Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "muzica"

Ce am avut mai frumos în dulap pentru un concert Andrea Bocelli

De 15 ian., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Împrejurărilor favorabile le datorez o ieșire la un concert Andrea Bocelli. Însoțitor mi-a fost Mara. Pentru noi, un eveniment ca acesta începe cu alegerea rochiei. Mara s-a obișnuit cu pretențiile mele. La spectacole, scoatem ce avem mai frumos în dulap. Ne exprimăm vestimentar personalitatea. Ne arătăm prin haină respectul față de artiști. Uneori merg special la coafor pentru un spectacol. Adevărul este că mă fudulesc asemenea dragilor mele românce când merg la o nuntă.

Mara și-a ales rochia singură. Într-un magazin preferat de ea, a probat câteva rochii și a defilat. În Germania, industria de modă și gustul oamenilor au făcut posibil să apară pe umerașe haine simple pentru copii. Mai puține culori, mai puține fundițe, mai puține pietricele. Rochia Marei a avut două fundițe. Am sugerat să le tăiem cu foarfeca, dar s-a opus. Un copil e simplu cu limită. Știu asta, uneori mai uit.

În familia mea, am decis să respectăm artiștii. Să nu minimalizăm, să nu batjocorim cultura. Reprezentările oamenilor despre viață stârnesc interes pentru noi.

La concert am ajuns mai devreme. Locurile necunoscute mă scot repede din casă. Locul, orașul străin, zăpada, taxiul, sala imensă m-au mobilizat. Concertul a durat două ore. La pauză m-am gândit să plec. Mereu îmi expun copilul la manifestările culturale, dar n-am insistat niciodată. La Filarmonică, ori de de câte ori m-a însoțit Mara, am luat bilete în margine pentru a ne putea retrage când nu mai există răbdare.

La Andrea Bocelli m-am convins să stau. M-am răzgândit. La pauză, Mara m-a ajutat să decid. Mai rezist o oră, mi-a spus ea. Coboram scările spre scaunele noastre. Mama, mă uit la mine cu rochia asta. Mă uit în sală. Mă simt cea mai frumoasă! Am râs în hohote și nu am corectat-o. Mara nu a crescut fiind cea mai frumoasă. Mara a crescut fiind foarte frumoasă. Așa mi-am arătat eu respectul și empatia pentru orice mamă din lumea asta. Și eu, Mara? Tu ești a doua cea mai frumoasă.

La concert nu am corectat-o. N-aș strica o stare de spirit pentru o corectitudine neînțeleasă de Mara și de prea mulți adulți. Partea a doua a spectacolului a fost agreabilă și suportabilă pentru Mara. În primul rând pentru că urma să plece. În al doilea rând ritmul alert, rochiile lungi și cântecele vesele i-au atras atenția. A rămas cu gura căscată.

Pe rândul nostru am nimerit între un cuplu sobru și o domnișoară într-o stare delicată. Când vorbea, îmi aminteam de serile când fugeam după tataie în beci. Miroseau identic. Tataie de la damigeană, domnișoara de la pet. Prietenoasă, cu disponibilitate de a conversa în limba engleză, m-a purtat în copilăria ei unde un bunic a dus-o la o expoziție Monet. În felul acesta m-a gratulat pentru purtarea mea de mamă în ciuda dezinteresului manifestat de Mara.

Lumea îmbrăcată plictisitor. Fix cum a observat și Mara. Bărbații mai eleganți dacă ar fi să compar. Ce rost are?! Și acum e timpul să-mi iau la revedere. Andrea Bocelli a cântat la final Time to say goodbye. Domnișoara de lângă mine avea fața scăldată de lacrimi. Domnul sobru aplauda frenetic.

Pentru noi a fost timpul să ne strecurăm printre oameni și să greșim ieșirea, dar asta e altă poveste.

A fost timpul pentru o stare de spirit mijlocită de Andrea Bocelli.

Foto: Zenobia Lazarovici

Concurs: Arad Open Air Festival. De ce au prins așa bine festivalurile la public?

De 4 sept., 2018 2 Colaborari , , , , 0

Au trecut 3 ani de când am imprimat 3 tricouri. Nu o să scriu un articol elogiu. În general evit discursurile de laudă la adresa lucrurilor realizate de mine. Că am publicat 2 cărți și uneori mi se amintește, mă determină să pufăi și să gesticulez cu mâna. Lasă, lasă, nu e așa mare scofală! Țin să asigur persoana care îmi aduce aprecieri.

Motivul nu e ascuns. Publicarea cărților nu-mi oferă satisfacția lucrului bine făcut. După tipărirea lor am început alte manuscrise. Zeci de pagini scrise au ajuns la gunoi. Nu pot să mai duc ceva până la căpăt. Titanii literaturii mă umplu de rușine. Deja am îndrăznit, dar mă scuz cu tinerețea. Orice aș decide pentru mine în viitor, la scris nu o să renunț niciodată. Nu știu să fiu fără plăsmuiri.

Tricoul Inteligent a crescut și s-a fixat în memoria publicului meu. Eu sunt Dunia, femeia cu defecte. Mărirea lui treptată nu și-a atins scopul. Aici am un scop: retribuția. După muncă și răsplată. Răsplata întârzie. Asemăn Tricoul cu un magazin alimentar de cartier. Dacă se întâmplă ceva cu caracter tragic, o boală, o defecțiune la mașină, un obiect stricat în casă, bugetul Tricoului e la îndemână. Un împrumut de câteva zile fără acte și fără dobânzi. Tricoul s-a desprins de mine, duce o viață paralelă. Se susține, dar nu mă întreține. De la un caracter tragic, ajung la tragedie pură.

Blogul în schimb plătește facturi. Așa se face că ocupă un loc privilegiat în sufletul și mintea mea. Dunia.ro este o perlă. Perla reprezintă viața. Îi dau. Îmi dă. Dăruiește cititorilor din când în când: o carte, o invitație la teatru, un Tricou Inteligent, altă invitație la Arad Open Air Festival.

Am o invitație de două persoane de oferit la acest festival. Se va desfășura în perioada 14-16 septembrie la Arad. Goran Bregovic e doar un nume care lasă o impresie puternică asupra publicului dacă sunteți curioși de repertoriu.

Mai notez câteva nume: ATB, NERVO, Yousef, Jose Maria Ramon, Vama, Vița de vie etc!

Pe zi o să găsiți Tricoul Inteligent tot fudulit la standul lui. Femeia cu defecte va zâmbi, va defila, va asculta muzică și va jubila pe muzica lui Goran Bregovic.

Vine partea când cer ceva în schimbul invitației. Mereu mă pune în încurcătură faza asta. Ce să cer? Cum să?

Lăsați un comentariu la articol. Dacă un impuls vă dă ghes să distribuiți textul pe facebook, vă rog să nu vă abțineți, dar nu este o condiție. Într-o frază sau două, îmi satisfaceți o curiozitate și îmi răspundeți la întrebarea asta: De ce credeți că au prins așa bine festivalurile la public?

Comentariul preferat va câștiga invitația dublă. Startul se dă azi. Vineri în 7 concursul se sfârșește. Mulțumesc și vă aștept cu nerăbdare răspunsurile.

Foto: Diana Bodea 

Șșșt, arta este pentru toată lumea. Cum o livrăm?!

De 24 mai, 2018 0 Colaborari , , , , 0

E așa o alergătură culturală zilele astea prin Timișoara! Ne distrugem flecurile. Am dus deja două perechi de pantofi la reparat. TESZT, Festivalul filmului european, Festivalul muzicii corale, manifestări culturale care ne scot din casă și ne bucură. Și le-am notat doar pe cele preferate de mine. Lista activităților demne de luat în seamă continuă.

Mi-ar plăcea să împărtășesc cu dumneavoastră experiența de ieri de la spectacolul KA-F-KA din cadrul TESZT. Merg la reprezentările teatrale fără să citesc un cuvânt despre. Oricum le aleg pe sprânceană: după autor, după regizor, după actor, după o recomandare de seamă. Pe mine Bogdan Mosorescu mă scoate mult la teatru. Vară mea, mergi la aia! Și merg fără să fac nazuri. El știe mai bine ca mine. Nu înseamnă că mie o să-mi placă în mod automat.

Asta s-a întâmplat și aseară. Mi-au plăcut bucăți din spectacol. De la Noica m-am obișnuit să separ în părți. Întregul m-a plictisit. Un actor cu un trup senzațional lucrat a executat Metamorfoza lui Kafka într-un ansamblu de mișcări ritmate. Jocurile și efectele de lumini m-au interesat în cel mai înalt grad.

De priceput mai puțin. La o grimasă a studentei Andreea Moldovan, se afla în stânga mea, am șușotit ceva despre un gândac. Într-o bună dimineață, când Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gânganie înspăimântătoare.

Andreea a răspuns: Noi (spectatorii din sală) suntem Procesul. Nu știm ce se întâmplă.

M-a încântat schimbul acesta de replici. M-a amuzat. Am primit un șșșt. Pentru unii dintre dumneavoastră nu înseamnă nimic, dar întâmplarea legitimează munca artiștilor. O studentă a menționat Procesul lui Kafka. Tinerii citesc. Un alt student, în spatele meu, îi povestea unui domn în vârstă Metamorfoza.

Arta este pentru toată lumea. Nu găsim întotdeauna instrumentele potrivite să o livrăm. De aceea există angajați închipuiți, dar permanenți, fac parte din, care se străduiesc să fie prezenți, să existe, să instige, să acționeze întru dezvoltare intelectuală.

Avem strămoși comuni cu maimuța, adevărat.
În timp, am ridicat diferite societăți, iar în societate, instinctul e detronat. Pentru control și pentru delectare, omul a început să manifeste măiestrie, pe categorii bineînțeles. Așa au apărut muzicienii, actorii, scriitorii, femeile cu pălării.

Apropo de, imediat o să scormonesc după o pălărie pentru Gala Vox Mundi de sâmbătă.

Ne vedem!

Foto: Ciprian Roșca

Pentru trecut și viitor, Radio România Cultural

De 29 iun., 2017 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

O port pe Mara prin librării și muzee din primul ei an de viață. Ignorând acuzațiile neghioabe că doresc să o fac artistă, amintesc din nou de capacitatea monstruoasă de reținere a pruncilor și de forța expunerii.

Scopul meu constă în contaminarea cu artă. E cu bătaie lungă. Mara suportă influențe azi pentru adultul de mâine. Întrebați-vă ce băgați în mintea unui om crud și puteți să deduceți persoana matură.

Cu asemenea convingeri, o ghidez pe Mara. Librăriile și muzeele sunt părți dintr-un întreg al unui set de valori. Muzica semnifică o altă parte. Ca orice copil, Mara e atrasă de muzică și reține foarte ușor versurile cântecelor. Fredonează Delia cu satisfacție. Recunoaște Ceaikovski instant și mărturisește că mama ei e înnebunită după Spărgătorul de nuci. Vedeți? Mama ei o plictisește și o căpiază în prezent, dar viitorul îi aparține.

Într-o zi am citit un articol despre artiștii difuzați la Radio. M-am aplecat asupra textului. Interesul m-a reținut deoarece în mașină ascult Radio. Eu ascult, Mara ascultă. M-au izbit niște cifre: de 300 de ori Delia pe săptămână, de 300 de ori Smiley etc. Am detestat matematica. Fără însușiri și abilități pentru științele exacte, am trecut la rotunjit. Așa că eu îndulcesc cifrele. Dar și cu putința mea de rotunjire, totalul din articol m-a deranjat. Teoria mea despre influența copiilor mi-a muncit gândurile.

Ce ascultă Mara la Radio în fiecare dimineață și la fiecare drum făcut împreună cu mașina? Mereu Delia, mereu Smiley, mereu Antonia etc. Din ziua aceea în mașina mea am trecut pe Radio România Cultural. Din ziua aceea diversitatea ne-a împresurat. M-am așteptat la o reacție de împotrivire din partea ei: teatru radiofonic, biografii, jazz, blues, altă informație muzicală decât cea obișnuită.

M-a surprins însă. Pe lângă absența comentariilor, într-o seară am parcat mașina, iar Mara m-a oprit. Mama, mai voiam să ascult, acum nu știu ce s-a întâmplat cu domnul acela! S-a terminat emisiunea, Mara, a emigrat în Grecia cu familia. Dar mama, chiar l-au ținut în picioare 70 de ore? Eu nu pot să stau nici o oră. Cât înseamnă 70 de ore? Păi daca 2 zile adună 48 de ore… 48 de ore, mama? Chiar? De ce l-au închis, cine l-a închis? Habar nu am Mara, de ce, dar comuniștii l-au torturat. Comuniștii sunt răi, mama? Răi, Mara, așa cum ne reprezentăm răul pe pământ.

Mara a împlinit 7 ani. Dezvoltăm o relație de egalitate după putințele mele de mamă educată și după stadiul ei de creștere. Cred în puterea influenței. O verific de câțiva ani. Și din păcate, repertoriul radiourilor nu mă ajută cu educația muzicală. Nu susțin că strică ceva, dar unele posturi de radio nu fac nimic pentru educație.

Ca mamă, am responsabilitatea să educ. Am nevoie de sprijin să fac educație, nu să distrez copilul. Copilul știe pur și simplu să se distreze. El trăiește în prezent.

Pentru trecut și viitor, eu și Mara ascultăm Radio România Cultural.

O biciclistă de duminică

De 11 oct., 2016 2 Trăiri afective ale mele , , , , 0

14581583_1428191490529448_2123531215993192612_nÎn fiecare an sperăm să ne lase toamna pomii verzi. Nu se întâmplă. Ne înconjoară galbenul şi dimineţile reci. Frigul m-a determinat să dau drumul la centrală, iar un anumit calorifer a făcut posibilă o plimbare cu bicicleta prin casă.

A venit mama, a pus mâna pe cauciuc şi a dat din cap ca un doctor după ce-ţi ascultă inima. Bicicleta asta s-o muţi, o să-ţi coacă cauciucul.

Ca un pacient speriat, dar impresionat de expresia doctorului, nu am verificat informaţia. Am mutat bicicleta cât mai departe de caloriferul ucigaş. Am împritenit-o cu cărţile, iar duminică am scos-o la o plimbare şi mai lungă, în sufragerie nici nu am apucat să mă urc în şa.

Am pornit prin oraş la Pedalarea de toamnă, Verde pentru biciclete împlinind 8 ani. Fără excepţie, oraşul mi l-am reprezentat tot ca o junglă. Maşinile îmi dau emoţii, unele piste te zdruncină, unele piste nu există, alţi mârlani glumesc cu duduia şi nu se dau din faţa bicicletei.

Am ajuns transpirată pe platforma Timco. Dacă m-ar urmări cineva, copie la indigo, am acelaşi itinerariu de când am început să ies la pedalări. Încep să caut cu ochii un voluntar pentru milogeală. Să-mi umfle şi mie cineva roţile. Dacă nu o zăresc pe Romina Faur mă îndrept rapid spre Cup of Soul. Îmi potolesc setea cu apă, apoi mă răsfăţ cu o cafea. Cer cafea şi primesc înapoi diverse arome, duminică jur că am depistat migdale, dar nu sunt aşa sigură.

Râd şi glumesc cu Ionică, mă persifleză Flavius cu perfectul simplu, conversaţii întrerupte cu Mihaela şi Romina, mai salut o doamnă, mai schimb două vorbe cu o cunoştinţă şi plec printre ultimii biciclişti în coloană. De data asta s-a întâmplat să pierd coloana. Am încercat cu entuziasm să o prind din urmă, dar traficul mă sperie. Am abandonat şi am pedalat cu pletele în vânt spre Piaţa Libertăţii să port o carte.

Am profitat de soare pe terasa de la Cafeneaua Verde. Am mai oftat că nu am câştigat şi eu de la Teatrul Maghiar de Stat Csikz Gergely un abonament sau o invitaţie. Verde pentru biciclete este şi prestator de servicii culturale prin parteneri şi activităţi.

Am sorbit ceai, am şuşotit cu fetele, am privit cu încântare multitudinea de baloane ridicate spre cer în Piaţa Libertăţii.

Am petrecut o duminică dimineaţă cu mişcare, muzică, socializare, cu cafea, cu baloane colorate, cu teatru. O pedalare marca Verde pentru biciclete îmbină toate astea. M-am bucurat şi încă mă bucur.

Cu drag, de la o biciclistă de duminică.

Sex, alcool, droguri, muzică și cărti

De 14 ian., 2016 1 Trăiri afective ale mele , , , 0

12539985_1121102987899854_884350849_nAți încercat vreodată să vă imaginați dezechilibrul? O imagine ar fi bună. Când m-am avântat în scenarii, am vizualizat o aruncare în gol de pe un pod sau un leșin cauzat de o emoție puternică.

Firește, nu am experiența aruncării în gol, dar am verificat leșinul. Când am deschis ochii, sunetele deja le recuperasem, voiam să mă îndepărtez cât mai repede de larma din jur. Mă simțeam lovită de sunetele și conturul siluetei aplecate asupra mea. N-am fugit din lipsa forței fizice. M-am retras. La exterior, o mișcare abia vizibilă, la interior, reflux. O descreștere plină de vertij. M-am ridicat și am mers drept, fiecare mușchi executa ordinul de deplasare. În mine, senzația de lipsă de echilibru.

Starea mea în urma leșinului o găsesc asemănătoare stărilor sufletești traversate de cineva care tocmai s-a despărțit de partener. Dezechilibrul de la interior modifică inclusiv mersul. La un prieten proaspăt separat, am observat mersul într-o ureche. Părea că pândește rotirea pământului. E oarecum firesc. Corpurile se atrag în funcție de masa lor. Ei bine, masa corpului uman stă și în măreția lui psihică.

Da, psihicul uman, atât de ignorat și de disprețuit de oameni! Eu nu fac asta. Mie mi-e frică de psihic, mai ales de partea inconștientă deoarece sunt conștientă că port deasupra gâtului cea mai letală armă umană. De acolo au ieșit miturile, legendele, teoriile, filozofia, știința cu bomba atomică.

Aș îndrăzni să înaintez o reprezentare a lumii ca un imens creier care ne conține pe toți. Creierul este unicul nostru prieten și cel mai de temut dușman. Lumea nu fucționează după planuri sau un plan, nu are un arhitect decât în lojile unor bărbați mari care nu au renunțat la joaca cu săbiile pe stradă și le-au turnat în preocupări spirituale pentru a se feri de instanța dură a supraeului care râde de grijile infantile ale eului.

E înfiorător când se atentează la măreția unui om. Prin convingeri clătinate, prin obiceiuri răsturnate, prin ritualuri întrerupte, prin mutarea zonei de confort, omul nu mai știe să fie om. Nu mai știe ce să facă cu el, iar timpul pare să-l ucidă. Sufocat de spațiu, atacat de timp, începe să meargă într-o ureche.

Cei mai mulți ne revenim. Se face apel la: sex, alcool, droguri, muzică, cărți. Fiecare după el. O revenire după chip și asemănare. Din acest punct, după ce ai ales, vine confruntarea impusă de judecăți, critica sau gura lumii. S-o numim gura lumii. Gura lumii îți impune un plan de apărare. Devenirea poate fi pozitivă sau negativă.

Reconstrucția măreției se impune sau pierim. Programați suntem să luptăm pentru supraviețuire. Puțini aleg moartea, de aceea ne trasformăm în soldați. Asta ar explica senzația că toți oamenii se răfuiesc între ei.

Sex, alcool, droguri, muzică și cărti sau lumea.

Dacă e noiembrie, e Gaudeamus

De 19 nov., 2014 0 Colaborari , , , , 0

Nu știu voi ce faceți, cititorilor, dar eu mă pregătesc de Gaudeamus. Mâine o să fiu la București, la standul Editurii Univers și la oricare alt stand sau eveniment care o să mă intereseze.
Mai jos în pagină o să așez informații despre evenimentele Editurii Univers.

Evenimente organizate în cadrul Târgului Internațional Gaudeamus – Editura Univers
19-23 noiembrie 2014
Stand Univers: nr. 250, nivel 4.50

Vineri, 21 noiembrie
Ora 15.00
Teatru Era să fiu eu. Adaptare după romanul Era să fiu eu, un roman de Ali Smith, traducere Carmen Scarlet, Editura Univers.
Invitați: Corina Popa, Alexandra Necula, Gabriela Burungiu.
Stand Radio România Cultural (nr. 251, nivel 4.50)

Ora. 17.00
Lansare de carte: Casandra de Christa Wolf, traducere Iulia Dondorici.
Invitați: Carmen Mușat, Luminița Corneanu
Standul Editurii Univers (nr. 250, nivel 4.50)

Sâmbătă, 22 noiembrie
Ora 12.00
Lansare de carte: Copiii paznicilor de elefanți de Peter Høeg, traducere Grete Tartler
Invitați: Alexandra Rusu, Cătălina Miciu
Standul Editurii Univers (nr. 250, nivel 4.50)

Ora 12.45
Dezbatere: implicațiile sociale ale consumului de droguri și lansare a cărții ZeroZeroZero de Roberto Saviano, traducere Patricia Rădulescu.
Invitați: Cristian Teodorescu, Andrei Teodorescu (regizorul documentarului Brigada neagră, o incursiune în subteranele consumului de droguri din București, premiat la Festivalul Internaţional de Film Studenţesc CineMAiubit din 2013).
Standul Editurii Univers (nr. 250, nivel 4.50)

Ora 14.00
Lansare de carte: Sfârșitul poveștii de Lydia Davis, traducere Veronica D. Niculescu
Invitați: Veronica D. Niculescu, Florina Pîrjol, Dana Jenaru
Standul Editurii Univers (nr. 250, nivel 4.50)

Ora 15.00
Lansare de carte: Donul liniștit de Mihail Șolohov, traducere Cezar Petrescu și Andrei Ivanovski
Invitați: Natalia Muzhennikova – Secretar I al Ambasadei Federației Ruse în România, Armand Goșu, Vasile Ernu
Standul Invitatului de onoare – Rusia

Ora 16.30
Lansare de carte Călătoria unei femei care nu se mai temea de îmbătrânire de Gabriel Osmonde (pseudonim Andreï Makine), traducere Irinel Antoniu
Invitați: Cristina Foarfă, Laura Câlțea, Cristian Teodorescu
Standul Editurii Univers (nr. 250, nivel 4.50)

Duminică, 23 noiembrie
Ora 13.00
Lansare de carte: City de Alessandro Baricco, traducere Patricia Rădulescu
Invitați: Andreea Răsuceanu, Mitoș Micleușanu
Standul Editurii Univers (nr. 250, nivel 4.50)

Ora 14.00
Lansări de carte: Reduși la tăcere de Kristina Ohlsson, traducere Petru Iamandi
Invitați: Petru Iamandi, Ciprian Măceșaru, Michael Haulică
Standul Editurii Univers (nr. 250, nivel 4.50)

Ora 15.00
Lansare de carte: Aproape de inima vijelioasă a lumii de Clarice Lispector, traducere Dan Munteanu Colan
Invitați: Simona Sora, Adina Dinițoiu
Standul Editurii Univers (nr. 250, nivel 4.50)

Dacă e noiembrie, e târg de carte, teatru, prieteni, muzică, Carul cu bere, rochii, fete și exagerat de multă voie bună.

Eu sunt. Eu am.

De 1 sept., 2014 6 Trăiri afective ale mele , , , , 0

M-am oprit. Nu mai caut nici un sens în viața asta a mea. Îi dau uneori felurite semnificații. Ezitai puțin când tastai felurite. Inițial gândisem într-un alt sinonim. Primul gând poate fi doar una dintre alegeri.
Mă împac.
Dacă m-am oprit, acum mă împac.
Cu aceeași viața, viața mea.
M-am oprit să caut un sens vieții mele și mă împac cu viața mea. Decizia aceasta mi-a afectat cumva câinele, când mă zărește, pe lânga sărut, îmi caută mâna, își bagă singur botul în umezeala palmei.
De ce e atât de supus dulăul meu cu ochi albaștri încă nu știu. Cum nu știu de ce mă tulbură nespus Pastorala lui Beethoven.
Am dezvoltat o obsesie. Muzica urlă și umple liniștea casei. Muzica asta urlă și umple neliniștea ființei mele.
După o săptămână în Italia, undeva în Liguria, există chiar și o mare liguriană, alcătuirea mea la care am muncit s-a năruit ca un castel de nisip. Am cedat din nou nervos. Calmul aparent, detașarea afișată, înțelegerea și compasiunea s-au dus într-o secundă, într-o privire nebună, pierdută.
Iau totul așa cum este.
M-am lamentat, mi-am plâns de milă bineînțeles. Munca mea, străduința, cărțile, oamenii, muzica, tot ce m-a ajutat s-a pierdut.
M-am oprit.
Nu mai caut un sens vieții, atunci de ce dau atâta sens unei crize? Îi dau sens, importanță, o investesc cu puterea unui subiect.
Eu sunt subiect.
Eu sunt puterea.
Eu am puterea.
Eu sunt. Eu am.
Eu.

Punct.

Notă: acesta e un text pe care nu-l recitesc pentru publicare. Îmi cer scuze pentru greșeli de orice fel.

Vrei să fim prieteni? O zi cu Pessoa

De 7 aug., 2014 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Ieri am petrecut timp în librăria Cărturești. Acest lucru a fost posibil deoarece Mara mea, la cei 4 ani ai ei, își alege cum anume își petrece timpul; la atelier să picteze, la locul de joacă să nu socializeze pentru că nici un copil care a trecut pe lângă ea nu a întrebat-o: vrei să fim prieteni?
Încercați să vă amintiți acea perioadă care prilejuia și crea prietenii doar prin această simplă întrebare: vrei să fim prieteni?
Am și eu câțiva prieteni din acea perioadă.
Revenind, cu Mara la atelier sau la locul de joacă, eu mă răsfăț la Cărturești. Visez uneori printre cărți sau în fața rafturilor cu căni de ceai.
O zi își poate modifica semnificațiile dacă sorb ceaiul dintr-o cană colorată de o anumită formă.
Ceai, cărți, muzică, companie bună și poezia lui Fernando Pessoa. Se prea poate ca mai bine de o oră întreagă să-mi fi plimbat ochii, sucit mințile și simțurile cu scriitura lui Pessoa.
Îmi place Pessoa.
Mă regăsesc în ceea ce scrie.
Îmi doresc să ajung la unele sentimente după ce-l citesc.

Din ora de ieri, o să pun și pe blog câteva poeme.

Niciodată voința altuia

Niciodată voința altuia, oricât de seducătoare ar fi,
N-o împlini în numele tău. Rămâi stăpân peste ceea ce faci,
Sclav nu fi nimănui, nici măcar ție însuți.
Nimeni nu te poate face ceea ce ești tu. Nimic nu te schimbă.
Involuntarul tău destin intim împlinește-l
Cu superbie. Fii propriul tău fiu.

Cloe, nu doresc iubirea

Cloe, nu doresc iubirea ta, care mă oprimă
Căci îmi pretinde în schimb iubire. Vreau să fiu liber.

Speranța e o datorie a sentimentului.

Nu știu cine sunt

Nu știu cine sunt, nu știu ce suflet am.
Atunci când vorbesc cu sinceritate nu știu cu ce fel de sinceritate vorbesc.
Sunt în mod variabil altul decât un singur eu despre care nu știu dacă există (dacă el este ceilalți).
Simt în mine ființe pe care nu le am. Mă cuprind anxietăți care îmi produc repulsie. Propria mea atenție acordată mie însumi mi se prezintă în permanență ca o serie de trădări sufletești față de o personalitate pe care probabil că eu nu o am, și nici ea nu crede că aș avea-o.
Mă simt multiplu. Sunt ca o încăpere cu nenumărate oglinzi fantastice care multiplică în reflectări false o unică realitate anterioară care nu se află în nici una dintre ele și se află în toate.
Așa cum un panteist se simte arbore sau chiar floare, eu mă simt diferite ființe. Mă simt trăind în mine viețile altora, incomplet ca și cum ființa mea ar participa în toți oamenii, incomplet în fiecare dintre ei, printr-o sumă de non-euri sintetizată într-un eu fals.

Trei poeme, Niciodată voința altuia, Cloe nu doresc iubirea, Nu știu cine sunt. Îmi doresc să le împart cu cititorii mei.

O zi cu Pessoa.

Al Di Meola

De 7 nov., 2013 4 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Intenționam să scriu azi despre Maramureș. Am ajuns și eu în Maramureș. Azi dimineață mă trezii însă într-un gând: eternul feminin. Aseară am participat la concertul lui Al Di Meola, iar acum ascult Smetana în timp ce scriu. Am început să ascult muzică în timp ce scriu. Oamenii se schimbă.
Așadar, amân Maramureșul. Am o sarcină azi, să scriu despre concertul de aseară. Marți mi-a lăsat Tomata un mesaj dacă vreau să merg în locul ei la concert.
M-am gândit puțin, am avut o săptămână foarte aglomerată, iar până la urmă am acceptat. Aseară am participat în calitate de blogger, de aceea acum vă scriu îndeplinind o funcție, de blogger, și vă descriu câteva impresii ale omului.
Prima impresie.
Alt spațiu. Aș fi preferat un spațiu mai puțin convențional pentru muzica lui Al Di Meola. Filarmonica nu permite legănat de șolduri, iar muzica de aseară le cerea prin ritm, le-a impus chiar prin transfer.
Eu m-am fâțâit în scaun. Ce cântă Al Di Meola? Cântă jazz la o chitară cu o anumită tehnică. Nu am cunoștințe despre tehnică, am impresii și intuiții după spectacolul de aseară.
O impresie deja am formulat-o. Alta ar fi că muzica lui te duce, într-un fel te mută de la plăcerea muzicală la plăcerea carnală. Conștiința aduce cumva la suprafață imagini ale unui așternut, ale unei femei, iată, eternul feminin, ale unor petale de trandafiri, ale unui sărut pe umăr, ale unui bărbat zâmbitor, ale unui cuplu fericit și satisfăcut.
Găsesc plăcută reactivarea unor asemenea imagini pline de romantism. Utilitatea reamintirii clipelor fericite din viața fiecăruia dintre noi ne îmblânzește și ne face mai îngăduitori cu propriile așteptări.
Mi-am exersat sinceritatea cu impresiile. Despre intuiție îmi vine mai greu să formulez. Esența însă stă în descoperirea muzicii acestui cântăreț necunoscut mie. Mi-a plăcut.

Sentimentul acesta de plăcere i se datorează Tomatei. Mulțumesc.