Dunia

flori de camp, curcubee, oameni si carti

Trei cărți care mi-au schimbat viața

De 2 ian., 2021 0 Trăiri afective ale mele , , , ,

Am depănat amintiri cu soră mea aseară. În timp ce îi devoram salata boeuf pe care am adăugat hrean din belșug, ne-am comparat felul cum ne amintim lucrurile. Există puncte comune, dar și discrepanțe. Fiecare ne făurim și amintiri care ne fac să ne simțim bine cu noi înșine. Poveștile din bucătăria sorelei s-au transformat într-un coșmar. Am suprapus drama unei familii din copilăria noastră, pierderea unui copil, copilul avea vârsta de patru ani când s-a pierdut și niciodată nu a mai fost găsit, pe mine și Mara. Am pierdut-o azi noapte în vis pe Mara. Visul și-a schimbat semnificația preluând frici personale. Mara nu a vrut să revină la mine. Toți copiii au revenit la părinții lor, mai puțin Mara. Aici e vorba despre starea mea adâncă de neliniște că Mara o să plece în Germania și o să uite de mine. În timp ce am conștientizat că Mara nu vrea să revină, un imens tanc s-a ivit în fața mea, iar tunul mi-a explodat în față. M-am trezit fără chip. Sunt o persoană fără chip în urma coșmarului.

Mi-am băut ceaiul gânditoare. L-am făcut pe Făt Frumos părtaș la vis. A glumit. M-a consolat. Mă ai pe mine. Nu mă face să plâng că dacă mă pornesc, greu mă opresc. N-am bocit. Mi-am terminat ceaiul. Mi-am suflecat mânecile și m-am apucat de treabă.

O să vă scriu azi despre trei cărți care mi-au schimbat viața. Literal mi-au schimbat viața. Eu m-am născut ortodoxă, carnivoră și cu un rol de îndeplinit. Să mă căsătoresc și să fac copii. Mara mea s-a născut într-o familie de ortodocși, consumă carne, o să se căsătorească, dacă o să se căsătorească, o să aibă copii, dacă și când o să aibă copii.
Ca să transform practicile și obiceiurile cu care am crescut eu, pe lângă experiența acumulată din numeroase întâmplări și vaste greșeli, m-au ajutat într-un mod categoric aceste cărți: Freud, Studii despre societate și religie, Jung, Dezvoltarea personalității și Pasi Sahlberg, Leadership educațional. Modelul finlandez.

Primul pas în descoperirea libertății și independenței personale ține de îndoială. E necesar să te îndoiești de toate învățăturile luate de-a gata de acasă. Îndoiala nu înseamnă dispreț pentru vechile învățături. Îndoiala presupune un debut propriu de utilizare a gândirii. Mi-am trecut convingerile de acasă printr-un filtru personal. M-am chestionat. Asta simt eu? Asta gândesc eu?

Pe parcursul anilor, cu lecturile de mai sus ca sprijin, mi-am verificat sentimentele și judecățile. Creștem cu nepotriviri monstruoase între ceea ce simțim și ceea ce gândim. Dacă ni se permite să gândim. În familia mea copiii nu dețineau opinii. Nu interesa pe nimeni de părere avem despre una sau despre alta. De aceea teoria lui Freud, uciderea simbolică a tatălui pentru cucerirea independenței, m-a acaparat și m-a schimbat. Conflictele interioare au căpătat nume și recunoaștere. A fost nevoia mea, iar fără nevoie, zice Jung, nu se schimbă nimic, mai ales personalitatea umană.

Mi-am recunoscut mie că religia este pentru mine un instrument, o teorie. Am renunțat la a mă preface. Nu cred într-o forță care răsplătește și pedepsește. N-am nevoie de promisiunea unei lumi imaginate în viața de apoi. Așa că spăl duminica, de ziua oricărui sfânt și trăiesc fiecare zi fără un anumit sens pentru slăvirea lui Dumnezeu.

Cu Mara m-am relaxat în timp și mă las ghidată de felul cum îi percep personalitatea în dezvoltare. O împing de la spate să fie, să devină, să mă combată. E o persoană separată de mine și încerc să-mi amintesc asta ori de câte ori mă apucă furiile. Furia i-o fac cunoscută. Nu-mi ascund starea, îmi recunosc limitele ca părinte. Părinții greșesc. Eu am greșit. O să mai greșesc. Hai să lucrăm împreună. Ajută-mă! Uneori vine în ajutorul meu. Îmi verifică emoțiile.

Habar n-am cum aș fi fost fără aceste trei cărți. Mărturisesc că nici măcar nu sunt curioasă. Plac părți semnificative din felul meu de a fi prezent. Atrag totuși atenția. Lecturile mi-au schimbat gândirea, mi-au redus intensitatea reacțiilor și mi-au corectat comportamentul primitiv și provincial pe alocuri. Felul meu de a fi a rămas la fel. Iubesc, urăsc și îmi exprim părerile cu aceeași pasiune. Nici măcar nu mă deranjează. Sunt o persoană pasională în orice aspect al vieții.

Foto: Bogdan Mosorescu

Biserica, prin reprezentanții ei, și conducătorii țării au de alcătuit un plan pentru binele comun

De 31 dec., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , ,

În 2019 m-am pregătit psihic pentru o nouă sarcină. A fost nevoie să mă pregătesc. Să ne pregătim, Făt Frumos și cu mine. S-au scurs discuții. S-au adus argumente. Ceea ce m-a convins cu adevărat a fost pierderea unei sarcini. Cele câteva săptămâni de conviețuire cu embrionul, a decis să mă părăsească, mi-au transformat fricile în convingeri. O să mă descurc orice ar fi. Mai vreau un copil, întotdeauna mi-am dorit doi copii.

Fricile țin cel mai mult de educație. Pun mare preț pe cunoaștere. Hrana, veșmintele și jucăriile din viața unui copil nu mă țin noaptea trează. O școală bună, o pedagogie și diverse cursuri însă mă țin. Montessori costă, iar eu susțin și practic pedagogia Montessori cu Mara.

În 2020, la început de an, la controlul ginecologic de rutină, i-am comunicat doctorului intențiile mele pentru ceea ce va urma. O sarcină pierdută și vârsta m-au făcut temătoare. Dacă analizele ies bine, în lunile de toamnă mi-aș dori să rămân însărcinată. Am comunicat eu. Ai un cuvânt de spus despre asta, bineînțeles. Mi-a comunicat doctorul. Aici voiam să ajung. Când merg la doctor, prefer discuțiile punctuale pe sănătate fizică. De aceea am o relație de lungă durată cu doctorul meu. S-a întâmplat să primesc și un răspuns diferit la alți doctori în timp ce mă căutam de una sau alta. Când o vrea Dumnezeu. La doctor nu funcționez cu credințe, ci cu opinii științifice. De aceea doctorii și pacienții se aleg sau se pierd.

În martie a venit peste tot pământul carantina. M-a derutat acest nou pericol la viață. Mai aduc sau nu mai aduc pe lume o viață? Sincer, dacă n-aș fi împlinit anul acesta 37 de ani, probabil aș fi amânat. Nu devin mai tânără. Am mers înainte cu planul. Planul, ca o existență separată, a acționat de capul lui, iar lunile de toamnă au devenit luni de vară. Am rămas însărcinată vara. M-am bucurat peste măsura anul acesta de ziua mea. Așa pare după calcule.

Sarcina mi-a reorganizat agenda de muncă. Am înlocuit unele cărți cu altele. Până la naștere, mi-am propus să termin Diplomația, Mari gânditori politici, Roosevelt și niște cursuri de Michel Foucault. Cu aceste lecturi am cugetat intens la mentalitatea din România. O să vedeți imediat și legătura cu răspunsul primit de la doctotul meu când l-am anunțat că plănuiesc un bebe pentru toamnă.

Felul cum suntem conduși ca popor nu are legătură cu mentalitatea noastră, cu istoria, economia, politica și circumstanțele de viață. Guvernul nu se sinchisește de mentalitatea adaptată, de concepte ca binele comun și interes privat, de faptul că populația este în cea mai mare parte credincioasă. Suntem un popor majoritar credincios. În circumstanțele actuale, o pandemie, religia reprezintă mai mult ca oricând un instrument. Nu l-a citit nimeni pe Burke? N-a aflat nimeni în parlament despre utilitatea socială și politică a religiei?

Natura umană e una. Practica și obiceiurile sunt alta. În România, cu precădere în mediul rural, oamenii mai cred în strigoi. Am publicat pe blog, cu ani în urmă, o poezie soresciană, Lunatecii. Vă rog s-o citiți. Periodic apare la căutări această poezie. Femeile vor să afle cum să procedeze pentru a nu muri într-o anumită situație. Nu vă mirați. Nu pretindeți. Nu ignorați. A acționa fragmentar, în grupuri, nu o să ne ajute vreodată, dar mai ales nu o să ne ajute în combaterea pandemiei.

Biserica poate ajuta. Pentru credincioși, vaccinul trebuie să vină de la o autoritate care pedepsește și răsplătește. Credinciosul merge la un doctor care îi va răspunde că va avea un copil atunci când vrea Dumnezeu. Ceea ce vreau să zic este că Biserica, prin reprezentanții ei, și conducătorii țării au de alcătuit un plan pentru binele comun.

Asta cred. A face ceea ce este corect și necesar nu are legătură cu propriile convingeri personale. Vedeți?! Și nici nu am terminat de citit cărțile. Poate la anul o să auziți de mine că m-am înscris în nu știu ce partid politic.

Sper că glumesc, firește!

Foto: Bogdan Mosorescu

Diferența dintre prejudiciu și neplăcere. Gay sau homosexual? Negru sau persoană de culoare?

De 29 dec., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , ,

Citesc Mari gânditori politici. Notez asta a nu știu câta oară. Vă rog să-mi permiteți să mai vorbesc despre azi, și mai o vreme. Am ajuns la capitolul despre John Stuart Mill. Lui J.S. Mill i-am citit două lucrări, Utilitarianism și Supunerea femeilor.

Gândirea unui om este importantă. Gândirea lui J.S. Mill a revizuit moștenirile intelectuale. A făcut posibilă existența unei lumi dezvrăjite. Folosesc exprimarea editorului Paul Kelly.

O să copiez acum un fragment din Mari gânditori politici. La final o să vă dezvălui cu ce intenție.

… potrivit lui Mill, este perfect legitim pentru o persoană cu convingeri creștine fundamentaliste să își exprime aversiunea față de comportamentul în mod deschis homosexual al vecinului său, evitându-i compania. Cu toate acestea, el nu este îndreptățit să îi impună acestuia restricții civile sau să încerce să pledeze pentru ca acțiunile respectivului să fie incriminate. În plus, dacă este director de bancă, el nu poate lăsa aversiunea sa legitimă față de stilul de viață homosexual să îi influențeze deciziile comerciale. Este însă la fel de ilegitim pentru un homosexual să pretindă că este prejudiciat de faptul că acel creștin fundamentalist consideră că stilul său de viață este imoral sau plin de păcat. Nimeni nu are dreptul să fie plăcut sau aprobat, iar dacă indivizilor li se permite să decidă asupra credințelor și stilului de viață, în mod inevitabil vor apărea puncte de dispută și dezaprobare. În mod similar, o persoană nu poate fi prejudiciată într-un sens relevant într-o situație pe care era liberă să o evite. Astfel, nimeni nu poate fi prejudiciat de ceva ce se întâmplă în dormitorul altuia, indiferent de cât de imoral ar considera acesta comportamentul privat al altora.

Scot din text pentru a sublinia:

… este legitim pentru o persoană să își exprime aversiunea.
… nu suntem îndreptățiți să impunem restricții civile sau să incriminăm.
… aversiunea nu ne influențează deciziile.
… un homosexual nu pretinde că este prejudiciat pentru că un creștin îi consideră stilul de viață imoral. (Afirmația o putem extinde și la a folosi cuvântul negru pentru a indica o persoană de culoare.)
… o persoană nu poate fi prejudiciată de o situație pe care clar o putea evita. De aceea, nimeni nu poate fi prejudiciat de ceea ce se întâmplă în dormitorul altuia. Deschid o altă paranteză. (Nu ne privește ce se întâmplă în dormitor în cazul sexului consimțit între adulți. Specific pentru claritate.)

J.S. Mill a publicat între anii 1859-1861. Aproximativ. Am luat anii a două lucrări. Fragmentul și anii reprezintă un argument pentru ceea ce urmează. În acei ani, în acele vremuri, o persoană s-a ridicat deasupra reprezentărilor vremii și a construit schița raționamentului de mai sus.

În anul 2020, există persoane care consideră homosexualitatea o boală și care se consideră îndreptățite să impună restricții și să incrimineze. Pe de altă parte, comunitatea gay pretinde că e prejudiciată dacă este folosit cuvântul homosexual sau dacă este exprimată aversiunea. Mai departe, extindem și la comunitatea oamenilor de culoare. Prejudiciu pentru cuvântul negru și pentru aversiune.

Rezultă de aici incultura cetățenilor actuali. Nu au habar despre diferența dintre prejudiciu și neplăcere. Tot Mill a reflectat la o societate umană imobilă care stagnează cultural în lipsa unui devotament față de cultivarea propriei persoane. Consider că suntem în acest punct. Stagnăm intelectual. Regresăm. Ne reîntoarcem în peșteri.

Foto: Bogdan Mosorescu

O elefantă, ciorapi cu adeziv și Diplomația lui Kissinger

De 28 dec., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , ,

Fiecare kilogram în plus pe care-l iau, transformă orice femeie, fie ea și hâdă, într-o zeiță pentru mine. Exact! Există femei urâte. Există copii urâți. Există oameni urâți indiferent de sufletul lor frumos sau nu. Pe platformele de socializare mi se scurg ochii la femeile în rochii, la tocuri, la dungile perfecte de la ochi.

Azi i-am făcut bagajul Marei. A zburat la tata. Revenită acasă, copleșită de liniștea apăsătoare, m-am cufundat în Diplomația lui Kissinger. Politica îmi provoacă de fiecare dată greață. Am luat o pauză. M-am plimbat prin casă, iar mișcarea fără rost s-a dovedit a fi un plan inconștient de a-mi aminti de propria cochetărie. Am strâns în mijlocul sufrageriei pantofii Jimmy Choo, o Fandacsie, o rochie neagră de catifea și niște perle negre. Mă îmbrac. Fac un video, pe care nu o să-l editez, și o să vorbesc despre vrăjitoarele actuale. O s-o provoc pe Alina Ilea să vorbească și ea despre. Am gândit asta în timp ce am întins mâna după ciorapii Falke cu adeziv. Da, am scos și o pereche de ciorapi negri.

M-am eliberat de puloverul larg de pe mine. Ușor l-am aruncat pe canapea. M-am aplecat să-mi dau jos pantalonii. Burta mi-a atins picioarele și m-am înfiorat. Habar n-am cum reușesc unele femei gravide să întrețină relații sexuale până înainte de termen. Înțeleg procesul. Mă dă peste cap sentimentul. Mă simt o elefantă căreia i s-a răpit orice manifestare a sexualității. Actul sexual dacă nu aduce elemente similare focului de artificii nu mă atrage. Mi-am dezvoltat în viața sexuală o plăcere superioră. Fără pasiune, joacă, priviri pierdute și sărutări zgomotoase aleg oricând masturbarea.

Așa că toate obiectele folosite de mine pentru un ritual de zbenguială pasională le-am adunat și le-am pus cu respect la locul lor. Am mângâiat catifeaua rochiei. Degetele boante s-au bucurat de finețe. Am strâns perla neagră în palmă. Am probat Fandacsia și am țuguiat buzele. O să vină și vremea lor.

Am revenit la Diplomația lui Kissinger cu un capitol despre îngrădirea politică, dar am abandonat lectura pentru contemplare. De ce taică miu și mulți alții în jurul meu au respins și resping influența Americii? Stalin a cerut guvern rusesc în România și Bulgaria. America și Anglia s-au opus. Am devenit o țară satelit comunistă, dar mereu America a stat cu ochii pe politica europeană. De-a lungul istoriei, oamenii au luptat împotriva violenței, foametei, violurilor, sclaviei, dictaturii. Azi ne certăm și ne disprețuim dacă ne vaccinăm sau nu. Răi și egoiști ne-am dovedit de la începuturi. Unii gânditori au presupus că e un dat. Alții au respins această idee. Din toate lecturile mele, nu am citit nicăieri că un dat ar putea fi și un fel de a fi caraghios.

În prezent omenirea aduce bine de tot, până la confundare, cu artistul de circ. Depășită de subiect, am deschis frigiderul. O elefantă are nevoie de un bol de salată pentru a se sătura. Dintr-un rest de pulpă, ultima amintire a prânzului de Crăciun, am preparat o salată fantastică. Am tocat țelină apio, am aruncat un pumn de valeriană, am curățat trei clementine, am desfăcut brocoli, am împrăștiat germeni și am pus deasupra semințe. Am, am, am și am! Și am golit castronul.

Dacă cineva încearcă salata, să-mi lase un comentariu. Sunt curioasă. Dacă cineva se apucă de Diplomația lui Kissinger, să-mi lase un comentariu. Sunt curioasă.

Foto: Bogdan Mosorescu

Zice Dunia. Există în România o mentalitate a binelui comun?

De 27 dec., 2020 2 Zice Dunia , , , ,

În graba mea de a termina niște cărți înainte de marea dezumflare din martie, m-am pierdut în umbrele politicului. Ies la lumină de la mirosul de chec la cuptor sau cu gustarea pe îndelete a unui castron cu salată. Atunci fac asocieri. M-am pomenit comparând atitudinea poporului român față de vaccinare cu atitudinea mamelor care-și cresc pruncii cu accent pe drepturi. Individul român s-a trezit cu drepturi. Copilul s-a trezit cu drepturi. Eu mă întreb care ne sunt responsabilitățile și datoriile?

După revoluție, statul nostru mic a fost acaparat de individualism și interes propriu. Generațiile ultime de copii au drepturi cu duiumul, dar le lipsesc limitele și regulile. Cu fiecare pagină din Diplomația lui Kissinger și din Mari gânditori politici, mă întreb dacă românul cel educat s-ar angaja în acțiuni dedicate binelui comun?

Există în România o mentalitate a binelui comun? Mă întreb. Vă întreb.

Eu aș răspunde cu nu. Nu există o mentalitate a binelui comun.

Foto: Bogdan Mosorescu

Toți îl purtăm în noi pe Nicolae Ceaușescu, copilul sărac de la marginea marginii care nu se poate opri din a ridica monumente pentru sine

De 21 dec., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , ,

Ca să vă spun sincer, nu-mi amintesc cum anume arăta valiza cu care am venit la Timișoara la facultate. Lipsa unei amintiri îmi răpește o introducere patetică atractivă. Probabil ceva folosit anterior de soră mea sau ceva împrumutat. În familia noastră condițiile de viață ne-au dictat să adoptăm un spirit utilitar.

Îmi amintesc însă plasa de rafie pentru pachetul cu mâncare. Din 2002 până în 2006 am cărat cu nemiluita la plase de rafie. Niciodată nu mi-a împachetat mama praz. Am descoperit în Banat că oltenii consumă praz. M-am simțit specială prin faptul că familia mea rar a savurat la o masă praz. Nu m-am mai simțit specială când mi s-a răcnit în față că în Oltenia nu se gândește.

Din 2002 m-am născut a doua oară cu o identitate teritorială. Mintea și comportamentul meu s-au redus la un anumit teritoriu, Oltenia. Am acceptat rapid și tacit faptul că sunt olteancă. Profesorii respectați de mine de la universitate n-au menționat în nici o împrejurare originile mele. Așa am concluzionat că oamenii inteligenți nu judecă făcând apel de conformism intelectual. Cei puțini m-au salvat de teroarea majorității.

În ani m-am obișnuit cu purtări. Am citit studii despre intoleranța bănățenilor. M-am întărit prin detașare. Mi-am văzut interesul. Interesul a fost unul singur: să învăț. Am venit la Timișoara să învăț. Am venit pentru o instituție, nu pentru un oraș.

Recent am citit despre The Federalist Paper. The Federalis Paper constituie o colecție de 85 de coloane de ziar. Cei trei autori – Alexander Hamilton, James Madison și John Jay – au folosit pseudonimul Publius pentru a aduce argumente și a convinge cetățenii Americii să adopte o Constituție complet nouă. Asta se întâmpla în secolul XVIII. Niște oameni s-au ridicat deasupra mentalității și obișnuinței, și au propus ca toate statele Americii să funcționeze împreună pentru un scop comun mai important.
Discuțiile au redefinit republica. L-au reluat pe Aristotel, au reluat marii gânditori politici. Au argumentat că o confederație instabilă de 13 state suverane nu putea să se apere în mod adecvat împotriva unui atac străin sau a unei invazii. Oh, s-au discutat multe. O să mă opresc aici. Pentru că aici e un punct nevralgic în identitatea mea de olteancă.

Cum mi-au auzit urechile că ungurii din România cer suveranitate, la fel mi-au auzit de suveranitatea Banatului. Banatul suportă financiar regiunile sărace ale României, Oltenia și Moldova. Românii, în istoria lor, s-au apărat. N-au cucerit. N-au invadat. Un teritoriu imens ca America, prin reprezentanții de seamă, a înțeles în secolul XVIII că scopul comun e mai important. Un teritoriu mic ca România, nu înțelege în secolul XXI că invidia reprezintă principala cauză a facțiunilor. Facțiunile urmăresc interesul propriu și sunt dăunătoare.

O să mă opresc. Câte nu ar mai fi de notat, de discutat, de argumentat! Puteți citi despre The Federal Paper și puteți să lăsați deoparte delirul națiunii. Interesul propriu este benefic ca parte a binelui comun. Comportamentul românilor amintește și în prezent de un copil sărac, marginalizat, derutat și flământ. Într-un fel, toți îl purtăm în noi pe Nicolae Ceaușescu, copilul sărac de la marginea marginii care nu se poate opri din a ridica monumente pentru sine.

Poate copiii noștri, poate Mara mea o să dovedească demnitate. Momentan consumăm și alegem confortul personal.

Foto: Bogdan Mosorescu

De ce și-ar mări o femeie sânii pentru ea?!

De 18 dec., 2020 2 Trăiri afective ale mele , , , ,

Ieri am scris un articol despre lipsa de educație sexuală a bărbatului actual. Am primit suficiente reacții, dar în special în mesaje private. Lumea încă preferă să vorbească cu perdea. Tot ieri am publicat o fotografie cu un superb body negru de dantelă. Am primit numeroase reacții. Mi-au atras atenția mesajele, dar n-am reușit să-mi deslușesc impresia. Acel vag ceva m-a agasat toată ziua.

În timpul zilei am împachetat o parte din cadouri, cele mai multe. A fost ultima zi de școală a Marei, așa că n-am avut încotro. A trebuit s-o fac. Ca ajutor serios al Moșului, am dus treaba până la capăt. Am legat și am dezlegat panglicile des. Degetele boante m-au încetinit. Scoasă din ritm, cu o burtă care uneori devine pietroi, am reușit să vizualizez impresia vagă și nesuferită.

Cu fiecare săptămână care trece mă măresc. Fiecare mărire e direct proporțională cu luxura din capul meu. Crește burta, crește și înclinarea spre plăcerile trupești. Aceste plăceri au loc exclusiv în imaginație. Mă uit fascinată la lenjeria neagră și la sânii rotunzi, mici și fermi ai modelelor. Aici s-a declanșat.

O criză de râs am făcut în timp ce nu-mi ieșea a nu știu câta oară o fundă. Insistă femeile că se fac frumoase în primul rând pentru ele. Își smulg sprâncenele, părul de pe picioare și părul pubian în primul rând pentru ele. Au! Au! Auuu! Doare! Doare! Doooare! Își tatuează sprâncenele pentru ele. Își bagă botox pentru ele. Flămânzesc pentru ele. Își măresc sânii pentru ele. De ce? De ce și-ar mări o femeie sânii pentru ea? Chiar am luat pauză de la împachetat. Mai bine de zece minute, iar funda refuza să arate ca un fluture. Am reușit câteva omizi. M-am așezat pe canapea. Mă așez tot mai des. Burta se transformă într-un bolovan nesuferit.

De ce și-ar mări o femeie sânii pentru ea? Care ar fi utilitatea și beneficiul personal? Ne mărim sânii pentru bărbați. Firește, ne dau o stare de bine, dar acea stare de bine vine din aprecieri străine și exterioare. Dacă sânii mici nu ar fi cauzat respingeri, femeile n-ar fi ajuns la concluzia că un sân mare devine o alegere personală în imaginația ei distorsionată de cerințele bărbaților.

Îmi doresc lenjerie neagră pentru o stare de bine, dar dispoziția mea depinde și de cât de repede îmi scot acea lenjerie. Încă ne este greu, femei și bărbați, să recunoaștem ceea ce facem pentru celălalt. Ne protejăm de suferință și supunere. Asta presupunem că facem. Văd suferință și supunere peste tot în jurul meu mai ales în lumea femeilor. Nu o exprimă clar. Mi-am mărit sânii pentru mine. Umblu cu sânii pe afară pentru mine. Maimuțăresc muierile. De fapt mi-am mărit sânii pentru un bărbat și pentru atenție. Ăsta e adevărul.

M-am ridicat de pe canapea cu acest text schițat. Am scos-o la capăt și cu panglicile. Am fiert castane. Am recitit un interviu cu mine care urmează să apară. Am scris.

Dacă aveți ceva de completat, îndrăzniți.

Foto: Bogdan Mosorescu

În gândirea unor bărbați, o femeie singură, dar activă sexual, a rămas o prostituată

De 17 dec., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , ,

Se apropie sărbătorile. Ce mai, bat la ușă. Deja am gândit meniul pentru seara de ajun și ziua de Crăciun. În perioada asta oamenii se mobilizează și strâng cadouri pentru cei nenorociți. România e fruntașă la copii nenorociți. Micul meu prinț cu care am petrecut câteva zile la spital îmi râde acum din stele. Cutiile strânse de-a lungul anilor au bucurat câteva minute sufletele abandonate.

De vreo doi ani nu m-am mai angajat pentru asemenea fapte. Recunosc, și când m-am implicat, mi s-a cerut ajutorul. Singură nu mă bag la a face pe Moșul de Crăciun. Periodic donez haine, jucării, cărți și încălțăminte unde aud că e nevoie. Cadourile de Crăciun către copiii abandonați le accept pentru utilitate, dar mobilizarea tocmai în această perioadă mă irită. Curând am descoperit că familiile cu copii cu nemiluita mă irită și mai crunt. Mărturisesc, nu am ajutat și nu o să ajut asemenea familii. Nu vă ascund primul gând când citesc apelul la bunăvoință. Programați femeia la doctor. Să afle de planificare familială. Donați contraceptive și prezervative.

Mila e un dat al omului primitiv. E în noi. Rousseau e de acord cu mine. Invers. Eu sunt de acord cu Rousseau. Îmi este milă de cei nouă, zece sau unsprezece copii, dar refuz orice acțiune de binefacere în numele lor. Educația sexuală în școli e necesară. Educația sexuală în satele românești se impune în mod imperios. Dar. Cel mai mare șoc suferit pe acest subiect l-am suportat recent.

Am pledat pentru educație sexuală în școli oriunde am avut ocazia sau pentru orice urechi dispuse să mă asculte. Un copil informat nu o să alcătuiască o familie cu nouă copii. Pentru ignoranța copiilor, vinovați sunt părinții. Cine e vinovat pentru ignoranța adulților?

Am prietene singure. Povestim uneori despre nopțile lipsite de pudoare. Ce mi-a fost dat să aud! Bărbați care scot prezervativul în timpul actului sexual pentru că așa vor ei. Bărbați care ejaculează fără intenția de a suporta consecințele unui act sexual neprotejat. Bărbați care refuză tratamentul în urma unui act sexual pentru că nu au simptome. Tot părinții poartă vina pentru acești imbecili?

Mi-am reamintit ce am citit într-o carte despre vremurile în care bărbaților li se acorda tacit permisiunea de a frecventa prostituatele. A lăsa însărcinată o prostituată nu declanșa nici un sentiment de vinovăție sau responsabilitate. Femeile alcătuiau două categorii: neveste și prostituate. Prostituatele nu erau oameni.

Îmi pare că în gândirea unor bărbați, o femeie singură, dar activă sexual, a rămas o prostituată. Lipsește plata. Unii se mai oferă să plătească un tratament sau un avort. Mă opresc. Mi-e greață.

Ultima frază:
Dragile mele femei, alegeți vibratoarele în locul bărbaților până ajungeți la Făt Frumos. Orgasmul e garantat. Sunteți ferite de boli. Vă susțineți autonomia plătind pentru plăcere.

Foto: Bogdan Mosorescu

Caracteristici mentale comune ale românilor. Avem maniere? Așa și așa. Avem tendințe de găinari

De 16 dec., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , ,

E o zi potrivită azi să mai povestim despre politică și istorie. S-au împlinit 31 de ani de la revoluție. De dimineață am ascultat cu Mara la radio o știre despre revoluție și i-am atras atenția. Ascultă! De ce am făcut asta? Mi-e clar că în lumea ei nu mai încape nimic altceva în afară de serbarea de mâine, dar consider că e rolul meu de părinte să dau mai departe cunoștințe despre realități și cum s-au reflectat ele.

Dacă las deoparte și ziua de 16 decembrie, atunci m-a cam speriat traficul de pe blog de la ultimele articole. Prea mulți, ba chiar v-ați angajat în dialog. Să vă potolesc cu un articol desprins din Mari gânditori politici. În dimineața asta am savurat ceaiul cu Montesquieu. Vă redau esențialul din scrierile lui. Montesquieu a teoretizat despre separarea și echilibrul puterilor. Adică o separare strictă între legislativ, executiv și judiciar. A condamnat sclavia în orice formă. Cuvintele lui: Niciunul din cei care apără sclavia datorită utilității sale nu va voi să se tragă la sorți pentru a stabili cine ar trebui să formeze partea poporului care va fi liberă și cine pe aceea care va fi în stare de sclavie.

După 200 de pagini din Mari gânditori politici, după 300 de pagini din Diplomația lui Kissinger, și în special după capitolul despre Montesquieu, par să am un moment de claritate. Ca la puzzle când ai așezat marginile și începi în sfârșit să zărești vag imaginea de ansamblu. Pentru că zăresc vag. Nu mă hazardez cu o nouă convingere, dar m-am întărit cu fixarea unor informații.

De când mi-am vârât nasul în istorie și politică, zilele naționale ale statelor mici îmi revin ca o petrecere nemeritată pentru marile puteri ale lumii. Nu știu exact a cui strategie ne umple de mândrie ca români la 1 decembrie. Interesul Angliei, Germaniei, Rusiei sau Americii? Despre revoluția din 1989, indiferent de jocurile politice, am sentimente mai binevoitoare. Poporul a scăpat de teamă. De la teama pentru viață, la teama pentru proprietatea privată, la teama de vecin sau chiar de un membru al familiei, ne-am eliberat.

Fără să urmăresc constant viața politică a României, din tot ce am citit, m-am pricopsit cu părerea fermă că oamenii politici actuali ai României nu au habar și nu vor să aibă habar despre structura mentală specifică a poporului. Societatea noastră politică s-a ridicat în timp din părți ale altor societăți politice. Nu e ca atunci când copilul cel mic poartă hainele fratelui mai mare. Nu. Este ca atunci când părinții pretind de la un copil același comportament ca al fratelui inteligent și prevăzător.

Anglia și Franța au secole de cizelare a instinctelor înaintea noastră. Anglia, monarhie cu accent pe onoare, și-a finisat cu minuozitate barbarismele prin dezvoltarea industriei și comerțului. Au deprins în timp că binele comun și interesul particular nu se despart, se îmbină.

Ceva atât de simplu (binele comun și interesul particular) pare străin conducătorilor noștri. Conducătorii își tratează poporul fără să încerce să-i înțeleagă condițiile de viață. Ce au făcut românii de-a lungul timpului? Ce au făcut dacii, ce au făcut primii locuitori ai acestor locuri? În primul rând s-au apărat. Românul prima dată învață să se apere. Urmează compromisul. Supraviețuim cu viclenia. Conviețuim cu o atitudine umilă. Românii n-au invadat, n-au cucerit, nu și-au dezvoltat industria. Românii, prin poziția geografică, au stabilit măreția Austriei sau Rusiei, și au luat parte la un echilibru al puterilor dictat de Anglia sau America.

Îmi pare rău că mândria unora nu acceptă realitatea acestui pământ. Fix ca acele femei grase și urâte care își fabrică din iluzii reprezentări de femei fatale. Clasa politică ar trebui să urmărească acele caracteristici mentale comune ale poporului. Să țină seama de teritoriu, climă, religie, trecut, comportament, maniere. Avem maniere? Așa și așa. Avem tendințe de găinari. Găinarii mereu își urmăresc interesul propriu indiferent de consecințe.

A permite românilor să-și vadă de interesul propriu pe drumuri lăturalnice nu o să schimbe cu nimic viitorul acestei țări. Ne eliberăm tot mai mulți de capcana naționalismului. Politica s-a ridicat din drepturile naturale. E dreptul natural al fiecărui individ la o viață decentă.

România nu asigură o viață decentă locuitorilor ei majoritari găinari întreținuți cu ochii închiși ai justiției.

Am scos ditamai textul după lectura capitolului despre Montesquieu.

Foto: Bogdan Mosorescu

Lăsați deoparte cadourile din obligație, cadourile de mântuială

De 15 dec., 2020 1 Trăiri afective ale mele , , ,

În luna decembrie îndrăznesc să presupun că nu există om în lumea asta care să nu poarte măcar o discuție despre cadouri. Eu am început de la final de noiembrie să mă pregătesc. Îmi place să fac cadouri. Să împachetez. Să ofer ceva cu semnificație.

Lăsați deoparte cadourile din obligație, cadourile de mântuială. Cunoașteți expresia? A face ceva de mântuială? Eu am crescut cu ea. Pentru a oferi căscați larg urechile. Ce îi place persoanei la care vă gândiți să-i faceți un cadou? Ce contează pentru ea? Țineți cont și de servicii, și de mâncăruri pregătite în casă, și de obiecte personale. Un cadou înseamnă mai mult decât un card, un buget, o cutie frumos împachetată și o poză bine încadrată pentru rețelele de socializare.

În primul rând scurtați lista. Exact! Copiii, părinții, prietenii apropiați și puteți să vă opriți. Ruina financiară în prag de sărbători nu e de dorit. Continuați să dăruiți și în ianuarie sau februarie.
M-au chestionat diferite persoane despre cadouri. Le-am ajutat să depășească impasul prin întrebarea: Ce anume îi place? De exemplu: Mara mea trece printr-o perioadă Harry Potter. Mamanu are o nevoie. Soră mea îmi poartă mesajul cu Vrăjitoare actuală. Făt Frumos se bucură ca un copil de orice atenție. Etc!

În categoria specială a persoanelor cărora nu le lipsește nimic folosiți aceeași întrebare. Ce le place? Mara și cu mine îl avem pe tatăl ei. În fiecare an, de Crăciun și de ziua lui, căutăm amândouă ceva cu semnificație pentru el. Anul acesta o să primească ceva copt în casă și o felicitare.

Și întotdeauna există cărțile pentru a fi dăruite la Crăciun. Încercați să dăruiți o carte și să citiți împreună câteva rânduri. Firește, nu vă sugerez să discutați despre Mari gânditori politici, despre Scrisorile persane de Montesquieu, dar alte titluri pot fi exploatate: de la povești pentru copii, rețete și aventură, la seducție și kamasutra.

Jucați-vă cu mintea. Jucați-vă cu trupul. Jucați-vă.

Foto: Bogdan Mosorescu