Vaiiiiiiiiiii, aparui la televizor, si nu este vorba de o imagine, aici sunt implicate cuvintele. Am vorbit. Am scos vreo 2 „a” sacaitori in timpul interviului, dar pentru prima data ma declar multumita. Ma urmarii cu emotii, zau! Si vocea, parca nu cuvantam eu, noroc cu frumoasa mea floare Josephine, care a accentuat artista din mine!

Metoda: a pleca de la fapte.
In vara am de sustinut un examen, si potrivit firii mele, niciodata nu ma multumesc doar cu bibliografia. Intotdeauna am vrut sa stiu mai mult. Datorita acestui fapt, azi ajunsei la Cursul de logica al lui Nae Ionescu. Nu am citit nimic scris de acest om, de auzit insa, am auzit multe. Si parerile variaza, munca fiindu-i intr-un con de umbra din cauza omului ce s-a intamplat sa fie in momentul lui istoric.
Si asta imi placu la randurile dumnealui, intoarcerea la fapte si experiente, la constientizarea ca gandirea omului este una formulata, una care exista in afara noastra si ca tot aceasta gandire poate inceta atunci cand piere intelegerea, si, foarte frumos, nu este vina nimanui.
Nu suntem intotdeauna responsabili ca nu reusim sa ne intelegem, diferentele ne pun in incurcatura. Si eleganta cu care bate saua pe filozofie, pe filozofi. Nu lucram cu adevaruri, cu absoluturi, iar filozofii nu sunt capabili sa accepte acest lucru.
Iar acum imi luai un gand pentru bloggerii romani, cativa, nu-i citesc pe toti. Cati bloggeri, dupa ce au prins putina pojghita notorie, nu defileaza cu lucruri definitorii? Ce scriu ei e definititoriu, e echilibrul lor cu universul, iar ceilalati, aceia ce iau contact cu ei, trebuie sa accepte randurile lor ca pe un adevar absolut. Raspuns: multi bloggeri.
Si intrebarea mea este: cum ajung aici?
Faptele si experientele lor le-au asternut acest drum, dar cunoasterea si bunul-simt nu i-au inghiontit? Sau poate chiar in asta consta frumusetea unor oameni, intocmai in aceasta infumurare voita.
Metoda: a pleca de la fapte.
Care sunt faptele ce i-au adus in acest punct?

Acesta este un text de duminica, domestic, modest, detonant pentru papilele gustative. Dau cuminecatura mujdeiul asa cum l-am descoperit si eu acasa, in Oltenia, la un gratar savurat in gradina sub nuc. Dupa ce ati stropsit grauntii, se freaca putin cu sare, intotdeauna cu lingura de lemn. Apoi se picura ulei, si acelasi proces de frecare continua pana la obtinerea unei paste. Se adauga smantana, si, inca un si, si rosie rasa. Daca-l doriti mai zemos, se poate adauga si apa minerala. La final putin patrunjel si sa aveti pofta.
Acest mujdei il recomand oricarui simandicos si oricarei simandicoase, incercati, iar dupa aceea strambati din nas!