Zice Dunia

Reiau un subiect, dar mă supără ca o durere de măsea într-o zi de duminică. Iar duminica doar Urgențele se ocupă de asemenea dureri. La urgență, notez aici o impresie.
Atunci când oamenii se îndrăgostesc, eul se retrage foarte mult și crește iubirea pentru celălalt. În această sărăcire a eului plutim. După un timp, eul începe să crească la loc, iar atunci ne trezim paznicul celuilalt, nu egalul lui.
Tot mai mult în jur zăresc paznici și din păcate, cel puțin pentru mine, femeile sunt cei mai feroci paznici.
Am surprins frânturi de dialog la supermarket, am sesizat atitudini de cloșcă, am băgat de seamă priviri nimicitoare.
Ce mai joc! Un joc perdant. În lupta asta ne pierdem doar pe noi sau tot ce e frumos în noi, liniștea.
Nici un război exterior nu va distruge cât o neliniște de la interior. Stimulii aceștia de la interior au puterea unui întrerupător, sting ochii, și câți ochi de cărbune am surprins în jurul meu.

Mi-aș dori atât de mult să surprind și flăcări! Corect spus, mai multe flăcări!

Cu drag, pentru specia mea

Primesc în mail fel și fel de oferte. Prin selecție, deschid foarte puține. Deloc naturală selecția, doar rațională, citesc printre rânduri. Cele mai multe mailuri mă îmbie să particip la cursuri de dezvoltate spirituală. Recunosc, mă atrag asemenea cursuri, niciodată nu am onorat invitațiile. Principalul motiv stă în scepticism, al meu bineînțeles.
De ce sunt sceptică?
Dar de ce nu este toată lumea sceptică?
În lumea asta, mare, largă sau orice altă dimensiune apreciabilă, există câteva cărți pe care prea puțini oameni le citesc.
Există Biblia.
Există Critica rațiunii pure, Ființă și timp, Originea speciilor, Psihologia inconștientului etc.
Lista rămâne deschisă.
Ce reprezintă aceste cărți?
Aceste cărți reprezintă ani de studiu și cercetare, filogenie, evoluția omului ca specie, evoluția omului spirituală.
Prea puțini sunt aceia care se înhamă la asemenea lecturi, iar un citat din cărțile de mai sus sau din marii gânditori politici, că e Montesquieu, Hume, Hegel, Marx, Habermas nu ajută la o mai bună înțelegere, ci sprijină niște principii împrumutate de la instanțele morale ale copilăriei, părinți, educatori, profesori, la rândul lor împrumutate de la instanțele copilăriei lor, iar când încerci să cauți cu luciditate ceva, totul se nimicește.
Vedeți, experiența mea până acum mi-a demonstrat că toată lumea începe la un moment dat să caute și că doar foarte puțini dintre ei se angajează într-o muncă de cercetare, analiză și observare. Cei mai mulți preferă răspunsurile fabricate, de-a gata.
Cine oferă aceste răspunsuri de-a gata? Aceia care se înhamă să citească și să înțeleagă marile cărți ale lumii. Mâna aceea de oameni îi poate manipula pe restul.
Speakerii motivaționali să fiți siguri că au citit unele dintre aceste cărți, liderii lumii au deschis aceste cărți. Iar de acolo au început să interpreteze și să aplice în viață pentru o împlinire mai întâi personală.
De aceea avem azi zeci de religii, un lider a deschis Biblia și a interpretat-o. De aceea avem azi mii și mii de maeștri, de guru, de speakeri motivaționali.
Toți au interpretat și au aplicat. Din orice teorie poți desprinde fragmente, iar dintr-un asemenea fragment să dezvolți o teorie de viață, iar cu ajutorul unui bun PR ajungi să răspândești înțelepciunea în lume. Oamenii au nevoie de înțelepciune, mai ales una de-a gata, formulată cu atenție pentru nevoi actuale.
Cinismul de care dau dovadă și pe care-l mărturisesc nu anulează meritele nici unui guru. Absolut deloc. Nici o ființă nu a cunoscut evoluția sau iluminarea, acest cuvânt atât de uzat azi, de una singură. Cu toții avem nevoie de ajutor să ne cunoaștem sinele propriu.
Doar că, dragi oameni, atenție cui permiteți să intre în viața personală, verificați, după putințe, sfaturile pe care le primiți. Ați ajuns într-un asemenea loc dintr-o nevoie și cu un interes personal, pe guru ce l-a dus într-un asemenea loc? Doar binele semenilor lui? Binele lui personal nu?
Psihologia este o știință la îndemâna oricui, e un obiect de studiu, iar recompensa este chiar cunoașterea proprie, încercați!

Încercați să vă cunoașteți înainte să lăsați pe oricine să vă cunoască.

Cu drag, pentru specia mea!

Un cititor despre Frați pe jumătate

În luna februarie am oferit cărți de la editura Univers cititorilor acestui blog, iar acum revin impresiile.

Lavinia Alexa a trimis următoarele rânduri despre cartea Frați pe jumătate de Lars Saabye Christensen.

Iată, revin cu un mail, aşa cum am promis.
A fost o adevărată încântare să citesc cartea lui Lars Saabye Christensen – Fraţi pe jumătate. Deşi iniţial m-am speriat puţin văzând că este destul de voluminoasă (numai pentru motivul că nu aş fi avut timpul necesar să o citesc şi să-mi exprim părerea în termenul indicat), lectura a mers ca pe roate 🙂
Pe lângă faptul că este o carte în care fiorul nordic se resimte destul de puternic, orele nu sunt øre, iar denumirile de locuri greu de pronunţat mi-au gâdilat imaginaţia, paginile ei detaliază o saga familială despre cum cei care ne dau viaţă (prin prezenţa sau absenţa lor) ne modelează caracterele, ne fac mai puternici sau ne alimentează şi mult angoasele, o poveste despre doi fraţi apropiaţi şi înstrăinaţi în acelaşi timp – un Barnum mereu mic în faţa unui Fred numai furtună (deşi în limba norvegiană numele lui înseamnă pace).
Îmi cer scuze dacă nu mi-am exprimat părerea prea bine, sunt genul de om care iubeşte mai mult tăcerile şi uneori se întâmplă să gândesc mai bine decât scriu 🙂
Trebuie să spun că sunt plăcut surprinsă în ultima vreme de cărţile publicate la Ed. Univers (multe au nişte coperţi foarte sugestive), în special cele semnate de autori contemporani mai puţin cunoscuţi pe la noi. Am descoperit nişte poveşti unice şi irezistibile.
As dori să lecturez şi cartea lui Monique Proulx – Ţinutul sălbatic, dacă mai este disponibilă şi bineînţeles, se poate.
Mulţumesc mult pentru oportunitatea de a citi cartea lui Lars Saabye Christensen !

Conținutul mailului este nemodificat, cuvintele îi aparțin Laviniei.

Liliacul din acele zile

Un picior șontorog te obligă și mai mult să privești în jur când mergi. Schimb de la general la personal. Piciorul meu șontorog mă obligă să mă opresc, să-mi folosesc simțul tactil. Pipăi de parcă aș căuta să mă asigur, prin căldura pe care i-o oferă palma genunchiului, că durerea există doar pentru a-mi atrage atenția asupra unei părți din trupul meu pe care o ignor de cele mai multe ori, iar acum zvâcnetele mă persiflează pentru puterea mea de a ignora.
În această poziție ușor umilă, îmi rămaseră ochii dis de dimineață în liliac. Știți că a înflorit liliacul?
Liliacul este printre florile mele preferate. Pentru mine, liliacul a dobândit semnificații. În primul rând are puterea de a mă duce în copilărie, pe câmp, unde existau doi lilieci care ne bucurau zilele atât de repetitive, atât de plictisitoare.
În al doilea rând, liliacul îmi amintește de Mihail Sebastian, de cartea lui Accidentul și de o îndrăgostire.
Bineînțeles că liliacul, prin povestea lui Mihail Sebastian, mă trimite acum să recuperez din memorie zilele acelea. Știm cu toții care zile, fiecare a doua zi după ce ai făcut dragoste pentru prima dată.
Să rup misterul pentru aceia care nu au citit și să povestesc un fragment din carte?
Rup, rup!
Nu o să dau nume, o să mă refer la personaj, personajul masculin care se îndrăgostește de o prea frumoasă, exact, prea frumoasă femeie în momentul când o vede cum încearcă să se cațere pe un gard pentru a rupe niște liliac alb.
Azi dimineață avusei aceeași pornire de a mă cățăra pe gard să rup niște liliac, mov, nu alb. Instant îmi amintii de Mihail Sebastian și mă uitai în jur. Eu mă urc pe gard, dar nu văd nici un bărbat în apropiere care să se îndrăgostească de mine!
Cea mai mare puterea mea, singură am tras concluzia, stă în această naivitate a mea de a mă dedubla și de a râde de mine. Glumesc pe seama mea, iar apoi râd, și râd, și râd.
Mă îndepărtai de gard și de liliac cu gândul prins în mrejele îndrăgostirii. A doua zi după ce ai făcut dragoste, după ce carnea s-a prefăcut din pradă în celebrare, după ce pofta s-a potolit și a rămas doar blândețea de a săruta ușor pe frunte sau pe ochi, ce stare, ce emoție, ce fericire!
Iar apoi mă trezii cu gândul la Emil Brumaru. Ce naiba are de transformă atât de mult femeia în obiect?
Ajunsei astfel în fața calculatorului, mă pusei la scris și v-am oferit acest text.

Accidentul, Mihail Sebastian. DE CITIT.

Cum să cazi de pe bicicletă

O să urmeze un text alandala. Nu o să aibă început. Vă rog să aveți răbdare, să reconstruiți ziua mea de ieri pe care urmează s-o povestesc.
Uită-te la ei, numai începători, nu au văzut în viața lor o bicicletă! Nu știu să pedaleze în grup.
Eu am învățat să pedalez acum 20 de ani, într-un cartier mărginaș de la Severin, un cartier cu străzi late, prea puțin circulate de mașini. Acum 20 de ani, când trecea o mașină, trăgeam pe dreapta și așteptam, oricum trecea una pe oră. Pe lângă asta, bicicleta pe care am învățat eu avea frână la pedală, atât, iar viteza se regla în pantă și era măsurată de felul cum zburau pletele și cât de tare țipam. Țipam când coboram și aveam impresia că imediat o să și zbor din șa. Șa egal șiț, am învățat ieri că unele persoane zic șiț la șa. Eu zic șiț la mâțe, mâțe egal pisici.

Ieri am ieșit pentru prima dată cu bicicleta în trafic. Eu am învățat acum 20 de ani să merg pe bicicletă, iar ieri nu aveam cum să trag pe dreapta la fiecare mașină care trecea. Așa că m-am încordat. Refuz să numesc ce anume am încordat, vă invit să vă imaginați.
În primele 10 minute am luat un gard și am accidentat biciclistul de lângă mine. El putea fi numit biciclist, eu nu. Eu încă aveam tendința să opresc când auzeam o mașină, nu mai zic că am căutat să descopăr mașinile în oglinda retrovizoare, căci sunt șofer.

Ieri am ieșit pentru prima dată în trafic cu bicicleta. Acțiunea mea s-a datorat campaniei Verde pentru biciclete. Am pedalat ieri pe un traseu de 11 km. M-am achitat onorabil, dar nu am suflat o vorbă despre cât de mândră m-am simțit. Am așteptat să ajungem la final. Am ajuns fără incidente, am părăsit platforma Timco și îndreptându-ne spre Unirii, am căzut, puteți să vă imaginați un salt în aer, eu, o bicicletă, o geantă, tampoane. Am căzut totuși bine, după ce mi-am aranjat pletele, nu din cochetărie cum am primit acuzații, ci pentru că nu mai vedeam nimic în față, farmacia mi-a smuls un zâmbet.
Asta se cheamă să fii inspirat, cazi lângă farmacie, lângă spital. Vă rog frumos să faceți ca mine.

Asta a fost ziua mea de ieri, dar mai am o prelungire. Seara, după toate activitățile dinaintea somnului, m-am așezat în pat. Fata mea, după ce mi-a făcut un suc de fructe, singură a stors fructele, m-a îndemnat să beau cu cea mai blândă voce. Eu sunt mama acum, pot să fiu mama, mama? Și eu am grijă de tine acum.
Am acceptat grija, un picior fix în genunchiul meu când s-a cuibărit în mine și am adormit. M-am trezit după câteva minute. Șoc. Sistolele mi-au înnebunit. Nu mai puteam să respir, piciorul abia se mișca. M-am liniștit, am adormit și până dimineață am cărat niște sistole descreierate.

Doctorița mi-a confirmat de dimineață. Prea mult efort, o să urmeze crampele, magne B6 și calciu.

Ce fac azi? Îmi târăsc piciorul, respir greu, magne B6 și calciu.

Text alandala.

Text de atenționare gramaticală

De 3 apr., 2014 2 No tags 0

Să încercăm puțină gramatică, iar apoi o să încerc ceva nou în rubrica text de atenționare gramaticală.

Azi propun să ne fim dragi.

drag, adjectiv = drag, dragă (prieten drag, dragă prietene, frate dragă)
plural dragi, articulat dragii
feminin dragă, articulat dragii (dragii mele fiice)
plural dragi, articulat dragile (dragile mele fiice)

Aici voiam să ajung, DRAGILE mele nu DRAGELE mele.

Dragă, drage = navă special amenajată sau aparatură cu care se draghează

DRAGILE mele femei,

Oamenii care nu se înfurie niciodată și care își controlează în permanență emoțiile sunt foarte periculoși. Feriți-vă de ei, căci vă pot ucide. Dacă soțul dumneavoastră nu se înfurie niciodată, faceți o plângere la poliție. Soțul care se înfurie din când în când este un om normal; nu trebuie să vă temeți de el. Cel care nu se înfurie niciodată va exploda însă la un moment dat și vă va pune perna pe cap. Va acționa atunci ca și cum ar fi posedat.

OSHO, Emoțiile. Cum ne putem elibera de mânie, gelozie și teamă, Editura Mix, 2013

 

Citește cartea, rupe cartea

Uneori cred că știu exact momentul când m-am rătăcit pe lumea asta. M-am rătăcit când am pus mâna, pentru prima dată, pe o carte. De ce am deschis-o? De ce nu am rupt-o și bucățelele de foaie să primească altă utilizare? Întrebarea e la fel de inutilă cum sunt eu uneori pentru societate.
Ceea ce m-a învins însă pe această lumea a fost prima compunere. Aprecierile pe care le-am adunat, faptul că a trebuit să o mai citesc încă o dată, iar fiecare compunere care a urmat mai trebuia citită încă o dată să audă toți colegii, m-au derutat.
O fetiță până în 10 ani nu trebuie derutată, până la 10 ani mâncam tot din farfurie ca să mă ia de soție un bărbat frumos.
Păi după 10 ani, după prima carte citită și prima compunere reușită am întrebat de ce să mă ia cineva, eu nu pot să mă duc singură? Și nici nu-l citisem pe Marin Preda, nu cunoșteam sarcasmul ca modalitate de exprimare. Cu acea gândire primară, mi-am speriat mama.
Oare de câte ori nu m-a privit lung, de câte ori nu și-a făcut griji pentru fata ei care nu știe să tacă, să accepte, să fie feminină în atitudine, oare de câte ori?!
Încă mă mai privește așa.
De pe la 10 ani mi s-a prezis o viață singuratică, adică fără bărbat, ori o viață plină de violență domestică din cauza gurii mele mari.
Iar acum, privind în urmă, nemăritată, nebătută, știu cine e vinovat de destinul meu. Tata.
Cine l-a pus pe al meu tată, misogin convins, rasist, stăpân al casei și-al muierii, tată a două fete, să aibă o bibliotecă în casă? Cine?
Scăparea asta l-a costat, am desprins prima carte din bibliotecă, iar el și-a pierdut puterea.
Uite ce spun cărțile!
Uite ce presupune viața!
Uite că toți suntem oameni!
Uite că refuz să-mi îndeplinesc un destin pe care nu-l recunosc.
Iar apoi, m-a trimis și la facultate la Timișoara. Cine să-i mai înțeleagă și pe misogini?
Am și eu acum biblioteca mea, fetița mea. Și-mi adresez o întrebare, ce face biblioteca din copii? Chiar dacă nu sunt curioși de cărți, biblioteca există, imaginea ei, lumea ei ordonată pe rafturi ajunge, în timp, să devină parte din ființă. O porți cu tine pretutindeni și nu mai ești nicăieri acasă fără o carte lângă tine.
O carte să am pe noptieră lângă pat și orice loc din lumea asta devine acasă.
Ce face, domnule, biblioteca din om!

Nu aud că nu se poate

Omul uită. Dacă privește în urmă, își amintește de tot ce a fost frumos, neplăcerile le trece cu vederea. Poate doar așa poate să supraviețuiască vieții sufletești.
Transmit această înțelepciune deloc necunoscută, doar nou acceptată de mine, în urma unor seri pe care le-am petrecut la capul și la picioarele unui mort. Am fost la priveghi, o prietenă a pierdut o foarte dragă bunică. Am mers fără durere în suflet, doar pentru sprijin.
Caracterul gratuit al existenței noastre a permis, prin întâmplare, să particip la această pierdere din primele ore. Am putut să observ manifestările durerii, de la disperare, la acceptare.
M-am împotrivit foarte mult tradiției și obiceiurilor. Copil refractar, nu am auzit nu se poate.
Adult în prezent, tot nu aud că nu se poate. Oare ce vârstă a avut Arghezi când L-a auzit zicând că nu se poate?!
Cum n-am auzit nimic, am citit. Istoria religiilor de Eliade m-a calmat. Disprețul l-am pierdut. Nu mai disprețuiesc obiceiurile și tradițiile, le-am înțeles rostul și sensul în viața strămoșilor. Omul are nevoie să înțeleagă, apoi să participe la ceea ce presupune că a înțeles. Așa au căpătat valoare și importanță gesturile atât de disprețuite de mine în copilărie și adolescență.
Raportul cu lumea s-a schimbat însă, oamenii, unii, refuză însă să se schimbe.
La priveghi am luat contact cu inteligența populară. Ce bine că ai fată, fetele sunt pentru părinți, băieții te părăsesc.
Am zâmbit. În prima seară doar am zâmbit, a doua am râs.
În prima seară mi-am atins prietena cu scopul consolării, a doua seara am ascultat povești despre decedată.
Iată! Iată sensul celor trei zile de pază lângă mort. În prima seară nimeni nu crede că s-a întâmplat, auzi în jur doar cum? când? nu se poate!
În prima seară se discută împrejurările morții, se reia teoria fragilității vieții, a facticității, urmată de multe oftaturi și aranjări de baticuri. Femeile mai au baticuri în vestimentație.
A doua seară, ca o poveste pe mai multe voci, viața celui răposat devine esențială ca lecție pentru cei rămași în viață. Nimeni nu mai plânge, toți celebrează trupul fără suflet.
A treia zi calm și detașare. Acolo, în pardesiul acela de salcâm e doar un trup, ea nu este acolo.
La revedere.

Notă:

Păcatul meu adevărat
E mult mai greu și neiertat.
Cercasem eu, cu arcul meu,
Să te dobor pe tine, Dumnezeu!
Tâlhar de ceruri îmi făcui solia
Să-ți jefuiesc cu vulturii tăria.

Tânjind în taină la bunurile toate
Ți-am auzit cuvântul zicând că nu se poate.

Tudor Arghezi, Psalm

Editura Univers relansează colecția Globus

Afară plesnesc mugurii în pomi și copaci, iar la Editura Univers activitățile se înmulțesc.
Editura, prin reprezentanți și colaboratori, anunță relansarea colecției Globus.
Și aici ne oprim puțin, tragem aer în piept, expirăm.
Din luna aprilie, aceasta colecție va fi coordonată de Lucia T, fondatoarea siteului www.terorista.ro.

Globus este o colecţie în format de buzunar. A debutat în 1974 şi, de-a lungul timpului, le-a oferit cititorilor români întâlniri (uneori în premieră) cu scriitori şi cărţi care ocupă astăzi rafturile întâi ale multor biblioteci. În Globus au apărut traduceri din Virginia Woolf, Kurt Vonnegut, Patrick Süskind, Gabriel García Márquez, John Steinbeck, Romain Gary sau Michel Tournier. Acestora li s-au adăugat, după 2010, când colecţia a fost reluată după o pauză de şaptesprezece ani, nume ca Donald Barthelme, Jhumpa Lahiri, Malcolm Bradbury, Hanne Ørstavik.

LuciaT va alege de acum înainte următoarele titluri din Globus, va coordona colecţia de la A la Z. În cuvintele ei: „Înainte veneam aici să citesc şi găseam cărţi minunate. Acum plec în căutare de cărţi pe tot globul și mă întorc cu ele aici. Vor găsi acum alți cititori cărțile mele preferate adunate în Globus. Călătoria continuă!” Globus va fi o colecţie pornită de la o cititoare pasionată către alţi cititori pasionaţi.
(LuciaT şi-a redeschis de curând şi blogul ei personal, terorista.ro, care va rămâne un blog personal, cu însemnări diverse, deşi va fi în parte dedicat, desigur, colecţiei cărţilor ei preferate, Globus.)
Primul volum din noua serie, care va apărea în aprilie, este Speranţa: o tragedie, de Shalom Auslander. Printre apariţiile următoare se numără romane de Margriet de Moor, Eric Chevillard, Patrícia Melo, Christian Gailly, Patrick Flanery şi alţii, în versiuni româneşti aparţinând unor traducători pasionaţi şi devotaţi literaturii, ca Gheorghe Nicolaescu, Claudiu Constantinescu, Veronica D. Niculescu, Ana Mihăilescu, Silvia Dumitrache şi alţii. Nu vor lipsi surprizele, cărţi pregătite special pentru Globus!
La 40 de ani, Globus se simte în plină formă, are o poftă nebună de viaţă şi de literatură. Călătoria continuă!

 

La 40 de ani, Globus se simte în plină formă, are o poftă nebună de viaţă şi de literatură. Călătoria continuă!