Ieri toată ziua și azi toată ziua mi-am folosit timpul liber pentru a termina cartea Danielei Rațiu, Măcelarul îi citea pe ruși. Trei piese de teatru care m-au captivat. Așa că cele două runde de somn ale lui Mateiu de peste zi m-au ajutat să dau pagină după pagină și să sfârșesc. Am scris verbul a sfârși și mi-a venit în cap just came. Înainte de a mă așeza la scris, am vizionat un episod din Just like that. Și un personaj just came în film, iar în carte are loc o partuză. Partuză înseamnă sex în grup. Gata, v-am salvat de o căutare la dicționar.

Adevărul este că am parcurs cartea într-o stare febrilă, iar ultima pagină poate fi interpretată ca just came. Orgasmele intelectuale au și ele intensitatea lor.

O să las deoparte cartea Danielei. O să studiez înainte să scriu despre orice piesă din cele trei. Îmi doresc să vă povestesc despre Daniela așa cum mi-a devenit mie cunoscută.

La facultate, în afară de orele de curs, am prins obiceiul să umblu și pe la lansări de carte. O lansare, două, trei, la a patra am început să recunosc chipuri și să mi se recunoască chipul. Salut! Bună seara! Bine ați venit! De la lansări am ajuns să particip la cluburi de carte, la festivaluri, la deschideri de librării. La toate astea am zărit mereu o doamnă frumoasă, slabă, blondă și cu părul mereu aranjat. Aici e aici. Părul ei mi-a atras atenția. Cum reușește? Cum reușește să aibă mereu părul aranjat?

Și uite așa am ajuns în autobuz. Înapoi la Severin, în fiecare dimineață luam autobuzul spre școală. În autobuz, o fată știută din vedere cu care nu am ajuns niciodată să schimb un salut, avea o dungă perfectă la ochi. În fiecare dimineață, doi ani de zile, m-am holbat la dunga ei de la ochi. Oare cum o reuși și la ce oră se trezește pentru a arăta ca o păpușă?

La Daniela Rațiu puțin mi-a păsat de oră. Provinciala din mine s-a confruntat cu alte prejudecăți. Oare o femeie atât de frumoasă, de dichisită, cu tocuri și cu părul mereu aranjat scrie literatură serioasă? Voi știți ce anume este literatura serioasă? Pentru mine, atunci, mă refer la anii 2003-2006, literatura serioasă însemna Dostoievski, Tolstoi, Goethe, Mann și Marquez. Toți bărbați, toți morți, toți studiați în școală fără să mă îndoiesc de talentul lor. Reputația lor îi scopea pe toți scriitorii actuali. Gândirea mea de provincială nu ducea recunoașteri personale ale abilităților scriitorilor. Aveam nevoie să mi se spună cine are talent, cine e de citit și cine de apreciat.

La Festivalul de Literatura de la Timișoara am auzit-o pe Daniela citind din Măcelarul îi citea pe ruși. Am reținut câteva înjurături și replica lui Robert Șerban că e greu de crezut ce forță are o doamnă așa delicată. Ce nepotrivire! Daniela e mignonă, dar privirea ei sfredelește. Daniela o fi pe tocuri, dar pășește apăsat și demn.

Au trecut anii de atunci și nu m-am mai gândit la Daniela sau la nepotrivirea evaluării lui Robert Șerban cu percepția mea despre. Am continuat să ne întâlnim la evenimente. Să ne salutăm. Să schimbăm replici despre vreme.

Iar într-o zi am intrat în librăria Bufnițelor, La două bufnițe, și am cerut cărțile Danielei Rațiu. Am găsit două, Staniol, volum de poezii, și Măcelarul îi citea pe ruși, teatru.

După cele trei piese devorate, propun o colaborare între Daniela și Teatrul Național Timișoara. O capitală culturală europeană ar fi de apreciat să aibă în repertoriu un spectacol de o femeie scriitor din zilele noastre. O femeie scriitor blondă, cu privire pătrunzătoare, mereu elegantă, mereu lumină în întunericul minților obtuze ale vremurilor actuale.

Foto: Bogdan Mosorescu

Au trecut zilele. S-au adunat anii. Port în mine o fată și o femeie. Fata se scaldă încă goală în Dunăre. Femeia are păr alb și reacții potolite. De fată nu cred că o să scap vreodată. Nici nu vreau. Fără ea aș lua viața în serios, iar asta m-ar omorî de plictiseală.

Femeia conduce însă. E țanțoșă. E tolerantă. Fata menține o autenticitate. Asta sunt eu. Asta nu sunt. Asta aș putea să fiu.

Fata și femeia s-au pus de acord în ceea ce privește rasa umană. Ca rasă, dezamăgim. Experiența de viață, lecturile și instagramul de la NASA m-au convins că oamenii sunt o boală a pământului, oamenii sunt un cancer. Am atacat toate părțile vii ale planetei și am afectat funcțiile vitale vieții.
Planeta luptă. Face chimioterapie prin dezastrele naturale. Afirm aceste atrocități cu certitudine. Ceea ce nu știu ține de faza în care am ajuns.

Este nu este terminală. E derutant. Să mă bucur pentru pământ să se vindece ar însemna să mă bucur de extincția rasei umane. Și fără oameni, cine ar mai contempla? Gândurile astea mă macină la fel ca nimicul.

Să nu vă lăsați păcăliți de gândurile sinistre. Tot aici îngrămădesc o țelină. Mâine am programat o supă. Pe lângă boală și țelină, mă deranjează un fir alb din sprânceană și mă încântă pielea fină de pe brațe și picioare. Tot mâine mi-am propus să citesc teatru de Daniela Rațiu.

Cartea aici: Cărturești.

O să revin cu un articol despre Daniela Rațiu, o femeie frumoasă și talentată din viața literară contemporană.

Foto: Bogdan Mosorescu

Anul acesta mi-am propus să ajung la Paris. Am citit Dimineți la Cafe Rostand de Ismail Kadare. Pentru mine a ajuns ceva obișnuit să mă las dusă în lume de ceea ce citesc prin cărți. Nu mă plâng. Așa am vizitat Zanzibarul, Cabo Verde, Cadaques și Egipt.

Am călcat pe urmele unor persoane sau personaje și de cele mai multe ori nu am simțit nimic. Mereu în expectativă, promisiuni imaginare din timpul lecturii, în fiecare loc vizitat mi-a lipsit fiorul. Poate la Londra, în vizită la Casa Freud, m-a cuprins un soi de agitație. Cum agitația nu e ceva străin de mine, n-am luat-o în seamă.

Zilele acestea, cu jumătate de carte citită, Dimineți la Rostand, și cu câteva pagini citite din Diplomația lui Kissinger, mi s-a făcut frică. Mi-am imaginat pentru o secundă lumea condusă de comuniști. Ce mai fior m-a trecut! Vă puteți imagina un Paris comunist? Nu încercați, e dureros și inutil. Ziua în care dictatura de orice fel va conduce lumea, ziua aceea va însemna dispariția speciei umane. Vor supraviețui indivizi care aprobă comunismul pentru locul de muncă și apartament. Ceaușescu a făcut asta pentru cetățenii români. Nu contează că oameni nevinovați au murit în închisori, au fost torturați, au înghețat de frig, și-au curățat fecalele cu mâna. De ceva s-or fi făcut ei vinovați!

Dictatura de orice fel se aseamănă cu cancerul. Distruge. Omoară. Produce durere intensă. Ține indivizii în întuneric și suspiciune.

Cu ani în urmă, m-am simțit pregătită să-mi declar și să-mi trăiesc ateismul. În acest an mă simt pregătită să-mi declar atitudinea pro americană. Diplomația din Europa cu echilibrul puterilor a dat greș, iar diplomația americană o văd ca pe o mamă. Nu este cea mai bună, dar se străduiește. În toate eforturile ei, își favorizează fiii, dar cumpără pantofi și verișorilor de la țară.

Semnat: verișoara de la țară.

Foto: Bogdan Mosorescu

Încep anul 2022 pe blog cu un articol despre cartea lui Philip Roth, Pastorala americană.

Găsiți cartea aici: Cărturești.

Dacă nu ați părăsit deja pagina, ah, iar vorbe despre cărți, plictisitor!, atunci credeți-mă pe cuvânt că Roth e demențial. A câștigat premii peste premii, Pulitzer-ul pentru Pastorala americană. Menționarea premiilor are de-a face cu cititorii. Pentru unii contează. Eu imediat cum aud de premii reacționez ca o cățea. Mi se ridică urechile. Iau cartea autorului, o răsfoiesc, citesc câteva rânduri. Firește, ca scriitoare ratată, fără validarea intelectualilor, premiile sunt la fel de departe ca planeta Saturn.

Să notez repede câteva cuvinte despre subiectul romanului. Mateiu m-a ridicat deja de două ori de pe canapea. Așa este cu alăptatul la cerere. Oriunde și oricând îți ridici bluza în cap. Plus că am fiert niște castane, iar castanele sunt ca semințele. Până nu le termin, nu mă las.

O familie de evrei americani se confruntă cu o tragedie. Un tată cu calități excepționale suportă ticăloșia vieții cu o atitudine de rege. Regele reprezintă. Regele nu prezintă. Așa și personajul nostru, Suedezul. Suedezul reprezintă un elev talentat, un fiu minunat, un frate înțelegător, un soț incredibil, un tată blând și conciliant. Asta până viața îl fute. O să descoperiți în text cuvinte vulgare. O să citiți pulă și futut peste care o să treceți fără uimire.

Intervine aici talentul autorului căruia îi curge imaginația ca apa potabilă la robinet. Nu citești nimic forțat. Nici un cuvânt nu pare aruncat, nici o descriere umplută cu adjective plictisitoare sau inutile. Naturalețe și firesc ca în viață, iar în viață fututul stă uneori lângă un interes diplomatic.

Ca cititor te cufunzi în acțiune. Parcurgi ca vrăjit pagini despre felul cum se taie mănușile, despre războiul din Vietnam, despre atitudini evreiești sau catolice, despre suflet, despre industrie, despre violență, despre nebunie. E o nebunie absolută cartea asta! Nu ține cont de condiții și structuri literare. Ține cont de seducție, de seducția cititorului și numai a cititorului.

Vă las. Mateiu pesemne are un puseu de creștere. Nu mă lasă și pace. Insistă să mă mângâie pe mâna dreaptă. O scuză, îmi oferă o scuză pentru întruparea în scriitoarea ratată. Nu e vorba că nu m-am străduit, știți, dar am crescut o fată, acum cresc și un băiețel. Eh, am nevoie de paliative puternice să-mi justific ratarea.

În 1 ianuarie 2022 revin la motto-ul blogului:

Să râdem înainte de toate.

Pe cine admirați? Lăsați deoparte morții. Eu îl las deoparte de Freud. Cine se ivește înaintea ochilor? La mine apar două persoane.

Zilele acestea, cu mese puse, aranjate, ridicate și de la capăt, spațiul s-a impus ca subiect. Când te ciocnești, cot, fund, umăr, scuze, trec pe aici, mă sucesc pe dincolo, atunci apare închipuirea unei încăperi construite în secolele trecute. Să aibă loc toată lumea și absolut nimeni să nu se ciocnească. Excepție fac izbirile de pereți dacă se află în zonă îndrăgostiți.

Apartamentul meu e din cartea lui Lewis Carroll la sărbători. Mă bucur când primesc prieteni. Mă bucur când îmi pleacă prietenii. Deschid ușa. Mă izbește scara blocului. Închid ușa. Mă izbește scara blocului. Mă deprimă. Mă înfurie.

Cum se poate îmbunătăți calitatea vieții unui cetățean care locuiește la bloc?

Înainte să pătrund în apartament, traversez un mic-mititel infern dantesc. Asta simt în fiecare zi, fără excepție, când văd pereții, scările și balustrada de la bloc.

Dat fiind faptul că mă deranjează, am nevoie de consolare. Ca de fiecare dată, n-am avut suferință pe care cărțile să nu mi-o transforme într-o durere suportabilă. Cărțile mă salvează. Cărțile și cele două persoane admirate de mine care locuiesc la bloc.

Pentru că uneori a locui la bloc nu înseamnă mai puțină muncă, mai puțină inteligență. Admir niște monștri intelectuali care au prețuit și prețuiesc palatul minții.

Spațiul înseamnă intimitate. Blocurile au distrus intimitatea. E intim când tragi apa la wc. La bloc împarți intimitatea cu cel puțin două apartamente. Conectarea cu ceilalți a devenit grețoasă.

M-am gândit mult la persoanele astea două de Crăciun. Am simțit ceva. Nu știu ce. Îmi suport viața la bloc, deși pare că nu o suport. Stau în mijlocul sufrageriei, mă holbez la hartă, îmi privesc cărțile și sunt fericită. Cred că sunt. Uneori sunt.

Ce anume să-și mai dorească un om de la viață atunci când se simte fericit?!

Foto: Bogdan Mosorescu

Ciorba e pe foc. Ciorbă de curcan fiartă la foc mic. Am pregătit leușteanul. Leușteanul e gustul de acasă. Ce înseamnă acasă pentru mine.

Crăciunul este despre ce înseamnă acasă pentru fiecare dintre noi.

Să lăsăm deoparte dulcegăriile despre perioada Fii mai bun!
(Ciorba a fost pe foc. Între timp am dat mirosurile de zarzavat jos și m-am răsfățat cu Jo Malone. Puf-puf!)

Perioada asta ne afectează pe toți. Fie că ținem tradiția, fie că ne-am creat obiceiuri noi, fie că sărbătorim la soare, fie că se adună familia, fie cu mâncare chinezească, fie cu vin, fie cu ceai, fie cu cărți sau cu filme, fie întinși pe canapea, fie voluntari, zilele astea reprezintă o întrerupere. Trecem de la modul automat, la modul manual. Zile libere, ore libere, întâlniri cu părinții care au instalat butoane speciale de a acționa și reacționa, exagerări colosale și bosumflări grandioase sau putem citi simplu, magia Crăciunului. E magic cum în două zile părinții și copiii se satură unii de alții pentru un an întreg.

Să luăm de exemplu mâncarea. Crăciunul este despre mâncare orice ar zice neaprofundații de pe facebook. Te aduni în jurul mesei. Guști brânză. Savurezi o ciorbă cu leuștean. Sorbi o gură de vin. Povestești. Râzi. Atingi. Uneori primim colindători și ceva extraordinar se întâmplă. Te izbește emoția. Și observi că timpul trece. Și observi că ceea ce se întâmplă între bosumflări stupide nu mai recuperezi. Decizi, pe ritmul muzicii românești, jeluitoare, dramatice, sumbre, poetice, că viața este prețioasă și o s-o onorezi. Uiți decizia a doua zi. În anul următor, cei mai mulți dintre noi, intrăm pe pilot automat fără să pară că ne-a zbuciumat vreun gând.

Vine Crăciunul viitor și o luăm de la capăt. Urmează să se întâmple Crăciunul viitor pentru fiecare dintre noi. Uneori e atât de simplu. Fix cum îi repet Marei. Tot ce este de făcut este să respiri, atât! Te izbește emoția, respiră! Râde cineva de tine, respiră! Te doare sufletul, respiră! Respirația separă pierderea lucidității de un moment supărător. Ca întotdeauna, cunosc teoria, pic glorios la practică.

Crăciunul viitor e aici și mi-am promis lentoare. Mi-am promis că nu o să-mi dau ochii peste cap la atitudinile celor care se cred mai buni. Unii se cred deasupra mâncării de Crăciun. De acord cu ei, dacă vorbim de îmbuibare. Mi-am promis friptură de iepure.

Afară cântă colindătorii. Vă las. Merg să-i ascult.

De câteva zile îmi tot fuge gândul la Sorin Oncu. Aș merge să-l vizitez. Poate m-a inspirat serialul After Life. Căutați serialul pe Netflix. Doar că la Sorin la mormânt nu e nici o bancă și cu siguranță nu o să întâlnesc un străin spiritual și inteligent cu care să dialoghez.

Așa că stau în banca mea. O să-l sun pe Cosmin Haiaș. Cu el îmi alin dorul de Sorin. Cine sunt ei nu are importanță pentru textul acesta. Remarcabil de menționat este că Sorin este mort. A murit pur și simplu. Fără să ajungă la 40 de ani, fără o boală, fără o depresie. Șoc și groază a provocat moartea lui.

M-a marcat moartea unui apropiat. Nimic special în asta. Așteptați. Urmează ceva deosebit. Dispariția lui, pe lângă alte dispariții suportate de-a lungul anilor din rândul celor de-o seamă cu mine, mi-au schimbat atitudinea față de cum ar trebui viața trăită. Cum trebuie trăită? Cum ni se spune. Grădiniță, școli, serviciu, căsătorie, copil, casă și ce se mai nimerește. Dar totul să se nimerească cu cele enumerate.

Nu. Refuz. Îmi doresc cele enumerate, dar cel mai mult îmi doresc stări de spirit spectaculoase. Ca atunci când te îndrăgostești sau fumezi iarbă. După stări de spirit, îmi place să călătoresc. Să văd lumea, să mă pierd în peisaje, în păduri, pe plajă, în muzee. Să râd.

Dacă mor mâine.
Nu iau cu mine rafturile bestiale de la Insidecor. Și aceasta nu se vrea o reclamă la Insidecor, deși îi recomand. Cu atât mai mult nu iau parchetul de lemn rașchetat la care țin și-l îngrijesc obsesiv. Nimeni nu târăște, nimeni nu trage. E lemn. Nu iau nici scaunele din lemn de nuc, nici sculptura de pe balcon care îmi taie greața când privesc pe geam și mă izbesc blocurile. Nu iau nimic. Nici pantofii scumpi, nici geanta Chanel, nici iubitele mele cărți. Mor. Nimic nu mai contează.

Contează ce lași în urma ta. A rostit o doamnă la priveghiul unei bunici. Am reținut tonul serios și importanța doamnei când a verbalizat. Un alt episod marcant din viața mea, dar fără nici o schimbare de atitudine. Nu m-am străduit mai mult, dar am insistat să mă chestionez despre ce contează cu adevărat în viață.

Cu adevărat în viață contează să te simți, nu să fii, e altă poveste paralelă, bine cu tine. Bine cu tine ține de n factori. Enumăr: familie, prieteni, colegi. În funcție de influența acestora, îți duci viața. Te căsătorești. Faci casă sau trăiești la bloc. Te vaccinezi sau nu. Pui botox sau nu. În corporații a deveni proprietar de casă în suburbie se manifestă ca un virus. Se ia prin aer. Respiră toți într-un birou, apoi toți doresc case și curți să pună de grătare. Evident, fiecare se fudulește cu grătarul lui.

Toți sunt bine cu ei când bifează niște căsuțe imaginare ale vieții care trebuie trăită într-un fel. Le-aș recomanda tuturor să vizioneze filme sau documentare despre spațiu. Poate se mai potolesc. Poate se ajută mai mult pe ei și lasă deoparte capriciile și bosumflările familiei și prietenilor.

Înconjurați-vă de oameni care scot ce e mai bun din voi și citiți Comunicarea nonviolentă de Rosenberg.

Foto: Bogdan Mosorescu

Pe cei mai mulți dintre noi ne-a cuprins febra cadourilor. E luna din an când ni se cântă că ar trebui să fim buni și veseli. Și suntem. Și ajungem. Până acolo traversăm o mare de nervi. Cred sincer că aș fi eficientă dacă m-aș apuca de cadouri din luna august. Îmi place să dau cadouri. Îmi place Ajunul. E sărbătoarea mea preferată. Totul se învârte în jurul bradului. Bradul mi-a bucurat copilăria. Instalația electrică mă subjuga. Un beculeț ars și mă durea sufletul.

Ieri m-am enervat la supermarket. Azi m-am enervat la mall. Nerv plus nerv și îmi promit mincinos că la anul nu o să mi se mai întâmple. O să vă las o listă de idei de cadouri. O să le împart pe categorii. La unele o să notez câteva rânduri.

1. Top 5 cele mai bune idei de cadouri de Crăciun destinate să rămână veșnice pentru Crăciun

♥ O carte. De exemplu: Dickens, Poveste de Crăciun
♥ un glob
♥ o turtă dulce
♥ o coroniță de Crăciun
♥ un fular

2. Top 5 cele mai bune idei de cadouri de Crăciun inteligente și favorabile vremurilor actuale

◊ Igienizarea danturii. Cei de la Smile Vision au o colaborare cu Moșul. Copiii primesc reducere.
◊ O mamografie. Contrar credinței Mie nu mi se poate întâmpla, cancerul lovește grosolan și cele mai delicate și distinse femei.
-◊ Un tratament facial de curățare și hidratare. La mine pe blog v-am povestit de Cristina. Cine nu are o Cristina, neapărat să corecteze acest handicap. Tratamentele ei, cu hidratare, curățare și masaj, rup o bucată din basmul Tinerețe fără bătrânețe. Nu oprește procesul de îmbătrânire, dar devenim cu înfățișare puternic luminată.
◊ O manichiură-pedichiură.
◊ O ședință la un terapeut pentru a ne căuta la cap pentru îmbunătățirea vieții. E incredibil cum ceva neprețuit poate fi remunerat.

3.Top 5 cel mai bune idei de cadouri de Crăciun cu gusturi alese

∗ O sticlă de vin scump.
∗ O brățară tennis.
∗ Un sejur la Paris.
∗ Mănuși de piele.
∗ Pulover de lână sau cașmir.

Lista rămâne deschisă. Vă rog să completați.

Foto: Zenobia Lazarovici