Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "Dunia"

38 Bună ziua, doamnă. Săru mâna, tanti.

De 20 iun., 2021 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Se întâmplă. Împlinesc 38 de ani. Trec în cealaltă jumătate. Bună ziua, doamnă! Săru mâna, tanti! Cine e doamna? Am tendința să mă uit peste umăr când mi se adresează cineva cu doamnă. Mă aștept să o zăresc pe mamanu, pe Dana, prietena ei, pe tanti Mariana, vecina de la Severin. Nu e nimeni acolo, firește! Și atunci mă înroșesc. Mă simt o impostoare. Ce caut eu în viața mea cu acest aspect de femeie matură?

Ieri m-am bătut cu pungile de apă la școală cu colegii. Înainte de ultima oră, de la cinci seara la șase, ne-am răcorit și ne-am jucat cu apa. A venit doamna profesoară de franceză, doamna Măneanu, a pus mâna pe tricoul lui Andi, iar tricoul lui fleoașcă ne-a scăpat de oră. Ne-a dat drumul acasă. Ieri alergam cu Mara prin Unirii să-i cumpăr un tricou pentru că s-a jucat cu apa și și-a udat rochia.

Ce am făcut cu viața mea?
Să încep cu aprecieri. În primul rând am început să mă caut la cap de mai bine de zece ani. În suflet o să rămân o provincială, în apucături o fată lasată de capul ei pe câmp, dar în atitudine mă prezint modernă. Aparțin acestor vremuri. În aceste vremuri o femeie poate mai mult ca niciodată să fie. În fiecare zi sunt. Spun ce gândesc. Unora le displace. Să spună și ei ce gândesc.
În al doilea rând am creat-o pe Dunia. Dunia îmi aparține exclusiv și nu o datorez nimănui. Am multe datorii până în prezent, Dunia nu face parte din. Din Dunia s-a desprins Tricoul Inteligent. În toamnă o să scot o colecție nouă.
Atât am putut. Două numere: Dunia și Tricoul Inteligent.

Am adus pe lume două suflete: Mara și Matei. Mara m-a ajutat să fiu o persoană mai bună. Să vedem ce-mi pregătește Mateiu.

Să sfârșesc cu critici. Nu las nimic în urma mea. Uneori mă lovește indispoziția. Ce importanță are numele meu? Nici o carieră nu l-a înălțat moralmente, nici un bancher nu-mi deschide ușa.
M-am blocat. Mateiu mă caută. L-am luat în brațe. Noapte bună.
Cobor.

Foto: Bogdan Mosorescu

Cum ești? Cum simți că ești? Să ne găsim drumul în viață

De 2 nov., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

În timp ce citeam finalul funest al lui Lică Sămădăul, elevul select s-a oprit. Ai putea să te uiți cu Mara la Enola Holmes. Am ridicat ochii derutată. Mintea mea era în copacul de care se izbea Lică. Am zâmbit. Cu un gest regal, am mișcat mâna, l-am rugat să continue lectura.

Am vizionat împreună cu Mara filmul Enola Holmes. Am pus pauză când Enola și mama ei dialogau despre a ne găsi drumul în viață. Am rugat-o și pe Mara să repete. Să-mi găsesc drumul în viață. În prezent, Mara dorește să devină cofetăreasă. Ciocolata înseamnă fericire. Nu-și poate imagina o singură persoană care să nu adore ciocolata.

M-am gândit puțin și singură la acest subiect. Să ne găsim drumul în viață. E complicat să apuci pe un drum specific când ai de dus lupte pentru a fi tu însuți. Prima mea luptă s-a datorat poziției din familie. Am fost a doua născută. Câțiva ani m-am învârtit în jurul surorii. E sora mai mică, da. Nu seamănă deloc cu sora ei. De ce nu poți fi și tu ca sora ta?! M-am desprins de sora mai mare. De la ea, am ajuns prietena prietenei mele. E prietenă cu, da. Un iubit de-al prietenei chiar m-a întrebat cu ce am ieșit în evidență în liceu. Am ridicat din umeri. Ai fost prietena ei, a venit răspunsul lui. Un ultim episod care m-a marcat a venit de la o duduie care m-a etichetat ca prietenă a tatălui Marei.

Adevărat. Sunt sora mai mică. Am fost prietena prietenei. Am fost prietena tatălui Marei. Acum citiți. Cum sunt? Cum simt că sunt? Eu mereu am simțit că sunt eu. Am refuzat să mi se spună cine sunt: soră, prietenă, iubită. N-am acceptat să mă definesc prin altcineva. Am căutat să descopăr cine sunt eu. Frământările astea au dus la crearea Duniei. Pe Dunia am construit-o separat de soră, de prieteni, de iubit. Am ridicat, cărămidă cu cărămidă, o identitate. Din frustrare și dorința de a fi, s-a ivit Dunia. Am bătut un drum întortocheat. Până la urmă, separat de ceilalți, sunt Dunia. Nimeni nu-mi poate lua asta.

O s-o ajut pe Mara să fie și să devină fără nici un concurs. Nu mă întrebați cum. În primul rând o să-i repet, ca o mamă plictisitoare, că e frumoasă, minunată și inteligentă. O să mă interesez mereu despre ceea ce gândește, despre ceea ce simte. O să disting gândurile și sentimentele ei din imensitatea de gânduri și sentimente străine. O să-i critic purtarea urâtă, dar nu o s-o judec. O să-i spun că o iubesc când greșește. O s-o conving să ia lecții de autoapărare. Să glumească. Să aleagă ceea ce este corect. Să-și dea importanță prin ea. Familia, prietenii și iubiții nu ne definesc. Noi alegem cine suntem, iar pentru asta apelăm la educație. Educația nu ți-o mai poate lua nimeni.

Să ne găsim drumul. Să vă găsiți drumul.

Foto: Bogdan Mosorescu

Un articol în care le spun oamenilor ce să facă

De 28 apr., 2020 2 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Acum mulți ani, prea mulți, dacă m-ar întreba cineva, am primit un telefon. O voce din altă parte și din altă lume, o să explic, mi-a propus să mă ajute cu blogul. Era vorba despre SEO și despre un buget. SEO semnifică acea altă lume. Atunci nu adoptasem social media ca stil de viață și modalitate de întreținere. Am refuzat cu aroganță. Eu nu plătesc ca să vină lumea spre mine. Îmi e ușor să-mi imaginez acum ce a gândit vocea din altă parte și din altă lume despre mine. Dar atunci mă aflam în momentul nu acum.

Refuzul își are cauza în educație. În cărți și în filme, cineva te descoperă. Cineva te sprijină. În acest scenariu, a plăti pentru renume era rușinos. Am o listă lungă cu lucrurile de care mă rușinam. Să-mi fac unghiile la salon. Să intru singură în cafenea. Să pic un examen. Așa ceva era de neconceput. Etc! Cu Freud am tăiat cam tot de pe listă.

La începutul acestui an, am hotărât să mă ajut singură cu blogul. Este vorba despre SEO și despre un buget. Ieșită de pe băncile facultății, am acceptat cu ușurință refuzurile unor reviste cărora le-am cerut să mă angajeze. Prezența mea în lume, copilul nimănui cunoscut, m-a făcut să înțeleg. Eu sunt nimeni. Revistele plătesc pe cineva. M-am apucat să scriu pe blog. M-au depășit în faimă zeci de bloggeri fără pasiune pentru scris, fără un fel de a fi interesant și curios, fără o cultură redutabilă. Dar. Unii aveau SEO. Alții aveau nume și SEO. Andreea Raicu e blogger.

Pentru SEO, mi s-au cerut cele mai citite articole ale mele. Un articol a strâns 8.800 de cititori într-o zi. 8.800 reprezintă vârful meu. Ce am scris în acel articol? Ce am scris în celelate articole care s-au apropiat de 8.800? M-am plâns, am criticat sau le-am spus oamenilor ce să facă. M-am plâns că mi-a murit nepoata. M-am lamentat la despărțire. Am criticat persoanele grase, femeile măcelărite de bisturiu, atitudini și comportamente ale cetățenilor primitivi. Le-am sugerat bărbaților cum să se poarte cu femeile. Am făcut să se nască în mintea femeilor îndoieli. Am notat sentințe despre îngrijirea copiilor. Oamenii au venit spre mine. Unii. Toate aceste subiecte au adus trafic.

Dilema mea actuală constă în existență și conștiință. Dacă scot cuvintele cheie din cele mai citite articole, îmi asigur existența. Dacă scot cuvintele cheie din articolele preferate, îmi confirm conștiința. Cei de la SEO nu-mi înțeleg ezitarea. Nu dorești trafic? Adevărul e că nu-mi doresc o direcție sau alta. Scopul meu este să le combin. Combinația dezvăluie o persoană autentică. O direcția, una singură, demonstrează neautenticitatea.

Mă plâng. Critic. Le spun oamenilor ce să facă. Sunt eu. Povestesc cărți. Notez impresii de la teatru. Fantazez. Sunt eu. Sunt și sunt.

A le spune oamenilor ce să facă mă încântă și mă îngrozește în același timp. Rostesc ce gândesc. Asta e incredibil! Să-mi asum aplicabilitatea influenței mă dezechilibrează ușor, dar o să risc. Și asta sunt eu. Să-mi bag nasul. Să scormonesc. Să chestionez. Să pretind de la oameni mai mult. Chiar azi mi-am amintit de un prieten cu care am mers la liceu ca să-și ia bacalaureatul. Eu terminasem masterul, iar el nu-și luase bac-ul. L-a luat. Ultima dată când am vorbit îl băteam la cap să înceapă niște cursuri de maiștri. Dacă l-aș întâlni, nu m-aș pierde în întrebări zadarnice. Abordarea ar fi directă. Ai făcut sau nu ai făcut școala de maiștri? Aș fi dezamăgită dacă nu. Aș trăi cu asta, dar trăiesc bătând oamenii la cap să fie mai mult decât o simplă prezență.

Un cuvânt cheie pentru SEO: băgăcioasă. Desprins din: enervantă.

Foto: Zenobia Lazarovici

Reprezint mamele despărțite, femeile imperfecte, vrăjitoarele din trecut, afaceristele mici

De 31 iul., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

S-au scurs patru ani de când am imprimat trei tricouri. O afacere gândită să mă susțină financiar, Tricoul Inteligent a ajuns doar o parte din tot ceea ce înseamnă Dunia.

Pe scurt, apariția Duniei.

În 2006, când am publicat primul text pe blog, lipsa stimei de sine m-a împiedicat să semnez cu numele meu. Am creat o adresă de mail cu Dunia Tuel, Dunia din Crimă și pedeapsă de Dostoievski, iar Tuel din două pronume sudate.

După vreo doi ani, prietena mea, Mariana Luca, m-a implicat într-un proiect organizat de Compania D’Arte și mi-a trecut numele real. Mi-am recăpătat respirația, m-am reorganizat și am adăugat numele complet pe blog, plus Dunia. Între timp devenisem Dunia, iar în pântec creștea Mara.

Am născut și am renăscut. Pe o parte mă responzabilizam pentru o altă ființă umană, pe de altă parte construiam un nume separat de tot ce însemna familie și geografie. La despărțirea de tatăl Marei, cu sesibilități căpătate de la o familie băgăcioasă, i-am propus Marei să-i schimb numele în Aldescu. M-a refuzat cu o contraofertă. Dacă îi schimb numele, să fie Dunia.

Fata mea, spre deosebire de mine, nu a fost nevoită să-și consume impedimentele. Mi-a demonstrat pentru a nu știu câta oara forța și incandescența gândirii primare. Dacă voiam să-i schimb numele pentru a fi a mea, să o numesc Dunia.

Dunia este Paula autodidactă. Dunia s-a aventurat să ridice o afacere din bani de buzunar după ani de zile trăiți în risipă financiară lângă tatăl Marei. Realizez acum, că pe lângă greutățile financiare de a reuși într-o afacere, un factor decisiv s-a dovedit a fi personajul Dunia. Am scris și n-am scris despre mine 13 ani de zile. M-am lăsat hărțuită de ură și suferință după despărțire, iar când m-am mai calmat, încă mai am episoade furioase, am întrezărit părțile unui întreg din Paula Dunia Aldescu. O parte blog, o parte reprezentant pentru femeile despărțite, o parte model pentru femeile imperfecte, o parte mamă responsabilă, o parte visătoare, o parte ființă socială, o parte scriitor, o parte om de afaceri, o parte fiică, soră, iubită, prietenă.

Părțile clare dau un întreg lipsit de contur. Am apucat de liniile cele mai intense, acolo unde mă simt stăpână pe mine. Mi-am imaginat femeia cu defecte și am ridicat-o la o condiție superioară. Mi-am regândit afacerea, iar Tricoul Inteligent și-a fixat imaginea.

Promovez literatura și susțin femeile imperfecte, dar educate pentru a fi excepționale. Pentru toamnă pregătesc o colecție Virginia Woolf, ediție limitată. Fiecare colecție care va urma de acum încolo va aduce în atenția oamenilor o personalitate construită din personal. La apariția colecției, probabil un târg, o să mă costumez în autoare, iar hainele mele modeste vor defila cu crochiu și titluri de cărți ale autoarei: Spre far, Valurile, Călătorie în larg, Noapte și zi.

Cartea oferită la un Tricou cumpărat va fi semnată Virginia Woolf. Am început deja să bat anticariatele, o să merg și la piață. O să lansez, de fapt lansez acum anunțul. Dacă aveți cărți semnate Virginia Woolf și doriți să le înstrăinați, eu le cumpăr. În toamna aceasta lansez o colecție într-o libertate intelectuală cu care am renăscut. Marii scriitori se nasc cu ea. Nu sunt un număr în această categorie.

Reprezint mamele despărțite, femeile imperfecte, vrăjitoarele din trecut, afaceristele mici care au un câștig lunar stabil pentru a putea face ceea ce își doresc. Eu vreau să scriu. Când cumpărați de la mine, asta faceți, mă ajutați să scriu.

Ne vedem la toamnă cu o colecție, ediție limitată, Virginia Woolf.

Foto: Bogdan Mosorescu

O declarație de făcut: Îmi place de tine!

De 31 dec., 2018 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

În ultima zi a anului țin să mulțumesc unor instituții și câtorva persoane care dau stări de spirit. Noica susținea că poporul nostru are nevoie de stări de spirit și sunt de acord.

Mulțumesc Teatrului Național, Teatrului German, Teatrului Maghiar și Teatrului Merlin. La teatru ne rupem de realitate. Mutăm discuțiile de la telefoane, haine, copii, părinți și politică la perspective, cunoaștere de sine, priorități, stereotipii și altceva. La teatru ni se reamintește că demnitatea face parte din viața noastră.

Mulțumesc Muzeului de Artă. O splendoare să te plimbi printre atâtea reprezentări ale vieții.

Mulțumesc Operei Naționale. Opera, prin Rigoletto, mi-a provocat o intensă stare de spirit în anul II de facultate. Crimă și pedeapsă a prilejuit prima mea stare de spirit. Căptușită de complexe cum eram în adolescență, Dostoievski m-a scuturat. Nu mi-am pus întrebarea Cine sunt eu?, dar mi-a devenit clar că nu sunt cea mai importantă din univers și am început să mă port ca atare.

Mulțumesc Filarmonicii Timișoara. Muzica e putința noastră de sublimare, îndepărtarea de instinct și primitivism.

Mulțumesc librăriilor La Două Bufnițe și Cărturești. În fiecare duminică aproape ies cu Mara la povești. Obișnuințele reprezintă a doua natură a omului. Atenție la dezvoltarea și cultivarea obiceiurilor!

Mulțumesc Companiei D Arte, adică familiei Luca pentru curajul de a paria pe latura bună a oamenilor.

Mulțumesc cetățenilor care își aruncă gunoaiele în locurile special amenajate.

Îi mulțumesc Marei pentru incredibilul profesor care se dovedește. Mi-a confirmat de prea multe ori câte mai am de învățat pentru a nu o trece pe lista marilor profesori din viața mea.

Mulțumesc fiecărui cumpărător de la Tricoul Inteligent. Am o declarație de făcut: Îmi place de tine!

Îmi mulțumesc mie pentru că sunt.

Mulțumesc.

Încheiere 2018: SĂ RÂDEM ÎNAINTE DE TOATE.

Cu prietenie,

Dunia

Pardon de Cornelia Iordache

De 19 feb., 2018 0 Colaborari , , , , 0

O cameră de apartament. Pe peretele din dreapta, două fotografii înrămate la Rămăria. Freud privește în creștetul unei femei de 34 de ani care tastează la calculator. Un pisic aleargă pe canapea și cade. Se oprește într-un teanc de cărți și varsă borcanul cu flori.

– Prefer să public articolul Corneliei azi. Nu mă pot concentra. (Femeia nu e sigură, dar a gândit cu voce tare).

Publică și cortina cade peste blog.

Întâmplări din parc

Pardon! (2)

Pardon, spuse. Fără să știe cui. Un nume. O poreclă. Bănuia că nici ei nu știau detaliul ăsta despre el. Era la a treia întâlnire cu grupul și oricum, niciunul nu se sinchisea de prezentări. A fost mutat de la școala veche pe motiv că anturajul îi era nefast. Ce invenție, mă, Piele de Broască! Recunoscu vocea și făcu stânga împrejur ca să-i acorde atenția cuvenită oratorului, măcar de data asta. Execută mișcarea pe loc, soldățește, încercând să nu atragă prea mult atenția. Era cel cu dauna la încălțări. Pieptos, înfoiat, cu coama de culoarea tăciunelui odihnindu-se lejer pe umeri. Pipota și măcelarii nu-i niciun joc. Ce suntem noi, puștani plictisiți?! E un…îîîî, un… o… Își frecă bărbia preocupat, țuguind buzele cu falsă intelectualitate precoce. Ceilalți așteptau în tăcere deplină, semn că cel cu alură de șef de trib, era într-adevăr comandantul găștii. Pauza se prelungea. O luă ca o scadență. Frica i se prelingea în corp. Inima îi șuiera și ceva, nu știa exact ce, se învârtea ca un titirez în stomac. Acum, leagănul scârțâi pentru prima dată. Băgă de seamă două siluete la locul de joacă. Ocupantul scaunului în balans, un pici curios și pârâcios în devenire, cu arătătorul întins înspre ei, băieții din foișor. Și însoțitorul lui, cucerit de țigara fumegândă. Să aștepte dintr-acolo salvarea? Mai bine nu. Să-și facă singur un plan. N-a avut timp să cugete îndelung. O competiție sportivă, balegă de oaie, rupse repausul cel brunet. Și se dezmetici înghiontit. Deznodământul cugetărilor comandantului stârni urale. Acum poți să ne arăți cât ești de dur. Verigile metalice ale leagănului au zbierat a doua oară. Copilul își forfeca neputincios picioarele împotrivindu-se anevoios adultului care-l apucase cu mâinile de la subraț. Noi ne împrăștiem pe margine. Tu o iei la galop. În cerc. O tură, două, doișpe, douăzeci, ținem noi socoteala. Nu te oprești. Te oprim noi. Când pipota ți-o fi pe cale să explodeze. Și te punem la pământ, așa, ca să te odihnești. Hihihi hahaha au început să grohăie, să icnească și să se schimonosească dându-i ocol. Și ne-om ascuții coatele în oasele tale până ți-or ieși bale de vier pe gură. I-a inițiază-l tu, arătă șeful de trib la întâmplare. Încasă un prim pumn în nas. Al doilea, la coaste. Căzut la sol, își prinse glezna între palme și cotrobăi stângaci la șosetă. Mută căutarea la celălalt picior, de unde scoase câteva țigări. Cineva le-a înhățat. În fugă. Unul câte unul. Rămas singur în foișor, se gândi că ele i-au cumpărat păsuirea. Măcelari n-au mai apucat să-și facă jocul. Care joc, asta-i o nerozie, în niciun caz o competiție sportivă, uite în ce hal te-au lăsat, ca-n codru, spuse tatăl copilului mai devreme legănat, amândoi sosind la fața locului însoțiți de un jandarm. Fu ajutat să se ridice și, în moliciunea cauzată de lovituri, lăsă o dâră de sânge pe jacheta jandarmului. Pardon, spuse.

Foto: Flavius Neamciuc 

Dunia are oaspeți: Ne vedem în parc de Cornelia Iordache

De 31 oct., 2017 1 Colaborari , , , , 0

Am anunțat comunitatea din jurul blogului de intenția mea de a transforma acest spațiu într-o redacție virtuală. Am zis, dar am și făcut.

Îmi place și practic acțiunea. A mă opri la a spune nu e stilul meu. Iar eu am un stil și sper să ajungă inconfundabil.

De la momentul anunțării am avut câteva întâlniri și mai multe discuții. Ce descoperire măgulitoare pentru mine! Mai multe persoane aspiră să se alăture blogului. Azi o să public un articol care nu-mi aparține. Invitata mea se numește Cornelia Iordache. Nu am intervenit deloc în text. Poftesc la cât mai multe asemenea articole și muncesc din greu pentru a crea o echipă în jurul meu. Pun punct aici. Vă las într-o companie bună. Primul cititor sunt eu. Al doilea este rugat să lase comentariu. Mulțumesc!

Cornelia Iordache, Ne vedem în parc

PROLOG

La fel ca o piața publica sau un local fără pretenții de bonton, parcul își etalează zilnic magnetismul. Forța naturii din urbe dă naștere, tam-nisam, unor întâlniri neobișnuite. Oaspeți, nu vizitatori sau trecători. Așa ne întâmpină acest amfitrion, la fel de generos cu oricine îi străbate aleile. Parcul e al tuturor.

Al jocului și forfotei celor cu vocea în formare. Vicleni naivi, ascunși de trunchiuri groase, pufnind înăbușit în pumn ca nu sunt descoperiți de camarazii lor.

Al sugarilor strânși la piepturi golașe de brațele obosite ale ocrotitoarelor lor. Multe dintre ele, privind prelung, stânjenite, pavajul.

Al celor cu apetit, ieșiți în pauza de masă. Din caserolele fierbinți, se înalță unduind, ca duhul din lampa fermecată, un abur cu iz ademenitor. Mai ales pentru gâze.

Al celor ghidați de karma, trosnindu-și tendoanele în poziții aparent dureroase. Al sportivilor asudați, cu antrenorul privat atârnat pe încheietura mâinii.

Al câinilor de pripas. Al celor sub stăpânire, scoși la întâlnirea cu zeița Libertas. Al stăpânului pe viața de câine, cu punga de gunoi dosită în buzunar.

Al celor care vor să scurteze drumul. Al celor care, fără țintă și ademeniți de mirosul materiei vegetale, se scufundă în visare.

Al artiștilor asteptând muza și, deopotriva, al actanților ambulanți.

Front pentru disputele liceenilor hotărâți să-și încheie socotelile.

Decor pentru îndrăgostitul care spune, cu glas tremurând, da. Sau, după caz, răspicat, s-a terminat.

Al celor proaspăt parfumați cu mers grăbit, pentru care energia zilei încape într-un pahar cu licoare-to-go.

Al odraslelor cărora li se luminează chipurile plăsmuind aventuri și li se împleticesc picioarele gonind spre locul de joacă. Al părintelui prăpăstios pentru care prenumele celui care tocmai s-a smuls din mâna lui, devine un leitmotiv.

Al vicioșilor lipsiți de pudoare, în căutare de plăceri lascive.

Al celor predispuși la romantism: culegătorii de trifoi, suflătorii în pufoase păpădii sau spărgătorii de semințe.

Al pensionarilor grupați pe teme de discuție, așteptând încruntați să se ivească de undeva un bob de scandal. Doar-doar le-o mai tăia din apăsare.

Al oamenilor străzii care, după ce au ciupit din coșurile de gunoi câte ceva, se lungesc pe bănci, cu brațele îndoite sub perne improvizate.

Al lui și al ei. Al lor. Al tuturor.

Pe curând, în parc!

Foto: Adrian Oncu

Zice Dunia

De 3 ian., 2017 4 Zice Dunia , , , , 0

O să încep anul cu Zice Dunia.

Anunț că o să urmeze două concursuri. Unul va fi pentru campania #poartaocarte, iar celălalt pentru Tricoul Inteligent.

Cine dorește să câștige o carte sau un tricou, să se pregătească. O să am niște cereri.

Revin. Va urma…

Un an de Tricoul Inteligent

De 17 aug., 2016 7 Trăiri afective ale mele , , , , 0

IMG_3955 Luna asta, fără o zi anume, nu am reținut și nu am încercat să descopăr prin deducții și asocieri data exactă, Tricoul Inteligent Dunia a făcut un an.

Din august până în august, Tricoul a prilejuit întâlniri pertinente creației. Frumusețea este găselnița culturii umane. Nu o să pomenesc aici că am muncit cu cei mai frumoși oameni. Inutilitatea superlativului am descoperit-o de câțiva ani. O să specific că am avut șansa să cunosc oameni potriviți felului meu de a fi.

Îmi doresc să atrag atenția asupra primului an de existență. O să ofer două Tricouri Inteligente cu următoarele mesaje:

Forța creatoare e mai puternică decât omul. Jung (mărimea L)

Și adultul e educabil. Jung (mărimea S)

Ar trebui să vă cer ceva pentru a putea alege câștigătorii. O să renunț. Tricourile vor ajunge la cine scrie prima dată.

Două câștigătoare, atenție, un S și un L.

Cu drag!

Cu drag, pentru cocalar, fii cool, poartă o carte

De 14 iul., 2015 1 Trăiri afective ale mele , , , 2

11741735_1018769614799859_1422815226_nMamanul meu, de foarte multe ori, își apreciază mâncarea pe care a gătit-o. Pe același model, alt nivel, azi o să-mi apreciez articolul de ieri.
Mi-a plăcut nespus de mult. Nespus, dar spun: fii cool, poartă o carte în geantă, în mână, în minte!

Încântată peste măsură de acțiune – poartă o carte! – mi-am permis să visez asociativ. Mi-am luat mai multe imagini, un tricou, o carte, o casă de modă.

Ce tricou, ce carte, ce casă de modă?

Un Tricou Inteligent marca Dunia. O să mai povestim despre asta. O carte; poezie, roman, nuvelă, psihologie. Casa de modă Dolce and Gabbana.

Sunt mică. Sunt mică prin comparație, prin efectuarea unui raport între casa de modă italiană și marca Dunia. Alăturarea provoacă râset. Am anunțat însă visul asociativ. Am puterea de a-mi îndeplini o dorință prin imaginație ca mijloc. Deja sunt de neoprit. Mijlocul cu care lucrez este inepuizabil și inconsecvent.

O să trec la confesiune. Am o slăbiciune pentru pantofii și gențile de la Dolce and Gabbana. Cu inițiativa de ieri –poartă o carte! – jucându-mă cu imagini și imposibile realizări, mi-am zis că un aliat ca Dolce mi-ar permite accesul la o anumită categorie de oameni. Am notat ieri și despre categorii.

Cu designerii italieni aș ajunge la clasa socială dominantă, grupul social care se bucură de privilegii datorită bogăției, la actori, la sportivi, la cocalari.

Pauză pentru amuzament.

Cocalarii, acei șmecherași de cartier, reprezintă grupul meu țintă. Vreau, îmi doresc nespus să am accesul la mintea lor. Să-i provoc să o folosească manierat, fin, stilat. Un șmecheraș cu o carte în mână într-o cafenea, în mall, la piscină sau ștrand, la barul unui hotel m-ar umple de satisfacție.

M-ar umple de satisfacție.

M-ar umple de satisfacție.

Nu s-a blocat tastatura, dar simt deja în mine acest sentiment. E copleșitor. La ei pot ajunge prin Dolce and Gabbana. Cocalarii au nevoie de admirație fără discernământ, iar eu cunosc asta. Dolce and Gabbana are o asemenea admirație din partea șmecherașilor.

Un proiect între casa italiană și Dunia, inițiativa de ieri – poartă o carte în geantă, în mână, în minte! – ar purta cartea în stilul de viață al șmecherilor.

Să plece îndemnul de la Dunia, prin Dolce and Gabbana, mi-e limpede reușita.

La asta am visat ieri.

Azi am povestit.

Cu drag, pentru cocalari.