Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "boală"

Ca să te înțeleg mai bine

De 13 iun., 2016 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

13235996_1202890263054459_1816461448_nAm căutat la textele mele, prin subiectele abordate, să aduc argumente. M-au învățat anii că important este tonul afectiv.

Că nu sunt o stea printre oameni își are explicația în neutralitatea activă. Am dezactivat-o. Îmi doresc cu ardoare o înălțime afectivă.

Să vă dau detalii.

De șase ani mă ocup de educația fetiței mele. În primele luni după ce am născut, am dat năvală în rețetar și am făcut o listă pe care să o compar: carne și legume. După hrană, m-am poticnit în medicamente, homeopatie sau alopatie. Cum o fac să ia medicamentele fără să le scuipe? Am participat la câteva ateliere pentru părinți. Mi-au fost folositoare pentru un timp. De la doi ani jumătate ai Marei m-au copleșit crizele de nervi datorate limbajului și m-am năpustit pe literatura de specialitate.

Ce citești, mama?
Freud, Mara. Ca să te înțeleg mai bine.

Simultan, asimilam învățături de pe hârtie și observam pe fetiță.

Mama, vreau să mă mărit cu tata. Înlocuirea mea în relația cu tatăl.

Mama, de ce ești tu așa frumoasă? Rivalitatea dintre mamă și fiică.

Aș continua cu exemple, dar oamenii duc lipsă de sinceritate la interior și la exterior. Iar dacă se găsește un bigot să aducă insulte, să mă înjure pe mine și să extindă la copil, îmi otrăvesc o oră din viață. Sensibilitatea am întărit-o. Încă plâng, smiorcăi până aduc foarte bine cu peștele balon, dar cantitatea de neplăcere acumulată de la o vorbă urâtă e neglijabilă.

Reiau un truism. Copilăria nu e inocentă. Nu e Freud responsabil sau oricare adept, sau oarecare interesat îndeaproape de viața afectivă a copilului, de sexualitatea infantilă. El a formulat, iar dacă nu ar fi formulat Sigmund Freud, cu siguranță un alt cercetător ar fi spus lucrurilor pe nume.

Am încetat să-mi iubesc copilul când am fost martoră la înclinări senzuale? Nu.

M-a dezamăgit copilul când alerga să intre după tata la baie să-i observe organul genital? Nu.

M-a înfuriat copilul când a cerut detalii despre naștere și sărut? Nu.

Oare cum să pun în cuvinte fără să fiu vulgară faptul că toți, fără excepție, am făcut în pantaloni și am probat visele umede?!

Depinde de fiecare individ, în funcție și de moștenirea genetică, capacitatea de a transforma energiile sexuale în energii spirituale. Am repetat în ultimii trei ani fraza asta. Practic tautologia conștient. Să fixez în memoria oamenilor, în memoria celor care au în grijă alți oameni, nu neapărat mamele, nu pot să ignor orfanii lumii, că sexualitatea ne definește prin alegeri.

Aleg activitatea sexuală în locul abstinenței.

Aleg plăcerea în locul bolii.

Aleg detașarea în locul nervozității.

Aleg raționamentul în locul instinctului.

Aleg civilizația în locul primitivismului.

Sprijin primim de la nevoi. Nevoia omului stă în conștientizarea limitelor. Nu suntem zei. Suntem sclavi fără un stăpân neapărat observat sau recunoscut. Inconștientul ne cuprinde din toate părțile.

Să ne descurcăm cu sinele. Să încercăm măcar.

Liniștea, un simptom

De 26 apr., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

13059663_1191778960832256_399927150_nO izbi în față. O mișcare scenică prin lentoare. Își lăsă capul ușor pe spate și strâmbă din nas.
Aerul era sufocant. Bătea soarele în ferestre, iar încăperea devenea o seră. Fructele și florile îi împrumutau aromele și mirosurile, dar fără să facă o favoare locului sau persoanei care deschidea ușa.

Se duse pușcă spre geamuri. Călcă pe petale de bujori, iar tălpile goale transmiseră un fior. O senzație de rece și ud. Se opri. Ridică un picior. O talpă colorată, roșu spre violet. Iar strâmbă din nas. Dădu drumul piciorului din strâmtoarea mâinii.

Deschise fereastra și se aplecă în față. Inspiră. Își ținu respirația câteva secunde și închise ochii. Cât e până jos? Poți să mori de la o asemenea înălțime? Un stejar mare și bătrân nu îi permitea pământului să se facă văzut. Ce straniu! Muma lui, muma stejarului, iar stejarul îi ascunde chipul. Te poți referi la pământ altfel? Nu simți pământul când rostești mamă, dar ce emoție când înlocuiești mamă cu mumă!

Ce gânduri! Oare de unde îi vin?! Un porumbel s-a așezat pe pervaz. Un revanșard. Penele din jurul gâtului îi sunt înfoiate și se mișca în stânga și în dreapta ca un înfumurat.

Femeia ridică capul. Undeva în stejar s-a întâmplat ceva. Sau poate la un pervaz de la blocul de peste stradă. Cui îi afișează aroganță porumbelul de la fereastra ei? Nu zărește nimic în jur, nu sesizează nici o mișcare, dar e sigură că undeva există un alt porumbel sau o porumbiță.

Se retrage de la fereastră. Privește peste umăr. Numai petale pe parchet. Tălpile! Și pe tălpile ei. Trebuie să scoată aspiratorul, să dea cu mopul, să. Afară verdeață, răcoare, păsărelele cântă. În cealaltă cameră se află pruncul și aspiratorul.

Privește din nou stejarul. Mai măsoară cu privirea distanța până jos. Porumbelul dispăruse. Ciripitul încetase. Asta ar putea fi liniștea. Nu o cunoaște. Ea are mereu un vâjâit în ureche. E o boală. Simptomul, tinitusul, o face să perceapă sunetul în ureche. Meniere, bolii, îi datorează vertijurile și scăderile de auz. Fix ca acum.

Poate să fie liniștea. La ea e un simptom.

Plânset. S-a trezit fetița.

Dacă mă iubești

De 24 feb., 2014 5 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Mă aflu bolnavă de două zile, iar faptul că notez aici o întâmplare atât de superfluu pentru blog, ține de un aspect al bolii: febra.
Am delirat. Un delir care m-a proiectat în Grădina Raiului. Am privit în jurul meu până am găsit ce căutam, pe Adam și pe Eva.
Adam și Eva erau întinși pe jos, ea pe spate, el pe o parte, cu mâna sprijinindu-și capul.
Și atunci l-am auzit rostind: dacă mă iubești, o să-i zici Tatălui că șarpele te-a îndemnat să mănânci un măr, nu eu. Mă iubești?
Da, Adam, te iubesc.
Aha! Așadar, replica asta își are originea chiar în Grădina Raiului.

E un text delicios, amuzant, pe care nu trebuie să-l demonstrăm ca adevărat. Crede și nu cerceta, cam așa.

Anul într-o săptămână

De 5 nov., 2012 7 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Anul acesta, fără ultimele zile de frunze dansante ale toamnei și fără începutul zilelor de iarnă, dacă l-aș reduce la o săptămână, aș putea să fac afirmația că am început și am sfârșit în moarte.
Luni mergeam bucuroasă spre o clinică să iau parte la nașterea nepoatei mele. Afară, în nehotărârea cerului, picau câțiva fulgi. Eu, de la geamul mașinii, mă uitam concentrată în jur. Voiam să rețin tot, nu clipa zilei de luni, ci trecutul nepoatei mele. Să-i povestesc când va fi mare emoția zilei în care ea a ajuns în brațele mamei sale. În câteva ore, de la un alt geam, ochii mei au înrămat cu lacrimi prima întâlnire. Am zărit un ghemotoc furios că fusese smuls din pântecul mamei.
Marți am ajuns să o îmbrățișez, dar în neființă, prima atingere m-a privat de suflet, doar un corp moale și sublim de bebeluș mort.
Joi, într-o seară cu vânt cald, am mers spre clinică să o văd pe bunica lui Făt Frumos. Bunica lui Făt Frumos a fost și va rămâne buni pentru oricine a cunoscut-o. Am pășit ușor în salon și m-am așezat pe scaun. I-am cuprins mâna, și cu fruntea pe pielea decrepită, m-am rugat morții.
De ce nu vii acum când prezența ta e împăcare?
De ce ai apărut marți, iar joi descrii doar o absență?
M-am ridicat în lumina adusă de cadrele medicale și am sărutat fruntea lui buni. Am plecat.
Acasă, acasă la buni, totul o aștepta, soțul, câinii, obiectele. Orice obiect din casă a rămas în așteptare, e acolo unde s-a întâmplat să rămână. Un strigăt mut, depistabil doar de suflet învăluie casa. Am încercat să-mi amintesc când am stat ultima dată la povești cu buni, mi-a scăpat data, dar învățăturile ei se învârtoșau în simțurile mele. În primul rând buni m-a învățat să stau la masă, să mănânc cu farfurie, tacâmuri, șervețele, flori și lumânări, mi-a încetinit o grabă a unui fel de a fi al generației mele de a ne hrăni pe fugă. Dar cel mai mult m-a învățat prin poveste, prin povestea frumoasă a vieții ei.
Vineri a apărut moartea.
Sâmbătă ne-am luat rămas bun de la ea.
Totuși, acasă totul o așteaptă, chiar și toți. Îmi vine greu a crede că nu o s-o mai aud niciodată, că în primăvară toate lalelele ei nu o vor mai bucura.
Anul meu într-o săptămână e acesta, naștere, moarte, boală, moarte. După fiecare moarte viața a mers mai departe, eu o duc și cu o continuare a activității pe blog, dar există momente când amintirea, când durerea mă împietrește.
Stau nemișcată și nu-mi pot aduce psihicul într-un firesc de acceptare a morții. Văd în fața ochilor pământ, viermi și uit să respir, mi-e greu să respir.
Dar starea mundană a lucrurilor e al doilea zeu după Dumnezeu, am programare la dentist.
Anul meu într-o săptămână.