Am scris mult despre Tudor Gheorghe pe blog. La un moment dat m-am oprit. Am continuat să merg cu entuziasm la spectacole. În rochiile elegante, cu ciorap cu fir subţire, pe tocuri.

Sunt o femeie elegantă şi datorită lui Tudor Gheorghe. Nu ştiu dacă să vă spun de ce. Aş păstra povestea pentru un text separat. Nu mă deranjează să reiau, repetiţia are forţa ei.

L-am auzit, de-a lungul anilor, nu am pierdut nici o reprezentaţie din 2006, evocând toaletele cucoanelor din perioada interbelică. Cu voce puternică, dar privire melancolică, a transmis o rugăminte doamnelor şi domnişoarelor.

Îmbrăcaţi-vă potrivit momentului! Scoteţi rochiile, mănuşile, pălăriile, perlele.

Eu le-am scos. Pe rând, nu sunt adepta pomului de Crăciun în ţinută. Există o excepţie. În 2010, în luna februarie, când Mara mea s-a încăpăţânat să rămână la căldura pântecului până la termen, doctorul meu, îngrijorat pentru mămică şi făt, m-a internat în 11 februarie pentru a mă ţine sub observaţie.

El m-a îngrijit, dar Mara a refuzat să vină. Seara, aveam bilete la Tudor Gheorghe. După ora 17 l-am întrebat pe doctor ce crede despre Mara. Vine sau nu? Că am bilete la Tudor Gheorghe.

Doctorul a râs, m-a mângâiat pe păr şi mi-a dat voie să plec. Cu fluturaşul în mână, într-o salopetă de lână şi cizme moi de piele întoarsă, l-am ascultat pe Tudor Gheorghe. Fără eleganţă, greoie la trup şi minte, am savurat evadarea din zilele mele obişnuite.

Aseară, în timp ce-l ascultam şi îmi doream să se prelungească cât se poate de mult paradigma, sala teatrului, artistul de pe scenă, vocea, detaşarea, starea de bine, iubirea, despovărarea, am înţeles că particip la spectacole atât pentru artist, cât şi pentru om.

Apreciez artistul şi omul Tudor Gheorghe. Dacă l-aş întâlni vreodată, i-aş întinde doar mâna să i-o strâng. Orice cuvânt m-ar ruşina şi l-aş simţi inutil.

Am renunţat să mai scriu despre el. Au scris mulţi atâţia înaintea mea despre Tudor Gheorghe. Aprecieri sau critici, cui îi pasă?!

Tudor Gheorghe se achită atât de onorabil de faptul de a fi om. Şi îi face şi pe alţii oameni. Prin cultură, prin poezie, prin cântec, prin esenţa spaţiului geografic în care ne-am născut.

Ne naştem oameni, devenim români. Pe parcursul vieţii, suntem români şi luptăm să devenim oameni. Poezia şi cântecul ajută. Frumosul ajută.

Am stat aseară faţă în faţă cu frumosul. Frumos manifestat de om, de un om, de Tudor Gheorghe.

Frumos.