Dunia

flori de camp, curcubee, oameni si carti

Stand-up comedy cu Matei Vişniec

De 16 dec., 2014 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Am citit într-o carte de-a lui Freud că persoana care a înjurat pentru prima dată în loc să ridice pumnul să lovească a pus bazele civilizaţiei. Afirmaţia nu-i aparţine. Freud face trimitere spre un savant englez. Nu sunt sigură despre cât de savant era englezul, dar de naţionalitate sunt absolut convinsă.
Aşadar, necuviinţa dezvoltă nivelul spiritual.
M-am gândit la asta în timpul unui spectacol de stand-up comedy şi am privit foarte curioasă în jur la numărul mare de oameni.
Spectacolele în care se înjură în exces, în care eşti numit prost, fraier, curvă etc, umplu sălile de spectacol. Se suplimentează chiar locurile. Un rând de scaune de plastic pocnesc sub greutatea oamenilor.
M-am gândit şi la Matei Vişniec, la Cabaretul cuvintelor.

– Şi tu, cine eşti tu?
– Eu sunt cuvântul târfă. Nu mănânc la aceeaşi masă cu voi şi nici nu pun piciorul pe trotuarele pe unde vă plimbaţi voi în familie.
…
Da, eu sunt cuvântul care vă duce la isterie pe voi, cuvintele care frecventaţi de dimineaţa până seara şcoala de dans şi de bune maniere.
…
Şi totuşi eu sunt cel care vă cunoaşte toate fantasmele, sunt destinatarul tuturor dorinţelor voastre secrete. De altfel, noapte de noapte, domnul disticţie, domnul prestanţă şi domnul morală mă cheamă pe ascuns ca să-i bat cu palma la fundul gol.
Matei Vişniec, Cabaretul cuvintelor, p.34-35

Cu siguranţă nu o să construiesc acum un discurs despre valoare, intenţia mea nu constă în a sublinia, prin diferite note, ceea ce este bun, dezirabil şi important.
Exemplul din Vişniec ajută la stabilirea unui raport între cuvintele licenţioase şi atitudine. Oamenii au preferat întotdeauna ipocrizia şi fiecare sinonim parţial al ipocriziei: falsitate, prefăcătorie, duplicitate, perfidie, viclenie etc.
Preferinţa aceasta se aşază peste caracter dintr-un dezacord al educaţiei. Educaţia construieşte şi distruge în aceeaşi măsură, iar distrugerea stă în toate mesajele divergente pe care le primesc copiii. Un extraordinar exemplu stă chiar în căcat. Copilul îl aude de atâtea ori pronunţat cu bucurie, cu mândrie, iar când vrea să fie chiar el mândru de căcat folosind cuvântul prin deprinderea limbajului, normele de bună cuviinţă îi cer să nu vorbească urât în public.
De aici, am tras eu concluzia, porneşte bucuria omului de a-l auzi vorbind urât pe celălalt. Nu eu, eu nu vorbesc urât pentru că am învăţat că nu e frumos, după ce am învăţat să mă bucur de acest urât.

Aşa am încercat să-mi explic eu. Am rămas totuşi nemulţumită. Nu m-am bucurat niciodată de cuvântul poponar sau curvă. Mă limitez la aceste două cuvinte, deşi am în cap alte două cuvinte, nişte aparate genitale masculine şi feminine. Pedanteria nu-mi permite să lucrez cu ele.
Da, sunt o snoabă lingvistică, beletristică, puteţi alege.
Cum să explic această satisfacţie care cuprinde chipurile şi aprinde privirile?
Oare suntem cu toţii nişte nevrozaţi obsesionali? Toţi ne credem mai buni ca oricare alt seamăn?

Mă întreb acest lucru deoarece sunt absolut convisă ca la aceste spectacole de stand-up comedy nimeni nu se simte, dar are foarte clar pe cineva în cap care este fix persoana despre care se amuză saltimbancul de pe scena şi întreaga sală.

La aceste spectacole nu participă poponari şi nici curve. Nu. Absolut.

Răspuns pentru plăcerea aceasta de a asculta înjurături nu am. V-aş cere o părere, dar îndrăznesc să cred că nu există o expresie care să cuprindă starea dezechilibrată a oamenilor în raport cu josnicia şi mitocănia.

În loc de punct, Matei Vişniec.

– Ştii, noi, cuvintele grosiere, suntem şi foarte umflate în pene… Şi din cauza asta din când în când explodăm de râs. Avem capul mare şi atunci trebuie din când în când să ne facem de cap.
…
– Vezi, fără noi, vieţii i-ar lipsi sarea şi piperul.

Un algoritm pentru nemulţumiri şi contradicţii

De 15 dec., 2014 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Întotdeauna am purtat cărţi după mine, dar de curând cartea nu-mi mai lipseşte din geantă. Această carte trebuie să îndeplinească nişte condiţii. În primul rînd să nu fie voluminoasă. În al doilea rând să-mi permită să părăsesc lectura la mijlocul frazei fără să-mi afecteze reluarea lecturii după un timp.
Aceste condiţii sunt necesare atunci când citeşti întrerupt. Eu citesc în acest fel. Petrec foarte mult timp cu Mara, iar uneori în acest timp tot ce fac este s-o aştept pe ea; să picteze, să coloreze, să se joace etc.
Cărţile lui Lucian Boia au devenit perfecte, mai ales eseurile. Şi povestirile scurte ale lui Marius Chivu. De curând am terminat De ce e România altfel? a lui Boia.
De atunci, prin impresionabilitate, revin nişte fraze şi nişte cuvinte.
Totul începe cu o întârziere impresionantă. Statele româneşti – Ţara Românească şi Moldova- se încheagă abia spre mijlocul secolului al XIV-lea.
Expresii: contribuţia străinilor, complex de inferioritate, formele fără fond.
Cuvinte: echivoc, onoare, valoare.

Mintea mea stă în aceste cuvinte şi expresii. Nu se joacă împreună căci nu e nici o regulă. Jocul presupune nişte reguli.
Aş putea încerca să folosesc verbul a hărţui.
Mă hărţuiesc aceste cuvinte şi expresii, în special un cuvânt: echivoc.

Habar nu am daca naţionalitatea mi-a bruiat devenirea printr-o parte ambiguă sau personalitatea a confirmat etnia prin neclaritate.
Etnie, naţionalitate. Nu pornesc un discurs despre acestea două, dar insist să se facă diferenţa.

Las în urmă orice discurs şi mărturisesc: sunt sătulă de mine, de toate contradicţiile din mine. Vreau un algoritm care să-mi rezolve prin orice calcul nemulţumirile şi contradicţiile.

Vreau un algoritm.

Leapşă

De 11 dec., 2014 7 Trăiri afective ale mele , 0

Încerc să-mi dau seama de unde mi-a venit această idee. Intenţionez să pornesc o leapşă pe blog. Nu am făcut-o niciodată, am dat curs unor provocări, dar niciodată nu mi-am dorit sau mi-am propus să introduc eu una. În ultimul timp, repetitiv până la obsesie, o replică din Pacientul englez de Michael Ondaatje nu-mi dă pace.

Contele de Almasy: încă nu mi-e dor de tine.
Katherine: o să-ţi fie.

De la această replică, frumoasă prin iscusinţă, romantică prin aspiraţie, dramatică prin presupunere, pornesc prima mea leapşă.
Provoc pe Claudia, Richie, Oana Kovacs, Mariana Raileanu şi Bobby să noteze şi ei cea mai frumoasă replică dintr-o carte sau film, şi să provoace la rândul lor pe cine doresc.

DEX şi DOOM, să facem diferenţa

De 10 dec., 2014 6 Text de atenționare gramaticală , , , , 0

Revin cu puţină gramatică, gramatica este necesară tuturor.
În toţi aceşti ani de când scriu pe blog, am observat că cititorii, în ceea ce priveşte acurateţea limbii române, se împart în două categorii.
Prima categorie: cititori cu grijă pentru limbă.
A doua categorie: cititori cu grijă de luare în râs. Exemplu: Chiar nu ai strop de ruşine? Scrii texte despre atenţionare gramaticală şi tu greşeşti?

Da, greşesc. Recunosc că o asemenea greşeală îmi strică toată ziua. Într-o zi, o frumoasă zi de altfel, am mers la Cărtureşti pentru lansarea cărţii Sfârşit de sezon de Marius Chivu.

Digresiune: Marius Chivu, la fel ca Marius Manole sunt iubirile mele absolute. Eu nu-i recomand pe nici unul, dar o să vă vorbesc permanent despre ei.

La lansarea cărţii Sfârşit de sezon, printre toate cele discutate acolo, Marius Chivu a împărtăşit că este necesară lectura cu voce tare a propriului text pentru sesizarea greşelilor de gramatică: cacofonii, dezacorduri etc.
Aşadar, greşim, dar corectăm.

Acum vreau să las aici altceva scris. Între aceste două categorii de cititori, cei cu grijă pentru limbă şi cei cu grijă pentru luarea în râs, şi-a făcut apariţia, habar nu am cum, snobul lingvistic.
Ce face snobul lingvistic?
Snobul lingvistic profită de o oarecare autoritate pe care o are. Aş putea să dau exemple, să folosesc nume mari, Mihaela Rădulescu sau preferatul meu, Codin Maticiuc. Ambii folosesc cu intenţie formele greşite ale unor cuvinte.
De ce?
Nu vreau să dau un răspuns, deşi am unul.

Cum argumentează utilizarea acestor forme? Cu DEXul. Formele pe care ei le folosesc apar în DEX, iar DEXul este dicţionarul explicativ al limbii române.
Au dreptate, dar! Fireşte că există un dar.
În DEX apar toate formele unui cuvânt, şi cel corect, şi cel folosit de vulg, pentru că este dicţionar explicativ, acesta este scopul lui.

În DEX o să găsim şi salar, forma greşită, şi salariu, forma corectă. Şi abea, forma greşită, şi abia, forma corectă.
Aşadar, apelul lor la DEX e doar filistinism.

Pentru o limbă corectă, consultăm DOOMul, dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române. În acest dicţionar, io, pronunţarea vulgară a lui eu, nici nu apare. Am DOOMul sub ochi chiar acum când scriu.

Acesta e textul de atenţionare gramaticală de azi.

DEX şi DOOM, să facem diferenţa.

Iubitor de limbă corectă şi snob lingvistic.

Mă declar iubitoare de limbă română corectă şi recunosc că uneori greşesc catastrofal, impardonabil.
Doresc nespus însă să mă corectez şi să fiu corectată.

Unele Cuvinte

De 9 dec., 2014 0 Trăiri afective ale mele , , , , 1

Am răsfoit ieri cartea lui Ilie Gyurcsik, Paradigme moderne: Autori-Texte-Arlechini. Am răsfoit şi am citit primele pagini. Am subliniat următoarea propoziţie: sensurile în care sunt folosite în limbă unele cuvinte. Am pipăit pagina, privirea s-a fixat într-un punct pe perete, iar gândurile s-au centrifugat. Au fugit pur şi simplu de centru. În margine de gând, s-au ivit din nou femininul şi masculinul. Cum investeşte, pe categorie de gen, fiecare individ cuvântul?
Comunicarea e grea, iar femininul şi masculinul o fac de foarte multe ori imposibilă.
Sensurile cuvintelor, investiţiile personale, dar mai ales de gen, adâncesc conflictul dintre oricare ea şi oricare el.
Conflictul, dar mai ales confuzia care porneşte de la sensul cuvântului devine foarte uşor de sesizat mai ales la copii.
Chiar ieri îmi povestea Mara, foarte necăjită de altfel, că o prietenă i s-a adresat cu urâto. Cunoscând părinţii acelei fetiţe, ştiu că sensul acelui urât este folosit cu drag, deformat prin a sublinia tocmai contrariul.
Să explicăm incongruenţa unui copil de 4 ani. Eu am încercat, aşa cum am încercat de foarte multe ori să explic prietenelor sau prietenilor, că unele sensuri, ale unor cuvinte, trebuie citite în funcţie de unii factori, factori de gen, de educaţie, de situaţie, de întâmplare.
Aş putea foarte bine să mă cufund în ştiinţă, în academic şi să înşir aici câteva fraze despre lingvistică sau semiotică. Nu o s-o fac.
Acesta este un blog unde povestim despre toate aceste ştiinţe transformându-le pe înţelesul tutuor. Nu practic simplismul, dar adopt utilitarismul.
Mă străduiesc, cât îmi permite capacitatea intelectuală şi cititorul, să fac o prezenţă din aceste ştiinţe inaccesibile majorităţii.
Majorităţii îi trebuie explicată metoda interpretării fenomenelor culturii spirituale. Iar explicaţia să fie povestită şi ajutată să pătrundă în conştiinţă.
Cu o fereastră în conştiinţă, cu luciditate, sensurile cuvintelor încep să se joace în înţelesuri, raţiuni şi direcţii.
Astfel, comunicarea devine posibilă prin partea care modifică întregul.

Interviu: 20-30 se îndreaptă spre 40

De 8 dec., 2014 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Mi-ar plăcea, dacă ar fi cu putinţă, să-mi iau singură un interviu. Fireşte, posibil este. Fenomenologic este, conştiinţa se afirmă înaintea existenţei.
Dispun şi de tehnici, un set de întrebări pe care mi le-aş adresa. Eu la 20 de ani mi-aş lua un interviu mie la 30 de ani.
Douăzeci, treizeci, nu invers.
Prima întrebare.
20: Cum este viaţa de adult?
30: Avantaje pe partea sexuală. Sexul e bun, iar ipocrizia are o intensitate copleşitoare.
20: Sex?
30: Totul se împarte în trup şi spirit, dar se simplifică excesiv. Ai auzit de reducţionism?
20: Poftim?!
30: Viaţa o explicăm prin reducere. De exemplu, la mine, la noi, scuză-mă, următoarele cuvinte au importanţă şi valoare pentru a fi: nevoie, semnificaţie, plăcere, neplăcere, trup-carne, spirit-rafinament, detaşare, clişee, raţiune, pasiune.
20: Cuvinte cheie?
30: Mod de viaţă.
20: Visele?
30: O mare dezamăgire. La 30 experimentezi şi dezamăgirea pentru toată fantezia în care stai tu acum.
20: Să mă opresc din visat?
30: Ce întrebare mai e şi asta?
20: Stupidă, ca tot acest interviu. Mai puţin cuvintele cheie. Sper să le reţin.
30: Invariabilul vârstelor noastre: insolenţa.
20-30: Mecanism de apărare.
20-30: Şi râsul gălăgios, bogat în nuanţe şi sugestiv.
20-30 se îndreaptă spre 40.

A visa cu ochii deschişi

De 4 dec., 2014 4 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Îmi aleg ziua asta pentru a visa cu ochii deschişi. Nu-i trecută ora de când citii un interviu cu Maria Obretin.
La final, îmi privii umărul drept. Nu e nimic acolo în afara unui petec de bumbac alb. O mână însă s-a odihnit acolo la Gaudeamus, mâna lui Marius Manole.
Cu aceşti doi tineri actori începui să visez, cu Maria devenită Petra, cu Marius Manole interpretând pe rând personajele masculine, Nae, Andi şi Victor din cartea mea Un vis de o zi.
Se pare că titlul a fost o fantezie până azi.
Căci un vis de o zi trăiesc azi, lucidă, cu pasiune şi aspiraţie, un vis cu Maria Obretin, Marius Manole, teatrul independent şi cartea mea.

Zice Dunia

De 3 dec., 2014 0 Zice Dunia , , , , 0

Mă zăpăceşte o senzaţie falsă că am o teză pe care o pot expune ca fiind prima etapă din triada lui Hegel: teză, antiteză, sinteză.
Ideea mea, ca expresie a unei legi logice, susţine că trupul meu ar conţine atomi din Sigmund Freud, Charles Darwin şi neapărat o sufragetă, dar încă nu i-am descoperit identitatea. De primii doi sunt absolut sigură.
Ce argumente am.
Ştiinţa:
Corpul unui adult de 70 de kg conţine aproximativ 6.7 x 10 la puterea 27 atomi şi este compus din 60 de elemente chimice.
Existenţa:
Un puternic ataşament faţă de personalităţile celor doi şi o sensibilitate exagerată când îi citesc. Am următorul exemplu: când am deschis o hartă ataşată la Călătoria unui naturalist în jurul lumii pe bordul vasului Beagle, cartea lui Darwin, am început să plâng.
Aşadar, în momentul naşterii mele, într-o seară de marţi a anului 1983, nişte atomi de Freud şi de Darwin mi-au completat elementele chimice ale corpului.
Aceasta este teza mea.

Îmi asum afirmaţia de mai sus şi abia aştept să descopăr sufrageta.