Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "bloggeri"

Linked Culture, generației noastre îi pasă de rezultate

De 12 mart., 2018 0 Colaborari , , , , 0

De anul trecut au reînceput întâlnirile lunare ale bloggerilor timișoreni. Mijlocitori au fost Teo și Andra. Destul de greu s-au strâns rândurile. Într-o lună doar eu am apărut la randevu și am scris despre pe blog.

Fără să cunosc motivele celorlalți bloggeri, vă mărturisesc ce anume mă scoate pe mine din casă: socializarea sau networkingul. Am aflat despre puterea networking-ului la o conferință a celor de la PRbeta. Realizez ce caraghios ar putea să li se pară cunoscuților. Dunia este locvace. Dunia are prieteni. Nu nevoia de taifas la o cafea m-a împins să particip la conferințe sau întâlniri cu bloggerii. Informațiile transmise și viitorii potențiali parteneri mi-au atras atenția.

Fiecare conferință la care am participat a ridicat o întrebare. Am părăsit încăperea cu o întrebare. Teatrul mai face asta oamenilor. Atâta timp cât nu încetăm să ne chestionăm, balanța va înclina spre faptele bune ale oamenilor.

Fiecare conferință la care am participat mi-a dat ceva de aplicat pe blog. Aplicabilitatea semnifică o realizare.

Fiecare conferință la care am participat mi-a confirmat statornicia. Nu cunosc o altă trăsătură de caracter mai respectată. Dacă aveți o altă experiență sau o informație care să contrazică, nu ezitați să completați afirmația mea.

După cum se pare, cele mai eficiente angajamente în ceea ce privește modificarea imaginii despre sine și a comportamentului sunt cele active, publice și implicând efort. Robert B. Cialdini, Psihologia manipulării, p. 126.

Fiecare persoană deține în interior un pilot automat. Lui e necesar să ne împotrivim din când în când. Bloggerii sunt nevoiți datorită micii lor afaceri. Primul pas ține de confirmare. Să recunoaștem public că blogul este o afacere. Apoi putem trece la partea practică. Conferințele sprijină funcționarea practică.

Condițiile vieții actuale au prilejuit apariția acestei categorii, a bloggerilor. La angajare nu-ți cere nimeni patru ani de studii, practică la radio, ziar sau televiziune. Poți scrie pe platforme gratuite. Gheorghe, ciobanul, poate scrie pe platforme gratuite. Dar când a încolțit ideea de afacere sau când te-ai trezit în mail cu o propunere de colaborare, ai devenit o persoană care recomandă.

În cea mai mare parte, asta fac bloggerii, recomandă: produse, servicii, locuri, organizații. La conferințe se discută despre CUM. Generația noastră nu o să se oprească în dileme ale secolelor anterioare. Trăim în era facebook și instagram, ne adaptăm. Totuși generației noastre îi pasă de rezultate.

Rezultatele nu apar dacă noi încetăm să învățăm. Îndrăznesc chiar să afirm că rezultatele nu satisfac dacă le comunicăm cu greșeli de gramatică.

Conferințele și întâlnirile sunt necesare. Joi și vineri are loc Linked Culture. Poate unii nu ați aflat despre. Poate unii aveați îndoieli, iar acum un blogger, adică cineva asemănător cu voi, vă recomandă. Nu mă feresc acum de cuvânt, de obicei o fac.

Recomand participarea la Conferința Linked Culture.

Bloggerul, succese ușoare cu mijloace ieftine

De 21 dec., 2017 2 Trăiri afective ale mele , , , , 0

M-au fermecat peste măsură niște porțiuni din filme sau cărți: un personaj dă replica cu un vers din Shakespeare, Wordsworth sau Milton, fără să numească autorul, iar celălalt răspunde la cele spuse cu o continuare a versurilor. În loc de punct, privește fix în ochii celuilalt și încheie: Shakespeare! Wordsworth! Milton! Oricare o fi fost folosit de scenarist.

Scenele astea m-au umplut instant de două sentimente contradictorii: ciudă și admirație.

Ciudă: Mie nu mi s-a întâmplat niciodată!
Admirație: Ce inteligentă femeie, ce memorie!

Apetit pentru lectură s-a întâmplat să am. Poate m-am născut așa, o probabilitate. Certitudinea este că m-am educat așa. Fascinația cărților își are sursa într-o bibliotecă din casă.

Vă mărturisesc, îmi aștept momentul, cele cinci minute de glorie. Între timp am citit duzini peste duzini de cărți. Lectura mi-a facilitat scrierea unor articole anume pe blog. Se întâmplă mai rar decât îmi doresc. Uneori am articole la cerere.

La un asemenea articol, îmi imaginez mintea ca vechea bibliotecă de acasă: rafturi, autori, naționalitate, categorii. Fiecare temă mă provoacă să alcătuiesc o bibliografie scurtă. Pentru IQOS m-am legat de Dorgeles, un scriitor francez descoperit prin facultate, în Gara de Nord, savurând o carte de-a lui Mircea Eliade.

Provocarea o găsesc neprețuită. Îmi stimulează capacitățile intelectuale, îmi propune un joc și mă ferește de plictiseală și cabotinism. Pardon, dar n-am ajuns bloggerul care urmărește succese ușoare cu mijloace ieftine. Mintea mea nu cunoaște judecata omului simplist.

De când practic bloggingul, m-am confruntat cu mai multe atitudini din partea celorlalți. La începuturi, curiozitate și lejeritate. Puțini au fost jurnaliștii care și-au ascultat intuiția. După o vreme, respingere și dispreț. Bloggerii prestează servicii fără studii de specialitate. Scriu anapoda, fără structură, fără reguli, dar mai ales, fără cercetare. Absența investigației irită. Bloggerii au mers pe opinie personală, emoție, nu mă citiți dacă nu vă place. În caricatura asta de război, s-au soldat pierderi colosale. Ziare mari și-au închis porțile. Epocile vin, se impun și se duc.

De puțin timp, aș indica ultimul an, am observat o îmbinare. Cele două corpuri, jurnaliști de-o parte, bloggeri de alta, s-au unit. Oriunde am mers în anul 2017 am alcătuit corpul presă.

Între noi, aceleași gândiri, dar atitudini diferite. Disprețul a ajuns să fie mascat, iar unii bloggeri, cei silitori și muncitori au primit și bătăi pe umăr binevoitoare din partea jurnaliștilor.

M-am pus într-o zi în papucii lor. Perspectiva e noul meu cuvânt preferat și cea mai activă disciplină. Jurnaliștii au studii de specialitate. Diploma face dovada unei școli terminate, nu demonstrează capabilități sau verifică talente. Menționez, chiar dacă risc practicarea surplusului de informație, că nu ridic în slăvi jurnalistul pentru școlile sale. Ce aș glorifica ar fi munca.

Fără generalizare, dar o mare parte dintre bloggeri speculează. Lipsiți de disciplină, leneși, practică lejer greșeli elementare de limbă și cultura superficială. Proștii descriu blândețea, dar semidocții sunt chiar periculoși. Îi găsiți de obicei în funcții onorabile și le place să li se spună șefu.

Ambele tabere au parte de muncitorii lor și de leneșii lor. Mere găunoase la tot drumul.

O să restrâng subiectul la un punct: bloggeri leneși și speculanți. La exercițiul de imaginație anunțat mai sus, mintea mi-a potrivit următoarea alăturare: atitudinea și munca unor bloggeri seamănă cu atitudinea și munca muncitorilor puși în funcții de conducere de comuniști. Se practică datul cu părerea, se vorbește mult, se plimbă foi, totul, dar totul executat de parcă ai fi cel mai ocupat om de pe pământ.

Munca rămâne până la urmă cea mai frumoasă dintre toate activitățile omului. Educația e salvarea. De aceea învățați ce trebuie în școli pentru a face ce vă place în viață.

Închei cu Paul Ricoeur. Învățăm ca să nu fie nevoie să reînvățăm totul de la capăt.

Știți cine a invetat roata? Dar cel mai important, cum a inventat roata?!

Foto: Simona Nutu 

Un blogger cu o zi proastă

De 1 nov., 2017 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

M-am trezit de dimineață nemulțumită de mine, de lipsa de disciplină. Acționez în cea mai mare parte în funcție de ceea ce este corect, iar restul după chef. Iar eu de cele mai multe ori poftesc să zac cu o carte în mână și să mă lase toată lumea în pace.

Din copilărie am suportat retrageri ale interesului. Nu mă interesează să socializez intens, să duc discuții idioate despre nimic esențial, să-mi lungesc genele pentru a mă face mai atractivă pentru sexul masculin, dar să afirm că suport pentru mine întreg procesul de înfrumusețare. Genele sunt oricum sediu al narcisismului.

Mai doresc puternic să merg la teatru și să mă pierd prin marile muzee. Dar în ultimul timp râsul oamenilor din sală îmi prăpădește desfătarea la spectacole. Râd atât de ușor, fără nici o pretenție intelectuală. M-aș folosi de vorba din popor, râd a prostul, dar nu o s-o fac.

Sunt un blogger cu o zi proastă. Asta înseamnă că sufăr din luciditate. Nu am muncit suficient de mult să ajung scriitor. Muncesc destul să fiu un blogger pretențios. Din unghiul acesta, cu o educație acceptată prin tradiție, lecturi din Balzac, Hugo, Romain Rolland, Dostoievski și Tolstoi în adolescență, tolerez greu întâlniri și evenimente unde băltește falsitatea (limbaj redus la funcția lui de comunicare, dispreț nefondat pentru neologisme, atitudini binevoitoare pentru serviciile slabe prestate pe blog).

Educația mea se bate în cap cu noile condiții de existență socială. Comunitatea de bloggeri de la Timișoara este mică. Abia ne remarcăm, dar nu din cauza numărului, ci a lipsei de valoare. Când ne întâlnim, prima acțiune stă în lingușeală. Gândurile nu le cunosc, dar pot să le presupun. Nimeni nu dorește să rănească sentimente. Atitudine cu care sunt complet de acord. Așa este corect.

Prezența bloggerilor la un eveniment presupune muncă. Prestăm servicii acolo. Rațional ar trebui să separăm persoana de serviciile ei. Persoana poate fi minunată, dar conținutul de pe blog slab. Pentru persoană nu există soluții pe repede înainte, dar pentru conținut lipsit de valoare, da. Problemele presupun rezolvări. Gramatica se corectează, frazele se modelează.

Producția de texte lipsite de originalitate a devenit plictisitoare. Nu mă vait. Nu mă plâng de generația mea. Generația mea este perfectă pentru condițiile actuale de viață. Ce nu înțelege generația mea este că e nevoie să fim mai mult decât perfecți în munca noastră. A rămâne la nivelul acesta traduce clar intenția de a specula. A trage foloase dintr-o anumită situație prezentă nu ne ajută în viitor.

Pentru viitor, luați o carte în mână, citiți, mergeți la teatru sau muzee, urmăriți un film sau un documentar, orice, dar permiteți să vi se schimbe perspectiva și să vă puneți întrebări. Autosuficiența pierde cele mai dotate caractere. Comparați-vă cu Marcel Tolcea, cu Adriana Babeți, cu Mircea Mihăieș, Robert Șerban. Ei sunt modelele noastre, nu personalități umflate pe facebook inclusiv cu silicon, colagen și botox.

Nu judec, îndemn! Vă îndemn să vă alegeți modele care au capacitatea și educația să vă ajute să deveniți mai buni. Preocupările intelectuale reduc și din agresivitate, inclusiv cea verbală. Persoanele agresive sunt într-un procent mare persoanele lipsite de educație.

Repet! Nu judec, îndemn. Timișoara numără din fericire intelectuali de neocolit. I-am numit mai sus. Permiteți inspirația, câștigul va fi inestimabil. Nu puteți fi buni alegându-vă modele îndoielnice. Alegeți din elită pentru a fi posibilă scăderea. Nu poți să scazi dacă ai început admirând semidocți.

În viața omului, sărăcia și idioțenia nu sunt opțiuni. Sărăcia are soluții, iar idioțenia are scuze doar dacă aparține patologiei.

Bloggeri de la Timișoara, aveți soluții și fac afirmația într-o zi proastă.

Alegeți modele din elită!

Foto: Simona Nuțu

Superlativul sau lipsa de imaginație

De 18 oct., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

img_1344Am șters două introduceri la acest text. E vina cititorilor. Am cedat. Am recitit și mi-am confirmat că am un început plictisitor. Un rând conținea doar o localizare. Serios, mai luați o carte în mână și citiți! Sunt exasperată de măsurători. Nu pot nici fără dumneavoastră, de aici puteți deduce surescitarea.

În facultate ajungeam vinerea la sala de cenaclu a Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România și a revistei Orizont. Așa voiam să încep textul. Câți mi-ați fi trecut cu vederea primul rând?
Serios, mai luați o carte în mână și citiți!

De ce mergeam vinerea la ceea ce se întinde pe un rând întreg? Pentru lansare de carte. Am avut prilejul să-l ascult pe Livius Ciocârlie o dată.

Nu, nu o să vă povestesc despre Livius Ciocârlie și nici link nu o să las la nume. M-am uitat ieri la filmul Femeia în aur, privilegiu bolii. Am răcit. Mi-a trecut prin cap. Noi suntem niște puturoși prin comparație cu evreii. Scuturați-vă de lâncezeală și acționați. Căutați singuri cine este Livius Ciocârlie. Un evreu ar face-o, nu ar aștepta pică pară mălăiață în gura lui Nătăfleață.

Un alt de ce. De ce vă povestesc despre întâlnirile de la Orizont? Am simțit în discursul lui Cornel Ungureanu o ironie despre superlativ. O lansare de carte conține multe superlative. La câțiva ani distanță, m-a năpădit și pe mine superlativul. Nu-l mai suport. Am devenit mamă și m-am cumințit. Nu am avut și nu am cea mai frumoasă fetiță, ci am avut și am o fetiță foarte frumoasă pentru mine. E o formă de respect pentru cine nu deduce. Și grijă pentru sentimentele celorlalți.

Iar acum ajung la punctul culminant. Mă irită la culme superlativul bloggerilor angajați să facă reclamă la un produs. Dacă îi ascultați o să găsiți cel mai bun burger, cele mai frumoase haine, cele mai gustoase clătite etc.

Îmi pare rău pentru enunțul fals și pentru naivitatea dumneavoastră. Eu mă simt insultată și văd clar o lipsă de imaginație. Nici măcar metoda nu e una cârlig. Cum poate un asemenea enunț să fie suficient pentru recomandare? Că e cel mai bun din oraș? Cel mai bun designer, cel mai bun burger, cele mai bune clătite?

Scurtă analiză. Un superlativ se bazează pe numere. Care sunt numerele acestor bloggeri care recomandă produse? Au studiat piața timișoreană, iar locul unde iau ei prânzul a vândut cei mai mulți burgeri în ultimul an?

Nu. Superlativul e la îndemână. Poate fi utilizat fără studiu, cu superficialitate și îndrăzneală.

O să pun punct. Subiectul de azi reprezintă o pojghiță. Am dat la o parte stratul subțire. Discuția e lungă, dar mă opresc.

Notez pentru cine dorește să țină cont: adăugați după superlativ un pentru mine.

Exemplu: Mara e cea mai frumoasă fetiță PENTRU MINE.

Experiența vedetismului

De 6 mai, 2014 8 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Omul a cucerit cerul, cerul nu mai este o limită. Zburăm azi dintr-un colț de lume în alt colț de lume.
Faptul acesta aduce mult cu o hoție, i-am furat timpului ordinea succesiunii evenimentelor. Zborul a demonstrat că putem să grăbim timpul.
La fel ca zborul, internetul a grăbit și el timpul.
You ve got mail nu este doar un film, you ve got mail a devenit o esență a comunicării, a conexiunii instant.
Platformele de comunicare, un alt mijloc al internetului, au transformat chiar o stare de fapt. Anonimatul nu mai reprezintă un dat al omului obișnuit, ci o alegere. În prezent alegem anonimatul.
Prin facebook sau oricare altă platformă, omul experimentează vedetismul. Viața intimă pășește în viața socială.
De câțiva ani experimentez vedetismul. Am acceptat de bună voie, luată de un val de amuzament la început, să devin persoană publică. Am creat-o pe Dunia, să-mi rămână numai mie Paula. Într-un final am aruncat-o și pe Paula în viața plină de uși și ferestre deschise ale Duniei.
Prezentându-mă în fața unui număr de oameni, în loc să-mi sporesc atenția și grija pentru sine, am acționat la fel de nestingherită, de liberă, de fără obligații în ceea ce-i privește pe cititorii acestui blog.
O regulă, atunci când treci de la anonimat la public, constă în străduința de a-ți cunoaște publicul. Eu mă adresez unor oameni. Datoria mea era să încerc să-i cunosc, să duc până la capăt acest drum pe care am apucat.
Nu am făcut asta. Am scris în continuare despre ceea ce mi-a plăcut, despre cărți, spectacole, întâmplări de viață, transformări sufletești.
Fără să sufăr de un delir de grandoare, nu mi-a păsat ce anume ar dori cititorii să citească pe blogul meu. Am observat unele preferințe pentru subiectele cu parfum de la subsuoară, acele texte în care par să mă confesez, dar mai ales mă lamentez. O altă preferință, textele debușeu, acele texte închipuite ca o piață unde schimb impresii, judec, critic, chiar atac diferite forme sau sisteme ale vieții civilizate.
Într-un mod absolut firesc, ar fi trebuit să urmez aceste preferințe. Să scriu despre texte debușeu, să comercializez serviciile mele de blogger.
Doar că eu mi-am refuzat evoluția și statutul de blogger. Am declarat că sunt om cu blog, nu blogger.
Am declarat că sunt autodidact. Am mărturisit că mi-am descoperit multe lacune în educație. Mi-am recunoscut complexul de inferioritate, iar uneori, am suprapus peste complexul de inferioritate măreția ființei mele. Contrar tehnicii contrapunctului, nu s-a format un tot organic.
M-am deșirat, m-am împrăștiat pe blog fără grijă pentru cititori, fără rezultate în corectarea propriei ființe. Am căutat să mă sprijin și m-am lovit de singurătate.
În toată deznădejdea, am momente de luciditate. Mă trezesc în mine și îmi fac cunoscut, privindu-mă în oglindă sau meditând, că doar eu pot să mă salvez.
Nu există Făt Frumos, nu există maestru sau prieten care să mă salveze de mine însămi.
În punctul ăsta sunt eu azi sufletește.

Teatru, bloggeri, Adam și Eva

De 11 nov., 2013 14 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Stau acum și privesc pagina 203 a Istoriei religiilor, Apele și simbolismul acvatic. Nu doresc să-mi reîmprospătez cunoștințele, dar îmi sunt necesare unele fraze sau măcar una.

… apele simbolizează totalitatea virtualităților, ele sunt fons et origo (sursa și originea), matricea tuturor posibilităților de existență.

Brusca curiozitate pentru simbolistica apei își are sursa în piesa Adam și Eva pe care am văzut-o sâmbătă seara la Teatrul Național Timișoara. Am ajuns la această piesă în urma unei invitații pe care am primit-o de la Anca. Este prima invitație căreia i-am dat curs fără un minut de gândire.
Fără ezitare, mi-am reorganizat agenda activităților zilnice în funcție de această piesă precedată de o întâlnire cu Codruța, secretara Teatrului Național Timișoara, Geanina, ajutorul Codruței, și Judith care se ocupă de pagina de facebook a teatrului.
O oră jumătate, așezați aproape perfect în cerc, oameni de teatru și oameni pasionați de teatru au discutat amical despre teatru.
Am trecut în revistă semnificația teatrului, am dat semnificații noi teatrului. Bloggerii au pus întrebări, au ascultat, au dat sugestii, clopoțelul a sunat, iar lecția nu se terminase.
Pentru mine, discuția dinaintea piesei Adam și Eva a fost și o lecție care mi-a revenit printr-o experiență pe care nu o aveam: un ochi dincolo de spectacol.
La spectacol ne-am așezat având deja o stare, descriam o atitudine extatică. Debutul piesei mi-a revenit cu o sperietură, un foc de armă tras de un personaj, și cu un zâmbet, dar ce zâmbet!
De-atunci femeia ascunde sub pleoape o taină
și-și mișcă geana parcă ar zice
că ea știe ceva,
ce noi nu știm,
ce nimenea nu știe,
nici Dumnezeu chiar.
Asta zice Blaga sau credea Blaga, eu doar am zâmbit recunoscând un sens oferit prin prisma apei. Adevărul este că piesa Adam și Eva apelează la simboluri și la vechi credințe. Pe scenă s-au aflat multe trimiteri la apă și multe trimiteri la vechile credințe. Alexander Hausvater a avut la dispoziție un subiect care i-a permis să se joace foarte mult regizoral. Simbolistica, apa și cifra 7, o cifră plină de sens, cu trimitere la liniște și pace, au putut să sporească informația despre piesă fără să o încarce. Scenografia a dus responsabilitatea apei, foarte puțin și a cifrei 7, un ceas a stat totuși pe perete indicând ora 7, iar scenariul s-a jucat cu sensurile acestei cifre.
Am apreciat foarte mult interpretarea Marei Opriș și frumusețea Ramonei Dumitrean. Eternul feminin pândește peste tot, ia diferite forme, se fixează, rar merge mai departe.
Mărturisesc că nu am citit romanul lui Liviu Rebreanu, iar acum am experiența teatrală a cărții lui. Lipsa lecturii mă face incapabilă să dau o măsură adaptării, îi pot da doar o apreciere, un sentiment de plăcere datorat de ceea ce am descoperit pe scenă.
M-a încercat totuși și un sentiment de neplăcere: didascaliile, mă rog, aleg să mă folosesc de acest cuvânt. Zgomotul, instrucțiunile pe care le-au primit actorii pentru a produce atâta zgomot pe scenă îmi displac, mă agită și-mi alungă orice stare de bine.
Înțeleg că este o alegere, cu ceva timp în urmă am văzut Insula după Mihail Sebastian și Iată femeia pe care o iubesc după Camil Petrescu care conțineau aceleași note: mult zgomot.
Alegerea aceasta poate fi o direcție, o notă distinctivă a Teatrului Național Timișoara, dar mie îmi displace, totuși nu o contest.
Sâmbătă seară am petrecut câteva ore extrem de plăcute, am început cu o conversație plăcută, și am terminat în aplauze și într-o stare de bine. Teatrul face asta, dă stări de bine, cum eu tot repet și subliniez importanța stărilor de bine pentru oameni.
Bineînțeles că piesa Adam și Eva are și un subiect, dar povestea lui Adam sau a Evei, a umanității, a metempsihozei se impune descoperită individual, nu aveți nevoie decât de un bilet și de dorință.
Pentru cititorii blogului meu, cititorii din Timișoara, ofer eu un bilet, vouă vă rămâne să vă gestionați dorința și să mă anunțați când urmează să se mai joace.