Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "cărți"

Când nu ești tu lângă o persoană, atunci cu siguranță te găsești într-o relație toxică

De 23 mart., 2021 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Ieri am stat cu Mateiu, m-am jucat cu Motan, iar după ce au plecat muncitorii de la Insidecor, până la ora de culcare, am așezat cărți. Am comandat mobilă. A venit mobila.
M-am spălat des pe mâini de la praful de pe cărți. Așezam cărți în timp ce Mateiu dormea. Mă opream ca să mănânce, să se alinte sau să se calmeze. Am realizat cât de des am reorganizat cărțile de când m-am mutat la apartament. M-am cam săturat. Aș vrea să se termine aceste reparații provizorii prin casă.

Aș vrea să călătoresc. Chiar și unul dintre muncitorii de la Insidecor s-a prins la joacă. S-a pus în fața hărții și și-a imaginat spre ce loc din lumea asta mare o să se îndrepte. Poate spre Dominicană. Pe fiul meu îl cheamă Dominic. Am zâmbit.

Gândurile mi-au fost invadate ieri de cărți și de călătorii. Am și citit câteva pagini înainte să mă opresc asupra informației. Avem la dispoziție tone de informații. Mulți dintre noi alegem programele, stereotipurile, clișeele, traumele. Un tânăr adult repetă programul din familie. Nu vede că reface același drum al tatălui care bea, dă cu pumnul în masă și devalorizează femeia. O tânără adultă reproduce comportamentul din familie. Nu vede că reface același drum al mamei care rezistă într-o relație toxică.

Ce înseamnă relație toxică?
O relație toxică presupune un partener care otrăvește felul de a fi. Când nu ești tu lângă o persoană, atunci cu siguranță te găsești într-o relație toxică. Asta nu înseamnă că celălalt reprezintă răul. Deloc! Celălalt nu e potrivit pentru tine. Determină-l să te accepte așa cum ești sau îndepărtează-te. Explică-i, ca în cazul meu, că râsul zgomotos e ceva personal. Să nu-ți ceară să renunți la a râde gălăgios pentru că-i deranjezi pe ceilalți. Ce înseamnă ceilalți pentru o relație, pentru o persoană, pentru un cuplu? Acceptare. Înseamnă acceptare. Dar cum trăiești acceptat de ceilalți, dar nu de tine?!

Trăiești cu tine și în tine. Trăiești cu trupul tău și cu mintea ta. Relația cu trupul și mintea necesită îngrijiri speciale. Imaginați-vă capul unui nou născut. Până învață să și-l țină și până cortexul devine stăpân, capul omului are nevoie de ani de zile. Relația cu trupul și mintea pretinde ani de zile de observare și interpretare a stărilor și a programelor.

Ce program din familie ați identificat în propriul comportament?

Foto: Bogdan Mosorescu

Cum v-ați pregătit primul născut când l-ați adus acasă pe mezin?

De 22 feb., 2021 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Citesc în aceste zile cartea Roosevelt de Emil Ludwig. V-am mai spus. Reiau informația deoarece am tot fost chestionată de poftele de pe sarcină. Ce ai poftit? Cu ce toane l-ai trezit în toiul nopții pe tatăl copilului? Am poftit prea puțin la mâncare. Asta nu înseamnă că nu am mâncat. Oho! Ad litteram m-am hrănit pentru doi. A fost vorba de foame, prea puțin de dispoziție. În schimb, nu am dus lipsă de capriciile femeii însărcinate.

Încă nu-mi explic pornirea de a citi tot ce a scris Nietzsche. M-a ros o curiozitate aproape morbidă despre Nietzsche. M-am potolit cu Genealogia moralei. Am poftit la lenjerie intimă de la Marie Jo. Minute în șir m-am holbat la trupurile femeilor acoperite cu dantelă sau mătase. O altă dorință intensă care mă încearcă și când scriu a fost de crini imperiali. Am un loc special în apartament pentru flori. E un suport de scândură orizontal, dar mi-a schimbat prețios apartamentul. De luni de zile mi-e capul plin de crini – formă, culoare, miros. Să-i văd în borcanul imens de murături. Mamanu l-a folosit în vremurile glorios apuse de la Severin pentru murături. Rochiile de mătase le-am găsit irezistibile, dar m-am concentrat pe pulovere de lână și cașmir. Mi-am comandat un pulovăr de lână care nu mi-a mai ajuns. Un străin l-a acceptat în locul meu și nu l-a mai înapoiat. De aceea, cum bunătatea mea e dublată de șiretenie, îi doresc acelei nerușinate dudui să-și păteze superbul meu pulovăr cu cel mai roșu burgund.

M-am descurcat cu toate aceste pofte ajutându-mă cu lecturi din sfera politică, cu seriale proaste și uneori cu gogoși de la Prospero. De dimineață mi-am făcut bagajul pentru spital. Se apropie marea dezumflare. De fapt e la cinci minute de mine. Într-o zi s-a uitat Făt Frumos la mine. Nu-mi pot imagina cum o să-ți mai suporte trupul toate aceste transformări. Pentru că mă simt cum arăt, epuizată. Picioarele sunt așa umflate că îmi acopăr ochii când le privesc. Tensiunea e mică, dacă cineva se gândește la preeclampsie. Pielea de pe mâini nu-mi mai ajunge de vreo două săptămâni. Beau apă non stop și așa reușesc să-mi controlez furnicăturile și amorțeala.

Scriu aceste texte din datorie pentru blog. Am o responsabilitate față de mine. Eu mă plătesc pe mine, eu investesc în mine pentru viitor. Nu funcționez maximal, dar sunt devorată de grija pentru Mara și de emoția întâlnirii cu Mateiu. Cum v-ați pregătit primul născut când l-ați adus acasă pe mezin? Eu îi pregătesc un tricou cu un mesaj, iar seara o să comandăm mâncarea ei preferată.

Tic-tac! A început numărătoarea. Când fac poc?!

Lăsați deoparte cadourile din obligație, cadourile de mântuială

De 15 dec., 2020 1 Trăiri afective ale mele , , , 0

În luna decembrie îndrăznesc să presupun că nu există om în lumea asta care să nu poarte măcar o discuție despre cadouri. Eu am început de la final de noiembrie să mă pregătesc. Îmi place să fac cadouri. Să împachetez. Să ofer ceva cu semnificație.

Lăsați deoparte cadourile din obligație, cadourile de mântuială. Cunoașteți expresia? A face ceva de mântuială? Eu am crescut cu ea. Pentru a oferi căscați larg urechile. Ce îi place persoanei la care vă gândiți să-i faceți un cadou? Ce contează pentru ea? Țineți cont și de servicii, și de mâncăruri pregătite în casă, și de obiecte personale. Un cadou înseamnă mai mult decât un card, un buget, o cutie frumos împachetată și o poză bine încadrată pentru rețelele de socializare.

În primul rând scurtați lista. Exact! Copiii, părinții, prietenii apropiați și puteți să vă opriți. Ruina financiară în prag de sărbători nu e de dorit. Continuați să dăruiți și în ianuarie sau februarie.
M-au chestionat diferite persoane despre cadouri. Le-am ajutat să depășească impasul prin întrebarea: Ce anume îi place? De exemplu: Mara mea trece printr-o perioadă Harry Potter. Mamanu are o nevoie. Soră mea îmi poartă mesajul cu Vrăjitoare actuală. Făt Frumos se bucură ca un copil de orice atenție. Etc!

În categoria specială a persoanelor cărora nu le lipsește nimic folosiți aceeași întrebare. Ce le place? Mara și cu mine îl avem pe tatăl ei. În fiecare an, de Crăciun și de ziua lui, căutăm amândouă ceva cu semnificație pentru el. Anul acesta o să primească ceva copt în casă și o felicitare.

Și întotdeauna există cărțile pentru a fi dăruite la Crăciun. Încercați să dăruiți o carte și să citiți împreună câteva rânduri. Firește, nu vă sugerez să discutați despre Mari gânditori politici, despre Scrisorile persane de Montesquieu, dar alte titluri pot fi exploatate: de la povești pentru copii, rețete și aventură, la seducție și kamasutra.

Jucați-vă cu mintea. Jucați-vă cu trupul. Jucați-vă.

Foto: Bogdan Mosorescu

Despărțiți sau împreună, unii părinți nu se înțeleg cum anume să-și crească pruncii. Parteneri în educație

De 2 dec., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , 0

Din când în când, pe lângă lecturile alese de mine, pentru mine, mai citesc și cărți pentru tatăl Marei. De exemplu mai am câteva pagini și termin de citit Cum să fii un tată bun pentru fiica ta. Dau pagină după pagină și subliniez ce mi se pare esențial pentru o educație armonioasă. Apoi iau telefonul, fac capturi de ecran și le trimit cu note. Te rog să citești ceea este subliniat. Cartea are 265 de pagini. Poți să-ți faci timp pentru câteva rânduri.

Își face. Nu-și face. Ne cam învârtim în cerc. Întrebările lui după. Insiști tu să mă determini să citesc? Cine a scris cartea? O insinuare despre orientarea sexuală a autorului am ignorat-o. Ține cu femeile, cu mamele. O adolescentă trebuie să-și vadă tatăl respectându-i mama. Zice autorul. Autorul se numește Alain Braconnier. Când nu te-am respectat eu pe tine?!

Ne învârtim în cerc. Eu ignor pe alocuri. Repet ce mă interesează. Sunt câteva rânduri, te rog, pentru mine și pentru Mara, citește-le. Fii partenerul meu în educație! El ripostează. Hai să ne creștem copilul după cum simțim. Iar mie îmi ies ochii din cap. După cum simțim? Să-ți amintesc sentimentele noastre după despărțire? Fiecare a simțit să se îndepărteze de celălalt, iar copilul să-l păstreze. Am păstrat eu copilul? L-ai păstrat tu? Nu. Amândoi, cum ne-a dus capul și ne-au ajutat nesolicitat alții, am ales să procedăm corect pentru Mara.

Cuplurile când se despart își fac rău folosindu-se de copil. Copilul devine muniție, iar rănile nu întârzie. Imediat după despărțire, am lecturat cartea Copilul și divorțul. Acolo am aflat informația prețioasă că refuzul unui copil de a-și întâlni unul dintre părinți este considerat abuz. Dacă nu e vorba de violență fizică sau verbală, despre neglijență sau incest, refuzul copilului vine din atitudinea adoptată de unul dintre părinți, iar în Franța e considerat abuz.

Las deoparte Franța, abuzul și apucăturile părinților.

Cum anume învățăm să fim părinți? Dacă nu citim cărți de specialitate, dacă nu participăm la cursuri, dacă nu ascultăm persoane cu experiență? Cărțile, cursurile și discuțiile nu se iau și se aplica pe relația noastră cu copilul, firește. Informația ține de a ne ghida. Copilul dă direcția prin personalitate și caracter.

A ne crește copiii după cum simțim îmi dă un fior. Eu nu i-aș fi permis Marei să stea cu tatăl ei după despărțire dacă mi-aș fi ascultat sufletul. Într-adevăr Mara n-ar mai fi dormit în același pat la vârsta de cinci ani cu tatăl ei și o altă femeie, dar greșeala lui tot nu mă îndreptățește. În timp, tatăl ei s-a dovedit a fi extraordinar cu ea. Am greșit. Greșim. Ne străduim în prezent pentru un parteneriat în educație.

A fi partener în educație n-are a face cu statutul părinților. Despărțiți sau împreună, unii părinți nu se înțeleg cum anume să-și crească pruncii. Luptele le duc și în prezența copiilor. Unde duce asta? La o lipsă a autorității părintești când ne lovește adolescența.

Lectura nu se aplică pe o relație. Sentimentele n-au nimic de-a face cu corectitudinea. Gândirea vă salvează. Educați-vă, dragi părinți!

Alain Braconnier este medic, psiholog, psihanalist, profesor universitar și fost director al Centrului de psihiatrie Philippe Paumelle din Paris. De ce aș ține cont de scrierile lui? Mai bine mă bazez pe ceea ce simt. Ha! Ha!

Pensionarii români au o anumită gândire și un anumit comportament. Viața le-a trecut. Așteaptă să moară.

De 11 aug., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Locuiesc la bloc. Am un apartament comunist renovat după chip și asemănare. L-am umplut de cărți. L-am ferchezuit cu o hartă imensă. L-am făcut mai subtil cu o sculptură. Arăt cum pot spre ce aspir.
Lucrez de acasă. Scriu pe un blog de 14 ani. Scriu dintr-un apartament de cinci ani. Inevitabil, vecinii s-au strecurat în universul meu. Un vecin vizionează filme porno dimineața, iar partea sonoră ajunge și la mine. O vecină mă exasperează cu o antipatie provocatoare. Mereu îmi bate la ușă când repar ceva prin casă. Un alt vecin mă pândește când ajung acasă. Vecina, vecina, ce faceți? Am văzut că aveți cărți. Pot să împrumut? De la prima cerere până la ultima, am dezvoltat un sistem. Vecinul bate la ușă. Îi deschid. Îl poftesc înăuntru. Îl las să se plimbe la rafuri. Îi recomand. Nu am vrut. A insistat. A cerut ceva ce citesc eu. Așa a lecturat Freud, Jung, Lucian Boia. A cerut ceva povești de dragoste. Așa a lecturat Pacientul englez, Animal pe moarte. A cerut autori români. Așa a lecturat Daniel Vighi, T.O. Bobe. Cărțile apăreau într-o zi pe dulapul de la intrare.

În prezent stau două cărți pe dulapul de la intrare. Nu le-am pus la loc în bibliotecă. O să le mai las acolo o vreme. Mamanu mi-a comunicat acum câteva zile că vecinul-cititor a murit. Primul gând a fost la cărți. Oare ce titluri au rămas la el? Apoi am zâmbit trist. Am rămas cu vecinul cu filmele porno și cu vecina cu spiritul obtuz. Vine toamna. O să ies în frig și ploaie ca s-o duc pe Mara la școală. La revenire, vecinul nu o să mai aștepte pașii mei ficși ca să-mi ceară cărți.

Nu cunosc detalii despre viața vecinului. Un domn bătrân cu un păr complet alb, dar cu o inimă zdrobită de dragoste în tinerețe. M-a prins cu cana de ceai în mână într-o dimineață. Gestul acesta a însemnat pentru el că mă poate reține. Mi-a povestit despre ce a citit, ce impact a avut asupra lui. Exclama uneori: Freud ăsta! Înțeleg de ce îți place, vecina! Animal pe moarte mi l-a pus în mână. Am iubit și eu așa în tinerețea mea. Nu-mi amintesc dacă am încercat să leg un dialog.

Iar acum nu mai este. La nivel personal, purtarea vecinului m-a făcut să mă simt specială. Am împrumutat cărți unui pensionar român. Pensionarii români au o anumită gândire și un anumit comportament. Viața le-a trecut. Așteaptă să moară. Presupun că și vecinul a așteptat, dar cu o minte deschisă poveștilor.

Pentru că împărtășim iubirea de povești, o să-l așez în stele. Când le privesc, o să-mi râdă de acolo împreună cu Feli, Micul prinț orfan operat pe inimă. Probabil fiecare dintre noi adunăm pe parcursul vieții câteva stele rătăcitoare, dar pătrunzătoare.

Foto: Bogdan Mosorescu

Exist conflictual sau am o prezență conflictuală?

De 3 apr., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Ați auzit de Peter Kien? Peter Kien este un personaj dintr-un roman de Elias Canetti. Stați, nu plecați! Nu o să urmeze o altă recenzie. Mi-am amintit de Peter Kien din cauza situației: izolarea în casă. Romanul, Orbirea, l-am citit pe holul spitalului AKH din Viena. O altă situație excepțională, dar personală.

Când s-a dat prima ordonanță, primul meu gând s-a îndreptat spre bibliotecă. Te aici asocierea cu Peter Kien. Obsesia mea pentru cărți a crescut, dar încă nu sunt în punctul să-i dau foc. Peter Kien a făcut-o. Ne-am retras, Mara și cu mine, în apartamentul lui Făt Frumos. În fața bibliotecii, cu mâinile în șold, mi-am scrutat cărțile. Am scos Heidegger, Sapolsky, Forster, Ibanez, Lucian Boia și un Manual de Cameron Diaz. Înainte să trag ușa după mine, mi-am verificat cremele de față și numărul de cărți. Să mai iau?! Nici un gând să mai renunț la ceea ce aveam în brațe.

N-am mai trecut pe acasă de aproape o lună. Îmi lipsește biblioteca. Vizualizarea cărților mă liniștește. Nu pot să trăiesc într-o casă fără cărți. Imaginea lor mă urmărește fără întrerupere. Înțelegeți cum m-am trezit cu gândul la Peter Kien. De la obsesia pentru cărți, am rememorat un episod amuzant cu bunica Marei, mama tatălui ei.

Înainte de a povesti, pentru a înțelege anumite aspecte, o să vă notez o întâmplare din copilărie. Mama mea a fost desenator tehnic. Uneori mai lucra cu un arhitect. Într-o zi am venit de la școală. Domnul arhitect stătea în fața casei noastre. L-am poftit înăuntru. M-a refuzat. Iese mama ta imediat cu planurile. Am roșit în obraji și am fugit în camera mea. Eram suficient de mare să pricep anumite purtări. Domnul nu a intrat în casă în lipsa tatălui. Reputația a ținut un om afară. Mi s-a părut umilitor. Nu suport să țin pe cineva în ușă sau la poartă. Orice avem de discutat, o facem după ce s-a trecut pragul. Nu e nevoie să mă aprobați.

Într-o seară, bunica Marei a adus-o acasă. Am deschis ușa. Mara stătea în ușă. Bunica stătea jos în ușă. Locuim la etajul unu. Dialogul de jos în sus m-a sugrumat de emoție. Episodul cu domnul arhitect m-a năpădit. Am poftit-o în casă. După salut și prezentarea splendidului motan, bunica mi-a sugerat să tai biblioteca pentru a face loc unui pian pentru Mara. Mi s-a tăiat respirația. Să tai biblioteca?! Apărarea am rostit-o aproape nedeslușit. Ne-am luat la revedere, iar eu mi-am mângâiat cărțile.

A doua zi am reușit să sucesc perspectiva. După cinci ani de la despărțire, cinci minute au fost suficiente pentru ca bunica să-mi reorganizeze sufrageria. Am râs și i-am dat telefon tatălui Marei. Am râs împreună. Asta face ea, organizează. Am mai râs puțin și am închis. Omul și felul lui de a fi. N-am cugetat la asta. M-a speriat gândul pierderii unei părți din bibliotecă. Am amânat să meditez la. N-am făcut un proces de examinare. Iau oamenii așa cum sunt, dar nu fără a le arăta și cum sunt eu. De aici rezultă prezența mea conflictuală. Rămâne să-mi răspund dacă exist conflictual sau din când în când am o apariție conflictuală. Interogarea este o consecință a lecturii cărții Ființă și timp. Mă apropii de 200 de pagini. La un moment dat am avut impresia că am înțeles ceva. Merg înainte cu încredere.

Purtați o carte.

Foto: Bogdan Mosorescu

Cărturești ne-a salvat de păcănele în centru. Reverențe!

De 17 feb., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

S-a deschis o nouă librărie în oraș. În Piața Victoria, în imaginar Operei, în locul fostei librării Mihai Eminescu, se află acum Cărturești. Ce noroc! Fără iubitorii de cărți, acele persoane acuzate de lipsa simțului realității, azi am fi avut în centru un al nu știu câtelea spațiu dedicat jocurilor de noroc. Poate! S-au înmulțit ca ciupercile după ploaie. De aici deduc sărăcia și disperarea cetățenilor. Dar. S-au înmulțit și librăriile la Timișoara. De aici deduc setea de cunoaștere și speranța cetățenilor.

Ce s-a întâmplat cu librăria Mihai Eminescu și de ce a deschis tocmai Cărturești? O pun pe seama variației. În continuare avem o librărie în centru, dar sub o prezentare diferită. Auzisem de anul trecut despre schimbare. Informația mi-a revenit la un ceai, cu mâna la gură. E confidențial! A rămas confidențial. Nici o altă librărie de la Timișoara n-ar fi putut să preia spațiul, să-l renoveze și să-l redea cetățenilor cu cărți, ceai și acuarele. Cu păcănele, poate!

Felicit Cărtureștiul și le rămân recunoscătoare pentru un bine personal, dar și colectiv. Când Mara mea era mică, într-o singură librărie nu ne înfiora liniștea de înmormâtare. Nu ne speriau librarii arțăgoși. În mall, la Cărturești, Mara s-a tolănit pentru prima dată în viața ei pe jos cu o carte în mână. La fel și mama ei. Un comportament lejer și nemaiîntâlnit într-o librărie. A însemnat enorm pentru mine ca mamă. Să am un spațiu unde să-mi expun fata la cărți fără să-mi fie frică de cearta librarului.

Cu timpul, librăriile și librarii s-au adaptat copiilor moderni și mamelor actuale.

Cărturești din centru s-a deschis în 14 februarie. I-am zis Marei: Special pentru aniversarea ta, iubire! Mama, iar ești sarcastică?! La intrare, a fost așteptată cu doboș de la Prospero și un cadou. Mi-a căutat ochii. Chiar s-a deschis pentru mine, mama! Am făcut turul librăriei. Bună! Ce faci? Hei! La fiecare două persoane, mă opream. Mara s-a desprins de mine, iar eu am început să râd. Cuiva i-am împărtășit. Credeam că m-a lovit faima! Bună! Ce faci? Hei! La fiecare două persoane m-am oprit, dar. Nu e faimă, suntem aceleași persoane care preferă anumite evenimente.

Pe lângă publicul fix și fidel, la intrare așteptau zeci de persoane. Nu mă aventurez să dau un număr. Coada mi-a amintit de cozile ceaușiste sau de coada împăratului Leto. Am filmat, am postat pe Instagram, m-am minunat. Nu de faptul că deschiderea unei librării a stârnit o așa vâlvă, ci că librăria abia și-a deschis ușile. Cetățenii să aibă grijă să rămână ușile deschise. Deasupra capului nu stă coasa, dar amenință o sală de jocuri de noroc.

Cărturești, reverențe. Să citim, să ne recunoaștem ignoranța, să cunoaștem!

Foto: Bogdan Mosorescu

Femei plictisitoare și cicălitoare

De 28 ian., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Întâmplător, circumstanțele, știți cum e, am auzit frânturi dintr-o discuție. Cafenelele au redus strașnic spațiile dintre mese. Stai, dar nu stai cu străini la masă. Două femei mi-au tulburat lectura. La primul oftat am părăsit fraza. Am citit cuvintele câteva minute. Am reluat. Degeaba mă străduiesc, oamenii nu vor. Grozav, încă o femeie plictisitoare!

Am abandonat cartea. Am apucat telefonul, am deschis aplicațiile. Nu-mi este rușine să recunosc. Le-am judecat pe acele femei. Nu mi-a răspuns la telefon. L-am sunat. I-am trimis mesaj. Între mărturisiri miorlăite, ale lor, și guri lacome de ceai, ale mele, mi-am reamintit proiectul meu de a face un curs specializat pentru a consilia persoane. N-aș putea. I-aș spune fără ocolișuri Femeii: Ești cicălitoare și plictisitoare. Citește o carte, scapă de burtă și scutește-ți bărbatul de atitudinea mămoasă. M-aș adresa direct Bărbatului: Ești nesimțit și imatur. Citește o carte, scapă de burtă și scutește-ți nevasta de atitudinea de șef.

Nu cred că aș putea să mă opresc. I-aș chestiona despre viața sexuală. Nu există? De ce nu există? Infidelitate, disfuncții sau a dispărut atracția? Vorbește cu partenerul despre. Și nu mai pretinde fidelitate în lipsa activității sexuale dacă nu te scuză tulburarea funcțională a organului.

Mă întreb dacă aș mai apuca să respir. Dacă aș folosi un ton calm. Presupun că nu. Abia m-am abținut să nu plesnesc o psiholoagă care își sfătuia prietenele să-și găsească bărbați care să le trateze ca pe niște prințese. La mine e simplu. Totul se reduce la cărți. Nu citești, nu ai cum să schimbi unghiul, să sucești perspectiva, să întrezărești adevăratul motiv.

De unde anume consideră, cei care nu citesc, că se echipează pentru viață? Acasă nu citesc. Lectura obligatorie din școli e pentru fraieri. După absolvire nu au timp să citească, au lucruri  mai serioase de făcut. Nu, nu, degeaba mă străduiesc. Ne-am despărțit luni seară. A zis că ne vedem a doua zi. Nu a sunat, nu ne-am văzut.

Nu a sunat pentru că ești plictisitoare și cicălitoare. Pentru că pretinzi, dar ai o reprezentare de câine care latră din spatele gardului. Deschide poarta și atacă. Dacă nu, taci din gură și lasă aceste discuții pentru pereții casei tale.

Mi s-a spus în repetate rânduri că aș fi fost o femeie mai bună fără Freud, fără toate cărțile citite. Imaginați-vă un râs zgomotos care îți scutură tot trupul.

Aș fi fost o femeie plictisitoare, iar pentru mine nu este o opțiune. Nu aștept să-mi dea bărbatul timpul lui, să-mi dea prietenii atenție. Acționez. Iau ce consider că mi se cuvine. Îmi evidențiez mândria. Puțină mândrie nu strică nimănui. Disperarea, lipsa igienei și delirul de grandoare devastează. S-ar putea să rămâneți fete bătrâne.

O fată bătrână, două, trei. Fă un duș și lasă cicăleala!

Foto: Bogdan Mosorescu

Sunt o curajoasă în ceea ce privește nimicurile vieții

De 3 apr., 2019 0 Colaborari , , , , 0

Profit de Bookfest și susțin din nou beneficiile lecturii. O să vă ofer un motiv monumental pentru a citi, altul față de tot ce am notat până în prezent.

Orice întrebări aveți, în orice situație vă aflați, indiferent de intensitatea emoțiilor, o carte conține răspunsul. Cineva deja a trăit. Cineva deja s-a întrebat. Cineva are răspunsul. Știți ce anume au făcut cărțile din mine? M-au eliberat de presiunea convențiilor, de se cuvine, de părerea lumii. Mi-au dat o șansă să-mi găsesc fericirea.

În primul rând m-am potolit în simțiri. Reacționez în continuare instinctual, dar pot să aștept un minut. Nu mai sunt devorată de nimicuri. Pot să ies pe ușă și să las casa vraiște. Nu mi-e frică de părerea părinților, de musafirii nepoftiți. Mai pot să aleg un weekend afară în loc de un weekend în casă să dau cu mopul și să șterg praful.

Sunt o curajoasă în ceea ce privește nimicurile vieții. Cărțile mi-au tratat ignoranță. Am înțeles că sentimentele negative desprinse din relațiile cu părinții nu mă trimit în iad. De la iad aș deschide o discuție separat, dar las religia în mâinile altora. E firesc să-ți detești părinții, să-i iubești detestându-i. Îmi iau părinții așa cum sunt, iar eu fac să-mi fie bine. Îmi iau copilul așa cum este, cum pare că o să fie.

Durerea umană își are sursa în boală, natură, relațiile dintre oameni. Am tot notat informația asta de când am găsit-o într-un eseu la Freud. Oamenii sănătoși care locuiesc în confortul orașului se antrenează intens, de la naștere, prin educația primită, să-și zdrobească individualitatea prin fel și fel de relații dubioase. Fetele trec din grija tatălui, în grija soțului. Băieții trec de la dădăceala mamelor, la dădăceala soțiilor. Atâta plictiseală, atâta tristețe găsiți în orice piesă de teatru!

Cărțile te fac interesant! Te scapă de griji și misiuni puse pe umeri doar pentru un delir de grandoare. Trebuie să fac curat! Trebuie să merg într-o vizită care-mi displace! Trebuie să învăț ca ceilalți colegi! Trebuie să-mi iau mașină ca vecinul! Trebuie să! Trebuie! Să!

Trebuie să conștientizezi că ai minte și s-o folosești. Să muncești cu mintea și să muncești la minte. Nu e suficient să te naști om. Primul an din viața omului nici nu e prea nobil. Ca rasă, facem prea mult timp pe noi! Apoi devenim un fel de zei. Altă discuție, nu o port acum.

Cărțile ajută! Cei care scriu cărțile ne marchează viețile, unii dintre ei, geniile în primul rând cu originalitatea. Urmează apoi oamenii talentați cu capacitatea lor filozofică. Dacă doriți să mă verificați, încercați să ajungeți mâine la Jazz Poetry, de la 19, cu Șerban Foarță. Vă rog să-mi scrieți după. Sunt curioasă. Vă las acum.

Ne vedem la Bookfest! Pe mâine!

Foto: Mile Sepetan

Concurs Bookfest – Pot fi și un poem?

De 28 mart., 2019 5 Colaborari , , , , 0

Într-o bună zi de ianuarie am început o carte. Ziua am apreciat-o astfel deoarece era soare și mă aflam în Spania. Mai exact în Roses, într-o stație de autobuz, unde am deschis Cronica vieții care trece de Fernando Pessoa. Revenită acasă, am abandonat lectura. Am revenit asupra cărții curând, fapt pentru care m-a însoțit și în Egipt, dar ultimile pagini le-am citit pe canapeaua din sufragerie. Amân de multe ori finalul unor cărți. Ajung să le îndrăgesc și mă fofilez să le sfârșesc.

V-am povestit acest lucru deoarece Fernando Pessoa are o teorie despre ce înseamnă să fii spiritual, talentat sau geniu. A avea spirit presupune rațiune și simț critic, a avea talent – abilitate constructivă și capacitate filozofică, iar geniul e de un singur fel – originalitate.

Fără dubii, dețin simț critic. Nu o să-mi evaluez simțul critic, dar vă introduc într-un important salon de carte din România. Fac referire la Bookfest și doresc să trec repede peste partea plictisitoare, dar necesară.

Urmează să aibă loc la Timișoara 4 zile de sărbătoare. Nu este roșu în calendar, bugetarii merg la muncă, școlile nu se închid, deși pentru o asemenea zi liberă nu aș comenta. O zi să stai și să citești.

La Centrul Regional de Afaceri, între 4 și 7 aprilie, se va desfășura un eveniment al industriei editoriale cu o dimensiune internațională marcantă. Reducerile substanțiale, între 10 și 80 % față de prețul normal practicat de edituri, sunt de neratat. Țineți minte, 40 de expozanți, 25.000 de volume și reduceri!

Programul complet al evenimentelor poate fi consultat și pe site-ul www.bookfest.ro. La mine pe blog, pe facebook și instagram veți găsi de asemenea informații. Literatura este o problemă personală.

Informațiile le-am notat, cine?, ce?, unde?, când?.

Înainte de punct, am de oferit 3 vouchere a câte 100 de lei cititorilor mei selecți. Voucherele vor putea fi folosite doar în cele 4 zile de Bookfest. Se ridică de la Bookfest, de la standul organizatorului pe baza cărții de identitate. Eu voi trimite lista cu numele dumneavoastră până în 3 aprilie. Suflecați-vă mânecile, aveți un concurs de câștigat. Urmează să vă cer ceva, dar mai am de adăugat că voucherele pot fi folosite la oricare dintre standuri, dar pentru cheltuială alegeți un singur stand. Dacă depășiți 100 de lei, puteți plăti diferența. Gata!

Propun o întrebare-joc. Ce carte vă trimite cu gândul la mine? Un titlu e suficient sau povestiți o întâmplare dintr-o carte sau poate un poem? Pot fi și un poem, nu?

Aștept cu nerăbdare și interes răspunsurile dumneavoastră.

Ne vedem la Bookfest!