Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "arta"

Woman, all too woman. Nu încercați să înțelegeți, priviți

De 11 sept., 2018 2 Colaborari , , , , 0

Cum multă lume a migrat spre youtube, m-am trezit în față cu un motiv întemeiat să devin cât mai provocatoare în fraza de început a textului. Să vă agăț. Ceva ce îmi displace. Se poate observa și din verbul ales: a migra. Parcă începe lecția de istorie. Triburi slavice au migrat, trecând prin Câmpia Panonică. Sau la o discuție cu un pahar de vin în față, dar mult mai multe consumate unde se isca vechea dispută despre Transilvania. O să vă reproduc, infidel, adevărat, un schimb de replici între mine și tatăl meu.

– Oh, iar te iei de unguri? Mie îmi plac ungurii, îi admir ca popor. Și gâlceava asta pe Transilvania, până când?! A fost întotdeauna locuită în principal de români. Există recensământe, cifre. Ungaria a pierdut. Asta nu înseamnă că românii au avut drepturi incontestabile.

Până aici. I-au ieșit ochii din cap lui taică-miu.

– Habar n-ai istorie! Îți dau eu să citești istoria adevărată!

Până aici. Mi-au ieșit mie ochii din cap.

– De unde știi tu că nu cunosc istorie?

În acel moment, partenerul meu se aliază cu persoana care mi-a dat material genetic.

– Dunia îl citește pe Boia.

Mi-am dat ochii peste cap. Am alungat teoria din cap, arhivă, explicație, reprezentare. Am trimis la colț amfibologia cuvântului istorie.

– Dacă te interesează, mă dezgustă ideea de națiune. Nu o mai suport și nici nu am de ce să o accept. Rușinea atâtor morți, ah!

Ieri, la spectacolul-lectură Marina și Ulay, vocea Maiei Morgenstern a turnat în urechile spectatorilor aproximativ același mesaj. Rușinea războiului nu se spală niciodată.

Spectacolul s-a desfășurat în cadrul expoziției WOMAN, ALL TOO WOMAN. Organizator: META Spațiu. Munca mea de ambasador nu s-a încheiat. Vă reamintesc că aveți o expoziție inedită în oraș. Poate nu sunteți neapărat pregătiți pentru ceea ce veți descoperi în cadrul vernisajului, dar vă sugerez o abordare personală. Nu încercați să înțelegeți. La fel cum nu memorăm o carte sau un articol de ziar. Reținem esențialul. La WOMAN, ALL TOO WOMAN priviți. Dacă ceva vă atrage atenția, vă place, vă dezgustă, vă amuză, vă oripiliează, ați câștigat. Ce? Ați simțit ceva. Ați gândit singuri ceva.

Realizez că e necesar să pun punct. Vă plictisiți. Google analytics îmi arată cât timp petreceți la un articol. Mă sperie secundele. Mai ales la textele cu substanță. Aici nu e youtube. Poate o să încep să pun câte o fotografie cu mine în lenjerie. Am și așa ceva. Întrebarea este: eu sunt capabilă să fac orice pentru scrisul meu?

Punct.

Dacă reușesc, adaug în text și Variațiunile lui Golberg de Bach. Scrisei articolul ascultând. Spectacolul-lectură a menționat aceste Variațiuni. Azi citii pe google: The Variations are named after Johann Gottlieb Goldberg, who may have been the first performer.

Punct. Ascultați. Click pe Variațiuni.

Foto: Diana Bodea 

 

Mărimea stelară a expoziției Woman, all too woman. Femeia profită de viață

De 14 aug., 2018 0 Colaborari , , , , 0

iRolul de ambasador în expoziția WOMAN, ALL TOO WOMAN m-a trimis la niște cărți citite cu ani în urmă: John Stuart Mill, Supunerea femeilor, Simone de Beauvoir, Al doilea sex și John Fowles, Iubita locotentului francez.

Presupun că ultima carte vă derutează. Pe mine m-a. Nu-mi înțelegeam alegerea instinctivă. Vag, amintirea unei amintiri m-a lămurit. Din păcate nu găsesc cartea. Am scos toate cărțile din bibliotecă și nu este. Obișnuiesc să împrumut cărți. Iubita zace undeva, dar nu pe rafturile mele. O să revin cu un fragment în viitorul apropiat.

O să redau un fragment din Supunerea femeilor cu intenția de a vă sublinia magnitudinea unei asemenea expoziții.

La început, femeile erau luate cu forța sau vândute de tați viitorilor soți. Până într-o perioadă târzie din istoria Europei, tatăl avea puterea de a scăpa de fiică mărintând-o după bunul lui plac, fără a lua în considerare bine ei. […] Și era practic imposibil pentru fată să refuze să se supună dacă tatăl insista, cu excepția cazului în care putea obține protecția bisericii hotărându-se să se călugărească. În vechime (înainte de apariția creștinismului), bărbatul avea drept de viață și de moarte asupra soției lui. Ea nu putea invoca nici o lege împotriva lui; el era și judecătorul și legea.

…

Căsătoria fiind destinul stabilit de societate pentru femei, perspectiva în care sunt crescute și ceea ce li se spune că trebuie să caute toate, cu excepția celor care sunt mult prea puțin atractive pentru ca vreun bărbat să le aleagă tovarășe de viață, s-ar presupune că s-ar fi făcut totul pentru ca această condiție să fie pe cât de dezirabilă posibil, pentru ele să nu aibă nici un motiv să regrete faptul că i se interzice alegerea alteia.

Notă personală

Mi-ar plăcea ca aceste rânduri să ajungă la cât mai multe femei. Să le scuture puțin convingerile. Să le atenueze senzația de eșec în cazul unui divorț. Să le liniștească pe cele rămase singure după 30 de ani. Căsătoria a fost stabilită de societate. Lipsa ei nu înseamnă înfrângere. Insuccesul e una din perspective, dar nu unica. Suciți unghiurile!

Mai departe, ceva scurt din Al doilea sex.

Doar prin muncă femeia a reușit să treacă în mare parte peste limitele care o despărțeau de bărbat. Imediat cum încetează să mai fie un parazit, sistemul întemeiat pe dependența ei de prăbușește. Blestemul care apasă asupra femeii vasale este că nu i se permite să facă nimic. Dacă produce ceva, dacă are o activitate, își recucerește transcendența.

Am auzit o dată o femeie de serviciu care spunea, în timp ce spăla pe jos în holul unui hotel: ”N-am cerut niciodată nimic de la nimeni. Am răzbit singură în viață.” Era la fel de mândră ca un Rockefeller de a-și fi sieși suficientă.

O femeie care este ocupată să trăiască este deci mai plină de contradicții decât aceea care își înmormântează voința și dorințele; dar ea nu va accepta ca aceasta din urmă să-i fie dată ca exemplu.

Notă personală

Nu a fost ușor să fim femei. Să trăim, aici cu sensurile de a fi viu și de a profita de viață. Vremurile s-au schimbat. S-au dus lupte. Expoziția WOMAN, ALL TOO WOMAN onorează mișcarea socială care a dus la obținerea egalității în drepturi a femeilor cu bărbații.

Ne vedem mâine la WOMAN, ALL TOO WOMAN.

Foto: Simona Nutu

Instalart/Sculptura/000 caută privirile lumii

De 4 sept., 2017 0 Colaborari , , , , 0

Studentă la Litere, la Timișoara, am studiat literatura română cu profesorul Cornel Ungureanu. Am avut privilegiul. La examen, după partea scrisă, ne chema să purtăm o discuție. Îmi amintesc că m-am așezat pe scaun și înainte să găsesc forța necesară să privesc chipul de peste birou, am și fost întrebată: Care e subiectul lucrării de licență? Am îngânat Dostoievski. Într-un gest familiar deja, domnul profesor a ridicat ambele mâini și mi-a spus: Tu trebuie să citești Camus. Să începi cu Mitul lui Sisif.

V-am povestit acest episod în urma celui mai nou parteneriat legat. Am onoarea să fac parte dintr-o echipă cu următoarea responsabilitate: să răspândesc vestea despre proiectul Instalart/Sculptura/000, un demers gândit în contextul Timișoara Capitală Culturală Europeană.

De la acceptare, mi-a devenit clar. Eu trebuie să (re)citesc Camus. Să încept cu Omul revoltat. Am zis și am făcut. Notez:

Cea mai măreață și cea mai ambițioasă dintre arte, sculptura, se încăpățânează să fixeze în cele trei dimensiuni figura fugară a omului, să conducă dezordinea gesturilor către unitatea marelui stil. Sculptura nu respinge similitudinea, de care, dimpotrivă, are nevoie. Dar nici nu o caută de la început. Ceea ce caută ea, în marile sale epoci, sunt gestul, mina sau privirile lumii. Scopul său este nu de a imita, ci de a stiliza și de a închide într-o expresie semnificativă furia pasageră a corpurilor sau amețeala infinită a atitudinilor. Camus, Omul revoltat, p.490.

Nu mă văd, dar mă simt o încrezută. Nasul stă ușor ridicat. Fragmentul ăsta verifică și demonstrează utilitatea filologului. Întotdeauna știe unde să caute.

Din 14 septembrie, data deschiderii vernisajului, sculpturi de mari dimensiuni destinate mediului urban și instalații vor fi expuse în galeria Pygmalion/Casa Artelor, dar și de-a lungul străzii Episcop Augustin Pacha.

Reprezentările de realitate sunt propuse de artistul vizual Marius Leonte și tinerii săi invitați. Expun: Marius Leonte, Cătălin Bătrânu, Eugeniu Țibuleac, Ilie Duță, Barracka.

Oamenii au nevoie de artă și artiștii sunt pregătiți să răspundă acestei nevoi.

Ne vedem, ne auzim.

Septembrie, 14, 2017

Arta, plăcere artistică sau teroare

De 21 iul., 2017 0 Colaborari , , , , 0

Începând de azi, până în 12 septembrie, Muzeul de Artă de la Timișoara prilejuiește o întâlnire cu sculpturile lui Virgilius Moldovan. Profesioniști, amatori sau diletanți, o expoziție cu nuduri în dimensiuni monstruoase vă așteaptă părerile pertinente sau flecăreala!

Ieri a avut loc conferința de presă. În tagma asta, vremurile au introdus și bloggerii. De data aceasta sunt și blogger ambasador, am misiunea să fac cunoscută această expoziție. Mi-am scos, pentru cercetare, Istoria urâtului de Umberto Eco și Istoria religiilor a lui Eliade. Bibliografia asta mă fixează în conștiința dumneavoastră ca o persoană integră: muncesc pentru poveștile livrate.

Să verificăm acum. Există definiții ale Frumosului, dar Urâtul a fost definit în opoziție cu Frumosul. Fără tratate, doar referiri. Diferența stă în gust, iar o întrebare se desprinde: arta are menirea să provoace plăcere artistică sau teroare?

Am stat ieri față în față cu preferatul meu, Hitler, o reprezentare nud și supradimensionată. Nu m-a încercat nici o plăcere, doar satisfacția că e mort și ridiculizat. M-am aplecat ca orice om curios să cercetez materia. Rigor mortis, rigor mortis venea și revenea în gând. De aici am făcut un salt la Eliade, Istoria religiilor, iar de acolo la prima înmormântare la care am participat. O vecină bătrână care a avut parte de ritualurile oltenești să fie plimbată pe străzi înainte de a fi îngropată. Iar eu, țânc de opt sau nouă ani m-am ținut de mașină cu dorința intensă să-i zăresc chipul. Incredibilă atracție să belesc ochii la chipul decedatei. Șansa s-a ivit la groapă unde m-am strâmbat la sideful pielii și la nasul ascuțit. Mi-a fost și frică să nu deschidă ochii ca în poveștile spuse de babele plictisite din comunitatea cartierului meu.

Morții, ca și semințele, sunt îngropați… Morții sunt atrași îndeosebi de acest mister al renașterii, al palingenezei și fecundității fără răgaz. …ei se apropie de cei vii, mai ales în momentele de maximă tensiune vitală a colectivităților… Morții se întorc în acele zile ca să ia parte la riturile de fertilitate ale celor vii. Mircea Eliade.

Bineînțeles că nu aveam habar despre o asemenea istorie la vâstra de 9 ani. Nici educația nu mă limitase în convenții, așa că nu am știu că un mort e scârbos sau înfricoșător. Pentru mine reprezenta un mister, iar moartea e primul mister conștient al vieții.

Poliloghia despre moarte traduce senzația mea de ieri. Dar eu nu sunt nici un specialist, eu consum cultura, mă expun obiectelor de artă indiferent de percepție, Frumos sau Urât, și aștept impactul și transformarea într-un sine îmbunătățit și armonios.

Despre Urât, în categoria asta sunt incluse lucrările artistului, o să mă folosesc de argumentul lui Nietzsche din Amurgul zeilor.

În Frumos omul se pune pe sine ca normă a perfecțiunii și în acesta se preamărește… Omul în fond se oglindește în lucruri și consideră frumos tot ceea ce îi răsfrânge chipul… Urâtul este înțeles ca un semn sau ca un simptom al degenerescenței… Orice simptom al istovirii, al îngreunării, al îmbătrânirii, al oboselii, orice formă a non-libertății, cum ar fi convulsia sau paralizia, dar mai cu seamă mirosul, culoarea, forma disoluției, a putrefacției, toate acestea stârnesc același tip de reacție: urât ca judecată de valoare… Ce urăște acum omul? Fără îndoială, urăște amurgul propriului său model.

Altfel spus, interogativ mai exact, ce anume vă umple de disconfort când priviți sculpturile lui Virgilius Moldovan?

O să mă opresc, detest textele lungi, în special pe o asemenea platformă prea puțin împuternicită să ofere informații prețioase.

Prețiozitatea vine din mirare, iar întâlnirea cu lucrările lui Virgilius Moldovan s-ar putea să vă ajute și să vă fie sprijin în dezvoltarea spirituală.

Revin. Azi la 18:30 are loc deschiderea expoziției. De mâine, o să recuperăm Urâtul, cel puțin pe blogul meu, cu pornire de la ediția lui Umberto Eco.

Notă:

  • Virgilius Moldovan este protagonistul expozitiei de arta contemporana „MEATING” din cadrul celei de-a doua editii a proiectului Baroque||Urban.
  • Expozitia va fi amplasata la etajul II al Muzeului de Arta din Timisoara si va avea dedicate cinci incaperi, incluzand si Sala Baroca. Organizatorii au mai pregatit si alte actiuni adiacente proiectului, cum ar fi ateliere de modelaj pentru copii, dezbateri si evenimente speciale. Pentru mai multe detalii, vizitati pagina de Facebook Baroque||Urban.

Culoare, Alberto Seveso

De 25 iul., 2014 2 Ziua culorii , , , 0

Începând de azi, blogul o să aibă o zi a culorii. Există un curs de filozofie povestită, iar acum propun un exercițiu de concentrare pe culoare, culoarea are puterea de a provoca viziuni. Toate imaginile care urmează să fie postate mi-au revenit în mail sub forma de diaporame de la un fost profesor de la Universitate. Numele nu o să-l divulg, dumnealui preferă o existență sibilină.
Chiar acest cuvânt, pe lângă sensul folosit de mine, te duce și spre vizionar. Acest text deja se construiește tendențios, să ne drogăm, să prizăm arta.

1551713_737529582923865_1418832494_n

Alberto Seveso

Evident, desigur, firește, ZIC ZAC

De 30 iun., 2014 2 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Urmează să scriu despre un subiect pe care l-am ținut cât am putut numai pentru mine. Din 17 iunie seara m-am străduit să-mi păstrez o dispoziție sufletească.
Mărturisesc, e greu.
Să deschizi o ușă sau o fereastră în realitate poate ține și de întâmplare, dar acțiunea de a menține ușa sau fereastra deschise ține exclusiv de capacitatea fiecăruia dintre noi.
Cum am procedat?
Prima dată am transformat subiectul în obiect. Ca obiect, am putut să-i dau târcoale de jur împrejur.
Să decelez totuși subiectul devenit obiect, este vorba despre piesa de teatru Zic Zac.
Zic Zac mi-a fost recomandată de Godot. Nu acel Godot lipsit de determinații lumești al lui Beckett, ci de Godot Cafe-Teatru. Atât am știu despre această piesă înainte să ajung în sala de spectacol și mi-a fost suficient.
Am fost pe deplin recompensată. Mai fusesem între timp la alte două piese din programul lor, Marea iubire a lui Sebastian și Fă-mi loc.
Cu două piese arhivate deja în conștiință, la a treia am observat un tipar. Toate aceste piese mi-au lărgit percepția.
Am părăsit sala de fiecare dată drogată, iar drogul meu poartă un nume: teatrul.
Da, îmi place să mă droghez și să fiu dependentă de teatru. E ușa mea proprie prin care ies din realitate, din cotidian, din actualitate.
Aș ruga cititorii să facă un scurt popas cu mine pe acest cuvânt: actualitate. Pentru mine cuvântul actualitate a căpătat puteri extraordinare. De exemplu răspunde nevoilor mele și ale societății.
Totul trebuie actualizat, iar părțile sunt compuse din simțiri și rațiuni pentru a deveni întreg.
De foarte multe ori oamenii de azi se raportează la oamenii de ieri, iar de aici neînțelegerile. O acțiune în plină desfășurare nu se poate raporta la o acțiune săvârșită și încheiată decât dacă scopul este eșecul.
Actualizarea descrie o nevoie a putinței de a exista. Să ținem pasul.
Părăsesc acum semnificațiile procesului de actualizare și revin la teatru, la Zic Zac și la acțiunile mele.
Mi-am cumpărat o carte, Comentarii și delimitări în teatru de Camil Petrescu. Am intenționat cu această carte să înțeleg mai bine spectacolul. Nu am găsit nimic, obsevați, actual. Îmi place Camil, dar aș fi vrut să-mi revină aceste delimitări în teatru de la cineva contemporan cu mine.
Mă mulțumesc însă cu dragul de Camil care m-a și ajutat deja enorm.
Transformând piesa Zic Zac în obiect, dându-i târcoale prin semnificații, comentariile lui Camil Petrescu mi-au revelat evidentul. Din păcate am nevoie să mi se numească evidentul.
Evident că arta actorului este o artă întregitoare și un concept eclectic. Desigur că actorul vorbește ca să ia parte la acțiune și manifestă. Firește că dansul redeșteaptă și ațâță dorințe, iar muzica are influență asupra simpaticului nerv.
Evident, desigur, firește!!!
Știam toate acestea, dar nu le cunoșteam, dialectica reprezintă și ea tot o artă.
Cu Zic Zac, prin dialectică, sub îndrumarea lui Camil, am posibilitatea să vă ofer cel mai nou cuvânt pe care l-am învățat: cenestetică.
Cenestetica ar fi drama muzicală care cuprinde o acțiune, și muzică, și dans, și poezie, și decor.
Când am citit această frază în carte, am subliniat, iar în josul paginii am notat ZIC ZAC.
Zic Zac, cu Andrea Gavriliu, Ștefan Lupu și Gabriel Costin manifestă prin trup și grai acțiunea, muzica, dansul.
O să încerc acum o încheiere prin care atrag atenția asupra categoriilor de artă în teatru, care sunt 2, cunosc eu: arta dramatică și arta vizionară.
Arta vizionară ține de spectacol, drama încetează și se impune o percepere directă în antipozii neexplorați ai propriei conștiințe personale. Aproximativ cuvintele lui Huxley, și el m-a ajutat să înțeleg mai bine această distincție în teatru.
Cu Zic Zac te găsești față în față cu un spectacol, iar prin puterea spectacolului, eu, și îndrăznesc să presupun că și alți zeci de spectatori, am experimentat arta dicolo de cuvinte, vizionar.
Afară, ieșind afară din sală, puternic drogată, am inspirat. Teii dădeau propriul lor spectacol.

Gheorghe Mosorescu

De 19 feb., 2014 4 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Am un unchi pictor. Acest fapt sigur l-am mai notat pe blog. Numele lui este Gheorghe Mosorescu. Și numele lui sigur l-am mai pus sub ochii cititorilor. Ce nu am scris pe blog.
Unchiul meu are 60 de ani. Eu am 30. El a plecat de acasă pe când era fecior. Da, fecior. Când a plecat el să studieze artele, vocabularul românilor utiliza cuvântul fecior, unchiul încă îl mai folosește, chiar și când dă interviuri.
Am menționat vârstele deoarece au importanță. Copil fiind, aveam cunoștință de un unchi pictor, plecat departe de casă, tocmai la Brăila unde lucrează ca scenograf la teatrul Maria Filotti. Când ajungeam cu toții pe același loc, de două ori pe an, de cele mai multe ori doar o dată pe an, nu puteam niciodată să-i vorbesc. Neputința mea descria o inhibiție care a ajuns subiect de glumă.
Hai, Dunia, hai, vorbește și tu ceva cu unchiul tău!
Toată copilăria și toată adolescența nu am vorbit însă, dar am recuperat. Luni, în 10 februarie, am participat la un vernisaj al unchiului meu la București. Niciodată nu am reușit să ajung, deși expoziții au existat, inclusiv în orașul natal, la Severin.
Luni seară, cocoțată pe tocuri, cu pălărie și ruj roșu, am vorbit, am glumit și m-am fotografiat cu unchiul. Mătușa, soția unchiului, a sesizat și s-a mirat de locvacitatea mea cu și în prezența lui.
Știu exact câte ore am petrecut la Expoziția Taberei Partizani Deltă de la Căminul Artei deoarece tocurile m-au obligat să mă uit frecvent la ceas. Patru ore. Patru ore în care, pe lângă zgâitul pe pereți la simeze, am ascultat discursul unchiului și al lui Pavel Șușară.
Am reținut că azi, în pictură, peisajul constituie o îndrăzneală, o nebunie. Notă păstrată de la unchiul meu. Pavel Șușară a împărțit iubitorii de peisaj în trei categorii, pictorul oglindă, pictorul cameleon, iar a treia categorie îmi scapă.
După discursul care a deschis expoziția, s-au format grupuri grupuri în care a continuat să se vorbească despre artă. Am râs și am cochetat într-o unică dimensiune, frumosul. Asta până când în jur de nouă seara am simțit că mă lasă picioarele la propriu și am părăsit galeria pentru o nouă destinație: Carul cu bere.
De aici, o altă poveste. Poate altă dată divulg flecăreala de la restaurant.

Notă: Expoziția Taberei Partizani Deltă reunește 11 pictori din Brăila și Galați și se poate vizita până în 23 februarie.

IMG_8929

Instalatie

De 27 iun., 2013 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

In periplul nostru printre articolele ce ne-au parvenit „la redactie” in ultimele zile, am ajuns astazi la instalatia domnului Sorin Oncu.
Pentru pareri si impresii, sau intrebari, va asteptam in sectiunea destinata comentariilor sau la adresa de e-mail amintita intr-un post anterior, respectiv duniaguest at gmail punct com.

Va urma.

Instalatie Sorin Oncu
Instalatie Sorin Oncu
Instalatie Sorin Oncu
Instalatie Sorin Oncu

Sorin Oncu

P.S. Scuzata-mi fie lipsa de diacritice.