Dunia

flori de camp, curcubee, oameni si carti

Deplasări care favorizează infidelitățile

De 18 dec., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , ,

Recent am călătorit în Austria, în interes de serviciu. Parcă aș fi tata. Sau mama când mergea în alte orașe ale țării să-l cânte pe Ceaușescu. Împreună cu alte persoane, jurnaliști sau prestatori în social media, mi-am verificat și întărit încredințarea că aceste deplasări favorizează infidelitățile.

Nimic nu s-a întâmplat. Trebuie să mă credeți pe cuvânt. Fiecărui partener rămas în urmă i se cere să creadă și doar încrederea stă alături de negație. Ceva are loc. Programul comun te pune și te ține pe același loc cu persoane necunoscute sau prea puțin cunoscute. Să luăm cazul meu de exemplu. Mă salutam, cordial, ce-i drept, cu o parte dintre cei prezenți. Cu unii atunci am dat mâna sau ochii peste cap. Glumesc! În câteva zile, străini și cunoștințe, am ajuns să funcționăm ca un corp comun. Ne-am luat așa cum suntem. E ușor când există o dată de check-out.

Într-o seară, la un ceai sau la un șnaps, o foarte tânără jurnalistă mi-a comunicat că nu auzise de Dunia. Mi-am îndreptat spatele și am trimis-o la colț. Să se gândească puțin la asta. Aici voiam să ajung, la acest moment. Desigur, m-am cam obișnuit să aibă lumea habar de mine. Treisprezece ani înseamnă ceva. Lipsa ei de informație mi-a prilejuit o emoție. Am presupus ce urma și s-a confirmat. La micul dejun s-a apropiat de mine. Am citit-o pe Dunia.

După ani de zile de scris, nu mai aștepți părerile despre tine ca pe niște execuții. Dacă nu-i place, n-am talent. Dacă îi place, am aptitudini. După ani de zile afișezi o aparentă nepăsare. Să fii lăsat în pace, să nu mai cedezi părți de suflet, să nu mai retrăiești emoții la comandă. În același timp să ți se dea atenție, să dăruiești, să impresionezi. Asta e ambivalența de care nu scapă nimeni.

Serios? Ai citit? N-ai avut altceva de făcut? Da, am citit. Dunia e sinceră. Îmi place de ea.

Încerc să fiu. Mă străduiesc. Exersez. Cultiv.

Practic franchețea de ani, dar nu o stăpânesc în totalitate. Uneori consider că nu e cu putință să fii complet sincer, nici cu tine, nici cu ceilalți. Poate falsificarea ne ține în viață la fel ca fuga din fața pericolului. Din nou, m-am simțit o impostoare. Că nu merit cu adevărat considerarea.

Cititorii întrezăresc adevărul meu, perspectiva mea din situațiile descrise. E mult mai mult adevăr dincolo de mărturiile mele. Uneori tac chiar în fața mea. Mă ascund. Nu sunt pregătită pentru adevărul gol goluț.

Întâmplarea cu tânăra jurnalistă a reactivat o frică. Că nu merit prețuiri. Știu eu mai bine că nu. Oare de unde m-am pricopsit cu asta? Probabil de la o falsă laudă necombătută. Gândiți-vă de două ori când vă glorificați pruncul. Ce favor îi faceți? Cum îl echipați pentru viitor? Asigurați-vă că merită. Dacă nu merită, s-ar putea să ajungă ca mine. Orice ar face, o voce sinistră și nesuferită îi va strica izbânzile.

Sunt bine. Nu vă alarmați. V-am lăsat notițe despre îndoială personală, dar ora e trecută. Am revenit la gradoarea personală. Cine are timp de neîncredere când am de mers la serbare, la zi de naștere, la mall să cumpăr cadou, la coafor să-mi aranjez coama și la manichiură pentru reprezentarea de doamnă?!

Trebuie să mă credeți pe cuvânt.

Foto: Flavius Neamciuc

În Austria umblă mașinile pe pârtie, în România Muma Pădurii

De 16 dec., 2019 0 Colaborari , , , ,

După câteva zile petrecute în Austria, notez că. Cel mai mult mi-a fost frică de oamenii plictisitori. Să o iau de la început.
Am primit un telefon la început de noiembrie. Dunia, vrei să mergi în Austria? Știți pe cineva care refuză Austria? Lăsând deoparte peisajul austriac, captivant și plin de poezie, propunerea pentru călătorie a venit din partea unui jurnalist timișorean. Reiau întrebare. Dunia, vrei să mergi în Austria și să muncești?

Cum citiți muncă în acest context? Citiți scris și postări în social media.

În agendă am reușit să-mi pun deplasarea și am acceptat. Da, vreau să merg în Austria. O întrebare. Cine mai vine? Nu e important, dar sunt curioasă. Mi-e frică de oamenii plictisitori. N-am dezvăluit asta, am ținut în mine. Mărturia a avut loc într-o gondolă pe la 2000 de metri altitudine. S-a dovedit că m-am îngrijorat degeaba.

De fapt, în discuții cu sens, dar fără noimă, despre justificarea ateismului, am fost asigurată că s-a mărit lista de oameni la care pot cere ajutor când mă copleșește viața. Când plâng, când sufăr, nu ridic ochii spre cer. Nu caut protecția tatălui din copilărie. Mă uit în agenda telefonului și sun. Cineva de acolo reprezintă ocrotire, înțelegere, siguranță, atingere, blândețe.

Ne trebuie motive să venim în Austria? Nu. Cine iubește sporturile de iarnă, este înțeles și sprijinit. Piramida nevoilor pe munte a ajuns la divertisment. Prin pădure descoperi elefanți sau dinozauri sculpați în zăpadă. Mi-e greu să pledez pentru Austria. Nu are nevoie. Are autostrăzi și stațiuni bine organizate. Aș pune accentul pe hotel. La Hunguest Hotel Heiligenblut am avut parte de un festin turbat. Mi-a venit să plâng de emoție în fața hreanului ras lângă friptura rece. Am sugerat să cinăm ca la nuntă, ore întregi. Poate unde acest hotel vine cu o moștenire ungurească, explică meniul tulburător la nivel gustativ.

Stațiunile au pârtii speciale pentru copii, șenile să-i ajute la urcare. Nu! Nu mă străduiesc. E firesc pentru Austria. Dacă scriam despre România, aș fi primit zeci de mesaje să dau mai multe informații. Pentru că. În Austria umblă mașinile pe pârtie, în România Muma Pădurii.

Vara se schimbă ușor povestea. Românii devin mai îngăduitori cu muntele românesc. Se reîndrăgostesc de Carpați. Verdeața și frumusețea ne așază un văl pe ochi. Ignorăm puțin Austria și începem un delir cu splendoarea mioritică. De acord, dar când iubești muntele, lași deoparte învoiala. Asta fac românii, se învoiesc să treacă cu vederea.

Mi-ar plăcea să urc la Grossglockner și vara. Poate să ascult Maroon 5, Memories. A fost declarat imnul grupului. Să rememorez. Să miros floarea de colț. Edelweiss, edelweiss. Nu o să cânt, nu o să postez pe facebook. Acolo este țara mea/Și neamul meu cel românesc. O să mă bucur de munte. Muntele este o iubire aparte, de neuitat.

Everybody hurts sometimes
Everybody hurts someday, aye aye
But everything gon’ be alright
Go and raise a glass and say, aye
Here’s to the ones that we got
Cheers to the wish you were…

Kreischberg. Nu găsesc ceva de care să mă plâng

De 14 dec., 2019 0 Colaborari , , , ,

Să mergeți după o recomandare. Mergeți să petreceți vacanța de iarnă la Kreischberg. Nu am habar de ce m-ați asculta. Am ajuns, prin actualizările speciei, să fiu o forță care influențează. Mă întreb acum, în timp ce scriu, dacă înrâurirea presupune persuasiune.

Vă conving să călătoriți la Kreischberg sau simplul motiv că amintesc despre o stațiune sau un hotel este suficient pentru unii dintre dumneavoastră să vă deplasați sau să vă cazați?! După spusele mele.

După spusele mele, Austria este întotdeauna o idee bună. Grecia pentru vară, Austria pentru iarnă. Țara noastră are nevoie să se pună la punct cu infrastructura. Prin același loc trec sănii, schiori, oameni. Groaznic! Prefer un loc bine organizat, cu interes economic și uman. În această perioadă, început de decembrie, am avut posibilitatea să experimentez pe pârtie o libertate absolută. Limitele s-au anulat. Pârtia roșie, detest negrele, întinsă și aproape goală, mi-a provocat o relaxare fizică și intelectuală. O balerină pe zăpadă, asta am fost pentru 15 minute. Îmi unduiam trupul. Îmi ridicam nasul să adulmec aerul. Întindeam obrazul să simt vântul. Mă aplecam să iau curba. Firește, am scris curva. Am corectat.

Muntele salvează, zicea Mihail Sebastian. Dacă citiți Accidentul, puteți să mă verificați. Muntele te salvează de tine. Gânduri, griji, încordări. Dispar. O pârtie lată, îngrijită, întreținută de o echipă de oameni responsabili ajută la senzația copleșitoare de libertate.

După libertate, nimic nu se compară cu o saună și o baie într-o piscină descoperită. Bineînțeles, depinde ce cazare ați ales. Eu mă cam duc după hotelurile construite într-un mod care să vină în ajutorul părinților. Alpenblick m-a găzduit câteva nopți.

Mereu mă întreb, de fiecare dată, fără excepție, ce fel de persoană aș fi dacă aș trăi într-un peisaj de poveste. De la geam, mă aflu într-un colț liniștit al pub-ului hotelului, dacă privesc afară, văd muntele și casele acoperite de zăpadă. Ninge.

Lipsa zgomotelor și peisajul desprins din cărțile pentru povești ordonează mintea. Aproape mă tem că-mi pierd creativitatea din lipsa agitației. Nu găsesc ceva de care să mă plâng. Totul pare perfect. Știm cu toții că nimic nu este desăvârșit. Doar în timp, amintirile fabrică momente ireproșabile.

V-aș mai povesti. Este așa frumos aici! Kreischberg-ul, hotelul Alpenblick, mâncarea, oamenii, dar prefer să pun punct și să-mi lipesc fruntea de geam și să privesc. Nu sunt obișnuită cu atâta farmec în mediul ocupat de oameni. O să revin după ce rețin suficientă splendoare umană și geografică.

Rețineți, Austria este mereu o idee bună!

Faptul că înțeleg, nu înseamnă că scuz

De 5 dec., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , ,

Ani de zile am căutat să înțeleg. Să înțeleg cum funcționează oamenii. Să pricep teorii la matematică și reguli la gramatică. Mi-a fost greu. Dacă unii învață și deprind în zece minute, eu am nevoie de o jumătate de oră. Nu vă povestesc cât mi-a luat să rezolv o ecuație de gradul doi.

Când am pătruns ceva cu mintea, se fixează. Mai știu să rezolv ecuații de gradul doi, dar acolo s-a oprit ambiția mea în matematică. Comportamentul uman m-a atras mai mult. Poveștile m-au absorbit. Așa a început cercetarea lipsită de convenționalitate în psihicul uman. Cărțile m-au introdus în zeci de minți. Raskolnikov, Anna Karenina, Stavroghin m-au fascinat. Observ că atunci când scormonesc după personaje, cele din literatura rusă îmi vin primele.

Freud a intrat mai târziu în viața mea, după 30 de ani. La fel și Dawkins. La fel și Darwin. Aș fi fost o altă femeie fără ei. Poate aș fi rămas doar femeie și nu aș fi atins, nici măcar la repezeală, universalitatea.

M-aș fi plâns că bărbatul nu-și petrece timpul cu mine. Nu-mi dă timpul lui. Nu treceți ușor peste ceea ce scriu acum. Enunț clișee. Într-o piramidă a nevoilor, ale lui ar fi avut întâietate. Vrei să vedem un film? Vedem un film. Observați diferența? M-aș fi concentrat exagerat pe copil. Să facă. Să învețe. Să exceleze. Să lase joaca. Să plece din țară. Să viseze în limbi străine.

Cochetez cu universalitatea. Pricep mai ușor în prezent. Jumătatea de oră s-a redus. Sunt suficiente 15 minute. Uneori mi-e suficientă o strângere de mână să-mi imaginez caracterul unei persoane. Da, e posibil. O strângere de mână dezvăluie monstruos. Nu m-aș încrede niciodată într-o persoană care îmi întinde mâna și abia mă atinge.

După ani de zile în care am căutat să înțeleg, munca dă roade. Nevoile, plăcerile, neplăcerile ne acaparează indiferent de rasă și gen. Motivele au o deosebită însemnătate. Pricep, am priceput!

Înțeleg gospodinele, academicienii, credincioșii, mamele, amantele, soacrele, criminalii, femeile care-și sugrumă copiii, pe alocuri adolescenții, pe alocuri bărbații, femeile mutilate de botox și colagen. Înțeleg că fiecare răspunde unor nevoi categorice, unor autorități invizibile. Chiar înțeleg.

Doar că nu mă mai interesează să. Faptul că înțeleg, nu înseamnă că scuz. Un criminal în serie, dacă i-ați căuta în copilărie, ați rămâne șocați de ceea ce ați descoperi. De la abuzuri sexuale la zile de singurătate fioroase. Asta nu-i scuză faptele. Nu i le scuză. Într-adevăr mă aflu într-o fază nouă de furie. Emoția epocii m-a dezgustat. Prietenii au datoria să-ți atragă atenția asupra curului de maimuță care i-a luat locul gurii. E timpul să te oprești. Fix așa să înceapă un prieten dialogul. E timpul să dai doi bani pe tine. Să te prețuiești. Să citești o carte. Să mergi la terapeut. Să cauți să dai tu un sens zilelor tale.

Încheiere. Prietenii au responsabilitatea de a verbaliza și abaterile. Dacă nu aveți asemenea prieteni, căutați unii. Sunt rari, dar neprețuiți.

Foto: Flavius Neamciuc

Esx-Abonamente Săli. Spondiloza și mișcarea ca un automat m-au obligat să-mi reconsider sentimentele

De 4 dec., 2019 0 Colaborari , , , ,

Zilele trecute am trecut pe lângă o ciocolaterie și am auzit colinde. Imediat am zâmbit. Mușchii mi s-au relaxat. Am notat despre pentru a sublinia un anumit progres uman. Dețin o doză de maturitate. Mai mult nici nu doresc. Mă plictisesc și mă agită oamenii care se iau prea în serios.

Cu ani în urmă m-aș fi revoltat. Poftim! Luna noiembrie și deja urlă colindele în difuzoare. Dar astea erau problemele mele la vremea respectivă. În prezent mă bucur de aranjamentele de Crăciun. Savurez colindele. Las indignarea deoparte. Caut să văd ce pot să fac.

Ce pot să fac că am 36 de ani și mă supără spondiloza? Să mă las acaparată de boală. Să o transform în putere și control. Să alimentez victima din mine? Nu. Pe asta intenționez să o anihilez.

Pot să-mi fac abonament la sală, iar aici Esx – Abonamente Săli a venit în întâmpinarea nevoilor mele. Locuiesc și nu locuiesc cu Făt Frumos. Când Mara merge la tatăl ei, atunci eu traversez orașul și-mi iau locul pe canapea în apartamentul de pe Gheorghe Lazăr. Azi m-a întrebat un vecin în lift: În vizită, cum îți place să zici?!

Vizitele mele au o durată de două săptămâni. Suficient să plătesc întreținere în două locuri. Cu un apartament în zona Giroc și unul în zona Cetății, un abonament la sală nu mă avantaja. Școala și sala să fie pe lângă casă. Esx a venit cu soluția. Un  singur abonament cu acces la sălile partenere m-a salvat. Ieri am ajuns la cursul de pilates de la Iguana.

Nu m-am obișnuit niciodată cu mersul la sală. Eu am umblat cu caprele pe câmp, iar rucsacul cu echipamentul mă fac să mă simt caraghios. Spondiloza și mișcarea ca un automat m-au obligat să-mi reconsider sentimentele. O să-mi pun rucsacul în spate și o să merg la yoga. N-am avut parte de yoga, dar ieri mi-am întins corpul la pilates. Incredibil!

Permiteți-mi să exclam a doua oară. Incredibil!

De recepție am trecut repede. Am aplicația Esx instalată pe telefon. Am scanat. E un cod afișat pe pult. Am primit cheia de la dulap și gata. În vestiar am conversat cu doamne în vârsta și doamne rubensiene. Toate, fără excepții, au rezistat pe parcursul orei. Mi-au dat încredere în bătrânețe, în gândirea bătrânelor din România.

Mi-am întins corpul în fel și chip. Nici nu știam cum mă pot contorsiona. Cel mai mult m-am bucurat de relaxare. În poziție îngenuncheată, cu fruntea lipită de covoraș, am expirat și m-am relaxat. Știți cum? Nu mi-a mai păsat de nimic. Inspiram și expiram. Dacă o să încercați, o să descoperiți un abandon al trupului nemaiîntâlnit. E o întâlnire trup și suflet. Ești tu, gândire și corp, fără bariere, fără reguli, fără ținute. E ceva intim. O goliciune fizică și psihică care provoacă o împăcare cu tine.

Esx Abonamente Săli nu mă ține legată de o sală, ci de o stare. Pilates pot face în orice zonă din oraș, iar acum că am început, nu mai vreau să mă opresc.

Firește, acest text este și o reclamă pentru esx Abonamente Săli, dar serviciul e reciproc.

Foto: Simona Nuțu

M-am săturat să aud: Mi-ai rănit sentimentele!

De 2 dec., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , ,

Oamenii s-au plâns dintotdeauna de vremurile actuale. Majoritatea oricum. Un lung șir de nemulțumiri putem scoate din literatură. Ba mai mult! Dacă nu specificăm anul și autorul, un text scris de Platon poate trece drept un text scris în 2019. Nu mă contraziceți, stau cu Mari gânditori politici pe genunchi, deși nu mi-a folosit în a argumenta. Mi-a furnizat idei esențiale, nu nemulțumiri.

Cu un ochi în trecut. Așa au fost și sunt oamenii. Nu se mai învață ca înainte. Nu se mai face ca înainte. Mereu nostalgici după trecut.

Ca atitudine față de trecut, afirm cu hotărâre că prefer prezentul. Când mă înfurie una sau alta în societatea de azi, îmi amintesc istorisirea lui Darwin despre operația efectuată pe viu pe un copil. Anestezia s-a descoperit mai târziu. Suficient să mă calmez și să mă întreb ce pot cu adevărat să fac eu.

Ieri am lipsit de la parada de 1 Decembrie. Ies în fiecare an. Mă fascinează defilarea și uniformele. E o formă de atracție incredibilă. Am stat la Zaza. Artisans Bazaar a avut ediția de iarnă. Nu mi-a ratat nimeni mesajul cu Vrăjitoare actuală.

Cu unele doamne am povestit despre. Vrăjitoarele actuale și vrăjitoarele din trecut sunt toate femei inteligente și educate. Asta pot face eu. Asta reprezint.

Nu arăt cu degetul femeile mutilate de botox. Nu e politicos. Nu arăt cu degetul femeile machiate excesiv. Nu e politicos. Nu arăt cu degetul. Nu e politicos. Dar nici nu ignor. Nu trec cu vederea pentru că trăim într-o epocă care abuzează de emoție.

M-am săturat să aud: Mi-ai rănit sentimentele. Contrar opiniei majorității, prefer demnitatea. Femeile desfigurate de botox și bărbații emasculați cu pantaloni strâmți și gesturi lipsite de vigoare par să nu aibă habar de atitudinea demnă. Toți murim. Nu toți facem o diferență pe lumea asta.

Îmi doresc să fiu o persoană care face diferența prin educație, prin demnitate, prin riduri, prin furie, prin scuze, prin îmbătrânire. Nu declar război femeilor pline de botox. Mă ridic. Ridic vocea pentru femeile naturale sau corectate fără să-și schimbe fața.

Când Mara o să intre pe ușă, vreau s-o recunosc și să mă recunoască. Nu vreau să ne uităm fețele. Vreau puțină demnitate.

Râsul ajută. Mai ajută: lectura, demachierea, crema, terapia…

Lista e deschisă. Adăugați.

Foto: Bogdan Mosorescu

Voi, mamelor cu bot de rață, nu aveți, la fel ca mine, un copil perfect?

De 29 nov., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , ,

De câteva zile mă supără spondiloza. N-am spus nimic acasă. Mama ar zice: Dacă nu mă asculți! Te speli pe cap și pleci. Plus că. Spondiloză, în mintea mea, sună bătrânesc. Stau și sufăr. Am reluat exercițiile pentru gât. De când am revenit de la București, de durere, stau cumva în poziția ghiocelului.

Azi am început o carte nouă și am efectuat un exercițiu. M-am privit cinci minute în oglindă. M-am holbat la toate ridurile. Cel din buză mi se pare cel mai nesuferit. Nu-ți faci ceva la ridul ăla? M-a chestionat Făt Frumos. Ba da, o să fac. Nu cumva să vii acasă cu bot de rață.

Nu știu la ce s-a gândit el când mi-a sugerat să fac ceva cu ridul ăla. Pentru mine e clar, în prezent, că injectarea cu colagen nu este o opțiune. M-au șocat atâtea femei frumoase din cauza aspectului buzelor. Mă simt ca în copilărie când întâlneam o persoană cu un handicap fizic de la care nu-mi puteam lua ochii. Să nu vă mai povestesc de rapiditatea cu care judec. Ba o să vă. Cum mă intersectez cu o femeie plină de colagen în buze imediat condam. Sunt o primitivă în acest punct, recunosc. Dar vă spun ce gândesc intuitiv. Rațional dau un pas în spate.

Zilele trecute, circumstanțele m-au pus lângă o mamă cu colagen în buze și fiul ei. A fost nevoie să port o discuție cu mine. Nu i-am acordat credit și mi-am dat ochii peste cap când îi explica ceva băiețelului. Am și invidiat-o. Mara a plâns câteva minute bune când într-o seară am ajuns cu sprâncenele proaspăt vopsite acasă. Abia am oprit-o. Mama de care vă povestesc avea buze hidoase. Copilul ei nu a făcut caz de.

Am și nu am dreptate. Judec prea ușor, dar nu neapărat nejustificat. O doctoriță cu colagen în buze nu a mai discutat cu mine. A trecut pe lângă părinte, eu reprezentând părintele și banii. A discutat doar cu Mara. Mara are nouă ani. Firește, m-am înfuriat. Judec prea ușor. Pot mai mult.

Fiecare persoană are nevoile ei. Dar nu mă interesează. Sunt mamă de fată. Colagenul nu are nimic de-a face cu inteligența. Dar de ce o persoană inteligentă s-ar mutila? Bărbații cer. Mă opun eu științei? Mă deranjează fericirea altora? Nu, bineînțeles că nu. Nu cumva sunt invidioasă? Poate că sunt. Cam așa este la mine în cap.

Rar verbalizez. Nu poți să arăți cu degetul femeile mutilate de la colagen. Nu e corect. Nu e treaba nimănui. E insensibil. Da, da și da! Dar am fată. Are nouă ani. Și toate femeile cu bot de rață devin argumentele ei. Uite, mama, uite!

Mă uit. Chiar mă uit. Nu-mi place ce văd. Buzele cresc, credibilitatea scade. Puteți arunca cu pietre. Nu o să mă apăr, aveți dreptate și știu asta. Fiecare femeie decide pentru propriul corp. Susțin femeia care optează pentru întrerupere de sarcină. Pur și simplu sunt dezamăgită și tristă de femeia frumoasă actuală. De reperele de frumusețe stabilite de botox și colagen.

Femeile actuale își transformă chipul. Uită de el. Vin copiii să le reamintească. Cum poate o femeie frumoasă să nască un copil urât? Poate pentru că și mama a fost urâtă odată. A fost odată. Ne naștem. Țipăm. A fost o dată. Doctorul a injectat.

Reprezint femeile cu defecte. Da, să corectăm. Botul de rață nu ține de a corecta, ci de o percepție cu care nu sunt de acord. Cum aș putea să fiu? Voi, mamelor cu bot de rață, nu aveți, la fel ca mine, un copil perfect? Doriți ca fiica să-și injecteze colagen? Chiar asta vă doriți cu adevărat pentru?

Începeți să loviți. Mă aștept. În poziția ghiocelului deja mă aflu. Mă supără spondiloza.

26 octombrie. Provoc femeile să-și accepte imperfecțiunile

De 26 nov., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , ,

Sâmbătă și duminică o să fiu la Artisans Bazaar. Zaza găzduiește și ediția de iarnă. Mă bucur. Îmi place locul. Dă bine la ochi. Frumosul atrage. Spațiul generos sprijină organizatorii să asigure vizibilitatea fiecărui expozant. E esențial, în negustorie, să fii la vedere.

La ediția din toamnă, Tricoul a fost o absență. Sper din suflet, pentru prețuire și afacere, că n-a trecut neobservată lipsa femeii cu defecte. Reprezint femeia cu defecte. Tricoul e doar un mijloc de exprimare.

În 26 octombrie am organizat un eveniment privat la Casa cu Iederă. O colecție exclusivă dedicată Virginiei Woolf mi-a ocupat zilele de toamnă. În timp ce mă spălam pe cap, mi-a venit o idee. Ce-ar fi dacă?! De patru ani refuz să particip cu Tricoul la prezentări de modă. Eu nu creez haine. Eu provoc cu hainele. Provoc femeile să-și accepte imperfecțiunile. Să le transforme în puncte tari. Să le fixeze în ceilalți ca note distinctive.

Ce-ar fi dacă, mă spălam pe cap, aș organiza o prezentare? Nu o simplă prezentare, ci un fel de eveniment alcătuit din câteva momente, un fel de teatru vag. Teatru vag, un titlu de Matei Vișniec. Primul lucru făcut a fost să o sun pe Romina Faur. Romina a înjghebat un plan. În timp ce eu mă jucam cu Draga, fetița ei, Romina mi-a lăsat în excel întreg evenimentul atât de lăudat de invitații mei.

Invitații mei au fost primiți de Leonard, Virginia sau Mary. Pe fundal, se auzea jazz. Într-o cameră, fetele sporovăiau. Șapte femei splendide, femei impresionante în atitudine, așteptau să se prezinte oaspeților în ținutele gândite de Ana Băcilă. A gândit mult femeia asta. I-am răpit somnul și liniștea vreo două săptămâni. A făcut o treabă extraordinară și o să-i rămân recunoscătoare.

Leonard, Virginia și Mary, după ce au primit invitații, și-au ocupat locurile într-un colț al încăperii. Didascalii. Ștefan, adică Leonard, tu ai sarcina să fii afectuos cu Virginia, să retrăiești o seară domestică din anul 1940. Să zicem 1940. Înțelegi tu. Virginia, adică Anca Radulea, tu o să citești din prima conferință susținută vreodată de o femeie la universitate. Înțelegi tu. Mary, adică Mădă Toderaș, tu o s-o iubești pe Virginia. Înțelegi tu.

Înainte de începerea evenimentului, Romina Popescu tot mai muta, aranja și îndrepta obiectele prin încăperi, Ștefan, Anca și Mădă stăteau cu foile pe genunchi. Atunci mi-au citit ei sinopsisul. Vinul deja curgea în pahare, vin alb, roșu sau roze de la Aurelia Vișinescu. Domnul Prospero desăvârșea spațiul cu alimente fine. Când o persoană se lipește de specialitățile culinare și uită să se îndepărteze, brutarul și-a făcut treaba. Timișoara are un brutar tare de treabă.

26 octombrie a însemnat literatură, jazz, vin, alimente fine și haine modeste. Bogdan Mosorescu a surprins tot pe aparatul foto. Plecarea am evidențiat-o cu o carte semnată Virginia Woolf și șervețele de la dm. Sunt ambasador dm. Răspândesc literatură și produse de curățenie de calitate.

Ce-ar fi dacă?!

Ar fi muncă, situații neprevăzute, alergătură, plăți, lipsă de somn, bucurie, satisfacție la final și un interviu acordat Danielei Rațiu.
Ar fi plănuirea unui eveniment viitor.

Am lipsit la ediția de toamnă cu Tricoul, dar ultimele bucăți, puține, recunosc, o să le mai descoperiți sâmbătă și duminică la Artisans Bazaar, la Zaza Resto Pub.

Ne vedem la târg.

Ne-am văzut în 26 octombrie. Mulțumesc. Reverențe.

Urmează o duminică de pomină. Femeile nu s-au născut dintotdeauna oameni

De 18 nov., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , ,

La un moment dat v-am vorbit despre distrugere, despre plăcerea desprinsă din. Rașchetarea parchetului mi-a dat prilejul să asist la un fel de devastare. Mi-am simțit obrajii calzi. Ochii au sorbit plintele desprinzându-se de perete. De la cald, la fierbințeală. La obraji mă refer. Mi-am cuprins fața cu mâinile. Fac asta uneori. Îmi iau temperatura și maschez o bucurie incomodă.

E incomod să spargi tipare și convenții. Până înveți să gestionezi. Până îți recunoști gândirea. Presupun că mulți își cunosc puterea creierului.

Ce spune asta despre tine? Spune ceva? Ce anume? Mereu schimbi ceva în apartament. Ești nemulțumită de viața ta? M-a chestionat un prieten pe whatsapp.

Ai dreptate, ar putea să aibă o semnificație în direcția identificată de tine, dar nu. Îmi cam place viața mea. M-am așezat binișor. În apartament, în relația cu Mara, în familie, cu partenerul, cu ceilalți. Schimb mereu câte ceva deoarece am devenit un extraordinar cârpaci. Lipsa unui buget generos m-a determinat să caut soluții pentru reparații fără a face un împrumut bancar. Așa am ajuns să rașchetez parchetul. Aproximativ cinci mii de euro să înlocuiesc parchetul din apartament m-au derutat pentru câteva minute.

Pe insula Thassos, în Grecia, m-am apropiat de o vitrină într-un magazin de suvenirui. I-am cerut vânzătoarei să-mi arate niște cercei. S-a îndreptat spre un rând din vitrina respectivă. Am oprit-o. No, no, I prefer them. Am semnalat cu degetul. Oh! The lady has expensive tastes.

Am, și nu o spun neapărat cu bucurie. Puțin și bun nu e aplicabil mereu. Așa m-a sfătuit tata, dar rămâne valabil în principal la mâncare și băutură. La cercei sigur nu se potrivește. Nici la parchet. Cum nu mi-am permis să pun parchet de lemn, am rașchetat vechiul parchet de lemn.

Schimb mereu ceva în apartament pentru a-l aduce la decență. În mare parte am reușit. De fiecare dată când ies pe ușă mă opresc. Privesc peste umăr și zâmbesc. Ce frumos e la mine acasă! Chiar este. Apartamentul sunt eu într-un buget limitat. Lipsește biblioteca, acea încăpere ideală protejată până la nebunie și distrugere în Orbirea lui Canetti, pereți de jos până sus acoperiți de cărți, două niveluri, scara, dar am rafturi cu cărți. Orbirea de Canetti stă pe raft lângă Facla în ureche de Canetti. Îmi place Canetti. Mi-a dat și un nume de fată, Veza, respins de tatăl Marei. Mara a fost Veza pentru scurt timp în capul meu.

Parchetul e rașchetat, dar plintele sunt noi. Plinte albe, de lemn cu o forță estetică incredibilă. Au schimbat fața apartamentului.

Distrug și construiesc. Arunc și înlocuiesc. Cârpesc. Urmează balcoanele de renovat. Altă distrugere, altă construcție.

Dacă locuiți într-un apartament dintr-un bloc ridicat prin anii 80, atunci am o sugestie. Nu vă grăbiți să scăpați de parchetul vechi. E lemn. Lemnul rezistă zeci de ani, e natural și ușor de întreținut. Reduce riscul alergiilor la praf. Este un bun izolator termic. Lipa lipa desculț pe podea. Mă opresc. Nu fac reclamă la dușumele.

O să mă opresc de tot. Pare inutilă poliloghia despre parchet când urmează o duminică de pomină. O să notez ce am decis. Merg la vot ca de fiecare dată. E o datorie sacră. O femeie s-a aruncat în fața cailor pentru a atrage atenția regelui asupra situației celeilalte jumătăți din populația pământului. Despre Anglia e vorba. Emily Davison e numele femeii. Căutați. Femeile nu s-au născut dintotdeauna oameni.

O să ies la vot. Nu pot să votez nici un candidat. Nici unul nu spune nimic despre mine. Mă scârbește prezentarea lor. Mă înfricoșează lipsa lor de abilitate politică. Mă simt orfană social, economic și politic.

O să-mi anulez votul.

Foto: Bogdan Mosorescu

Pactul cu Diavolul. A se citi pactul cu bisturiul

De 14 nov., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , ,

Și-a revenit Analytics-ul. Mulțumesc. Aș putea să profit. Să scriu un articol despre un spectacol la care mi-a rămas gândul. Nu o s-o fac. Am un simț ciudat al corectitudinii.

Promovez literatura, da. Îndemn la consumul în exces de carte, teatru, filarmonică și muzee.

Reprezint mamele despărțite, vrăjitoarele actuale, femeile cu defecte. De ce? Pentru că.
S-a întâmplat să mă despart de tatăl copilului. S-a întâmplat să-mi placă să gândesc pentru mine. S-a întâmplat să mă iubesc așa cum sunt. Nu e tocmai adevărat, o știm cu toții.

Ieri stăteam cu Mara pe canapea și ne uitam la Sponge Bob. Cât l-am detestat acum șase ani, atât îl iubesc acum pe acest Sponge Bob. La un moment dat și-a cuprins burtica cu mâinile. Sunt grasă! Am încremenit. Am reacționat înainte să adopt ceea ce susțin. Orice subiect se poartă pe un ton firesc. Mara, noi ne iubim corpul. Învățăm să-l iubim. Dacă te mai aud. Nu vă mai povestesc. S-a dus dracu teoria mea. În primul rând mi-au ieșit ochii din cap. I-am dat de înțeles fetei că aici se întâmplă ceva.

Sigur că se întâmplă. Împlinește imediat 10 ani. Fetele încep să se emancipeze destul de repede. Obrazul ei încă miroase a copil. Abia mă abțin să nu o mușc, să nu o pup până la leșin. Oricum mă împinge.

Ea a observat că e grasă. Pentru că totul în jurul ei o împinge să-și deteste corpul, să-l transforme în dușman. Femeia frumoasă actuală a ajuns un amalgam de intervenții inutile. Doctorii nu mai corectează un nas mare și cocoșat pe un chip de femeie complexată. Doctorii nu mai măresc un sân aproape inexistent. Doctorii nu mai sprijină stima de sine, nu mai corectează respingeri suferite de femei. Doctorii creează o femeie frumoasă într-un mod artificial. Că asta înseamnă să fii femeie frumoasă.

Femeile frumoase nu îmbătrânesc. Trăiesc ele cu impresia. Deși toate o facem, femeile frumoase cu ceva bani scapă prin operații de aspectul vechi al chipului îmbătrânit. Degradarea nu se oprește. La interior se simt și suferințele și trecerea anilor.

Mă uit uneori la unele femei și nu pot să scap de imaginea tabloului cu Dorian Gray urâțit. Pactul cu Diavolul înseamnă, în zilele noastre, pactul cu bisturiul.

Condamn și nu condamn atitudinea. Înțeleg stima de sine scăzută sau complexul de inferioritate. Avem nevoie de atenție, de atingere, de blândețe, de pasiune. Cu diferența că eu mereu ajung la educație. Fix ca într-un banc. Corpul atrage, dar nu-l reține pe celălalt. Frumusețea de una singură e lipsită de putere. Mintea consolidează relațiile dintre oameni. Mintea fascinează, sclipește, câștigă.

Mintea vă înfrumusețează. Stați departe de frigider seara, nu mai ronțăiți în timpul zilei, mișcați-vă. Asta e pentru sănătate, tonus, abdomen și fund. Pentru conversații interesante, citiți o carte, mergeți la un spectacol. Pentru pasiune, cumpărați lenjerie nesimțit de scumpă, la suprapreț. Râdeți! Nu vă mai luați atât în serios. Boala și moartea sunt serioase. Lăsați copiii să se joace mai mult. Gândiți-vă de două ori înainte să apelați la bisturiu, la colagen și la botox. Mara mea nu e grasă, iar totul în jurul ei o derutează.

M-aș război, dar cu cine?

Știți, un rid înseamnă și experiență. De ce țineți așa mult să o ascundeți?

Serios acum. Citiți o carte.

Foto: Bogdan Mosorescu