două zile jelesc. Am nevoie de carte, să o răsfoiesc, să o țin pe genunchi, să mă aplec asupra ei.
Ieri m-am însoțit cu Lucian Boia și Napoleon al III-lea.

Mi-e tot mai drag acest personaj. Îmi revine ca personaj, personalitatea i-o construiesc din fapte. A schimbat fața Parisului. A pierdut Alsacia și Lorena. A sprijinit România. A avut putere, dar nu a avut influență.

Tot mai mult mă simt un fel de Napoleon al III-lea. Simt că nu am nici o influență. Schimb viețile celor care ajung în preajma mea, dar nu am nici o influență. Orice discurs am, îl pierd. Mă gândeam la cauze. Mi-au venit în minte intimitatea, relația de prietenie, vârsta. Nu mă bucur de prestigiu, ci de un cadru prea intim. Conștientă de acest fapt, fac adesea apel la autorități.

Nu am zis eu, au demonstrat-o Freud, Darwin, Dawkins, Simone de Beauvoir, Huxley.

Prin apelul la autorități, i-am umplut și m-am umplut de ridicol. Multe râsete în jurul meu. Mi-a plăcut că nu mi-am retras admirația pentru aceste personalități în fața prietenilor. Nu am atacat, nu am luat-o la fugă. M-am agitat. Încă mă agit, încă mă copleșește sentimentul că ceea ce spun eu nu are importanță.

Nu am influență, a rostit-o Napoleon al III-lea. Rostesc și eu acum.

Mă întorc la cărți, au fost și rămân cele mai bune prietene. Nu au râs niciodată de mine și nu m-au abandonat. Le iubesc. Cred că și ele mă iubesc pe mine.

d. Vamă

MFNK5283

Foto: Monica Finkelstein

Am revenit din Vamă. După 6 zile de scriere intensivă, ieri am păstrat tăcerea pe blog. Nu mi-a dat nimeni nici o temă.
Liberă și fără o direcție pentru a scrie, m-am concentrat pe munca de la Cuvinte de vânzare. Mi-e greu să formulez un text despre Atelierul din Vamă. Mai mult simt. Simt despre.
Clar simt că este foarte greu în grup.
Asta e clar.
Mai departe, echivoc. Reputație, admirație, autoritate, caracter, fapte, întâmplări, cum să le așez? Cum să mi le interpretez? Ce să păstrez și cât să păstrez?

În următoarele zile promit să revin plină de cuvinte.

Vamă 4

4Am terminat paharul de Sprite fără să știu că ar fi trebuit să aibă gust de pisică. Urma să aflu în curând.

Corectez. Firește că nu ar fi trebuit să aibă gust de pisică. Aroma dă unui produs un gust plăcut. Asta cunoșteam, asta așteptam.

Înșelată la gust, am început să cercetez paharul. L-am ridicat unde era lumina mai puternică. Lucea, fără stropi de apă uscată sau detergent.

L-am mirosit. Ce fler! Emanația neplăcută m-a izbit. Am început să caut pisica. Aici se impunea existența unei pisici. O pisică care a ajuns în paharul meu.

Cum? Cum a ajuns în paharul meu?

Am cercetat în jur. Cu ochii mijiți, căutam să descopăr ce s-a întâmplat. Mi-a atras atenția Mara, fetița prietenei mele. La un metru de ea se aflau multe jucării răsturnate cărora nu le acorda nici o atenție. Totuși se ocupa intensiv cu ceva. Nu reușeam să văd, stătea cu spatele la mine.

M-am ridicat. Am pășit încet până lângă ea. M-am pus în genunchi și am întrebat-o ce face.

– O ajut pe mama, spăl paharele în locul ei. I-am promis că o ajut la bucătărie.

Am zâmbit. Gustul de pisică persistent m-a determinat să mă șterg pe gât.

Mara spăla paharele în recipientul cu nisip al pisicii.

Prietenii mei și-au luat pisică.

 

 

Vamă 3

11324129_878585165541655_223163589_nDe două zile aștept să-ți scriu. Am refuzat să o fac, știu că o să înțelegi. Pentru că te iubesc, și pentru că mă iubești, mi-am permis aceste două zile. Am tăcut. Am avut grijă de tine. Am ținut în mine toate mizeriile pe care aș fi fost capabilă să le scot pe gură.

Și neadevăruri. La nervi exagerez. Cu luciditatea pierdută mă simt ca un animal conștient că va urma un atac.

Am reluat în acest interval toată prietenia noastră. De la școala primară până în prezent. Înainte și după tot ce s-a întâmplat. Viața noastră se împarte acum din cauza faptei tale.

Prima mea reacție, furia aia oarbă care pe mine mă ofensează după ce mă calmez, ți-a adus câteva cuvinte urâte și dure. Nu o să ți le scriu, pentru că refuz să-mi recunosc și mie o asemenea slăbiciune. Îți cer însă scuze.

Scuză-mă, draga mea prietenă. Ai fost și rămâi draga mea prietenă. Te iubesc. Nu-mi pot schimba sentimentele pentru tine, dar îmi pot schimba comportamentul. Știu că poți înțelege asta, și la fel cum eu ți-am purtat de grijă păstrând tăcerea două zile, la fel o să procedezi și tu cu mine, o să ai răbdare. Am nevoie de timp.

Mărturisesc, acum nu știu ce simt și cum să mă port. M-am surprins vorbind singură, ieri am ajuns în grădină și nu știam ce caut acolo. Mi-am privit palmele transpirate, le-am șters de fustă și am intrat în casă. Nici mai târziu nu mi-am amintit ce naiba căutasem în grădină.

Poate o să mă ajuți tu. Uite, îți scriu și pentru a-ți cere ajutorul. Fă-mă să înțeleg, de ce el?! De ce soțul meu?

Ce nevoi te-au împins către el? Ce gândire ai avut pentru a risca o prietenie ca a noastră? Mi-ar plăcea să-mi povestești, m-aș putea chiar bucura pentru voi. Dă-mi voie, printr-o explicație sinceră, să mă bucur pentru voi. Stă în puterile tale să-mi alungi copleșitorul sentiment de umilință. Voi vă aveți unul pe altul, eu am rămas brusc fără amândoi. Patetic, știu. O femeie între atâtea femei părăsită de bărbat! Ce clișeu!

Da, dar ceea ce simt e departe de a fi ceva comun. Eu singură simt.

Te iubesc, iubește-mă și tu. Dă-mi o explicație.