Zice Dunia

În orice grup ajung, boemi sau conservatori, îmi ajunge la urechi: România e frumoasă, păcat că e locuită.
Într-adevăr scriu pentru a-mi confirma plictiseala. Un procent mare, copleșitor aș zice, dintre cei care deschid gura să evalueze astfel România fac următoarele:

1. Nu duc coșul de cumpărături la locul special amenajat. Săptămâna trecută parcarea de la Dedeman număra zeci de coșuri abandonate. România e frumoasă.

2. Aruncă mucurile de țigară pe geamul mașinii. România rămâne frumoasă.

3. Rămân pasivi la schimburile violente de cuvinte între două sau mai multe persoane pe stradă. România e la fel de frumoasă.

Etc!

Mă opresc, ideea am exprimat-o. România, Elveția, Suedia, Grecia, petice de pământ. Diferența au făcut-o întotdeauna oamenii și regulile. Noi ce reguli respectăm? Plângerile la adresa țării s-ar restrânge simțitor dacă oamenii ar începe să-și dea valoare prin ceea ce sunt, și nu prin ceea ce au.

În prezent suntem prea mulți mitocani.

UPDATE: Doar schimbarea atitudinii individului este începutul schimbării psihologiei națiunii. Marile probleme ale omenirii nu au fost niciodată rezolvate prin legi generale, ci întotdeauna doar prin reînnoirea atitudinii individului. Jung, Două scrieri despre psihologia analitică

Foto: Silviu Pârjolea