Legitimarea literaturii în cartea lui Codin Maticiuc

Întrerup acest blog timp de un text, de acest text pe care urmează să-l scriu. Încep.
Am petrecut o noapte cu Maticiuc, Codin Maticiuc. Înainte să fiu invidiată sau disprețuită, așteptați preț de o secundă. În același fel am petrecut nopți cu Huxley, Sebastian, Freud etc.
Just ar fi să recunosc niște ore, cu Maticiuc am petrecut doar câteva ore. Suficiente oricum!
Am încercat să stabilesc, după acele ore, vreo 3, dacă acest timp a fost complet pierdut sau am câștigat ceva. În toată această derută mi se pare categoric să specific natura releției mele cu Maticiuc. Pentru câteva ore m-am transformat în cititorul lui, căci a publicat o carte, Consumatorul de suflete.
Am cumpărat cartea pentru un prieten. Tot la rugămintea lui am deschis-o. Primele pagini mi-au smuls un zâmbet, iar numele Liei Bugnar pe spatele coperții m-a împins să-i ofer în avans admirație.
Am lecturat cartea, mi-am retras admirația și mi-am strâns cât am putut de tare picioarele.
Nu pot să citesc această carte detașată, fără categorie de gen. Sunt femeie. Sunt mamă de fată. Dar înainte de toate, sunt om. Bineînțeles, în cartea lui Codin Maticiuc sunt orice, mai puțin om, eu ca femeie, nu ca personalitate.
În primul rând această carte nu e un fenomen. Fenomen a fost marchizul de Sade și poate Wilde. În al doilea rând găsesc această carte extrem de tristă prin realitate și exagerare.
Nu sunt naivă, am idee despre acele fete și femei care se transformă în obiecte. Nici în marginea mea nu scap de alegerile lor de a exista parazitar.
Mă confrunt adesea cu voi, femeile! Toate sunteți la fel.
Într-adevăr când ne depărtăm picioarele, toate suntem la fel. Lumea asta cunoaște doar două sexe, restul ține de mituri și operații chirurgicale.
Cu siguranță nu o să redau aici ideea cărții. Nu intenționez să stârnesc curiozitatea, doar refuz să scriu mai mult despre carte, deja am scris prea mult.
Cu toată furia din mine, cu tot dezgustul și tristețea, dacă l-aș întâlni pe acest domn l-aș felicita.
Felicitări, domnule Maticiuc, pentru cartea dumneavoastră. Ați subliniat încă o dată neesențialul care este femeia, obiectul pe care-l descrie femeia prin comparație cu bărbatul, vaca de abator pe care o întruchipăm uneori și lipsa ei de valoare după ce ajunge în pat cu un bărbat.
Nu.
Chiar nu cred într-o Ea după ce umilești restul. Ca femeie mărturisesc, recunosc, dau mai departe:
Dragile mele fete și iubitele mele femei, în comportament nu există o Ea. Nu vă îmbătați cu umilința celorlalte, nu asta vă face speciale. Prin comparație nu câștigați niciodată nimic, doar bărbatul câștigă.

Și mai am o părere de rău: legitamarea pe care i-o oferă literatura. Sexul cu minore stă sub protecția pactului cu ficțiunea.

Oh! Domnule Maticiuc! Mi-ar plăcea să credeți în metempsihoză și să experimentați într-o viață viitoare o existență feminină.

Cu tristețe și cu părere de rău,

O cititoare

joi.megaJoy Noi4 la Gaudeamus

S-a sfârșit Gaudeamusul. Mi-e dor de Gaudeamus, de ceea ce a ajuns să semnifice pentru mine. În fiecare an, din 2008 începând, luna noiembrie a însemnat un fel de buclă în spațiul și timpul meu. O realitate puțin altfel cuprinsă în 4 zile.
Pentru început, am stabilit că această ieșire va fi destinată fetelor. Doar prietenele mele și cu mine ne punem la drum. Drumul are și el importanța lui, face și desface stări, construiește sau demolează teorii, stă cumva în slujba bucuriei de a ne detașa de propriile vieții și a râde pur și simplu.
La București, imediat după cazare, de obicei un apartament în regim hotelier pe bulevardul Corneliu Coposu, ieșim la teatru. Atât ne permite prima zi, drumul, cazarea, o piesă de teatru, iar apoi cina. Anul acesta am cinat la Lacrimi și sfinți.
Așadar, joi seară am ajuns la Odeon la piesa joi.megaJoy. Decadență, decadență, decadență!
Te-ai curvit la bătrânețe, recuperezi din tinerețe.
O mică observație despre teatru, căci nu o să dezvolt; piesele actuale din teatrul românesc, deși provoacă hohote de râs, sunt deosebit de triste în mesajul subliminal.
Mai departe, nu o să dau detalii despre nici o piesă pe care am văzut-o, nici despre joi.megaJoy, nici despre Noi4 cu Marius Manole, Lia Bugnar, Maria Obretin și Ilinca Manolache, o să înșir activitățile și o să mă opresc asupra unui singur episod.
La București, datorită Târgului Internațional de carte Gaudeamus, prietenele mele și cu mine avem o agendă foarte încărcată, teatru, cum am mai scris, participarea la târg; în cadrul târgului lansări de cărți, cafenele, seară muzicală la Ateneul Român, întâlniri cu diferite persoane. Anul acesta am avut șansa s-o cunosc pe Claudia Gican.
Succint, acestea au fost activitățile. Episodul de care am amintit îl are ca subiect pe Marius Manole. Este o presupunere, dar nu cred că mai există un cititor al acestui blog care să nu aibă habar despre admirația pe care i-o port și i-o declar lui Marius Manole.
După ce vineri seară l-am admirat jucând în Noi4 la Godot, sâmbătă, printr-un extraordinar melanj de situații, alegeri, noroc și edituri, i-am auzit numele rostit chiar când lăsam în urmă editura Nemira și mă pregăteam să părăsesc Târgul. M-am întors la editură, am căutat programul și am citit numele lui pe afiș. Le-am sunat pe fete să vină la editura Nemira și m-am așezat frumos să aștept lectura lui Marius Manole. Când au venit fetele, eu deja priveam foarte atentă mulțimea. Una dintre ele mi l-a arătat și am început să discutăm agitate sau mai corect spus, agitată și entuziasmată eu, fetele doar amuzate, despre o acțiune a mea de a-i cere să facem o fotografie împreună. Eu am refuzat, verbal și gestual. În toate vorbele și gesturile, Marius Manole s-a apropiat și a rostit:
Ce este cu toată agitația asta, fetelor? Facem o poză, sigur că facem.
Dar eu i-am zis că fotografia cu mine s-o facă. Am vorbit puțin în acest timp. I-am mărturisit că sunt mai mult o groupie.
Probabil vă întrebați, și eu mă întreb, de ce am scos asemenea gogomănie pe gură. Mai târziu am desfăcut semantic cuvântul. Oare ce i-am zis eu lui Marius Manole? În curtea de la Mănăstirea Stavropoles, fetele, Bogdan Mosorescu și cu mine încercam să stabilim sensul exact al acelui groupie. Am abandonat analiza, și morfologică și sintactică, și ne-am îndreptat spre apartament, urma seara de la Ateneu și trebuia să scăpăm de adidași și UGG-uri. Rochiile, fandacsiile și tocurile au înlocuit chiar și preocupările semantice.
Acest episod am ținut să-l povestesc, cu următoarele revin.

Gaudeamus 2014.

1896991_888085264534962_2017399862384335625_n

Dacă e noiembrie, e Gaudeamus

Nu știu voi ce faceți, cititorilor, dar eu mă pregătesc de Gaudeamus. Mâine o să fiu la București, la standul Editurii Univers și la oricare alt stand sau eveniment care o să mă intereseze.
Mai jos în pagină o să așez informații despre evenimentele Editurii Univers.

Evenimente organizate în cadrul Târgului Internațional Gaudeamus – Editura Univers
19-23 noiembrie 2014
Stand Univers: nr. 250, nivel 4.50

Vineri, 21 noiembrie
Ora 15.00
Teatru Era să fiu eu. Adaptare după romanul Era să fiu eu, un roman de Ali Smith, traducere Carmen Scarlet, Editura Univers.
Invitați: Corina Popa, Alexandra Necula, Gabriela Burungiu.
Stand Radio România Cultural (nr. 251, nivel 4.50)

Ora. 17.00
Lansare de carte: Casandra de Christa Wolf, traducere Iulia Dondorici.
Invitați: Carmen Mușat, Luminița Corneanu
Standul Editurii Univers (nr. 250, nivel 4.50)

Sâmbătă, 22 noiembrie
Ora 12.00
Lansare de carte: Copiii paznicilor de elefanți de Peter Høeg, traducere Grete Tartler
Invitați: Alexandra Rusu, Cătălina Miciu
Standul Editurii Univers (nr. 250, nivel 4.50)

Ora 12.45
Dezbatere: implicațiile sociale ale consumului de droguri și lansare a cărții ZeroZeroZero de Roberto Saviano, traducere Patricia Rădulescu.
Invitați: Cristian Teodorescu, Andrei Teodorescu (regizorul documentarului Brigada neagră, o incursiune în subteranele consumului de droguri din București, premiat la Festivalul Internaţional de Film Studenţesc CineMAiubit din 2013).
Standul Editurii Univers (nr. 250, nivel 4.50)

Ora 14.00
Lansare de carte: Sfârșitul poveștii de Lydia Davis, traducere Veronica D. Niculescu
Invitați: Veronica D. Niculescu, Florina Pîrjol, Dana Jenaru
Standul Editurii Univers (nr. 250, nivel 4.50)

Ora 15.00
Lansare de carte: Donul liniștit de Mihail Șolohov, traducere Cezar Petrescu și Andrei Ivanovski
Invitați: Natalia Muzhennikova – Secretar I al Ambasadei Federației Ruse în România, Armand Goșu, Vasile Ernu
Standul Invitatului de onoare – Rusia

Ora 16.30
Lansare de carte Călătoria unei femei care nu se mai temea de îmbătrânire de Gabriel Osmonde (pseudonim Andreï Makine), traducere Irinel Antoniu
Invitați: Cristina Foarfă, Laura Câlțea, Cristian Teodorescu
Standul Editurii Univers (nr. 250, nivel 4.50)

Duminică, 23 noiembrie
Ora 13.00
Lansare de carte: City de Alessandro Baricco, traducere Patricia Rădulescu
Invitați: Andreea Răsuceanu, Mitoș Micleușanu
Standul Editurii Univers (nr. 250, nivel 4.50)

Ora 14.00
Lansări de carte: Reduși la tăcere de Kristina Ohlsson, traducere Petru Iamandi
Invitați: Petru Iamandi, Ciprian Măceșaru, Michael Haulică
Standul Editurii Univers (nr. 250, nivel 4.50)

Ora 15.00
Lansare de carte: Aproape de inima vijelioasă a lumii de Clarice Lispector, traducere Dan Munteanu Colan
Invitați: Simona Sora, Adina Dinițoiu
Standul Editurii Univers (nr. 250, nivel 4.50)

Dacă e noiembrie, e târg de carte, teatru, prieteni, muzică, Carul cu bere, rochii, fete și exagerat de multă voie bună.

Curs de filozofie povestită XVII

Azi este cândva. Am lăsat scris în 20 august că o să revin cândva cu un nou curs de filozofie povestită.

Să începem.

Georg Wilhelm Friedrich HEGEL s-a născut în anul 1770 la Stuttgart. A studiat teologia și a murit în 1831 de holeră.

Hegel este cel care dă o nouă semnificație spiritului universal. Prin spirit universal înțelege suma tuturor manifestărilor omenești.
Numai omul are spirit.

Kant vorbește despre lucrul în sine. Oamenii nu pot avea o cunoaștere limpede a tainelor naturii, un adevăr neatins.

Hegel vorbește despre un adevăr subiectiv.
În afara rațiunii omenești nu poate exista un adevăr. Filozofia lui Hegel este în primul rând o metodă de a percepe cursul istoriei.
Sistemele de filozofie dinaintea lui Hegel, (Descartes, Spinoza, Hume, Kant), au cercetat ce este fundamental cunoașterii oamenești, dar există niște premise atemporale ale cunoașterii lumii de către oameni.

Hegel nu este de acord cu aceste premise. Pentru el, fundamentele cunoașterii omenești se schimbă de la o generație la alta. Nu există adevăruri veșnice. Nu există o rațiune atemporală. Singurul punct fix este istoria.
Nu se poate susține că o anumită gândire ar fi pentru totdeauna și veșnic justă. Ea poate fi justă, însă, în locul unde stai tu.

Exemplu: argumente pro și contra sclaviei, acum și înainte.

Reflecția filozofică este ceva dinamic, un proces. Adevărul este acest proces. Nu există criterii, în afara procesului istoric, care să poată decide ce este cel mai adevărat și cel mai rațional.

Rațiunea este progresivă.

Hegel susține că spiritul universal evoluează spre o conștiință tot mai cuprinzătoare de sine însuși.

Lumea a existat dintotdeauna, dar prin cultura și evoluția umanității, spiritul universal devine conștient de ceea ce face particularitatea sa. Omenirea evoluează spre cunoașterea de sine.

Istoria prezintă o dezvoltare, raționalitate și libertate. Hegel vorbește despre dezvoltarea dialectică.

O afirmație se formulează, apare contrariul ei.

Cele 3 stadii ale cunoașterii:
– teză
– antiteză
– sinteză

Exemplu:
Descartes: teză.
Hume: antiteză.
Kant: sinteză.
După Kant, sinteza a devenit teză, așadar, urmează o antiteză.
Când exprimăm ceva o face dialectic. Încercăm să descoperim lipsuri într-un mod de gândire. Hegel definește asta drept gândire negativă.
Între un socialist și un conservator apare o încordare. Două moduri de a gândi. Amândoi au puțină dreptate, amândoi se înșală puțin.
Ce e just și ce e fals arată istoria. Numai ce este rațional este viabil. Ceea ce este rațional se schimbă constant.

Avem exemplul, în cazul lui Hegel, principiul egalitații în drepturi ale femeilor. Femeia corespunde unei plante și ar pune statul în primejdie.
Istoria a arătat că aici nimic nu a fost just.

Tot istoria va arăta dacă ceea ce noi considerăm azi just și de la sine înțelese vor rezista examenului său.

Bărbații au exprimat o teză.
Femeile o antiteză.
Azi trăim în sinteză.

Tensiunea dintre a fi și a nu fi e depășită de a deveni.

La Hegel, rațiunea e dinamică. Realitatea e plină de contradicții, descrierea realității e plină de contradicții.
Spiritul universal devine conștient în individ, rațiune subiectivă.
O conștiință mai înaltă dobândește spiritul universal în familie, în societate, în stat, rațiune obiectivă.
Cea mai înaltă conștiință este alcătuită din artă, religie și filozofie, rațiunea absolută.

Filozofia este oglinda spiritului universal.

De ce eu? Un film de Tudor Giurgiu

Diversitatea vieții mele din ultimul timp a început să mă amuze. Săptămâna trecută, sâmbătă, pe la ora opt seara făceam baie cu rățuște, peștișori și prințese, iar la zece dădeam un shot peste cap și discutam despre relații și compromisuri cu o prietenă.
Ieri, tot pe seară, am aprins lanterne de Sfântul Martin cu Mara și am privit un extraordinar foc de tabără la Herneacova. Puțin mai târziu în noapte, pe la opt, intram furtunos în Filarmonică unde a avut loc proiecția filmului De ce eu?, un film de Tudor Giurgiu.
În continuare, pentru cinefili, acei amatori pasionați de film care frecventează aceste spectacole cinematografice, nu o să povestesc filmul, o să mă opresc asupra unei subtilități sau a unui gând personal. Aș începe cu felicitări.
Felicitări, Tudor Giurgiu!
Felicitări, Emilian Oprea!
Felicitări tuturor actorilor din film.
După aceste felicitări transmise, mi se pare inutil să mai spun că mi-a plăcut. Pe tot parcursul filmului m-a însoțit o satisfacție: film european, film românesc european.
Am savurat această satisfacție printr-un abandon total al apucăturii de a critica și a găsi neajunsuri la tot ce este românesc. M-am surprins căutând și în paginile cărții, Sfârșit de sezon, de Marius Chivu, note specifice românești.
M-am scuturat, m-am scuturat fizic și psihic. Cultura minoră nu semnifică o lipsă de putere creatoare, cultura minoră, ca obiect de creație umană, trasează doar niște caracteristici, iar aceste caracteristici țin de imaginație, spontaneitate, sensibilitate, joc. Toate acestea se regăsesc în creațiile românului. Mă întreb acum, cum aș putea să exprim cel mai bine, să conving pe aceia care poposesc aici, că acest minor nu reprezintă un handicap? Cultura minoră are o structură proprie, autonomie, caracteristici.
În proiecția de aseară, a fost vizibilă această structură proprie a creatorului într-o cultură minoră. Obiectul, adică filmul, a fost realizat magistral.
Aprecierile mele au o direcție anume: structura filmului, jocul actorului, forța de a transmite. Pe subiect nu am fost deloc. O persoană ca mine care practică escapsimul zilnic, foarte greu, dacă nu imposibil, mă poate ține cineva sau ceva atentă când politica devine subiect de dezbatere.
Tocmai de aceea am fost foarte dezamăgită de public, de întrebările de la final. Am mers la o proiecție de film cu un final deschis, discuții cu publicul, iar publicul a profitat de această ocazie pentru a defula din nou frustrările politice.
Ponta și Iohannis. Cei care au răspuns la întrebări aseară au fost Tudor Giurgiu și Emilian Oprea, artiști, nu politicieni.
Am părăsit sala înainte să se termine discuțiile, dar direcția în care duceau, m-ar fi determinat și pe mine, asemenea personajului din film, să mă arunc de la balcon.
O exagerare, firește, dar cine nu exagerează zilele acestea?!

De ce eu?, film românesc european.

Bravo!

Cinque Terre

În 22 august, anul acesta, m-am trezit, am băut fresul de grefe și ceaiul, și m-am pus la drum. Eu și cea mai bună prietenă ne-am urcat în mașină cu destinația Cinque Terre. Nu știu cum se face, dar ne stă foarte bine cu drumul. Se așază peste alcătuirea noastră ca un sacou cusut direct pe trupurile noastre.
Am ajuns în Cinque Terre în 23 august pe la pranz. Ne place nespus să rătăcim drumul. Așa că în 22 ne-am rătăcit prin Verona.
Recunosc, dimineața de 23 a început magistral, cu șampanie și un mic dejun festin. La prânz abia am descoperit un alt fel de a fi al italienilor.
Un fel indolent pentru turiști și nevoile acestora. Am început ziua cu șampanie și am terminat-o cu o amendă de 121 de euro pentru parcare.
Să nu accelerez povestea, dar amintirile sunt deja copleșitoare. Nu am nici o grijă că nu am capacitatea de a reda fidel ceea ce am trăit în Cinque Terre.
Cinque Terre este o regiune din Italia patrimoniu UNESCO. Tradus, mașinile nu au voie să intre în nici un sat din cele cinci. Noi am fost cazate la Manarola. Există bariere care nu-ți permit accesul. Când ajungi în fața barierei, ca orice turist sigur pe el, ceri explicații și dai explicații.
În engleză, în italiană, în oricare altă limbă pe care am probat-o, italienii nu lămuresc. Unde lăsăm mașina? Avem bagaje. Ce reprezintă cele două bariere?
De la prima barieră ni s-a permis accesul până la următoarea pentru a ne caza, apoi să aducem mașina în parcarea cu plată. Ne-am cazat, dar în acest timp am luat o amendă de 121 de euro. Nu era permisă parcarea acolo, doar rezidenții au dreptul. Specific că și de la această barieră am mers în pantă aproximativ un kilometru până la hotel.
Drama s-a dezlănțuit când am părăsit Manarola. Am urcat cu bagajele. Chipul prietenei mele, pe care l-am privit cu îngrijorare, reda aspectul acela de ceară, un aspect folosit ca efect în teatru pentru verism.
Da, acestă organizare este de-a dreptul hidoasă.
Chipul meu l-am zărit în câteva oglinzi retrovizoare, dar eu, la polul opus, roșesc. Am ajuns la mașină sfârșite, nervoase, cu niște cuvinte laudative pentru italieni. Cum să subliniez laudative? Cu italice sau se desprinde din text insinuarea?
Succint, cam asta am întâmpinat la parcare și cazare. Am scris despre nemulțumiri, despre încântarea pe care am experimentat-o în acel peisaj într-un text separat. Subliniez doar că Cinque Terre constituie o destinație perfectă mai ales pentru iubitorii de drumeții. Am parcurs și noi un traseu între două sate, dar și aici o să construiesc un text separat.
Vacanța din august poate fi cuprinsă doar din părți, întregul mă pierde prin iritația pe care o resimt de fiecare dată când îmi amintesc de dispoziția italienilor de a evita orice efort pentru turiștii derutați.
Am fost o turistă derutată, dar m-am întors o româncă încântată.
Viața e dulce în Italia, e extrem de dolce vita.

Precomenzi la Univers

S-a întâmplat din nou: am adormit în formulări despre textul de azi. Acum nu-mi amintesc nici despre ce era vorba. Nu mă mir, nu mă mai mir. Și nici nu mă străduiesc să recuperez gândurile de aseară.
O să mă adresez iubitorilor de cărți, căci am noutăți de la Editura Univers.
Între 10 și 19 noiembrie, vă puteți achiziționa Donul liniștit, romanul în patru volume al laureatului Nobel Mihail Șolohov, la jumătate de preț.

Filip Florian despre Donul liniștit:
„Am citit romanul acesta de trei ori, întotdeauna cu sufletul la gură, prima dată uitând să mănânc și să beau apă, prefăcându‑mă că nu‑i aud pe prietenii mei (cu strigăte de puști, nu de sirene), care mă chemau afară, la fotbal, la fabuloasele meciuri dintre echipele blocurilor D13 și D14. Din vraja celor o mie de pagini, mă urmăresc poveștile aiuritoare, iubirile, blândețurile și cruzimile, tumultul corurilor căzăcești, zăngănitul armelor și fornăitul cailor, mirosul câmpurilor jilave […]. Sunt îndrăgostit iremediabil de Axinia, iar, ori de câte ori mă gândesc la Daria, mă cuprinde cu regularitate tristețea. Despre Grigori Melehov nu știu ce să spun nici in ziua de azi, poate doar că pendularea lui între armata albă și cea roșie seamănă cu marile pendulări ale omenirii, din secolul trecut.“

banner precomanda Solohov

Lectură plăcută și profitați de oferta celor de la Univers.