Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "interviu"

Nu e la radio. Nu e la televiziune. Domnelor și domnilor, Alina Ilea în social media

De 12 nov., 2019 0 Colaborari , , , , 0

Hai că opresc acum. Mai discutăm și noi.

O redare fidelă a ultimelor cuvinte înregistrate luni la o întâlnire cu Alina Ilea. Cine este Alina Ilea? Nu-i nimic dacă nu știți. Nici eu n-am avut habar despre Giuseppe Tomasi di Lampedusa, iar doamna Adriana Babeți a asigurat întreaga sală că este în regulă. O să aflați! Cine este Adriana Babeți? Nu o să continui acest joc. Nu mă ocup de absurd, uneori mă trezesc în.

Duminică la prânz m-am grăbit spre o cafenea din centru. Îmi propusesem să ajung mai devreme, să-mi comand cafeaua și apa, iar apoi să răsfoiesc cartea lui Peter Brooks. De pe scaun, instalată comod, să o întâmpin pe Alina. S-o privesc venind. Să-i zâmbesc ca o gazdă. Nu s-a întâmplat. Alina era deja instalată comod. M-a întâmpinat. M-a privit. Mi-a zâmbit. A rămas doar să-mi scot cartea și să dau drumul la reportofon.

Înainte să vă povestesc despre Alina Ilea, țin să vă spun fără ocol că o să evit următoarele cuvinte: frumoasă, bună, foarte. În acest articol, Alina nu este cea mai frumoasă și nici cea mai bună actriță de la Național. Nici măcar cu alipirea justificatoare în opinia mea. Alina Ilea are o vocație.

Alina Ilea este actiță la Teatrul Național Timișoara. Duminică am sorbit o cafea împreună și i-am luat un interviu. Am înregistrat 53 de minute. Ultimele 15 minute împreună le-am păstrat pentru noi două.

Am început cu.
De ce actriță, Alina?
Măi, cred că întotdeauna mi-a plăcut pe scenă. Îmi amintesc că la grădiniță. A urmat povestea de la grădiniță unde a jucat-o pe Albă ca Zăpada. Nici o emoție nu a tulburat-o, era fascinată de colegi și de ea însăși. Am verificat. Nu se legăna, nu-și ridica uniforma în cap și nici nu o răsucea pe deget ca mine. După a pierdut contactul cu scena. În școală nu s-a ocupat cu teatrul. A făcut 5 ani balet.

O să înșir informații despre Alina.
A studiat balet la Școala Populară de Artă. A fugit de acasă să dea admitere la UNATC, Coregrafie. A revenit acasă. N-a mai avut bani de București. A dat la Psihologie. O interesa din perspectiva copilului zbuciumat. Până când într-o zi.

Într-o zi a zărit pe o ușă rezultatele examenului de actorie. Asta e! Vorba ei, nu a mea. S-a pregătit cu Luminița Stoianovici. Cine e Luminița Stoianovici? V-am zis. Nu mă joc. O să dau câteva minute înainte la înregistrare. N-am trecut nici de primele 10 minute.

Ești născută aici?
Da, născută, crescută la Timișoara, dar. Bineînțeles, și Alina, ca mulți alții, o corcitură și ea. Apar în interviu Basarabia, Ungaria, Polonia.

Următoarea întrebare am uitat-o. Mi-am impus să ascult. Să nu întrerup. M-am ținut de plan, dar memoria nu mi-a luat în seamă atitudinea demnă și corectă. M-a lovit cu uitarea.

Care este primul spectacol în care ai jucat?
Primul spectacol cu public pe o scenă profesionită l-am făcut în anul III, Panorama minunățiilor, Intermezzo de Cervantes.

A urmat o discuție amplă despre actorii de reprezentare și actorii de retrăire. M-a purtat Alina, destul de ușor, vocea ei seduce, prin teoria lui Stanislavski. Un actor de reprezentare învață forma unor emoții și le folosește în spectacol. Nu există un actor pur de reprezentare. Un actor de retrăire își caută în timpul repetițiilor resorturile declanșatoare de emoții. Am folosit în dialog și expresia cusut cu ață albă. Ața albă semnifică tehnica unui actor. O să dau din nou înainte câteva minute. E de ajuns. Cum pentru Alina este de ajuns să aibă două momente totale pe spectacol. Ca un consumator de teatru redutabil confirm că are chiar mai multe.

Nu vă mai povestesc despre al patrulea perete, despre categoriile de public, despre telefoanele care sună în timpul spectacolelor, despre numele altor actori care s-au ivit în interviu. Notez doar că unii actori atenționează publicul sau întrerup spectacolul din cauza telefoanelor.

Câteva minute bune am discutat despre comunism, despre Baba comunistă, ultima premieră a Naționalului. I-am împărtășit Alinei părerea mea. Să mergi în altă țară de Crăciun și să asculți colinde. Nu e limba ta, nu simți nimic. Cum sunt eu când merg la serbările Marei de Crăciun și toți copiii cântă în germană. La fel dacă te-ai născut după 89 și n-ai crescut cu bibelouri și covoare persane. Nu ai nostalgii.

Alina, teatru de provincie sau teatru de capitală?
Eu nu mai văd această separare, acest divorț. România are orașe puternice cultural: Timișoara, București, Iași, Cluj, Brăila, Sibiu, Constanța. Ce le lipsește acestor orașe, ce îi lipsește Timișoarei ca actorii să fie expuși pe plan național? O televiziune puternică. Un radio puternic. Noi știm actorii din București nu pentru că mergem la teatru în București, ci pentru că îi vedem la televizor, îi auzim la radio.

Ai un rol preferat din spectacolele actuale?
Aniversarea. Tu n-ai văzut spectacolul. Să vii să-l vezi. Și Scene dintr-o căsnicie.

Sunt importante modelele în viață?
Mama mi-a fost un model. Am admirat-o pentru forța cu care a trecut prin viață. Ei îi datorez forța pe care o am eu azi. Apoi profesoara de sport din liceu, sportivă de performanță. Tămășoiu o chema. Am făcut gimnastică ritmică. O femeie extraordinară. Rigurozitatea ei era greu de dus, dar sportul m-a disciplinat. Echipa mea din liceu a lucrat la nivel de performanță. Parantează în interviu. Alina, adică îți bagi capul între picioare, mai poți? Râsete. Chiar așa nu, dar în Piața Roosevelt picioarele mele beau și fumează. Din liceu am deprins disciplina. Aș mai menționa pe doamna Colțeanu, profesoară la Psihologie. Cine este doamna Colțeanu? V-am zis. Nu mă joc. Mentorii mei, Emil Reus și Luminița Stoianovici. Au avut enorm de spus în cariera mea. Plus modelele temporare.

Cum te-a afectat în carieră nașterea? Ești mama a trei copii.
Primul copil a apărut în anul I de facultate. Am întrerupt un an. Copilul e ceva important. Un an din viața mea la douăzeci și ceva de ani nu o să fie capăt de lume, gândeam. Și nu a fost. Aveam energie și încredere. Următorul copil a venit după nouă ani de zile. Deja eram actriță în Teatru. După al treilea copil am pierdut niște roluri. Revenirea a fost mai grea. Să-mi recâștig locul în teatru. Nu mi-a fost afectat jocul. M-a ajutat. Copiii sunt o sursă de inspirație. Recunosc, le-am răpit din timpul lor, dar copiii se adaptează la modul de a fi al părinților. Nu i-am neglijat niciodată. Am compesat timpul dedicat actoriei. Copiii mă țin în formă. O mare parte din orgoliu mi-a dispărut. S-a diminuat.

Urmează punctul. Am scris mult, dar credeți-mă, am măcelărit interviul. Am tăiat mult.

Punctul.

Se întâmplă pe scenă, Dunia, și nu se întâmplă tot timpul, momente când joci și ai senzația că intri în altă dimensiune. Concret, nu e delir, nu e nimic mistic în treaba asta. Se întâmplă ceva acolo. E catartic. Când s-a terminat spectacolul parcă ești nou născut, parcă o iei de la început. Speranța și-a redobândit dimensiunea din copilărie. Totul e bun și frumos. Pentru asta, eu sunt privilegiată.

Foto: Bogdan Mosorescu

Baroque Urban și-a îngăduit multe. Interviu cu Emilia Jagica

De 22 oct., 2018 0 Colaborari , , , 0

Timișoara a fost gazda unui eveniment care și-a îngăduit multe. În primul rând s-a expus criticilor publicului neavizat. Reverențe organizatorilor! Este vorba despre META spațiu. Șușotelile s-au pierdut în valurile de curioși. Au fost mulți. Expoziția WOMAN, ALL TOO WOMAN a stârnit curiozitatea.

Oamenii au dat din umeri, au râs, au ignorat, au acuzat, au apreciat. Esențialul constă că au trecut pragul muzeului. Cotoarele, resturile biletelor tipărite, vin cu cifre. Cifrele conțin și nenumăratele mele vizite: cu Mara, fiica mea, Tudor, nepotul, Paul, elevul select etc. Dar să nu fie vorba despre mine oricât de ambasador am fost. Să fie vorba despre una dintre artistele care au expus.

Într-o zi oarecare i-am scris un mail Emiliei Jagica. Cinci întrebări i-am adresat pe care o să le public aici și o să revin cu ele pe Instagram ca povești scurte.

1. Me: What qualities do you prefer in a woman?

Emilia: Resourceful, perceptive, genuine, vivacious, works on always embettering herself.

Notă
Nu vi se pare că vorbește despre mine?! Glumesc, desigur. Pe blogul ăsta râdem înainte de toate.

2. Me: Which is your defect? First one, the most disturbing.

Emilia: Obsessive in regards to certain details. Hard headed. I do not manage to set my priorities well sometimes.

Fără notă de data aceasta.

3. Me: Which is your dream of happiness?

Emilia: I wish to make a comfortable living from creating art or collaborating on artistic projects which inspire me. I wish to be surrounded by great and creative minds who are not afraid of dreaming and thinking big. Also, I would love to create an artist organization, through which I may promote new and daring inter-medial art projects as well as bring fresh uncensored artistic content to the public. I find that artist often have little or no contact with (or are not involved in) other forms of art and my experience it is the meeting of more then one form expression; that which enriches, as well as widens ones horizons.

4. La această întrebare, engleza mea ruginită, fără exercițiu, doar conversații futile la malul mării sau la caserii să cumpăr bilete, nu m-a ajutat. Am dorit să întreb: What mistakes are you lenient to? Dar am tradus așa:

Me: What mistakes will you inspire indulgence? Emilia a interpretat și a reformulat:
Emilia: To what faults do you feel most indulgent?
Emilia: Procrastinating, overthinking and overanalizing things, allowing fears to stop me from going ahead.

5. Me: Do you have a motto? Can you tell me?
Emilia: Who knows why this had to happen and what am I to learn from this situation?!

Adaug și propriul motto: Să râdem înainte de toate.

Foto: Zenobia Lazarovici

Cântărețul nomad. Interviu cu Dan Byron

De 3 apr., 2017 1 Colaborari , , , 0

Într-o seară, acum câțiva ani, mi-am adunat prietenii și am mers la un concert. Un pub catacombă din Unirii avea în repertoriu trupa Byron. Vărul meu, Bogdan Mosorescu, a insistat. Mergi pentru mine.

Am ajuns pentru nume. Cine poartă asemenea nume merită cu siguranță atenție. Există posibilitatea să ne lipsească multora lectura poeziei lui George Byron, dar pe la ureche ne-au ajuns aspecte indecente din viața sa. Viața lui George Byron seduce orice persoană cu un strop de spirit pentru aventură.

S-a întâmplat să descopăr în Dan Byron o individualitate conștientă și liberă care a făcut imposibilă alăturarea celor doi. Poetul s-a separat complet în memorie de cântăreț.

Anul trecut l-am întâlnit pe Dan Byron la București. E mult spus că l-am întâlnit. Am dat buzna peste om care mânca liniștit la un restaurat. I-am cerut ajutorul pentru campania mea de promovare a lecturii, #poartaocarte. A acceptat, a părut încântat și s-a ținut de cuvânt. Dan Byron a recomandat Solenoidul lui Cărtărescu pentru lectură.

Recunoscătoare și ușor exaltată i-am promis că voi fi prezentă la următorul concert la Timișoara. În 24 martie am cântat în barbă la Fratelli. Dan interpreta. De lângă bar, aproape ca o oaie placidă, îngânam: Oh, totul e minunat,/ Oh, minunat.

A doua zi dimineață ne-am reîntâlnit la Cafeneaua verde. I-am propus un interviu după chestionarul Proust. În soare, în zgomotele străzii, între înghițituri de mâncare sau cafea, Dan a povestit despre el. Mai jos o să notez întrebările și răspunsurile.

1. Principala trăsătură a caracterului tău: Încăpățânarea. Dacă n-aș fi fost, aș fi făcut altă meserie sau dacă aș fi avut aceeași meserie aș fi cântat altceva. Adaptabilitatea.

2. Calitatea pe care o preferi la un bărbat: Părul de pe piept?! (Glumește). Simțul umorului.

3. Calitatea pe care o preferi la o femeie: Feminitatea.

4. Ce apreciezi cel mai mult la prietenii tăi: Onestitatea. Faptul că poți să împărtășești cu ei anumite experiențe. Să fie lângă mine.

5.Principalul tău defect: Bădăran. Spun lucrurile pe față și oamenii sunt răniți. Nu e intenționat, dar nu reușesc să mă controlez. E parte din mine.

6. Ocupația ta preferată: Scrisul muzicii. Îmi place mai mult ca scena.

7. Visul tău de fericire: Să colind lumea cum vreau eu. (Discuție despre Kerouac între noi doi).

8. Care ar fi cea mai mare nefericire a ta: Că țara asta în care trăim se duce pe râpă și noi nu reușim să facem nimic. Da, asta e o mare nefericire. Îmi doresc să nu plec. Vreau să pot să stau aici. Sunt niște oameni care tot încearcă să ne gonească.

9. Ce-ai vrea să fii: Călător. Să călătoresc prin lume și să înregistrez muzică folosind un studio mobil pe care să-l am cu mine. Să postez pe net. Lumea să o cumpere și să ne vedem când ne-om vedea.

10. Țara în care ai vrea să trăiești: Aș vrea să pot să trăiesc în România.

11. Culoarea preferată: Nu am, dar majoritatea hainelor mele sunt negre. Ascult rock.

12. Floarea preferată: Nu am.

13. Pasărea preferată: M-au distrat niște flamingo roz dintr-un documentar. Parcă mergeau în pas de defilare, în grup și întorceau capul toate în același timp ca într-un dans. Dar nu aș zice că sunt păsările mele preferate.

14. Prozatorii preferați: Gunter Grass. Am citit Trilogia și nu am mai putut să citesc nimic câteva luni. Tot ce am citit după mi se părea bandă desenată. Cărtărescu. E cumva mișto, cumva nasol că nu iese din personajul pe care și l-a creat; același personaj de la Nostalgia până la Solenoid. Discuție între noi despre Houellebecq.

15. Poeții preferați: A fost o perioadă în care am citit multă poezie, nu prea o mai fac. A trecut peste mine. Mă plictisesc codrii și păsărelele. Nichita, Emil Brumaru. Brumaru scrie porcos, dar îmi place de mor. Folosește cuvinte vulgare într-un mod elegant. Știe ce face, nu e vorba că l-a apucat vreo nebunie. Topârceanu. Pare copilăros la prima vedere, dar e foarte adânc.

16. Eroina preferată: Trinity, clar. Râde.

17. Compozitorii preferați: Philip Glass.

18. Pictorii preferați: Turner.

19. Eroii din viața reală: Într-un fel sunt eroi părinții mei. S-au încăpățânat să nu facă parte din nimic. Nu au avut carnet de partid. Posturile bune erau luate de cei din partid. Philip Glass pot spune că e un erou. L-am cunoscut anul trecut. Am stat de vorbă. Îi citesc biografia și sunt fascinat.

20. Eroinele din istorie: În afară de Ioana D’Arc și Ecaterina Teodoroiu eu nu prea știu nimic.

21. Băutura și mâncarea preferată: N-am o băutură preferată. Mie îmi place tot alcoolul. Râde. Sunt foarte pretențios. Nu-mi place orice fel de vin. Să aibă o calitate. Prefer cramele din Basarabia și Dobrogea. În Italia, Sicilia se află o cramă Planeta. Ce muncesc oamenii acolo! Muncesc pe brânci și sunt absolut împăcați. Fabrici de bere artizanală. În București, Hop Hooligans. La Timișoara, Clinica de bere care face Terapia. Dacă m-ai întrebat de alcool vorbim până mâine!
În ultimii ani m-am apucat să gătesc. Am descoperit multe chestii. Orice mâncare poate să fie bună dacă cineva o face cum trebuie. Foarte important: ingredientele. Să fie de calitate.

22. Nume preferat: nu am.

23. Personajele istorice pe care le detești cel mai mult: Cred că avem puncte comune cu toții. Îl detest pe Ceaușescu. Ceaușescu este demonstrația directă că un singur om poate fi foarte important pentru o națiune. S-a aflat un prost zeci de ani la conducerea unei tări. Țara este și acum în budă din cauza acelui prost. Muream de foame în copilărie. Ai noștri luau oasele și le mai treceau o dată prin gură. Când eram mic am asistat la o bătaie pentru banane. Luptă între oameni maturi. Nu se urau. Voiau banane pentru copii. Așa ceva n-ar fi trebuit să existe.

24. Fapta militară pe care o admiri cel mai mult: Nu admir. Războiul e un căcat.

25. Darul natural pe care ai vrea să-l ai: Darul Iuliei de a fi GPS natural. Ne completăm bine unul pe celălalt. Eu mă rătăcesc imediat. Mă orientez cu o hartă în față. Ea e exact invers. Ține minte tot, dar cu o hartă în față o pierzi total.

26. Cum ai vrea să mori: Împăcat.

27. Starea de spirit actuală: Speriat. Nu știu ce se întâmplă în țara asta. Îmi doresc foarte tare să nu plec și să continui să fac ce fac acum. Consider că fac bine. Am ajuns să muncesc mai mult ca acum câțiva ani când așteptam să pice o inspirație din cer. În prezent o provoc și scriu aproape zilnic. Am lansat un album solo anul acesta, dar am mai scris unul de atunci încoace. Inspirația trebuie zgândărită. Nu pică din cer sau pică rareori. Am început să scriu și în română. Îmi dau seama că sunt mulți oameni care nu înțeleg engleza.

28: Greșeli care-ți inspiră cea mai multă indulgență: Mă întreb ce e aia greșeală? Oamenii greșesc în general. Nu sunt indulgent.

29: Deviza ta: Fă ce-ți place, dar asigură-te că faci bine.

Doamnelor și domnilor, Dan Byron.

Totul trebuie să aibă astăzi o poveste

De 31 iul., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

13689457_519209234946199_1076481811_nDe vineri, în urma unui interviu publicat de Ioana Vighi pe Hyperliteratura, am ajuns și eu subiect.

Pornind de la întrebarea ei:
Care e povestea tricoului inteligent, cum a luat naștere?

Și răspunsul meu: Totul trebuie să aibă astăzi o poveste. Îmi pare că ţine mai mult de marketing şi mai puţin de suflet. Un răspuns standard, Tricoul Inteligent a luat naştere dintr-un vis.
Nu. Când eram mică visam să devin taxatoare pe autobuz. Azi nici nu mai există aşa ceva. Ultima taxatoare întâlnită a fost la Amsterdam şi m-am mirat.
Tricoul Inteligent s-a concretizat în urma muncii depuse ani de zile pe blog. Scriu de nouă ani şi m-am străduit, după chip şi asemănare, să promovez cultura. Tricoul a fost o consecinţă a activităţii blogului.

Ioana a depus toate eforturile și m-a transformat în subiect. M-a livrat sub forma unei povești. Pentru cei cu o nepotolită dorință de cunoaștere, puteți să citiți articolul întreg și pe îndelete aici.

Mulțumesc și recunosc că mă perpelesc de la răsfăț.

contact@dunia.ro

De 26 aug., 2015 4 Colaborari , , 0

10409403_826422047367951_1654129823006637010_nHotărâsem ieri să zac toată ziua în pat. Să nu mă ridic, să stau, să mă zvârcolesc, să-mi plâng de milă, să refuz orice stimul de la exterior.
S-a întâmplat întocmai cum mi-am propus toată dimineața. Înainte să vină și prânzul peste mine în așternut, a sunat telefonul. Mi-a fost solicitat un interviu de la Radio Timișoara pentru campania Poartă o carte!

Am sărit din pat. Am dat un telefon, am dat năvală în bucătărie, am dat buzna în cărți.

Am anunțat interviul.

Am gătit pentru gândirea analitică. Cum să vorbesc? Cum să exprim simplu și concis talmeș balmeșul din capul meu?! Cum să-mi stăpânesc emoțiile și rușinea?! Variante de răspuns îmi apar când gătesc.

Am citit. Lectura mă calmează.

A sosit ora interviului.

– Alo! Bună seara, bună seara!

Cum m-am descurcat? Nu prea m-am descurcat. Cer îngăduință. Dar altceva voiam să notez aici. Nu mi-am permis ieri să glumesc la radio și să apelez la ironia ușoară de care fac exces când vine vorba despre mine. Într-un fel, nu mi s-a dat voie.

Da, nu fac întotdeauna ce vreau eu. Paula Dunia Aldescu trebuie să mai și asculte.

Am ascultat.

Am renunțat la zeflemea, dar tot am reușit, în direct, să le arăt ascultătorilor cât de împrăștiată și ignorantă sunt.

– Ne spuneți adresa de mail unde pot fi trimise fotografiile?

– ?!

Pauză. PAUZĂ. Nu am știut adresa de mail.

O notez aici.

contact@dunia.ro

Promit un viitor mai coerent.

Interviu: 20-30 se îndreaptă spre 40

De 8 dec., 2014 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Mi-ar plăcea, dacă ar fi cu putinţă, să-mi iau singură un interviu. Fireşte, posibil este. Fenomenologic este, conştiinţa se afirmă înaintea existenţei.
Dispun şi de tehnici, un set de întrebări pe care mi le-aş adresa. Eu la 20 de ani mi-aş lua un interviu mie la 30 de ani.
Douăzeci, treizeci, nu invers.
Prima întrebare.
20: Cum este viaţa de adult?
30: Avantaje pe partea sexuală. Sexul e bun, iar ipocrizia are o intensitate copleşitoare.
20: Sex?
30: Totul se împarte în trup şi spirit, dar se simplifică excesiv. Ai auzit de reducţionism?
20: Poftim?!
30: Viaţa o explicăm prin reducere. De exemplu, la mine, la noi, scuză-mă, următoarele cuvinte au importanţă şi valoare pentru a fi: nevoie, semnificaţie, plăcere, neplăcere, trup-carne, spirit-rafinament, detaşare, clişee, raţiune, pasiune.
20: Cuvinte cheie?
30: Mod de viaţă.
20: Visele?
30: O mare dezamăgire. La 30 experimentezi şi dezamăgirea pentru toată fantezia în care stai tu acum.
20: Să mă opresc din visat?
30: Ce întrebare mai e şi asta?
20: Stupidă, ca tot acest interviu. Mai puţin cuvintele cheie. Sper să le reţin.
30: Invariabilul vârstelor noastre: insolenţa.
20-30: Mecanism de apărare.
20-30: Şi râsul gălăgios, bogat în nuanţe şi sugestiv.
20-30 se îndreaptă spre 40.