Dunia

flori de camp, curcubee, oameni si carti

Zi, zii, zi-i

De 29 apr., 2015 6 Text de atenționare gramaticală No tags 1

574828_424947027515457_920145177_nRevin cu puțină gramatică. Stâlcirea limbii mă înfurie și mă doare la intensitate maximă. Înainte mă simt datoare să dau niște explicații pentru toți cei care abia așteaptă să mă prindă pe mine greșind.

Atenție! Nu o să așteptați mult. Greșesc, și greșesc destul de des spre nemulțumirea mea și satisfacția cârtitorilor.

Greșelile se scuză însă dacă omul încearcă să se corecteze. La mine chiar aceste texte semnifică o încercare de a-mi îmbunătăți gramatica.

Nu dau cu pietre în cei care comit greșeli, ci în aceia care deformează și strivesc limba română cu nepăsare și cu o atitudine disprețuitoare.

Cu aceste explicații, mai departe o să notez despre imperativul lui a zice; zi, zii, zi-i? Cum este?

Zi! Imperativ afirmativ, un singur i.

Nu zice! Imperativul negativ. Forma nu zi este greșită.

Zi-i lui! Zi-i ei! Doar în aceste structuri apar doi i și atunci cu cratimă.

Atât pe azi. Să ne străduim în limba noastră și pentru limba noastră.

O este azur la Berini

De 28 apr., 2015 1 Colaborari 1

11154845_625697710863886_6267551187688013077_oȘtiu cum își petrec cei mai mulți dintre noi 1 Mai. Mai mult presupun, dar și cunoașterea, și presupunerea sunt sinestezice. Mereu sinestezia mă duce cu gândul la Rimbaud, la el vocalele revin sub formă de culori, O este azur.
De la Rimbaud la gratarul de 1 Mai par să sfidez poezia, dar împletirea simțurilor nu este exclusiv sublimă.
Mă simt deosebit de înfiptă în pământ când adulmec miros de grătar. Nu văd culori asemenea lui Rimbaud, dar mă încearcă o puternică senzație că se dezlănțuie muzica în mine, Primăvara lui Vivaldi de exemplu.

Cei mai mulți aleg grătarul de 1 Mai. Excelentă alegere. Eu aleg anul acesta o plimbare până în satul Berini. Cu mare fast, într-o primă ediție timidă, o să particip la evenimentul Mândru-i portu dân bătrâni, paradă de costume populare cu o vechime de peste o sută de ani, dansuri populare și poezie în grai bănățean.

Am sugerat organizatorilor, cu o foarte mare siguranță pe mine, să pună în scenă un obicei din Lunca Pogănișului. Nu o să divulg acum programul, mai las scris aici câteva nume care vor participa: Mircea Diaconu, Viorel Boldureanu, Ioan Traia, Marius Matei, Felicia Stoian, Leontina Prodan, Vasile Barbu, Andreea Tanasescu, Grup Cercetare UVT și subsemnata.

Am acceptat bucuroasă invitația și cu entuziasm poftesc și cititorii blogului meu să ia parte la un asemenea eveniment. Costumul popular povestește despre autenticitatea și originalitatea noastră. Am observat de-a lungul timpului și am găsit însemnări prin cărți despre sensibilitatea românului când vine vorba de origini. Că ne-o renegăm, că o prea slăvim, merg în paralel aceste acțiuni, un fapt rămâne sigur: costumul popular confirmă forța de creație a culturii românești.

Așadar, vă aștept vineri 1 Mai, ora 2 după amiază la Căminul cultural din satul Berini.

Apel către Fudația Rudolf Walter

De 27 apr., 2015 6 Trăiri afective ale mele No tags 4

1959721_864724386871050_571321202016521518_nMi-am tot schimbat în ultimii ani percepțiile. Am reflectat, am exploatat sentimentele și gândirea într-o direcție sau alta.
Pentru unele persoane din viața mea m-am schimbat revoltător de mult.
Eu mă simt bine cu mine în prezent. Când am izbucniri violente de dor mă afund în cărți. Asta am făcut de când mă știu. M-am pierdut în poveștile altora.

Uneori mă pierd și în povestea mea. Mă descopăr personaj în loc de autor. Atunci experimentez furia și neputința. Neputința mă înfurie.

Și de înfuriat nu-mi trebuie mult.

De exemplu:

(o să fac o listă cu motive care mă înfurie)

– chelnerii obraznici care vorbesc la pertu;
– duduile care se poartă prea dezbrăcate;
– mamele care își sperie copiii ca să mănânce cu lupul sau pădurea;
– părinții care pretind ascultare pentru că ei ne-au crescut pe noi;
– greșelile de gramatică;
– delirul de grandoare al oamenilor bogați;
– funcționarele care vorbesc la telefon în timp ce aștepți la ghișeu;
– genele false;
– aerul condiționat de la Cinema City;
– lungile așteptări de la ușile doctorilor;
– camăta;
– reticența Fundațiilor, ale caselor de copii când te oferi voluntar;
– etc.

Stop. O să mă opresc puțin aici, în reticența caselor de copii. Am fost săptămâna trecută la Fundaţia Rudolf Walther de la Timișoara și am lăsat niște haine. Despre generozitatea acestui gest nu vreau să aud nimic. Generoși sunt copiii că ne ajută cu balastul dulapurilor noastre neîncăpătoare.

Ceea ce vreau să subliniez, să scot în față este dorința mea de voluntariat. Vreau să fiu voluntar la aceste case. Principiile lor atât de frumoase, deschiderea către comunitate, respectarea demnităţii copilului, menţinerea relaţiilor personale ale copilului şi contactele directe cu părinţii, rudele sau alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament, să nu rămână ceva scris pe un site.

Azi o să renunț la a arăta cu degetul și o să înaintez doar un apel către această instituție:

Permiteți-mi să mă implic, să sprijin după putințele mele financiare și după capacitatea mea intelectuală tinerii din această instituție. Nu cred că am o misiune prestabilită pe acest Pământ, dar cunoașterea de sine până la momentul acesta mă asigură de îndemânarea mea în a călăuzi tinerii în viață. Mi-am acceptat și asumat rolul de mijlocitor între orice ființă și sinele acelei ființe.
Și am renunțat de puțină vreme la a vorbi vorbe.

Vă rog, permiteți-mi să mă implic!

Vă cer deschis, cu prietenie și admirație.

Vă rog!

Atelier, Vamă, Marius Chivu

De 23 apr., 2015 0 Trăiri afective ale mele 2

988282_647465225263635_1363696877_nÎncepui de dimineață să lucrez în manuscris la o povestire. Am descoperit pe facebook un atelier intensiv de scriere creativă la Vama Veche sub îndrumarea lui Marius Chivu.
Vă aduceți aminte că îmi foarte place Marius Chivu?

Încântată de atelier, de Vamă și de Marius Chivu, de fix această combinație, mi-am zis să încerc. Am timp până în 20 mai să scriu o povestire și să mă înscriu. Dacă o să fiu aleasă în urma preselecției, între 7 și 14 iunie o să vă scriu de la mare. Dacă nu o să vă scriu, o să vă pun poze. Neapărat și cu Marius Chivu.

Notez aici câteva rânduri din povestirea mea fără titlu.

Nu am nici o așteptare sau pretenție de la el sau de la relație. De două luni trăiesc ce se întâmplă fără să prilejuiesc întâmplări. L-am lăsat de la bun început să orchestreze bucata asta muzicală din viața noastră. Mi-a fost foarte clar în momentul când mi-a strâns mâna că o să fiu a lui. Ce nu mi-a fost clar și încă nu-mi este, ține de organizare. O să fiu a lui în așternut sau o să fiu a lui ca parteneră pentru un timp sau pe viață?

Să-mi țineți pumnii.

Domino biologic

De 22 apr., 2015 0 Trăiri afective ale mele , 1

389623_434619893214837_1286134332_nAcesta nu este un text despre știați că…

Dar știați că auzul este rezultatul unui efect de domino biologic? Unde sonore, impulsuri nervoase, vibrații? M-am concentrat asupra sistemului senzitiv deoarece mă simt ca o balerină care nu-și menține echilibrul din cauza acelor perișori care se curbează în timpul rotației.

Vi se pare greu? Încerc cu alte cuvinte.

Cu alte cuvinte, îmi sună urechea, țiuie.

În tot acest dezechilibru, pe care corpul meu îl simte instantaneu de fiecare dată, mi-am amintit de spiritul ludic, despre a juca și a fi jucat.

Mi-am amintit, dar nu am cartea lui Ilie Gyurcsik, Paradigme moderne, la îndemână pentru a putea să verific ce anume semnifică a juca și a fi jucat.

Ca cititor, am reținut că experimentez și acțiunea de a mă pierde. Adevarat. M-am pierdut de foarte multe ori cu ajutorul cărților. Am călătorit în toată lumea. Aș putea să întrețin un jurnal de călătorie numai din pierdutul meu cu sprijinul lui Jules Verne. Insula Sfânta Elena și Noua Zeelandă, pământ neatins de mine, dar atât de bine cunoscut, constituie un excelent exemplu de o cunoaștere neparticipativă.

Ca ființă socială, notez aici că mă simt jucată. În acest punct, descriu o neputință: nu știu dacă sunt jucată sau mă joc pe mine însămi. Tot în acest punct, am nevoie de ajutor. Sunt ca o minge de fotbal care își caută singură un jucător care să o arunce spre poartă.

Caut. Și nu ofer recompensă pentru ajutor.

Cu gena mea egoistă la Biserică

De 20 apr., 2015 0 Trăiri afective ale mele No tags 1

fTrei capitole am parcurs din Gena egoistă. Am rămas prinsă cu gândurile în mașinile de supraviețuire. Am citit și explicațiile suplimentare. Pierdem vreun sens prin traducera unui cuvânt?

Mi-am amintit chiar acum un exemplu din Septuaginta, traducerea din ebraică în greacă a textelor vechi. Interpreții au hotărât ca tânăra femeie să fie tradusă cu fecioară. Minunea omenirii s-a săvârșit la nivel de limbaj.

Revin la mașinile de supraviețuire. Ce sunt aceste mașini? Cine sunt? Aceste mașini sunt chiar trupurile noastre. Mărturisesc că m-am privit lung în oglindă. Mi-am privit trupul ca pe un instrument. Ca percepție socială am efectuat o anchetă masculină. Glumesc. Tot încerc umorul în scris, dar cred că râd singură. Mi se întâmplă și în viața de toate zilele, să râd singură la glumele mele.

Așadar, o concluzie din primele trei capitole din Gena egoistă: trupurile noastre sunt mașini de supraviețuire pentru genele noastre, moleculele de ADN. În prezent, aici s-a ajuns.

În același prezent, asezonat cu conștiință, am acceptat ca pertinente unele explicații. De ce să nu accept aceste explicații despre evoluția omenirii?

Le-am acceptat, le-am îmbrățișat, le-am făcut loc în mine. În această nouă conviețuire, sâmbătă, moșind un superb băiețel, preotul mi-a întins icoana și crucea la pupat. Mi-au scăpat colțurile gurii rujate într-un roșu pletoric în jos, așijderea și fandacsia. Mi-am lipit fruntea prima dată. A doua și a treia oară am transferat acel roșu pletoric. Mi-am luat un angajament, dau cu el ocol în jurul mesei la Biserică. Am ridicat colțurile gurii, zâmbesc frumos, și fandacsia. Am simțit puțin privirea preotului asupra mea, dar există mari șanse să fie doar fandacsia responsabilă și nu frământările mele religioase, de fapt antireligioase.

Ziua de sâmbătă rămâne memorabilă prin impactul fandacsiei: se întâmplă ceva în oraș? Răspunsul meu: vine circul.
Iar frământările din Biserică s-au concretizat cu întrebarea: moașa, ai avut emoții la Biserică?

Eh! A avut moașa și emoții, dar cum altfel când găsești greșeli de gramatică în Crezul scris pe peretele Bisericii?!

Gena mea este profund egoistă. Să supraviețuiască cei care se străduiesc să vorbească corect în limba lor.

Profilul celui care distribuie citate peste citate pe facebook

De 15 apr., 2015 4 Trăiri afective ale mele 3

575279_667813639895460_254595479_nCăutam o introducere. De-a lungul timpului petrecut în fața unui ecran alb, am formulat multe introduceri. Mă miram acum despre subiect. Introducerea e secundară ca preocupare.

Scriu, rescriu, formulez, reformulez, notez, șterg întruna despre relații. Am scris și o carte despre. Cât să mai scriu despre și de ce oamenii mai sunt curioși să citească despre?

Mirându-mă, mi-am confirmat statutul de filozof. Uite așa s-a ivit filozofia, din mirare, iar eu descriu surprinderea fix în acest moment.

Fiecare text care cuprinde niște învățături despre a fi femeie, a fi bărbat, în acest mediu online, devine best distribuit. Am observat în această tendință, poate fi ușor numită și apucătură, o falsă împlinire a omului. M-a întrebat o prietenă la un moment dat cu vocea cea mai gravă: Dunia, ce părere ai despre persoanele care postează citate pe facebook?

Reacția mea la asemenea întrebare ar fi fost un hohot de râs. Vocea gravă nu mi-a permis și i-am cerut voie să mă gândesc înainte să-i răspund. A trecut un an sau chiar doi. Nu i-am răspuns niciodată.

O să răspund acum. De ce postează unii dintre noi citate pe facebook?

Încep cu mine.

Fac asta. Notez pe facebook citate din cărțile pe care le citesc, cărți care merită atenție, scriitori care sunt demni de a dăinui în conștiința noastră.

De ce distribuie alții citate pe facebook?

Ca utilizator de facebook, ca posesor de blog, ca o persoană stăpânită de pasiuni pentru psihanaliză și genetică, îmi permit următoarea îndrăzneală. Să schițez un fel de profil al celui care distribuie nenumărate citate pe facebook fără să fi citit scriitorul respectiv.

Așadar, îndrăznesc. Nu o să fie frumos, nu o să iasă frumos. De data asta nu o să-mi cer scuze, intenția mea nu constă în a aduce cuiva o ofensă.

În lipsa unui spirit matematic de a calcula aici un număr aproximativ, o să vorbesc la modul general.
În general, persoanele care distribuie foarte multe citate posedă o inteligență medie. Educația lor, intelectuală și emoțională, este una de suprafață. La adăpostul citatelor, pe care le postează din incapacitatea de a formula ceea ce simt și ceea ce gândesc, fac trimiteri către întâmplări și oameni din viața lor. Un citat însă redă niște opinii. Nimeni nu poate fi acuzat de ceea ce transmite prin acel citat. Lașitatea ține capul pe umeri.

Cuvinte cheie ale celui care distribuie citate peste citate: capacitate intelectuală redusă, banal, bărfitor, laș, impertinent, belicos, mahalagiu etc. Lista o păstrez deschisă.

…

Profilul acesta se aplică unei categorii anume, o categorie dirijată de lipsa unor valori. Ce fac valorile? Valorile reprezintă suportul nostru critic la care ne raportăm, iar lipsa lor creează sau recreează o societate primitivă.

Și o foarte mare îndrăzneală pentru încheiere.

Am descoperit pe facebook multe asemenea societăți primitive. În trecut există cu numele de ginți, în prezent cu numele de colectivitate.

Reamintesc, nu-mi cer scuze, dar recomand: citiți scriitorii pe care-i distribuiți pe facebook și orice rău pe termen lung devine bun.