Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "cuplu"

Dacă tu și eu, noi am fi un zeu

De 7 dec., 2016 2 Trăiri afective ale mele , , , , 0

img_9909-2bDupă ani de zile de întâlniri, după câteva relații care m-au ajutat să cresc, după unele greșeli monstruoase, după zeci de cărți de psihanaliză, am înțeles ce nevoi am eu într-o relație.

În primul rând am descoperit niște cuvinte esențiale pentru individ: nevoie, interes, plăcere, neplăcere. Le-am aplicat și am înțeles dinamica vieții psihice, sociale și economice.

În paradigma feminin-masculin îmi pare necesară flecăreala de la sfârșitul fiecărei zile. Ce ai făcut azi? Ce ți-a plăcut? Ce nu ți-a plăcut? Ai schimba ceva? Etc. La un pahar de vin, în timpul mesei, la televizor cu o cutie de ciocolată lângă, în pat, discuția se impune. Știu, pare că vin cu o banalitate, dar la mine nimic nu a decurs firesc.

Mă interesează contactul partenerului cu persoanele din categoria mea de gen. Mă interesează ce gândește el despre. Mă interesează să povestim. De ce? Pentru că interesul meu constă în a avea un prieten bun în bărbatul de lângă. E util să-ți mărturisești geloziile și fricile în cuplu. Rostite, nu se mai transformă în monștri cu ochi verzi. Gelozia concurențială se desprinde din pasiune nu din boală grea.

De obicei aceste discuții se poartă în haite separate, femeile cu femeile, bărbații cu bărbații. Detest tendința asta de separare, deși îmi plac grozav ieșirile cu fetele. Măștile individului pentru fiecare situație mă întristează. Am priceput cum ajungi să deții un număr impresionant de măști, dar motivele sunt de cele mai multe ori superfluu. Pentru a evita o ceartă, pentru că nu înțelege, pentru că te flatează atenția, pentru că iubirea este și ea la kilogram.

Pentru a evita o ceartă: cearta are efecte terapeutice.

Pentru că nu înțelege: nu încerca să gândești pentru celălalt. O dată te consideri mai bun ca el, a doua oară îi refuzi un prilej de a raționa.

Pentru că te flatează atenția: imaturitate.

Pentru că iubirea este și ea la kilogram: nu există vinovați, doar sentimente nepotrivite.

Prietenii sau prietenele s-ar putea să nu înțeleagă. Dar de ce să-i povestești tot? Pentru că interesul meu urmărește fericirea persoanei de lângă. Ajung la plăcere. Îmi place intimitatea dintre două persoane. Tu și eu, eu și cu tine, dacă tu și eu, noi am fi un zeu!, zice Nichita Stănescu.

Pe termen lung, dacă am înlăturat pașii de mai sus ajungem la neplăcere, nefericire, depresie, boală, răutate. Trăiesc pe lumea asta babe și moși răi, și bătrâni și bătrânele care te încălzesc sufletește. Întotdeauna știm ce avem de făcut într-o relație. Știm chiar dacă nu acționăm. Motivele fiecăruia diferă. Mulți stau pentru copii, și mai mulți stau pentru creditele la bancă, o parte pentru confort și altă parte în numele iubirii.

Nu îndemn pe nimeni să aleagă singurătatea în locul unei familii, dar familia semnifică siguranță, acceptare și joacă. Dacă nu le aveți pe astea, cum anume vă simțiți? O întrebare retorică. Oamenii s-au îmbolnăvit reciproc de sentimente. Refuză rațiunea de frica emoțiilor.

Lăsați și mintea să vă ghideze în viață, sentimentele nu sunt de neprețuit. Educați-vă pentru relația de cuplu și scopul să fie firescul.

E firesc să stai lângă cineva care îți oferă siguranță, te acceptă și se joacă cu tine.

Nu uitați de joacă.

Joc și joacă, joc și joacă!

Mă ajută Făt Frumos, dar și el e bărbat

De 29 nov., 2016 4 Trăiri afective ale mele , , , , 0

15281940_1374012405942243_1462995893_nÎmplinesc la anul 10 ani de blog. În tot acest timp m-am împărțit în două: Dunia, o identitate expusă și Paula, o persoană plină de complexe de inferioritate, dar și de superioritate.

Mi-a fost imposibil când am început, să mă arăt cu numele de botez. Am subliniat de multe ori consecințele nefaste ale rușinii. Din rușine m-am dedublat. Ce nu am putut să duc cu Paula, am purtat cu Dunia.

M-am împăcat până la urmă cu mine și am adăugat numele pe blog. Paula Aldescu a devenit vizibilă. Ce se întâmplă acum? Știu că mă citesc și prieteni foarte buni. Aș prefera uneori să revin în situația celui anonim. Când aud: dar tu ai spus asta sau tu ai procedat așa, mă apucă greața datorită responsabilității.

Eu spun multe. Am o gură mare. Mi s-a spus de multe ori. Ce semnificație a avut gura mea mare în copilărie? Nu am acceptat familia patriarhală unde tata avea ultimul cuvânt. Ce semnificație a avut în adolescență? Am spus cu voce tare că rolul profesorului nu este să umilească elevul. Ce semnificația are ca femeie? Organele mele genitale nu mă poziționează în inferioritate față de bărbat. La expresia primitivă, tu ești femeie, îmi dau ochii peste cap.

Da, m-am născut de sex feminin. Da, am fost educată exclusiv pe culoarea roz, dar undeva procesul ăsta a eșuat. Nu m-a speriat avertismentul: o să devii curvă. Mi-a fost frică și încă îmi este de prostie.

Am ales un drum al proscriselor și am descoperit că există bărbați în lume care nu dau valoare femeii după numărul de parteneri. Am făcut copil cu un asemenea bărbat. Am început să scriu despre toate frământările astea, despre ce am descoperit în cărțile de psihanaliză și ce am observat eu însămi. Din mesajele primite, din frânturi de conversații cu prietene intime am dedus că influențez. O secundă am savurat flatarea, apoi teroarea mi-a înghețat mâinile.

Foarte posibil să fiu responsabilă de un conflict sau două între cupluri. Nu mă apasă vinovăția, dar sunt conștientă de inutilitatea acelei ore pierdute. Eu sunt în felul acesta pentru că altfel cad în depresie. Provoc tensiune în cuplu și cer o relație bazată pe prietenie. Nu vreau relația părinților noștri. Nu vreau să ne mințim pentru a scăpa de o ceartă. Cearta are și aspecte terapeutice. Dar este greu, ca o operație pe creier și nu exagerez, să nu ne mințim în cuplu. Oamenii, femei și bărbați deopotrivă aleg minciuna. Cuplu, el și ea sau el și el, sau ea și ea. Vine o tentație din exterior. Vorbesc din experiență. Te vreau, mă înnebunești, nu ai tot ce-ți trebuie lângă ea. Aproximativ cuvintele unei dudui.

Ce se întâmplă de aici? Vorbești despre sau minți? Cei mai mulți aleg să mintă. Așa conviețuiesc femininul și masculinul. Tot în cărțile mele am găsit un răspuns. Nu vrei să înșeli, eviți. Doar asta poți face. Psihicul, cu eul slab și slugă la supra eu o să se perpelească de la atenție. Rămâne prietenia dintre parteneri, el/ea, el/el, ea/ea.

De aici forfota mea. De ce să fiu eu responsabilă de luciditatea unei femei? Minciuna i-ar păstra un partener. Minciuna păstrează multe relații. Eu nu vreau și sunt de multe ori nefericită. Mă ajută Făt Frumos, dar pe urmele lui Napoleon, și el e bărbat. Poate ajuta un bărbat o femeie care refuză să trăiască după conveții? Depinde de bărbat. Am lângă un bărbat cu un extraordinar material uman, rămâne să descopăr ce anume a făcut educația din noi.

O să vă povestesc sau nu.

Și dragile mele care mă citiți, să știți că nu-mi este indiferent să vă știu cu gura mare. Am suferit și sufăr datorită ei. Alegeți cu grijă și cu siguranță de sine.

Doi oameni singuri într-o relaţie

De 14 apr., 2016 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

531513_10151450250370854_537875420_n– Cât a trecut? A trecut un an?
– Mai lipseşte o lună.
La o terasă din centrul oraşului, la cea mai retrasă masă, izolată prin postamente care susţineau uriaşele umbrele de la Pepsi, doi tineri îşi şopteau la ureche. La fiecare replică, se aplecau spre urechea celuilalt. Ochelarii fumurii sprijineau, dacă cineva le-ar fi acordat atenţie, ideea de conspiraţie.
Nimeni nu le purta grija. La o masă, în colţul opus, mai era o femeie, o mămică cu fetiţa ei. Tocmai o aşezase pe canapeaua de nuiele şi îi pusese în mână un biberon mare cu un lichid colorat. La bar, chelnăriţa şi barmanul, amândoi cap la cap, se holbau pe ecranul unui telefon.
– Ce ziceai?
– Nu am zis nimic. Stai să-mi iau geaca pe mine, e răcoare. Femeia s-a mişcat uşor spre dreapta adunându-şi umerii. Mâinile îi îngheţaseră, iar cafeaua aia nu mai ajungea. Chelnăriţa şi barmanul priveau la acelaşi telefon, dar acum râdeau.
– Asemănările m-au amuzat, dar diferenţele mă zăpăcesc.
– Asemănări?
– Da. Fumează aceeaşi marcă de ţigări.
Bărbatul s-a lăsat pe spate şi a scos un sunet ridicol şi vesel. Râdea cu poftă.
– Îi place Seinfeld?
– M-am gândit la tine când am descoperit că nu-i place. Altă asemănare. Nici fostul soţ nu gusta umorul din Seinfeld. Fostul meu soţ, iubita ta, iubitul meu nu consideră absurdităţile din lucrurile fireşti haioase. Noi ne prăpădim de râs, ei ne privesc cu îngăduinţă. Nu o să discut acum despre inteligenţă pornind de la Seinfeld.
– Dar nu crezi?!
Discursul şi apropierea dintre cei doi s-au frânt de la tava chelnăriţei. Spaţiul dintre postamente îi permitea să servească doar printre clienţi. Îi separa şi îi obliga să se îndepărteze unul de altul. Fiecare a privit în partea opusă. Au revenit după ce consumaţia era în întregime pe masă. Ea a apucat cu amândouă mâinile ceaşca. Să le încălzească puţin. El şi-a preparat cafeaua şi a sorbit.
– Înveţi să accepţi alte obişnuinţe. Înţeleg, e greu.
– Am fost dezorientată, mai ales în primele luni. Am decis să mă străduiesc. Dacă nu o să funcţioneze, şi muncesc ca un bou în jug la relaţia asta, o să-mi dau voie să fiu egoistă. O să nesocotesc interesele altora şi o să fac numai ce vreau eu.
– Ce copilă eşti!
– Posibil, dar te rog, dă-mi ceva din experienţa ta în cuplu, să aplic în relaţia mea. Ai un altgoritm?
– Am o atitudine, compromisul. Şi uneori mă retrag la casa de la sat pentru câteva zile. Chiar nu am habar, iubita mea şi cu mine suntem doi oameni singuri într-o relaţie.
– Doi oameni singuri într-o relaţie, doi oameni singuri într-o relaţie, asta sună aşa…
– Cumplit, groaznic, înfiorător, adevărat!
– Mi s-a făcut şi mai frig.
Femeia şi-a strâns geaca peste piept şi nici unul nu a mai scos nici un cuvânt.

Partener nepotrivit, copil potrivit

De 29 feb., 2016 1 Trăiri afective ale mele , , 0

12630921_944879885593229_1794715873_oO să urmeze un text teribil, vă avertizez!

Teribil e un cuvânt folosit atunci când nu pot exprima o experiență cu frumos sau urât. Pentru că am întâlnit splendoare și hidoșenie, părți dintr-un întreg.

Anul trecut a cuprins câteva despărțiri, una fiind a mea. M-am despărțit de tatăl Marei. Celelalte despărțiri aparțin unor apropiați, persoane foarte dragi.

Neplăcerea unui parteneriat încheiat ne reduce rațiunea. Începe judecata, judecata ta, judecata celuilalt. Discursul se modifică, subiectele devin absolut pământești, fizice sau trupești. Orice cuvânt alegeți e potrivit.

Am lipsit de acasă trei săptămâni. Când ne-am revăzut, era obosit(ă).

Telefonul i-a dispărut din casă, întotdeauna îl ține într-un buzunar.

Nu mai exista intimitate între noi.

Activitățile împreună sunt doar o amintire.

Nervozitate aparent fără motiv.

Îmbrățișările poartă arome particulare: vinovăție, frământare, aversiune, îndatorire.

Etc.

Primele două aspecte confirmă. Dacă nu ar fi ceva de confirmat, nu s-ar face observația. Următoarele se desprind dintr-un trecut incert. Când s-a întâmplat totul? Nimeni nu poate pune degetul pe când, dar e posibil pe cum. Prin participare.

Participăm la despărțire prin înstrăinare. Motivele, asemănătoare sau nu, le abandonez. Vin să legitimez prin trăire unele aspecte. Și să înaintez o rugăminte, mai ales partenerilor care au adus pe lume copii, ca în cazul meu.

În primul rând, renunțați la sentimentul de vinovăție. Stârpiți-l! Putem să ne însoțim cu o persoană nepotrivită, dar copiii rămân potriviți.

Amintiți-vă, pe cât e cu putință, ce ați iubit la celălalt.

Când minciunile ajung să sufoce, nu strigați că aveți dreptul la adevăr. Nu e un drept, e o nevoie, nevoia stringentă de a sta față în față cu ceea ce este, nu cu ceea ce ne-am dori să fie. Un bărbat și o femeie nu se despart dintr-o vină unilaterală.

Mereu m-am întrebat, privind cupluri de bunici, cum au reușit?! Succesul lor se compune din tinerețea noastră, compromisuri, detașare, iertare. A reuși în cuplu ține de calculi, nu de noroc. Un asamblu de operații cu scopul de a găsi valorile unor mărimi sau expresii, o socoteală.

O socoteală este, în prezent, și reacția celuilalt când îi ceri parola la mail sau contul de facebook. Susțin chestiunile personale și le practic, dar dacă un partener cere accesul, îl oferi. Apoi schimbi parola. E la fel de firesc ca un răspuns afirmativ. Femeia nu se naște cicălitoare, se educă, iar bărbatul nu se naște proprietar, se educă.

Parteneriatul aduce mult cu un centru de reeducare pentru feminin și masculin, pentru subiect și obiect, pentru pasivitate și acțiune. Ce elemente deosebite, ce mixt pentru persoane, ce chix pentru troglodiți!

Ultima rugăminte, nu vă mai amăgiți! Însoțirea cu o persoană nepotrivită poate scoate răul din noi, iar răul trebuie stârpit, nu cultivat prin false pricipii morale.

Fiecare merită șansa de a fi fericit, chiar și de unul singur.

Nu are dreptul.

Merită.

Alte persoane, paznicii din cuplu

De 19 aug., 2014 2 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Întotdeauna mi-au plăcut nunțile. Am amintiri de la diferite nunți din vremea copilăriei. Mie mi se pare firesc, la vârsta aceea ești oarecum ușor de impresionat. Splendoarea stimulează impresionabilitatea.
La anii mei cu o singură cifră m-au fascinat culorile, sânii, velocitatea dintr-o horă oltenească. Aș fi numit-o drăcească dacă aș fi știut să-mi reprezint acest drăcesc. Am regăsit la Rebreanu aceste simțiri. Ciuleandra, dar și romanul Ion, surprind excelent amocul din fiecare dintre noi când dansul atinge acel ritm accelerat.
Deschidem o poartă atunci spre altă lume, o poartă posibilă prin trăirea calitativă, dar și cantitativă, satisfacția.
La ultima nuntă la care am participat, culorile, sânii și hora nu m-au mai atras. Am depus o muncă intelectuală, am ordonat frumos, ca într-un mozaic, semnificațiile unui asemenea eveniment.
M-am simțit puternică, ca un tată atotputernic, ca un creator capabil să se aprecieze singur. M-am delectat cu semnificații, observații, constatări, zâmbete ștrengărești.
Am privit oamenii, cuplul, pe el și pe ea. Am zărit câțiva parteneri și foarte mulți paznici. Atunci m-am simțit ca un tată atotputernic, am știut, și am știut tot despre un fel de a fi al paznicilor din cuplu.
Nunta oferă un anumit prilej, punerea pe același loc al femininului și masculinului. Paznicii, oricât de vigilenți, nu pot controla fustele scurte, rochiile decoltate, umerii goi, picioarele goale, abdomenele plate, bărbile sexi, închiderile intenționate de ochi.
Ocheadele!
Din păcate, într-o relație un el sau o ea cere permisiunea să iasă în oraș, nunta însă nu presupune să ceri voie celuilalt, nunta cam impune participarea cuplului.
Mă gândesc acum cât de naive, inutile, plictisitoare sunt aceste rânduri pentru unele persoane, dar cât de iritabile pentru alte persoane.
Acestor alte persoane mai am ceva să le transmit, cel mai nou element pe care l-am adăugat mozaicului pe care-l reprezintă nunta. Am dedus că o nuntă deține puterea, prin factori, să stimuleze foarte mult fantezia, iar noaptea în așternut, pe un cearșaf cunoscut, iubești un necunoscut.
Dragi paznici de cuplu, gândurile, visele și fantezia pot fi manipulate, dar nu controlate. Da, da, am scăpat din nou într-o carte de Simone de Beauvoir.

A petrece timp, a oferi timp

De 29 iul., 2014 7 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Au trecut luni de când am terminat cartea Al doilea sex. Între timp am mai așezat în bibliotecă alte cărți ale Simonei de Beauvoir. Nu m-am atins însă de ele. Mi-am impus să stau departe de rândurile scriitoarei pentru a mă reașeza cuminte în semnificațiile relației de cuplu.
În prezent știu foarte bine cine sunt, dar nu știu întotdeauna ce semnific.
Departe de influența Simonei de Beauvoir, am rămas cu o fixație lingvistică.
A petrece timp cu cineva.
A oferi timp cuiva.
Întrebați-vă, așadar, celălalt își petrece timpul sau vă oferă timp?
Lăsăm în subsidiar femininul și masculinul, obiectul și subiectul, celălalt și privilegiatul sau rozul și albastrul cum îmi place mie foarte mult să mă exprim.
Nu o să pornesc și nici nu o să construiesc un text despre diferențele dintre feminin și masculin, ceea ce o să încerc este să mut puțin unghiul.
Nu femeia, nu bărbatul, ci partenerii din cuplu. De aici pornim și îmi asum riscul de a pierde pe parcurs atenția, căci startul se dă cu niște condiții: folosirea inteligenței și exersarea bunului simț.
O imagine: îndrăgostiții la începutul relației.
În fiecare moment, în fiecare zi își petrec timpul unul cu altul. Eul fiecăruia este atât de retras și atât de plin de celălalt. În tot acest timp în care se desfășoară legea atracției pe care nu știu s-o explic, dar am trăit-o, fiecare îl caută pe celălalt, iar celălalt cu plăcere își petrece timpul în doi.
Altă imagine: un cuplu oarecare.
În fiecare moment, unul dintre ei își oferă timpul.
Observați, vă rog, nu am numit sexul, stăm departe de avatarurile feminității și de privilegiile masculine.
Revin, în cuplu, unul dintre ei ajunge să-și ofere timpul. În această desfășurare, multe cupluri se pierd, căci dacă într-un loc se oferă timp, în altul sigur se petrece. Există o categorie aparte care se formează aici: cupluri care încearcă să-și salveaze relația făcând un copil. Mărturisesc, categoria asta mă provoacă să experimentez disprețul, sentimentul de vinovăție ca am disprețuit, iar apoi mila și dezamăgirea.
O paletă de sentimente trăite intens și destul de galopant până ajung să sfârșesc simțind inutilitatea.
Totul, dar totul îmi pare inutil. După o lungă meditație și o smiorcăială atât de feminină de data asta, atenția se mută spre lucrurile mărunte care fac diferența.
Putem să avem tot într-o persoană?
Și ce înseamnă tot?
Aici mă aflu azi, aici muncesc azi. Ce înseamnă tot?
Până o să fiu capabilă să formulez un conținut pertinent și satisfăcător o să experimentez fericirea în lucrurile mărunte cum ar fi o cană de ceai cu iasomie, uneori cu felii de ghimbir.

Lecția de violoncel și tocurile

De 20 mart., 2014 4 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Am un trup mignon, așa mă port, așa mă prezint în lume. Există o excepție, degetele. Am degete lungi la mâini, am degete lungi la picioare. Și uneori, când intenționez să trec peste capul naturii, îmi pun tocuri. Sar atunci la un metru șaptezeci, dar șchiopătez. Degetele. Degetele mele lungi și cochetăria femeii provoacă disconfort. Se pare că exersez eleganța și în scris, am ales să-mi exprim durerea printr-un corespondent, disconfort. De fapt mă cam doare ca dracu, fără nici un corespondent de data asta.
Totuși la teatru nu accept comoditatea. La teatru îmi pun rochiile cele mai elegante, diafane, vaporoase. La teatru aleg cei mai incomozi pantofi. Am încercat comoditatea, nu zic nu, dar am încercat și rușinea.
Să vă explic. Toaleta reprezintă și o formă de respect, de apreciere. Întotdeauna îmi netezesc poalele rochiei înainte de spectacol ca și cum ar urma să salut artiștii după spectacol.
Iar luni seară, fără nici o șansă sau hazard, nu puteam să-l întâlnesc pe Radu Beligan.
Dar dacă s-ar fi întâmplat? Să-i zâmbesc din blugi? Dintr-un pulover? Dintr-o bluză de trening? Da, am zărit și așa ceva în sala de spectacol.
Așa că luni seară, la piesa Lecția de violoncel, cu Radu Beligan, doar satisfacția sufletească îmi alina incomoditatea și mătasea rochiei, pliurile ei de Lolita care se desfăceau pe dantela panglicii de elastic a ciorapilor.
Din pantofi, degetele urlau.
Pe Radu Beligan bineînțeles că nu l-am văzut decât pe scenă, dar nu întâlnirea reprezenta esența, ci alegerea ținutei pentru o seară petrecută la teatru.
Piesa, Lecția de violoncel, printr-un eșafodaj al vieții de cuplu, a pus sub nas, sub ochi, a antrenat judecăți, pentru situații. Situația cuplului fără copii, situația cuplului cu copii, infidelitatea, renunțarea la sine, recuperarea valorii de sine, acceptarea, resemnarea, apariția pruncilor pentru a depăși infidelități, nemulțumiri, plictisul.
Oameni. Piesa ne-a trântit o oglindă în față, dar ce oglindă mizerabilă. Pentru prezentarea situațiilor penibile s-a ales ca instrument umorul. Nu știu de ce se cântă atât iubirea, umorul e acela care ne salvează.
Și am râs, am râs la niște situații tragice, situații care răvășesc, copleșesc. Dar fără umor la ce ne-ar fi provocat actorii? Nu știu, chiar nu știu.
Știu însă că umorul ajută pe oricine să accepte, să depășească, să învețe să trăiască cu plăceri și neplăceri.
Iar apoi viața.
Să ne trăim viața, cu iubiri, cu dezamăgiri, cu soare, cu ploi, dar mai ales cu umor.
Să ne trăim viața.